Strigatul de jale si disperare al unei bibliotecare timp de 42 de ani la Biblioteca Nationala a Romaniei (Samsung)

Bibioteca Nationala a Romaniei - Samsung

“Au mai dispărut biblioteci, au mai dispărut cărţi, au mai luat foc, au trecut prin inundaţii, dar datorită unor împrejurări aleatorii, nicidecum „opera” propriului popor. La noi, acest lucru s-a întâmplat sub ochii nepăsători ai Decidenţilor Politici, că numai aceştia contează, NU, Naţia, Poporul, aşa cum se fac unii a ne căina. Care Popor, înţărcat cu perfidie de la CARTE, nu sesizează şi, mai ales, nu poate interveni.

Mă numesc Constantinescu Vasilica şi am lucrat în Biblioteca Naţională a României timp de 42 de ani.

În Biblioteca Naţională a României „am crescut”, m-am format ca bibliotecar, lucrând în Bibliotecă, am absolvit în anul 1974 Facultatea de Limba şi Literatura Franceză din cadrul Universităţii Bucureşti.

M-am dedicat muncii de bibliotecar timp de 42 de ani.

Nu am regretat niciodată, deşi vroiam să ajung profesoară de limba franceză.

Ca bibliotecar, am făcut totul cu dăruire, cu pasiune.

Dorinţa lucrului bine făcut m-a urmărit în toate activităţile mele.

În Bibliotecă mi-am cunoscut soţul, care mi-a fost alături în toate acţiunile mele legate de Biblioteca Naţională a României.

Am 4 copii, iar Biblioteca Naţională a României a fost a doua casă a lor.

Din păcate, deşi mai aveam multe de spus, de realizat în Biblioteca Naţională, am fost pensionată, vindicativ – mioritic, primind drept mărţişor – 1 martie 2010 – decizia de pensionare, după o viaţă în aceeaşi instituţie, implicându-mă cu folos, toată viaţa, în activităţile de bibliotecă !

Măcar dacă decizia ar fi fost însoţită de o floare …

Probabil că aceasta este recunoştinţa în România pentru ce-i care slujesc corect instituţia în care muncesc o viaţă.

O experienţă bogată în Biblioteca Naţională a României, dar şi o implicare permanentă, în multe activităţi profesionale ale Bibliotecii, în afară de activitatea mea zilnică de clasificator/indexator în cadrul serviciului de Clasificare/Indexare m-au determinat să mă adresez ani de-a rândul Miniştrilor Culturii şi să aduc la cunoştinţă câteva chestiuni de interes public, legatede funcţionalitatea Bibliotecii Naţionale a României.

O instituţie sabotată încă de la înfiinţare.

*

Făcându-mi vina că, poate, nu am expus foarte clar cum este cu Biblioteca Naţională a României, fiind şi mai determinată în urma câtorva adevăruri spuse pe jumătate prin presa românească despre BNaR, am revenit la redacţia ziarului „Cotidianul” şi doresc să scriu în continuare plecând de la două puncte esenţiale :

  1. Curând, in 25 iunie 2014 se împlinesc 59 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii Centrale de Stat, prin H.C.M. nr. 1193 din 25 iunie 1955, iar Biblioteca noastră Naţională nu este nici acum o bibliotecă naţională funcţională pentru secolul al XXI-lea. Prin prezentarea unui istoric ceva mai amănunţit poate, poate, forţele acelea luminate ale României vor realiza că se întâmplă ceva nepermis în România cu această instituţie, al cărui drum sinuos a împiedicat-o să fie ceea ce ar fi putut fi în 183 de ani (din 1831), să rivalizeze cu adevărat cu alte biblioteci naţionale ale lumii şi nu doar pentru că are un sediu nou construit.

