Corneliu Turianu despre tentativa de oficializare a limbii maghiare si masinatiile lui Gyorgy Frunda pentru autonomia "Tinutului secuiesc" - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Corneliu Turianu despre tentativa de oficializare a limbii maghiare si masinatiile lui Gyorgy Frunda pentru autonomia “Tinutului secuiesc”

ponta-a-semnat-decizia-prin-care-gyorgy-frunda-este-numit-consilier-acesta-nu-va-fi-remunerat-186701

Gyorgy Frunda este consilier personal al primului ministru Victor Ponta si isi face lobby pentru a acapara scaunul de prefect la Targu Mures

O nouă tentativă de oficializare a limbii maghiare

de

Deşi, conform Constituţiei României, „Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase” (art. 6), se pare că unii dintre conaţionalii noştri nu împărtăşesc principiile generale ale Constituţiei adoptată în 2003 prin referendum naţional, potrivit cărora: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” (art. 1); „În România, limba oficială este limba română” (art.13).

Astfel, la sfârşitul lunii octombrie 2013, Camera Deputaţilor a adoptat tacit o propunere legislativă iniţiată de către doi deputaţi UDMR-işti, Mate Andras Levente şi Marton Arpad, prin care se instituie obligativitatea ca instanţele de judecată din România să angajeze cunoscători ai limbii maghiare în zonele în care aceştia au o pondere de peste 20% din totalul populaţiei. Totodată, proiectul de lege prevede faptul că vor putea fi introduse cereri şi alte înscrisuri şi în limba minorităţii maghiare, traducerea acestora cazând în sarcina statului.
Propunerea a fost avizată negativ de Guvern, dar şi de Consiliul Superior al Magistraturii. Aceasta pentru că, în condiţiile actuale, justiţiabilii au posibilitatea să se exprime în faţa unui tribunal în limba maternă prin intermediul unui interpret.
Potrivit formei adoptate de Camera Deputaţilor, judecătorii şi procurorii care au susţinut un examen de cunoaştere a unei limbi minoritare pot solicita cu precădere numirea la judecătoriile în raza cărora minoritatea respectivă are o pondere semnificativă. De asemenea, candidaţii declaraţi admişi la examenul de cunoaştere a unei limbi minoritare au o prioritate în alegerea posturilor de la judecătoriile în a căror rază teritorială minoritatea respectivă are o pondere semnificativă. Mai mult, vor putea fi adresate cereri şi alte înscrisuri şi în limba minorităţii maghiare, costurile ocazionate căzând în sarcina statului, instanţele fiind obligate să angajeze magistraţi şi personal auxiliar „într-un număr suficient” pentru a garanta funcţionarea instanţelor.
Propunerea legislativă adoptată tacit de Camera Deputaţilor prin care se doreşte impunerea limbii maghiare ca limbă oficială de stat în justiţia din România a primit în cursul lunii noiembrie 2013 trei avize negative din partea Comisiilor Senatului.
În sprijinul adoptării de către Senat a proiectului de lege în discuţie se susţine că prin alinierea legislaţiei interne la prevederile art. 9 privind Justiţia din Charta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, România va face un pas suplimentar în integrarea etnicilor maghiari. Ca urmare, se mai susţine, facilitând exercitarea acestui drept pentru etnicii maghiari din Transilvania, România ar combate „în mod inteligent” mişcările separaţioniste, alimentate de radicalii maghiari, aliniindu-se totodată unei practici generale în toate marile democraţii ale lumii.
