Lazar Ladariu la 75 de ani: Nimeni pe lumea asta, nici macar UE, nu te poate obliga, impotriva interesului national, sa-ti vinzi pamantul cu mormintele strabunilor - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Lazar Ladariu la 75 de ani: Nimeni pe lumea asta, nici macar UE, nu te poate obliga, impotriva interesului national, sa-ti vinzi pamantul cu mormintele strabunilor

Romania de vanzare - pamant de vanzare - teren de vanzare pentru straini - land for sale - Google EarthDaca tot asa vor continua guvernantii nostri, intr-o zi ne vom trezi intr-o… Romanie Mica!

Pe vremuri, in urma cu 50-60 de ani, cand alte imnuri, de imprumut, se cantau prin scolile romanesti, dar se facea carte, la ore, cand invatam despre Romania, se facea referire si la o stema, in culorile rosu, galben si albastru. Stema care azi nici macar nu mai apare pe drapel, simbolul national al unei natiuni, taiata, in decembrie 1989, de niste entuziasti, lasand o gaura in Tricolor. Vorbindu-se despre stema, dascalii nostri spuneau ca avem campii intinse si manoase, amintind despre acel granar odinioara al Europei, despre sonde, petrol si gaze naturale, si, mai ales, despre una din bogatiile si mandriile unui popor – padurile, acel aur verde al unei tari. Invatam atunci de la dascalii nostri ca acela care are paduri are trecut, are prezent, dar si un viitor. Si repetam, atunci, ceva stiut de toti traitorii pe aceste meleaguri ale Mioritei, legenda care parca si ea azi este luata in bascalie si peste picior de toti nemernicii hulitori de neam: codru-i frate cu romanul!

Ce a devenit Romania de azi, dupa capitalismul salbatic instaurat din 1990 incoace sub vanturile deloc linistitoare ale unor scenarii abracadabrante, devastatoare, pur si simplu, navalind peste vointa acestui neam rabdator, atat de greu incercat in zbuciumata lui istorie? Neam care, iata, a rezistat aici, la Portile Rasaritului, tuturor furtunilor, aici, de unde au vrut sa ne spulbere toate valurile vrajmase, potrivnice radacinii noastre greu de rasucit si imposibil de rupt! Incat multi s-au mirat si se mira cum de am mai ramas, ca popor, in picioare! Azi, falnicul codru frate cu romanul, de odinioara, a devenit mai mult frate cu… strainul! Vandut si tradat a fost si este, cu mana romaneasca, de o mafie infloritoare a padurilor dupa 1990. Asa s-a ajuns la paradoxul, ca tari bogate din Vest sa exploateze, prin tradarile guvernantilor, tari sarace din Est!

Zadarnice s-au dovedit semnalele de alarma trase de specialisti, de oameni buni cunoscatori in domeniu, care au sesizat, din timp, acest jaf organizat timp de 24 de ani. “Nostra Silva”, prin specialistii ei, a atras atentia, incercand sa deschida ochii celor cu painea si cutitul puterii in mana. Insa, nimeni n-a auzit si nu aude. Surzi si orbi sunt puternicii zilei fata de jafurile din multiplicatii Codri ai Vlasiei, dupa 1990! “Noi suntem aici stapani!”, li s-a spus acelor romani, din tata-n fiu, din stramosi si mosi pe acolo stapani. “Voi luati-va bagajele si, valea! Plecati cat vedeti cu ochii!”. Asa li s-a spus locuitorilor din Nadas (Arad), satenii trezinduse, peste noapte, dati afara, deposedati de drepturile lor legitime, in urma unor mismasuri, falsuri, intr-o hotie la drumul mare. Asta vor sa faca urmasii de-a saptea spita ai fostului grof din Brancovenesti, cu jumatate din satul Idicel-Padure, care, sustin ei, lacomii urmasi, le-ar apartine, ca viitori stapani. S-a pus la cale vanzarea, in draci, a pamantului romanesc cu tot ce este pe el – padurile. Munti intregi au fost vanduti la preturi mai de nimic. Terenul se instraineaza, pentru totdeauna, cu toate bogatiile subsolului, amanunt despre care pana acum aproape ca nu s-a suflat o vorba! Pamantul, acest pretios capital al unei tari, a devenit obiect de targuiala penibila pentru guvernantii nostri, incat pana in anul 2050, daca nu se vor trezi cei care vor urma la guvernare si nu vor lua masurile cuvenite, jumatate din Romania va fi vanduta!