  2. Tot foarte curând, în 15 iulie 2014 se împlineşte un an de când aţi avut amabilitatea să găzduiţi în paginile ziarului dvs. un interviu în legătură cu problemele majore ale Bibliotecii Naţionale a României, dorind să scot în evidenţă DE CE nu este funcţională BNaR, dar şi indiferenţa guvernanţilor faţă de patrimoniul cultural scris al României. http://www.cotidianul.ro/biblioteca-nationala-este-ca-rosia-montana-si-autostrada-bechtel-218082/ Am constatat că într-un an de zile, nici măcar, nu s-a încercat o cât de mică remediere a situaţiei descrise, dar, mai ales singura mare problema care trebuia începută chiar mai înainte de iulie 2013 când eu semnalam, este vorba de rezolvarea celor aşa-zise 13.000.000 publicaţii deţinute de BNaR care sunt într-o stare de degradare … perpetuă, fără acte de gestiune, neştiindu-se cu exactitate numărul publicaţiilor, a felului lor, cărţi, reviste, ziare, etc. Nu se ştie dacă este bună chiar şi starea publicaţiilor cu acte de gestiune …

Prezentarea unui Istoric al Bibliotecii Naţionale a României care nu a fost prezentat niciodată, este o necesitate pentru publicul larg. Au apărut numai date sporadice. Ar trebui ca măcar pe site – BNaR să se găsească un istoric complet al Bibliotecii Naţionale. Ceea ce se găseşte pe site – Biblioteca Naţională este doar o caricatură de Istoric.

Prezentarea istoricului BNaR va arăta vicisitudinile unei instituţii naţionale sabotate cu îndârjire, sub toate regimurile “politice” scurse peste România în 181 de ani, din anul 1831.

Este un istoric al BNaR realizat după lecturile mele din domeniu, după câteva zeci de pagini scrise de fostul director al Bibliotecii Naţionale – Angela Popescu-Brădiceni (1955 – 1989) şi pe care le deţin în scriere olografă, după articolul fostului director (1990–1996), al BNaR, Gheoghe Bercan publicat în Revista Bibliotecii Naţionale nr. 1/1996, date despre istoricul BNaR prezentate şi în „Revue de l’Association des bibliothécaires” de France nr. 67/mars 2013 la rubrica specială îngrijită de Hermina Anghelescu, „Panorama des biblothèques roumaines, pag. 20-23. Sunt date cunoscute de mulţi, dar, niciodată totul pus cap la cap. Doresc să subliniez prin aceasta că istoricul există, este cunoscut, doar că nu a fost publicat în întregime, niciodată. Nu este afişat pe situl Bibliotecii Naţionale, aşa cum ar fi normal, aşa că eu, doar, am adunat totul la un loc, urmărind cronologia.

Au mai dispărut biblioteci, au mai dispărut cărţi, au mai luat foc, au trecut prin inundaţii, dar datorită unor împrejurări aleatorii, nicidecum „opera” propriului popor. La noi, acest lucru s-a întâmplat sub ochii nepăsători ai Decidenţilor Politici, că numai aceştia contează, NU, Naţia, Poporul, aşa cum se fac unii a ne căina. Care Popor, înţărcat cu perfidie de la CARTE, nu sesizează şi, mai ales, nu poate interveni.

Bibliotecă Naţională a luat fiinţă în 15 octombrie 1836

Ideea unei Biblioteci Naţionale pentru tot poporul a venit de dinaintea ÎNFIINŢĂRII Bibliotecii Academiei, cam de la începutul secolului al XIX-lea.
Mai repet : „Ideea şi nevoia creării de biblioteci publice datează in România de la începutul secolului al XIX–lea, afirmându-se tot mai pregnant în procesul de transformare socială şi în lupta pentru libertate şi unitate naţională care avea loc în ţările române în acei zori de veac”.
La 1 iulie 1831, din dorinţa unor oameni cu dragoste de ţară, care au realizat că pentru o dezvoltare benefică pentru Principatele Române este nevoie de biblioteci, au prevăzut în „Regulamentul Organic al Valahiei” alocarea unei sume anuale de lei pentru „ţinerea şcoalelor publice în Capitală şi în celelalte oraşe ale Principatului, a tipografii, a bibliotecii …”

În 1833, ţinând cont de „Regulamentul Organic al Valahiei”, Petrache Poenaru, în „Regulamentul pentru organizarea învăţământului” vorbeşte de crearea a două mari biblioteci publice, una la Bucureşti, în cadrul Colegiului Sfântul Sava şi cealaltă la Craiova, în incinta Şcoalei Centrale. Au fost fixate anumite sume de bani pentru cumpărarea de cărţi. Ceea ce este foarte important, este vorba de anul 1833, subliniind că încă de atunci se vorbeşte de înfiinţarea Depozitului Legal în Biblioteca Naţională din Colegiul Sfântul Sava, funcţie esenţială a unei biblioteci naţionale. Se specifica obligaţia autorului sau editorului de a da cinci exemplare pentru Biblioteca Naţională din Bucureşti şi trei exemplare pentru Biblioteca din Craiova. De asemenea redactorii de ziare, periodice, în general, erau obligaţi să repartizeze câte un exemplar acestor două biblioteci.