Abstracţie chiar făcând de faptul că România a dat curs pe deplin prevederilor art. 9 din Charta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, întrucât, în condiţiile actuale, justiţiabili minoritari maghiari au posibilitatea să se exprime în faţa unui tribunal în limba maternă prin recurgerea la interpreţi şi traduceri, îngăduiţi-mi să vă reproduc cuvânt cu cuvânt argumentele prezentate de marele bărbat de stat, liberalul Ionel Brătianu, consemnate în lucrarea „Activitatea corpurilor legiuitoare şi a Guvernului de la ianuarie 1922 şi până la 27 martie 1926”, publicată în Bucureşti, Editura Cartea Românească în 1926, pagina 70, citez:
„Statul român are dreptul să ceară tuturor cetăţenilor săi să cunoască limba statului. Este în interesul tuturor locuitorilor acestei ţări să cunoască limba oficială, căci numai astfel se pot închega legăturile sufleteşti între toţi locuitorii unei ţări care trebuie să aibă aceleaşi interese generale şi aceleaşi năzuinţe. Neînvăţând limba statului, naţionalităţile se pun într-o stare de inferioritate, copiii lor care au aceleaşi drepturi ca ale românilor de baştină nu vor putea merge cu folos mai departe, în învăţământul secundar sau superior, şi nici concura cu elevii români. Statul are obligativitatea morală de a le înlesni învăţarea limbii oficiale. Impunând limba română nu înseamnă că se loveşte în limba maternă sau că nu se recunoaşte însemnătatea limbii în educaţia copiilor.”.
În cadrul unei ceremonii festive, a fost lansat manualul şcolar „Istoria secuilor” – redactat şi tipărit din bani publici (40.000 lei) la iniţiativa Consiliului judeţean Harghita, partener fiind Consiliul judeţean Suceava, iar coordonator de specialitate Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita – Borbely Csaba precizând că cele 3.500 de manuale tipărite până în prezent vor fi distribuite contra cost (4lei/exemplar) „unui număr de 77 unităţi şcolare din Harghita, în baza solicitărilor conducerilor acestora”.
Deşi a recunoscut că deşi „nu face parte din materialul didactic oficial” şi nu a fost aprobat de Ministerul Educaţiei, „Istoria secuilor” este predată pe baza solicitării şcolilor. Căci, acest volum are şi rolul „întărire a identităţii regionale, ceea ce este un factor important în Europa zilelor noastre”, precum şi urmări economice, „deoarece un cetăţean care ţine la pământul natal va cumpăra produse fabricate în această regiune şi, chiar în faţa neajunsurilor vieţii cotidiene, nu va alege emigrarea în vest…”.
Aşadar, pentru dl. Borbely Csaba, România înseamnă numai „pământul natal” aferent „acestei regiuni”, pe care o păstoreşte în calitate de preşedinte al CJ Harghita şi deci, de vreme ce în şcolile cu predare în limba maghiară din judeţ se predă „Istoria secuilor”, are prea puţină importanţă dacă în gimnaziu sau liceu „Istoria românilor” şi „Geografia României” sunt sau nu predate în limba română! Cu atât mai mult cu cât, ne asigură dl. Csaba, „CJ Harghita intenţionează să traducă manualul şi pentru şcolile cu predare în limba română din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş…”.
Abstracţie făcând de aberaţia potrivit căreia în şcolile unde învăţământul se desfăşoară în limba minorităţilor naţionale, predarea în limba maghiară a manualului „Istoria secuilor”, manual alternativ peste discipline opţionale, ar urma să se substituie materiei „Istoria românilor” cu predare în limba română. Într-un cuvânt, dl. Borbely Csaba doreşte excluderea cu totul a predării limbii române ca obiect de studiu obligatoriu şi în şcolile „unde învăţământul se desfăşoară în limba minorităţilor naţionale.
Dacă aşa pune problema, nu pot să fiu de acord cu domnia sa. De altfel, legea învăţământului oferă un răspuns cât se poate de clar, citez: „Studiul în şcoală al limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatoriu pentru toţi cetăţenii, indiferent de naţionalitate. Planurile de învăţământ – atenţie – trebuie să cuprindă numărul de ore necesar şi, totodată, se vor asigura condiţiile care să permită însuşirea limbii oficiale de stat”.
