Cum mi-am dat întâlnire în Tiraspol cu Lenin la statuie. Back in USSR 2014: Reportaj Gândul din Transnistria cu fotografii de Cristina Nichituş Roncea şi Elena Pavel - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Cum mi-am dat întâlnire în Tiraspol cu Lenin la statuie. Back in USSR 2014: Reportaj Gândul din Transnistria cu fotografii de Cristina Nichituş Roncea şi Elena Pavel

LeninDupă anexarea Crimeei şi Sevastopolului, liderii din Transnistria au făcut publică dorinţa de a deveni parte componentă a Federaţiei Ruse. Preşedintele aşa-zisului Soviet Suprem de la Tiraspol, Mihai Burla, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Dumei de Stat, Serghei Naraskin. Corespondentul Gândul a mers în stânga Nistrului, pentru a vedea care este starea de spirit a locuitorilor din regiune după ce oficialul transnistrean a anunţat această intenţie. La Tiraspol, unde locuiesc în mare parte ruşi, se vrea alipirea de Rusia. La sate mai sunt moldoveni care speră că într-o zi va fi ca înainte când se vorbea despre Republica Moldova ca un tot unitar.

De la Chişinău până la aşa-zisa vama transnistreană sunt în jur de 90 km pe care i-am parcurs cu maşina într-o oră. Înainte de hotarul nerecunoscut de nimeni, ne-am oprit la câteva puncte de control semnalizate cu STOP. Am trecut de vameşii moldoveni, apoi de „pacificatorii” ruşi şi am fost opriţi la bariera care despărţea Moldova de regiunea separatistă. Mai deparate, nu mai este loc de bună ziua, ci doar de „zdrastvuite”. Aşa ne-a salutat grănicerul îmbrăcat în uniformă rusească.

Am fost întrebaţi dacă nu transportăm arme, muniţie sau droguri. I-am răspuns: “Nu”, şi ne-a crezut pe cuvânt. A urmat ghişeul unde cetăţenii străini completează aşa-zisa „€œcarte de imigrare”. Am completat-o şi noi, deoarece aceasta este unica modalitate de a ajunge în stânga Nistrului, în lipsa unei acreditari eliberate de Serviciul de Stat pentru informaţii şi mass-media.  Completarea acestei fişe este considerată umilitoare de mulţi moldoveni. Se simt străini în ţara lor.

Cu fişa de emigrare, în care am scris unde mergem şi când ne întoarcem, am trecut vama transnistreană. De această dată am avut noroc: vameşii nu au pus prea multe întrebări. Altă dată, când mergeam în calitate de jurnalişti, aceştia întorceau maşina cu fundul în sus şi scotoceau prin portbagaj. Odată intrat în regiunea transnistreană, eşti pătruns de un soi de îngrijorare, că ai putea fi oprit de miliţieni doar pentru că le-ai părut suspect sau pentru că maşina are numere de înmatriculare moldoveneşti. Aceste senzaţii dispar abia după ce revii în partea dreaptă a Nistrului.

Foto: Elena Pavel

Primul oraş din regiunea separatistă este Benderul (Tighina). Chiar la intrare se află monumentul pacificatorilor ruşi, care a fost inaugurat în iulie anul trecut. Urmează cetatea Tighina. Fortăreaţa a fost ridicată din pământ şi lemn, în secolul XV în timpul domniei lui Ştefan cel Mare. Ulterior, a fost reîntemeiată de Petru Rareş. Pentru a ajunge la Tiraspol trebuie să trecem podul peste Nistru, unde au fost duse lupte sângeroase în timpul războiului din 1992.

La Tiraspol suntem întâmpinaţi de un panou imens pe care scrie „Tiraspol- capitala Transnistriei”, evident, în limbă rusă. De fapt, aşa sunt toate panourile şi toate denumirile de străzi din regiune. Nicăieri nu găseşti un cuvânt scris în limbă română, nici măcar cu alfabet chirilic. Asta deşi în regiune oficial există trei limbi de stat: rusă, ucraineană şi moldovenească.

La Tiraspol, toată lumea vorbeşte în rusă, inclusiv oamenii care cunosc limba română. După anexarea Crimeei şi Sevastopolului de către Federaţia Rusă, locuitorii din Tiraspol speră că Moscova îi va luă şi pe ei. Ne-am oprit pe stradă şi am vorbit cu câţiva bătrâni şi cu câţiva tineri.

Vor alipirea de Rusia, dar paşapoarte biometrice transnistrene

Bătrânii spun că vor în Rusia deoarece au încredere în Vladimir Puţin şi îl iubesc, iar Moscova le oferă protecţie şi sprijin economic. „€œDe ce să vrem noi în Moldova? Nu vrem să mergem în Europa. În Rusia oamenii trăiesc mai bine”, ne spune unul dintre ei cu fermitate.