În 10 august 1836, Timotei Cipariu scria despre Biblioteca Naţională de la Sfântul Sava care avea 8000 de cărţi, 2 odăi … Chiar aşa nota Timotei Cipariu – biblioteca naţională – scrie Vasile Netea, în „Studii, 9, nr 1/1988 – „Timotei Cipariu şi George Bariţiu, călători prin Ţara Românească în 1836”

15 octombrie 1836 este anul în care s-a înfiinţat prima Bibliotecă Naţională din ţara noastră, prin Ordinul emis de Eforia Şcoalelor. Ea va funcţiona în incinta Colegiului Sfântul Sava. Din aceasta instituţie culturală deosebită, vor lua naştere mai târziu trei instituţii, Biblioteca Centrală a Statului, Imprimeriile Statului, Muzeul Naţional de Antichităţi.

Stanislas Bellanger a observat cărţile deosebit de valoroase pe care le deţinea Biblioteca Naţională de la Sfântul Sava pe care a vizitat-o, scriind despre aceasta în Le Kéroutza; voyage en Móldo-Valachie, vol II, Paris, 1846 (carte digitizată de Google)

După octombrie 1836, anul de constituire a Bibliotecii Naţionale se remarcă un interes deosebit din partea oamenilor de cultură pentru această instituţie. Eforia Şcoalelor a iniţiat acţiuni de strângere de cărţi şi periodice. Au fost nenumărate donaţii, cumpărături, apoi prin Depozitul Legal constituit ca obligatoriu, creştea numărul publicaţiilor Bibliotecii Naţionale.

De la Mitropolie au fost transferate circa 7000 lucrări ştiinţifice şi literare, vorniceasa Safta Rali a donat 280 de cărţi în limba română precum şi în limbile franceză şi greacă, sărdarul Costache Brăiloiu a donat 42 de cărţi în limba franceză, August Treboniu Laurian, Mihail Kogălniceanu, Ştefan Golescu, Alexandru Filipescu şi mulţi alţii, din patriotism şi dorinţa de a exista o bibliotecă naţională făceau mereu donaţii îmbogăţind fondurile bibliotecii.

Unde sunt aceste publicaţii donate Bibliotecii Naţionale ? Există în fondurile BNaR de azi ? Există o evidenţă a lor ?

În iunie 1838 Biblioteca Naţională deţinea 10.000 de volume şi tot atunci s-a deschis sala de lectură. Ziarele vremii consemnează că pe masa de lectură erau dicţionare, hărţi, globul ceresc, globul pământesc, etc.

Anul 1836 marchează primul catalog general al bibliotecii naţionale realizat de Iosif Genilie.

Primul bibliotecar-conservator al Bibliotecii Naţionale a fost profesorul Gheorghe Ioanid.

Aceste două mari nume sunt menţionate prin diverse documente. Vezi şi : http://www.juridice.ro/197642/despre-biblioteca-nationala-a-romaniei.html

După opt ani de la înfiinţare, colecţiile bibliotecii naţionale ajunseseră la 14.000 de volume.

Între 1847 – 1850, activitatea Bibliotecii Naţionale a fost mai slabă, s-au alocat mai puţini bani, Revoluţia de la 1848, dar şi ocupaţia rusească au împiedicat dezvoltarea firească a bibliotecii.

Situaţie care s-a menţinut până pe la 1860 când Ioan Maiorescu, la sfârşitul anului şcolar a vorbit despre lipsa de grijă pentru singura bibliotecă a statului din care lipsesc opere clasice, antice şi moderne …

În anul 1859 August Treboniu Laurian a ajuns directorul Bibliotecii Naţionale si, împreună cu Mihail Kogălniceanu subliniau rolul important al Bibliotecii Naţionale în cercetarea istoriografică. August Treboniu Laurian vorbea despre „o colecţiune de toate broşurile şi toate cărţile publicate asupra Principatelor Române” („Studia bibliologica”, vol. II, 1967, p.334 „Prima biblioteca naţională din România” de Corneliu Dima-Drăgan).