Imi vin in minte acele incrucisari de replici din Parlamentul Romaniei, cand, in perioada CDR, unii deputati si senatori PNTCD, printre ei cu gura cea mai mare fiind Ioan Muresan, atunci cand, de la Tribuna Camerei Deputatilor, atrageam atentia asupra pericolului de a pune in mana strainului pamantul, tragand un semnal de alarma ca ne vindem trecutul, prezentul si viitorul, loveau, furiosi, in banci si scandau, batjocoritor, la adresa noastra, a PUNR-istilor: “Nu ne vindem tara! Nu ne vindem tara!”. S-a adeverit, din pacate, ca, de fapt, tara au dat-o si o dau, gratis, strainului! Pentru ca asa s-a intamplat din 1990 incoace! Asta se intampla si in prezent. Numai in anii 2005-2006, peste 400.000 de hectare de padure au fost taiate, la ras, pana la ultimul arbore, intr-o Romanie devastata, saracita, furata, cumparata, umilita! Parlamentarii interesati de partea leului, intr-o Romanie cu padure ieftina si guvern prost, tara care-si vinde ieftin teritoriul national, intr-o totala lipsa de respect fata de orice legislatie, saracesc prezentul, dar mai ales viitorul celor care vor urma sa traiasca aici. In timp ce austriecii, de pilda, pentru a ne referi doar la un singur exemplu, isi protejeaza, prin legi aspre, padurile, netaind nici macar un singur copacel, firmele austriece exploateaza, salbatic, padurile Romaniei, cot la cot cu niste vanduti din “oastea haiduceasca”, tradatori care instraineaza, necugetat, “aurul verde” romanesc. Incat unii tineri, azi plecati in cele patru zari, atunci cand se vor mai intoarce (daca o vor mai face!) pe aceste meleaguri ale stramosilor, mosilor si parintilor lor, nu vor mai recunoaste Romania! Tara lor, devenita un Eldorado pentru francezi, nemti, austrieci, olandezi, unguri, va fi vanduta!

Asa cum aminteam, in draci se instraineaza, odata cu padurile, si pamantul, terenul agricol, romanesc. Pamant care, din cauza unei legislatii defectuoase, dupa acordarea titlurilor de proprietate, din 1990 incoace, prin foarte multe locuri n-a mai fost lucrat, ajungand, pe alocuri, parloaga. Mii, sute de mii de hectare din pamantul Baraganului, “Granarul Europei”, bun si manos sa-l pui pe paine, cum se spune, a ajuns nelucrat, cu proprietari cu acte in mana, azi prin Paris, Roma, Madrid, New York. Asa s-a ajuns ca un pretios capital national sa ajunga, premeditat, decapitalizat, sa poata sa incapa mai usor in mainile strainului, la un pret mai de nimic, prin oportunitatile oferite de legile romanesti. Asa a ajuns, din pacate, Romania un paradis al afaceristilor, al tuturor smecherilor, dar si un produs ieftin pentru poftele strainilor. Este regretabil ca guvernantii romani n-au avut nici macar curiozitatea sa priveasca spre legislatia din tarile din jur, care nu vand pamant strainilor. Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, tot tari membre ale UE, nu-si vand pamantul! Ai nostri blegi guvernanti invoca un “ordin de sus”! Asa ceva nu exista! Nimeni pe lumea asta, nici macar UE, nu te poate obliga, impotriva interesului national, sa-ti vinzi mostenirea mosilor si stramosilor, sa-ti instrainezi vatra strabuna! Doar daca, dintr-o iresponsabilitate, vrei sa instrainezi ce inaintemergatorii tiau lasat sa aperi si sa pastrezi pentru dainuirea Neamului!

Ungurii, vecinii nostri, care, cu o lacomie stiuta, cumpara pamantul Ardealului, au legi aspre impotriva celor care vand, pamant strainilor, cu pedepse pana la cinci ani de inchisoare. Polonezii nu vand, timp de 12 ani, teren la granita cu Germania, sapte ani la frontiera cu celelalte tari vecine. Slovacia, si ea pe pozitii de aparare a interesului national, si-a elaborat legi protectioniste. Romania ce face? Da totul! A dat petrolul! A dat gazul! A dat aurul. A dat cimentul. A dat padurile. A dat cam totul. Acum vinde si pamantul. Un francez si un italian acapareaza, fiecare, cate 5.000 de hectare, undeva prin Banat. Olanda, Danemarca, Norvegia, tari in care legislatia interzice vanzarea catre straini a unei palme de pamant, sunt interesate de pamantul romanesc. Ungurii, dupa cum se stie, au anuntat, din nou, ca pamantul lor, avutie intr-o strategie nationala, nu poate fi vandut strainilor, sub nici un chip. Pamantul Frantei este al Frantei! Al Ungariei – al Ungariei! Numai al romanilor este al tuturor celor adusi de vanturi pe meleagurile Mioritei. Ciudate mai sunt aceste realitati romanesti!