Ce ar mai fi de adăugat? Aparent textul este perfect. În realitate însă, în şcolile cu limbă de predare alta decât româna, numărul extrem de mare al materiilor din programele de învăţământ nu îngăduie ca limbii române să i se aloce un volum de ore satisfăcător. Pe cale de consecinţă, practic, limba română „se bucură” de regimul unei limbi străine, cum ar fi: engleza, franceza, germana sau orice altă limbă străină. Şi dacă aşa stau lucrurile, permiteţi-mi rogu-vă să întreb: prin intermediul cărei limbi ar urma să fie predată limba română, astfel încât – vorba domnului Marko Bela – „să aibă şansa de a fi însuşită mai bine”? Nu cumva, în România, limba şi literatura română s-ar dori să fie predată în limba maghiară, turcă, în tătară?
Întorcându-ne la oile noastre, ce anume deranjează dacă două materii – Istoria Românilor şi Geografia României – vor fi predate în gimnaziu şi în liceu în limba română? Pe lângă puţinele ore de limba română, cum spuneam mai înainte, elevilor li se oferă posibilitatea să primească în duhul ţării unde trăiesc – adică în limba română – cunoştinţele necesare exercitării şi libertăţilor constituţionale. Şi ce alte garanţii constituţionale, în ceea ce priveşte atât dreptul de a învăţa în limba maternă şi dreptul minorităţilor naţionale de a putea fi instruite în această limbă, ar mai putea să existe în afara celor prevăzute, în primul rând, în art. 8? Citez: „Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în condiţiile prezentei legi şi în limbile minorităţilor naţionale” (alin.1); „În fiecare localitate se organizează şi funcţionează unităţi, clase sau formaţii de studii şi cu predare în limbile naţionalităţilor naţionale, ori se asigură şcolarizarea în limba maternă în alte localităţi” (alin.2).
Şi toate aceste garanţii – atenţie! – în cadrul învăţământului finanţat de stat şi nu numai a celui, citez: „finanţat direct de către agenţii economici, precum şi de alte persoane fizice sau juridice”.
Nu se poate accepta ideea nici unei diferenţieri între studierea limbii române şi a unei alte limbi străine, precum engleza, franceza, germana. Orice pedagog cunoaşte o regulă esenţială a planificării didactice. Strategia didactică se concepe în funcţie de obiectivul urmărit. Copilul învaţă o limbă de circulaţie internaţională pentru a se descurca în lume. Copilul aparţinând unei minorităţi naţionale învaţă limba oficială a ţării sale pentru a trăi şi munci în ţară, cu drepturi egale cu cele ale majoritarilor. Nu voi înţelege niciodată de ce unii încearcă cu înverşunare anularea acestui drept constituţional, căci este evident că necunoaşterea limbii oficiale este un handicap, un obstacol major în cale integrării lor sociale, profesionale şi politice.
Într-adevăr, trăind în România, nu-ţi este de ajuns să te descurci cu limba română, este nevoie să o stăpâneşti nu numai lingvistic, ci în toată dimensiunea ei culturală şi spirituală. Orice alte materii decât Istoria Românilor şi Geografia României pot mijloci acest tip de predare. Şi credeţi că ar fi o absurditate ca bine-venita contribuţie a viitorilor jurişti, doctori, ingineri, parlamentari, de orice etnie, să fie făcută totuşi şi în limba română?
În fine, Istoria Românilor şi Geografia României – deoarece despre aceste materii este vorba în cazul nostru – nu sunt discipline care să beneficieze de un limbaj universal, precum matematica, fizica sau calculatorul. „Ele sunt legate în mod intim de însăşi fiinţa naţională şi de rostirea românească”, după cum spunea Constantin Noica, marele filosof al limbii române.