Anul 1859 este anul reorganizării Bibliotecii Naţionale după principiile biblioteconomiei moderne de către o comisie formată din August Treboniu Laurian, Cezar Bolliac, Erich Winterhalder, Costache Aristia.

Biblioteca înfiinţată în colegiul de la Sfântul Sava, în 1836 şi deschisă în anul 1838 este de fapt Biblioteca Centrală a Statului.

Perioada anilor 1859 – 1860 a Bibliotecii Naţionale este relatată în câteva articole ale lui Corneliu Dima-Drăgan, „Contribuţii la istoricul Bibliotecii naţionale de la Colegiul Sf. Sava”, apărut în „Revista Arhivelor”, Bucureşti, 1965, 8, nr.2 şi articolul „Prima bibliotecă naţională din România”, apărut în „Studia Bibliologica”, vol. II, 1967. Redau un fragment deosebit de frumos : „Librari şi Cărturari din Franţa, Germania, Suedia stau în permanente relaţii comerciale şi ştiinţifice cu Biblioteca din Bucureşti, iar călători străini oferă – prinos de recunoştinţă – scrierile lor”.

Napoleon al III-lea a donat câte o ediţie bibliofilă a operelor epigrafistului italian Bartolomeo Borghesi principalelor biblioteci din Europa, printre acestea era menţionată şi Biblioteca Naţională din Bucureşti.

În anul 1861 Biblioteca Naţională a fost mutată în localul Universităţii din Bucureşti.

În 23 octombrie 1864 prin „Regulamentul pentru bibliotecile publice” emis de Nicolae Kreţulescu şi aprobat de către domnitorul Al. Ioan Cuza schimbă denumirea Bibliotecii Naţionale în Biblioteca Centrală a Statului.

Între anii 1864 – 1901, Biblioteca Centrală a Statului va îndeplini funcţiile majore ale unei biblioteci naţionale.

Biblioteca Centrală a Statului înfiinţată în anul 15 octombrie 1836 a purtat această denumire şi după Unirea Principatelor, până în anul 1901, când a fost DESFIINŢATĂ cu totul, iar, colecţiile ei au fost încorporate în patrimoniul Bibliotecii Academiei. Nedreptatea care se face Bibliotecii Naţionale, Poporului Român … nu e de înţeles !

Biblioteca Academiei a fost înfiinţată în 6 august 1867

În 28 martie 1901, Senatul şi în 15 aprilie 1901Adunarea Deputaţilor au votat desfiinţarea Bibliotecii Centrale a Statului şi trecerea tuturor colecţiilor în patrimoniul Academiei Române.

Au decidenţii români acest obicei …

S-a repetat, în anul 2002 încercarea de desfiinţare a BNaR …

În 1901, Preşedintele Consiliului de miniştri D.A.Sturdza i-a felicitat pe deputaţi pentru rapiditatea adoptării unei asemenea legi.

Pedeapsa Divina i-a venit destul de repede, a murit într-un spital de boli mintale, fiind suferind și în perioada cât a fost prim-ministru.

ŞI pentru rolul indemn avut în complotul contra lui Eminescu, complot care a dus la excluderea socială, la batjocorirea nedreaptă a Poetului National (Eminescu nu a fost bolnav de sifilis, nu a fost nebun, a fost numai distrus diavolesc şi „ştiinţific-medical”) şi în final, la moartea acestuia.

Exista Justiţie Imanentă şi de la aceasta nu se poate sustrage nimeni.

Spunea Angela Popescu-Brădiceni (director BNaR 1955 – decembrie 1989) :

Judecând după entuziasmul cu care Românii îşi înfiinţau biblioteci publice cu funcţii de biblioteci naţionale, întotdeauna a fost o mirare cum de a fost posibil actul din 1901 prin care s-a desfiinţat Biblioteca Centrală a Statului”.