Tinerii vor ca regiunea să fie anexată la Rusia, dar vor să deţină şi paşapoarte moldoveneşti. „€œNoi vrem să avem paşapoarte moldoveneşti, ca să putem merge fără viză în ţările europene, dar financiar vrem să fim susţinuţi de către Rusia. Acolo putem merge să lucrăm”, susţine unul dintre tinerii cu care am vorbit.

În ultima perioadă, tot mai mulţi locuitori din regiunea transnistreană au început să-şi facă paşapoarte biometrice moldoveneşti. Deşi, până acum, se mulţumeau cu cele „€œtransnistrene”.

Am întâlnit şi dintre cei care cred că o anexare este puţin probabilă, deoarece Transnistria nu se învecinează cu Rusia, şi că cel mai bine ar fi ca acum să se insiste asupra recunoaşterii regiunii separatiste de către Rusia şi institutirea unui patronaj.

Vasile, tânărul care merge 40 de kilometri până la şcoală ca să înveţe limba română 

La Tiraspol, am întâlnit şi oameni care vor în Uniunea Europeană. Ei speră ca regiunea separatistă să nu fie ruptă. Este vorba despre profesorii şi elevii de la liceul „Lucian Blaga”. Această instituţie este ca o insulă românească într-o mare rusească. Când am ajuns la liceu, tocmai se terminaseră orele, iar elevii ieşeau buluc din curtea şcolii. Veneau în întâmpinarea noastră. Am rămas surprinşi când am auzit limba română, după ce până atunci vorbisem şi auzisem doar rusă.

Foto: Elena Pavel

Profesorii de la Liceul „Lucian Blaga” sunt priviţi în România ca nişte adevăraţi eroi. Ei luptă deja de 22 de ani cu acest sentiment de îngrijorare şi frică pe care îl trăieşti inconştient atunci când intri în regiunea separatistă. Ne-au spus că au vecini ucraineni şi ruşi şi de când cu tensiunile dintre Rusia şi Ucraina mai intră în polemici cu ei, dar sunt insultaţi, numiţi români-fascişti, iar cu vecinii trebuie să te împaci bine.

După ce am schimbat câteva vorbe cu profesorii de la liceul „Lucian Blaga”, am mers într-un sat de moldoveni de lângă Tiraspol, la Ciobruci, împreună cu Vasile, un elev al liceului. Până în 1990,  localitatea s-a numit Cioburciu. În fiecare zi, acest tânăr parcurge 40 de kilometri din satul său până la liceul român din Tiraspol. Are şcoală în localitatea sa, dar acolo se învaţă limba moldovenească cu alfabet chirilic, care în opinia lui este o română schimonosită. „€œÎmi place limba română, este mai frumoasă, mai bogată. Îmi place mai mult”, ne spune el. Vasile practică handbalul şi a participat la mai multe competiţii internaţionale. A fost în Franţa, dar şi în Rusia. După ce va susţine examenul de bacalaureat vrea să meargă la studii la Chişinău. Crede că pe malul drept al Nistrului are o perspectivă mai bună.

Mama lui Vasile este plecată la muncă în Rusia, o mătuşă trăieşte la Chişinău, iar alta este stabilită în SUA. Băiatul stă cu bunica. Femeia în vârstă de 55 de ani îşi aminteşte de vremurile de până la războiul din 1992 şi îşi doreşte să fie ca în trecut. „€œNoi, acum, suntem ai nimănui. Iată această bucată de pământ. Noi şi parcă suntem în Republica Moldova, şi parcă nu suntem. În şcolile de aici se studiază după o programă diferită de cea de la Chişinău” , spune ea.

Bunica lui Vasile, doamna Tatiana, nu crede că este corect că între cele două maluri ale Nistrului să fie graniţe şi posturi vamale. „€œEu îmi doresc ca nepoţii mei şi copiii mei să trăiască într-o ţară cum am trăit şi noi până în anii ’90, fără posturi vamale şi fără graniţe. Aş vrea să fim cum am fost înainte” , mărturiseşte ea.