Iată motivele pentru care nu împărtăşesc iniţiativa studiului obligatoriu în şcolile cu predare în limba maghiară a materialului didactic neoficial, regional, intitulat „Istoria secuilor”. Şi cu atât mai mult părerea că o carte de „istorie regională”, în limba maghiară, ar putea substitui predarea materiei „Istoria Românilor” în limba română.

De la bun început, ţin să fac precizarea că este vorba de o declaraţie făcută în nume personal, conform conştiinţei mele intime.
Ultima aventură europeană a domnului Gyorgy Frunda a sucombat în mod penibil, obligându-l pe domnia sa să priceapă că democraţia este mult mai mult decât afirmarea unor meschine interese, fie ele şi de grup. Nu e vorba de aprecierea mea, ci de cea a Comisiei juridice a Consiliului Europei, atunci când afirmă negru pe alb, citez: „Restricţiile din Legea învăţământului şi din Legea Administraţiei publice locale, cu privire la limba maghiară, constituie o problemă de politică internă a României, nefiind de competenţa Consiliului Europei”. Atenţie, domnule Frunda, Consiliul Europei (…) (aplauze în sală).
Nu trebuie să aplaudaţi, pentru că nu am spus eu, a spus-o chiar preşedintele Adunării Parlamentare. Am închis citatul.
Aşadar, Consiliul Europei nu este dispus să-şi implice prestigiul şi influenţa, şi acum citesc cuvânt cu cuvânt: „(…) în favoarea unui anumit partid din coaliţia guvernamentală din România, înaintea unui vot important în Parlament asupra ordonanţelor guvernamentale”. Şi domnii colegi de la U.D.M.R. ar trebui să reţină că însăşi preşedinta Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, doamna Lenny Fisher, a dat o înaltă apreciere asupra modului în care se asigură protecţia minorităţilor naţionale în România. Să înţeleagă că este o măsură a lucrurilor în orice şi peste care nu se poate trece sub nici un motiv. Nu fac parte dintre cei care practică naţionalismul ca demagogie electorală, în permanentă goană după voturi, dar, ca român, ţin la demnitatea realităţilor româneşti şi sunt convins că nu este îngăduit, nici nouă şi nici compatrioţilor maghiari, să sărim calul, mânaţi exclusiv de orgolii.
Am urmărit întotdeauna cu înţelegere – şi uneori chiar cu sim­patie – eforturile minorităţilor naţionale de a-şi păstra identitatea spirituală, tradiţiile, obiceiurile, considerând că, printr-o convieţu­ire civilizată, aceasta nu poate decât să îmbogăţească averea comu­nă a locuitorilor acestei ţări, dar nu pot să accept, pentru nimic în lume, pretenţia absurdă a enclavizării ori a autonomizării acestor minorităţi, în raport cu statul naţional român.
Spun aceasta, având în vedere incredibila iniţiativă a senato­rului Csapo Iosif privind autonomia aşa-zisei „Ţări a secuilor”. Mi s-ar fi părut normal ca această iniţiativă să fi fost respinsă din capul locului de către chiar colegii maghiari din Senat.
Din păcate, domnul Frunda se menţine într-o condamnabilă ambiguitate. Domnia sa ne spune că iniţiativa domnului Csapo nu figurează pe ordinea de zi a apropiatului Congres U.D.M.R. şi că, deci, nu avem motiv de îngrijorare. Dar, în acelaşi timp, afirmă că ea va fi discutată de juriştii U.D.M.R.-ului. Ce au de discutat juriştii U.D.M.R.-ului, domnule Frunda? Nu se ştie că acest aberant proiect încalcă grosolan spiritul şi litera Tratatului de bază dintre România şi Ungaria şi, implicit, Recomandarea 1201 a Consiliului Europei, acte prin care este suprimată din faşă orice tentativă de autonomizare pe baze etnice?
Aş ruga din partea mea U.D.M.R.-ul – fiind o declaraţie în nume propriu – ca prin aceste acţiuni să nu întărâte spiritele în promovarea unei asemenea idei de-a dreptul antieuropene. Fireşte, dacă doreşte să se afirme ca partid european, altminteri, nimeni nu ar putea să-i împiedice să se descalifice. Şi, păstrându-ne în limitele europene ale înţelegerii, colegii U.D.M.R.-işti ar trebui să mediteze asupra faptului că ţări ca Franţa sau Belgia refuză să-şi pună semnătura pe convenţiile privind limbile minoritare. În Franţa, există, prin chiar constituţia acestei ţări, o singură limbă oficială, franceza. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul nostru. Nici unui cetăţean al acestei ţări nu-i este îngăduit să ignore sau să schilodească limba ţării, româna. Împrejurarea că fac parte dintr-o coaliţie guvernamentală, alături de U.D.M.R. nu mă poată împiedica să rostesc aceste grave adevăruri. Sunt perfect conştient de neliniştea pe care le-o provoacă românilor transilvăneni, şi nu numai, tot felul de declaraţii iresponsabile.
Şi, cu toate acestea, mărturisesc că într-un fel îi sunt recunoscător colegului Gyorgy Frunda. De n-ar fi fost această din urmă gafă monumentală – la Consiliul Europei – cred că ordonanţele de urgenţă ar fi trecut fără prea multe probleme. Gravelor obiceiuri ale textelor iniţiale li s-ar fi găsit justificări peste justificări, ba că P.N.Ţ.C.D. va pune la punct pe rebelul Pruteanu, ba că textele nu au fost bine înţelese sau că sunt netraduse şi alte multe asemenea, ca să nu folosesc un cuvânt deja uzat – „împăciuiri”. Şi toate acestea de dragul menţinerii coaliţiei guvernamentale. Aşa, lucrurile au intrat pe făgaşul firesc, acela al discutării cu toată atenţia şi responsabilitatea a celor două acte normative, colegii din U.D.M.R. fiind acum nevoiţi să-şi amintească zilnic de înalta apreciere pe care o dă Consiliul Europei felului în care s-a asigurat protecţia minorităţilor naţionale la noi. Şi din toată povestea asta trebuie să mai reţină că înaltul for al democraţiei europene nu este un bau-bau, ci o instituţie cu respect de sine, deasupra oricăror manevre politicianiste. Şi, în fine, că Tratatul de bază încheiat cu Ungaria, se cere a fi riguros respectat şi de U.D.M.R.
(Monitorul Oficial nr. 167 din 8 octombrie 1997, Partea a II-a, Dezbateri parlamentare, Senatul, Sesiunea I Ordinară)

Sursa: Corneliu Turianu Blog via Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.