Proiectul de lege spunea :

Art. 1 : Toate cărţile, manuscreptele, stampele, mobilierul şi orice aparţine Bibliotecii Statului din Bucureşti se cedează cu începere de la 1 aprilie 1901, Academiei, care le va încorpora în propriile ei colecţii; Art. 2 : Academia Română va pune la dispoziţiunea publicului, cărţile şi alte materiale ştiinţifice după regulile stabilite prin regulamentul ei”.

Deputatul D.M.Vlădescu, a fost cam singur împotriva acestei legi, considerând motivul economiei ca insuficient, mai ales că era vorba despre o bibliotecă creată cu banii Statului.

Spiru Haret a susţinut şi el cu tărie Proiectul de lege.

În realitate, Biblioteca Academiei n-a deschis niciodată porţile publicului. Ea era destinată numai academicienilor şi cercetătorilor.

Biblioteca Academiei  a rămas zeci de ani, în ceea ce priveşte accesul, o bibliotecă savantă, cu acces limitat.

Nicolae Iorga, spunea la 28 decembrie 1923: ”Câte biblioteci aveţi dvs. în Bucureşti? Una la Academia Română pentru care trebuie să dăm noi iscălituri ca să intre cineva. Capitala  Ţării Româneşti întregite cu o populaţie aşa de mare fără o bibliotecă publică. O ruşine cum nu se mai întâlneşte în nici o ţară din lume.”

La  rândul său, bibliologul român Barbu Teodorescu, care a fost şi unul dintre secretarii profesorului Nicolae Iorga, în lucrările sale, înaintea celui de-al doilea război mondial, scria despre situaţia nedreaptă ca Ţara Românească să nu aibă o bibliotecă pentru publicul larg.

Prin desfiinţarea Bibliotecii Centrale a Statului, Biblioteca Academiei a preluat şi toate funcţiile de bibliotecă naţională, elaborarea Bibliografiei naţionale, servicii specializate, asistenţă de specialitate în domeniul biblioteconomiei, funcţia de Depozit Legal, etc.

În anul 1935 a luat fiinţă Biblioteca Capitalei, dar nu avea şi nu putea să îndeplinească funcţiile unei biblioteci naţionale, aşa cum a făcut-o Biblioteca Centrală a Statului.

În 24 aprilie 1945, N. Georgescu-Tistu, conferenţiar în bibliologie la facultatea de litere din Bucureşti adresează un memoriu preşedintelui Academiei Române, cu câteva propuneri clare de creare a unei adevărate Biblioteci Naţionale a României, subliniind lipsurile evidente legate de inexistenţa unei asemenea biblioteci. N. Georgescu-Tistu scria :

  • Publicaţiile din ţară erau adunate de către Biblioteca Academiei Române pe baza Depozitului Legal, dar nu erau urmărite şi procurate metodic, publicaţiile importante din străinătate în legătură cu România

  • Cercetătorii Români nu erau la curent nici cu ce apărea în România şi cu atât mai puţin cu ce apărea în străinătate

  • Biblioteca Academiei nu avea decât o sală de lectură, neîncăpătoare şi nici o sală pentru periodice

  • Biblioteca Academiei nu avea o sală şi pentru oamenii obişnuiţi care doreau să se instruiască după orele de muncă

  • Biblioteca nu avea, nu prevăzuse un Centru de studii de Biblioteconomie, cu aplicări practice. Erau insuficiente informările, îndrumările lui Ion Bianu, Al. Sadi-Ionescu, R. Rosetti

  • Necesitatea înfiinţării în cadrul Bibliotecii Academiei a unui serviciu de organizare şi informare despre bibliologia românească

  • Publicarea unui Buletin bibliografic lunar, înfiinţarea unui Centru de documentare care să îmbunătăţească activitatea de cercetare din România

Biblioteca Academiei nu şi-a îndeplinit decât parţial funcţiile de bibliotecă naţională. Ea realizase cu succes doar Bibliografia naţională retrospectivă şi Depozitul Legal.

Sa se înţeleagă foarte clar ca Biblioteca Academiei, ca instituţie, nu a avut vreo vină.

Nu este vorba de a învinovăţi Biblioteca Academiei şi oamenii ei cu ceva, dar, acestea sunt datele istorice şi trebuie să le cunoaştem. Să spunem cinstit că s-a simţit lipsa unei biblioteci naţionale timp de 54 de ani. Mult prea nedrept ca România să nu aibă o bibliotecă pentru publicul larg mai bine de jumătate de secol, între 1901 – 1955.