Bătrân transnistrean: „€œCe să căutăm noi în Europa? Toţi copiii sunt în Rusia”

De aceeaşi părere este şi vecinul doamnei Tatiana. Mihai Cristea este acum la pensie. A lucrat toată viaţa ca profesor de biologie şi geografie în şcoala din Ciobruci. A predat şi în grafia latină, şi cu alfabet chirilic. El crede că în anii ’90, când regiunea s-a autoproclamat independentă, s-a comis o greşeală şi în anii care au urmat autorităţile au greşit încontinuu. „€œClar că trebuie să fie o singură o ţara. Cum a fost aşa şi trebuie să fie. A fost o greşeală când s-a rupt şi până astăzi se tot fac greşeli. Această problemă se întinde deja de 25 de ani. Demult trebuia să trăim mai bine, aşa, ca în Europa”, este convingerea fostului profesor.

Mihai Cristea nu crede că regiunea transnistreană va fi anexată la Rusia. Deşi ar vrea să fie cum a fost anterior, el consideră că acest lucru nu este posibil, şi cel mai real ar fi ca Transnistria să fie parte componentă a Republicii Moldova, în cadrul unei Federaţii.

După ce am vorbit cu domnul Mihai, pe drum am întâlnit doi consăteni. Unul vrea în Rusia, iar altul nu. Domnul Nicolae este apropiat de Rusia deoarece acolo îi sunt copiii, dar şi la cei 65 de ani ai săi spune că nu-şi doreşte decât să aibă o bătrâneţe liniştită. „€œCe să căutăm noi în Europa? Toţi copiii sunt în Rusia”. Îl întreb dacă crede că ar fi mai bine să fie în Rusia. „Mai rău nu o să fie”, răspunde el prompt.

Foto: Elena Pavel

Vecinul său este mai tânăr şi nu vrea în Rusia. „œCum să ne unim cu dânşii dacă nu există legătură geografică?! Crimeea se uneşte, dar noi cum să ne unim? Împreună cu Moldova trebuie să fim. O singură ţara”, afirmă el cu tărie. Argumentul forte:  limba moldovenească şi cea română este una şi aceeaşi.  Asta ne spun nişte profesoare de la şcoala „moldoveneasca” din Ciobruci, pe care le-am întâlnit în centrul satului.

Monumentul lui Lenin şi stema URSS

Tot acolo l-am văzut şi pe Lenin. Monumentul fostului lider bolşevic se înalţă falnic în faţa sovietului sătesc. O clădire de pe care cade tencuială şi care cred că nu a mai fost reparată încă din perioadă sovietică. Alături, un panou de onoare unde ştearsă de timp şi de ploaie abia dacă se mai vede stema URSS. Amprentele perioadei sovietice au rămas şi pe casa de cultură din sat.

Foto: Elena Pavel

În parcul din localitate, care altă dată era unul dintre cele mai frumoase din regiune, vedem un panou pe care mai sunt pozele eroilor care au murit în „Războiul pentru apărarea patriei”. Aşa scrie pe placa de granit de lângă monument. În locul focului veşnic stă o coroană de flori artificiale. Parcă sunt uitate de lume aceste locuri.

Nici la Tiraspol amprenta sovietică nu a dispărut. Nu prea vezi clădiri noi sau termopane. Totul a rămas intact, de parcă ne-am întoarce în URSS. Am văzut doar doi agenţi de circulaţie în piaţa Suvorov de la Tiraspol şi o altă maşină de poliţie la intrarea în satul Caragas. Cu sau fără miliţieni, toată lumea respectă limita de viteză. În general, acolo, în regiunea separatistă, oamenii trăiesc după regula semaforului. De frică sau nu, toată lumea respectă legile. La Tiraspol şi la Bender (Tighina) străzile sunt curate. Nu vezi un muc de ţigară aruncat pe jos, nu mai vorbim de alte gunoaie.

Republica Moldovenească Nistreană, scurt istoric

În 1989, în Moldova a fost adoptată declaraţia de independenţa în care scria negru pe alb că limba de stat este română. Într-o parte a Transnistriei, mai ales în oraşul Tiraspol, unde procentul populaţiei româneşti era mai scăzut, s-a dezvoltat o mişcare separatistă rusă, care la 2 septembrie 1990 a proclamat Republica Moldovenească Nistreană. La 25 august 1991, Sovietul suprem al RMN a adoptat declaraţia de independenţă a noii republici.

După ce Moldova a primit statul de membru al ONU pe 2 martie 1992, preşedintele moldovean de atunci, Mircea Snegur, a autorizat o intervenţie militară împotrivă forţelor rebele care atacaseră posturi de poliţie din Tighina aflate sub jurisdicţia Chişinăului. Rebelii, ajutaţi de trupele sovietice, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona disputată. În războiul din 1992, care a durat circa 6 luni, din martie şi până în octombrie, au murit aproximativ 200 de persoane şi au fost rănite alte 1500.