Am ajuns ca unele produse, rezultate aici, in Romania, cum este graul, de exemplu, sa fie duse, de producatori straini, ajunsi stapani pe pamantul nostru, in tarile lor, apoi, din nou, aduse in Romania si vandute romanilor, profitul ramanand, de fapt, acolo, in Italia, in Franta, in Austria, in Ungaria! Sa ne mai miram, oare, unde am ajuns? In situatiile in care prin Harghita si Covasna se urmareste, prin ticaloase scenarii de culise, stergerea de pe harta Romaniei a unor teritorii dintotdeauna romanesti, cand zeci de mii de hectare de padure ajung in mana strainilor, prin sfidarea legilor, in lipsa unor acte de proprietate, cand noii proprietari, prin comisioane, presiuni, amenintari si santaje, cu documente false de punere in posesie, unele dinainte de Unirea de la 1 Decembrie 1918, refacute, adica falsificate, pe vremea Diktatului de la Viena, nu-i greu, deloc, sa-ti inchipui ce va urma, atata timp cat pamant, paduri ale Romaniei intra in posesia unor firme, cum este Porsche sau chiar a Universitatii Harvard. Da, ati citit si vedeti bine: Porsche si Harvard! Sa nu mai vorbim despre escrocheria exploatarii, prin unele locuri, a unor suprafete duble decat cele prevazute in acte. Ceea ce inseamna si o dublare a conturilor acelor escroci, adunate in banci. Din pacate, aceste mismasuri nu ar fi posibile, daca cei din spatele acestor afaceri nu ar fi avut aliati fosti ministri, lideri politici, oameni ai puterii, baroni locali.

Pe vremea fostului ministru al Justitiei, Valeriu Stoica, un “baiat destept” pune mana pe 43.000 de hectare de padure, doar printr-o simpla cerere! Sa nu mai vorbim de largul sprijin, prin Moldova, prin codrii Neamtului, Putnei si ai Sucevei, dat unor smecheri cu bodyguarzi si conturi substantiale in banci, de catre Viorel Hrebenciuc, eminenta cenusie a PSD, incuscrit, mai nou, cu Verestoy Attila, supranumit “Drujba Carpatilor”! Iar daca toate acestea le amintesti, ca roman, domnului Victor Ponta, premierul Romaniei, pe loc esti acuzat de “intentia de a provoca isterii”! Numai sa nu uite domnul Ponta ca, atunci cand vor termina de ras padurile Romaniei, vor pleca si companiile straine cu punga plina, iar noi vom ramane saraci lipiti pamantului! Iar in aceste vremuri atat de tulburi, in care Putin, cu tendintele acelea acaparatoare ale muscalului, venind din timpul tarului Petru I, vrea o Rusie Mare, vremuri in care Viktor Orban si ai lui viseaza la refacerea Ungariei Mari, romanii, care la 1 Decembrie 1918, au faurit “Romania dodoloata”, cum spunea Lucian Blaga, ne vom trezi intr-o Romanie Mica! Inaintemergatorii nostri, fauritori ai Romaniei Mari, s-ar intoarce in mormant!

LAZAR LADARIU

LAZAR LADARIU, SARBATORIT LA REGHIN

Cultural
8 Aprilie, 2014

Cu sufletele pline de lumina si de bucurie, omagiem pe unul dintre cei mai importanti poeti romani contemporani si, in acelasi timp, unul dintre oamenii de cultura si de vibranta traire din spatiul romanesc, in special transilvanean, domnul LAZAR LADARIU, cu prilejul implinirii celor 75 de ani de viata. Cu aceasta ocazie, a avut loc la Reghin, la Biblioteca Municipala “Petru Maior”, pe 8 aprilie, de la ora 17, un eveniment cultural de exceptie, dedicat ilustrului carturar Lazar Ladariu. Aceasta manifestare culturala a constat intr-o dubla lansare de carte: lansarea volumului “Profesionistii nostri – 12, Lazar Ladariu la 75 de ani: Carturar si patriot roman”, Editura Eurocarpatica, Sfantu Gheorghe, volum omagial-stiintific dedicat domnului Lazar Ladariu, si, de asemenea, prezentarea volumului Medalii de roua, Editura Nico, Targu-Mures, care cuprinde versuri de Lazar Ladariu. Despre cele doua carti, precum si despre vasta personalitate a domnului Lazar Ladariu, au vorbit: pr. protopop Teodor Beldean, dr. Nicolae Baciut, prof. dr. Florin Bengean, prof. Razvan Ducan, moderator fiind Sorina Bloj, primitoare gazda a acestei manifestari culturale, sarbatorirea unui poet si, in acelasi timp, luptator pe baricada adevarului si a dreptatii, militant pentru propasirea neamului romanesc si a credintei stramosesti.

Prof. dr. FLORIN BENGEAN

Cuvantul Liber via Ziaristi Online care ii ureaza corespondentului nostru “La Multi Ani!”

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.