În 25 iunie 1955 prin HCM nr.1193 se înfiinţează Biblioteca Centrală de Stat.

Între anii 1955 – 1989, Biblioteca Naţională a României era printre cele mai cunoscute şi reputate biblioteci din Europa !

Între 1955 – 1990 – Director Angela Popescu-Bradiceni, a fost cea mai benefică perioadă a Bibliotecii Naţionale a României.

Deşi a fost perioada comunistă, totuşi, acum, au fost cele mai multe realizări.

Biblioteca Naţională era prima în toate !

Biblioteca Naţională a funcţionat în Palatul de Justiţie,  între anii 1955-1957, a  ocupat jumătate din  el,  după care, Ministerul Justiţiei recăpătându-şi localul, biblioteca  a trebuit să se mute. Atunci i s-au oferit trei localuri la alegere.

Aripa fostului Palat Regal, care fusese bombardată de nemţi la retragerea lor, în august 1944 şi era în curs de reconstruire,  Palatul CEC şi Palatul Bursei.

Palatul Bursei era mai potrivit, decât celelalte două localuri oferite, avea o serie de săli care permiteau organizarea de săli de lectură pe domenii de cunoştinţe.

Palatul Bursei a fost construit în anul 1907, de către arhitectul român  Ştefan Burcuş, care a câştigat concursul internaţional instituit pentru proiectarea acestui Palat.

Concursul a fost câştigat datorită talentului său, dar mai mult, datorită ingeniozităţii sale, păcălind Comisia.

Amănuntul acesta ne-a fost povestit de către singurul Director autentic pe care l-a avut Biblioteca Naţională a României, Angela Popescu-Brădiceni (director între 1955 –1989).

Este un amănunt interesant pe care doresc să-l amintesc pentru ca spune mult despre felul în care poţi reuşi în România, indiferent de epocă. Parcă, dintotdeauna, în România, concursurile au fost la fel, trucate, aranjate … iar alţii, atunci, ca şi acum, cocoţaţi pe un Curriculum Vitae răsunător pe hârtie, îşi folosesc funcţia numai in interes propriu, uitând prea repede cine sunt şi de unde au plecat.

Cu ani în urmă fusese un mare scandal în legătură cu concursul deschis pentru proiectarea Palatului de Justiţie, preferându-se, se pare, doi străini.

De aceea, lui Ştefan Burcuş  i-a venit ideea ca plicul care conţinea proiectul său pentru Palatul Bursei să fie trimis prin poştă direct din Paris de către un prieten care tocmai pleca în Franţa. Deoarece concursul era secret, mare a fost uimirea comisiei când au aflat că „străinul”, mai precis „francezul” care câştigase  concursul  nu era altcineva decât … arhitectul român Ştefan Burcuş”

În anul 1956, s-a obţinut parţial  şi Aşezământul  Nicolae Bălcescu, de fapt fostul aşezământ Eliza şi I.I.C. Brătianu care dispunea de o frumoasă sală de lectură şi de depozite cu rafturi speciale de metal, unde biblioteca a instalat colecţiile sale cele mai preţioase.

În continuare, pe măsura creşterii  numărului colecţiilor sale, Biblioteca Naţională a primit şi a pierdut în acelaşi timp o serie de spaţii care erau neîncăpătoare şi adesea erau, sau deveneau pe parcurs, insalubre.

Între anii 1955 şi 1989, Biblioteca Naţională a dispus de 59 de spaţii de depozitare, din care în anul 1989, mai păstra 28 (17 în Bucureşti şi 11 în provincie).

Astăzi, la aproape 59 de ani de la înfiinţarea din anul 1955 nu există nici o evidenţă a publicaţiilor din aceste depozite, din afara sediului central al BNaR.

În anul 1968 a fost mutarea care a afectat în cel mai înalt grad colecţiile bibliotecii, după evenimentele din fosta Cehoslovacie !