Foto: Elena Pavel

Chiar şi după încetarea focului, Rusia a continuat să ofere regimului separatist sprijin militar, politic şi economic. Generalul Lebedi, comandantul  armatei a 14-a, începând din iunie 1992, s-a purtat deseori ca un politician transnistrean şi a declarat că armata sa ar putea să ajungă la Bucureşti în două ore. O parte din forţele ruse staţionate în zonă se află încă în regiune, în ciuda faptului că Rusia promisese în mod oficial retragerea lor prin semnarea Tratatului de la Istanbul, în 1999, din cadrul reuniunii OSCE.

„Republica Moldovenească Nistreana”, aşa se numeşte regiunea separatistă din stânga Nistrului, conform aşa-zisei Constituţii din regiune, are imn, drapel şi stemă.

Statutul regiunii, de “republică independentă”, este recunoscut doar de „guvernul” de la Tiraspol, nu însă şi de cel de la Chişinău şi de comunitatea internaţională.

Timp de 20 de ani, din 1991 şi până în 2011, regiunea separatistă a fost condusă de Igor Smirnov, care a fost susţinut de către Kremlin. În 2011, însă, acesta a căzut în dizgraţia ruşilor, din cauză că ar fi pus în propriul buzunar banii trimişi populaţiei sub formă de ajutoare umanitare.

În urma alegerilor prezidenţiale din 2011, în funcţia de preşedinte la „Republicii Moldoveneşti Nistrene” este ales Evghenii Sevciuk, care fusese, pe timpul lui Smirnov, preşedinte al Sovietului Suprem al auto-proclamatei republici. Se credea că Sevciuk va fi diferit de predecesorul său iar reglementarea conflictului transnistrean va căpăta o altă turnură. Acesta, însă, a început discuţiile despre statul Transnistriei şi a racordat legislaţia din regiune cu cea a Rusiei.

Foto: Elena Pavel

Sub conducerea sa, în Transnistria a fost instituită puterea executivă, aşa-zisul Guvern. Puterea legislativă aparţine aşa-zisului Soviet Suprem din care fac parte 43 de deputaţi. Aceştia au fost aleşi în 2010.

Partidul Obnovlenie, din care a făcut parte cândva şi Evghenii Sevciuk (ulterior acesta a plecat şi a format partidul Vozrojdenie (Renaştere), deţine majoritatea. Parlamentarele, la fel ca şi prezidenţialele, au loc o data la 4 ani. Opoziţie în Sovietul Suprem de la Tiraspol nu există. Preşedintele este apolitic. Legislaţia din regiune prevede că înainte de alegeri acesta să părăsească partidul.

Transnistria are un regim prezidenţial. Sovietul Suprem de la Tiraspol poate să adopte decizii, însă ele sunt coordonate cu preşedintele, mai ales ce ţine de politica externă. Evghenii Sevciuk a declarat de la bun început că va accepta să negocieze cu Moldova doar dacă Tiraspolul şi Chişinăul vor fi părţi egale în cadrul formatului 5+2, alcătuit din Transnistria, Republica Moldova, Ucraina, Rusia şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), alături de SUA şi UE.

Foto: Elena Pavel

Sevciuk a invocat de mai multe ori referendumul din 17 septembrie 2006. Atunci, 97 la sută din locuitorii din regiune s-au pronunţat pentru independenţa faţă de Moldova şi aderarea la Federaţia Rusă. Rezultatele acestui referendum nu au fost însă recunoscute de Chişinău şi comunitatea internaţională.

GALERIE FOTO

Tancul sovietic, capela şi monumentul eroilor transnistreni. Foto: Cristina Nichituş Roncea, Mediafax

 

Monumentul separatiştilor transnistreni. Foto: Cristina Nichituş Roncea, Mediafax

Parlamentul transnistrean şi maulul Nistrului. Foto: Cristina Nichituş Roncea, Mediafax

Semnul Rusiei imperiale, la intrarea în oraşul Tighina. Foto: Cristina Nichituş Roncea, Mediafax

Copii şi însemne comuniste, pe străzile din Tiraspol. Foto: Cristina Nichituş Roncea, Mediafax

Un reportaj de Elena Pavel / Gandul.info via Ziaristi Online

Foto-reportaj reprodus in Basarabia de Timpul.md – Povestea Basarabiei expusă prin obiectivul unui fotograf român (GALERIE FOTO) si de Jurnal.md

Mai multe fotografii la Basarabia-Bucovina.Info

si
Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: “Alăptarea e Iubire” de Cristina Nichituş Roncea. Foto-povestea merge mai departe, la Muzeul Naţional al Satului, în cadrul Festivalului “Bucharest Photo Week” – publicat de Victor RONCEA in Ziaristi Online- RadioMetafora.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.