Atunci, Biblioteca Naţională a primit ordin să  evacueze de urgenţă subsolurile I şi II din Casa Scânteii (actuala Casa Presei Libere), transformate în depozite ale Bibliotecii, unde cărţile beneficiau de condiţii optime (4 ore pe zi aer condiţionat) şi unde putuseră fi organizate după provenienţă şi după număr de inventar. Toată munca depusă pentru această organizaretimp de 13 ani s-a pierdut cu ocazia mutării. Subsolurile respective urmau sa fie predate Armatei, pentru adăposturi.

Exemplu clasic de decizii „pe picior” luate de Şefii Comunişti ignari, fie din propria prostie, fie din naivitatea lor din lipsa de educaţie la vreme, exploatată prompt de „Nisipari”.

Existau destule clădiri secrete în Bucureşti, care puteau fi adăposturi.

Bibliotecii Naţionale i s-au oferit forturi dezafectate din preajma Bucureştiului din care musteau apa, apoi i s-a oferit localul fostului cinematograf „Model” din vecinătatea  Pieţei Matache.

Publicaţiile nu au fost puse pe rafturi, nici vorbă de vreo organizare. Au fost stivuite în stive de câte 10 metri înălţime.

Ştiu sigur că fostul Director al BNaR, Angela Popescu-Brădiceni făcea memorii peste memorii şi i se spunea mereu că nu există spaţii libere, dar că „în curând” se va construi un nou local pentru BCS.  Altă formă de Sabotare a BNaR, de către Nisiparii încăpuşaţi pe lângă Şefii Comunişti.

Un alt spaţiu drept depozit pentru periodicele BCS – BNaR a fost subsolul clădirii care adăpostea  administraţia Pieţei Crângaşi. Condiţiile relativ bune, subsol din beton, uscat, curat, dar totul compromis grav din cauza  defectării instalaţiei de apă care a avut drept rezultat inundarea întregului depozit care a trebuit evacuat de urgenţă cu personalul bibliotecii.

Într-un depozit al BCS în localul unei şcoli dezafectate din Bulevardul Tudor Vladimirescu a fost o spargere.Infractorii erau tineri militari care lucrau pe şantierul din zona 13 Septembrie şi care au aruncat şi distrus o parte din periodicele aflate în prelucrare.

Cărţile au avut de suferit şi în sediul central din localul Bursei. Spaţiile destinate serviciilor şi sălile de lectură nu au avut de suferit, au suferit doar cărţile din depozitul Subsol, cel mai mare al Bibliotecii.

În frumoasa rotondă de la Subsolul clădirii din strada Ion Ghica nr. 4, unde  cândva funcţionase  celebrul bar Alcazar, a început să ţâşnească apa. S-a instalat o pompă pentru evacuarea apei, pereţii au început să se umezească şi să se macine.

După cutremurul din anul 1977 pânza de ape freatice  a crescut, iar rotonda a fost zidită până la jumătate. Cărţile existente în acest subsol erau compromise.

Cărţile din subsolul clădirii din strada Ion Ghica au stat ani de zile  în umezeală şi erau deja mucegăite. Bibliotecarii mai vechi şi depozitarii BNaR ştiu foarte bine că acesta este adevărul.

După cutremurul din 4 martie 1977, în cuvântarea ţinută la Marea Adunare Naţională, printre edificiile care urmau să se construiască în noul centru civic a fost nominalizat şi localul „Bibliotecii Naţionale a României”. 

În 5 februarie 1990 prin HG nr. 476 se înfiinţează Biblioteca Naţională a României.

Se revine astfel, la prima denumire, Biblioteca Naţională.

La 1 iunie 1990 era prevăzută inaugurarea noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României din Bulevardul Unirii nr. 22.

Din păcate, timp de mulţi ani după 1990, Biblioteca Naţională a României a funcţionat în virtutea inerţiei, pe baza realizărilor dinainte de 1989, erau multe şi foarte bune.

În această perioadă Biblioteca Naţională a ieşit în evidenţă prin evenimentul nefericit din iunie 2002, când Guvernul României vroia confiscarea sediului BNaR pentru propria folosinţă.

Apoi, s-a vorbit de Biblioteca Naţională o dată cu inaugurarea noul sediu din decembrie 2011 şi respectiv în aprilie 2012 pentru că prin activităţile de bibliotecă s-a remarcat prea puţin. Aşa cum mai scriam şi de altfel, a observat multă lume, Biblioteca Naţională a considerat că se va face cunoscută prin diversele evenimente tip „cămin cultural” din anii ’50, de “culturalizare” a maselor, pe care le-a găzduit. Au fost multe de acest gen, festivalul berii, degustări de vinuri, canotajul de pe Dâmboviţa din jurul sediului BNaR menţionat şi el de Bibliotecă, muzeul deşeurilor deschis – re-deschis la BNaR, confecţionări de mărţişoare, etc.

În condiţiile in care nu se ştie dacă şi cu câte persoane se face inventarul publicaţiilor, refacerea celor compromise, etc. care sa facă, în fine, BNaR complet funcţională conform Legii, fiecare asemenea manifestare era un excelent prilej de … relaxare generală. Toate aceste acţiuni nu erau numai găzduite de BNaR, dar personalul Bibliotecii era folosit în respectivele manifestări …

Despre starea adevărată, dureroasă a celor 13.000.000 UB (număr vehiculat cu insistenţă prin interviuri din partea conducerii BNaR) nici un cuvânt, ca şi cum nu ar fi o problemă, ele sunt rezolvate, stau la raft şi-şi aşteaptă utilizatorii prin cererile lor, despre evenimente specifice unei biblioteci naţionale, cum ar fi şi re-introducerea BNaR în circuitul marilor biblioteci naţionale ale Europei nu am aflat nimic nici în ultimii 24 de ani, nici în ultimii 7 ani, despre îndrumarea celorlalte biblioteci din România, care se făcea înainte de 1989, iar acum BNaR deşi este Centru metodologic naţional, de multe ori este ţinta ironiilor celor din Biblioteci mai mici, unde există adevăraţi specialişti.

IUNIE 2002

Salvarea actualului sediu al Bibliotecii Naţionale a României de către Vali şi Theodor Constantinescu

Şi a avenit anul 2002, când Biblioteca Naţională a României a primit o „nouă lovitură” prin HG 578/13.06.2002 care prevedea ca sediul Bibliotecii Naționale a României, din Bulevardul Unirii nr. 22, aproape gata în anul 1990, să fie dat Guvernului României.

După 47 de ani, gata-gata să se repete ceea ce se întâmplase în anul 1901, adică, desfiinţarea Bibliotecii Naţionale.

Pentru că aplicarea HG din 13 iunie 2002 însemna distrugerea definitivă a Bibliotecii Naţionale a României. Nu voi înceta să repet că DACĂ intra în vigoare HG 578/13.06.2002, Biblioteca Naţională era desfiinţată precum Biblioteca Pedagogică astăzi, în anul 2014.

Trecuseră două săptămâni şi nu se întâmpla nimic. Se aştepta chiar de către cei din BNaR, directori şi bibliotecari să intre în vigoare Hotărârea de Guvern.

DACĂ nu exista acţiunea curajoasă a soţilor Vali şi Theodor Constantinescu de a prezenta un material în 27.06.2002, redacţiei ziarului „Adevărul”, doamnei Cristina Modreanu, în care era descrisă situaţia groaznică care se ivise pentru sărmana noastră Bibliotecă Naţională,

NU SE MAI VORBEA ASTAZI DE SEDIUL NOU AL BIBLIOTECII NAŢIONALE A ROMÂNIEI !

Pentru că NU ar fi existat nici o Bibliotecă Naţională, NU ar fi existat nici un sediu al Bibliotecii Naţionale.

În BNaR se făceau deja aranjamente de repartizare a bibliotecarilor pe la alte biblioteci, se vorbea de mutarea celor aproape 3.000.000 UB depozitate la nivelul 7 (nu erau scări/etaje) din noul sediu cu ajutorul macaralelor şi al soldaţilor, ni se vorbea de containerele de la Popeşti-Leordeni unde publicaţiile ar fi beneficiat de o climatizare bună (de parcă despre asta era vorba).

De abia după apariţia în 29.06.2002, în pagina de Cultură a „Adevărului” a unui articol semnat de Cristina Modreanu, au început acţiunile de stradă ale bibliotecarilor, urmând intervenţiile altor jurnalişti şi a câtorva oameni de cultură români, a sindicatelor, totul contribuind la anularea HG 578/13.06.2002.

O săptămână întreagă reporterul ziarului „Adevărul”, Ion Gheoghiţă Aurelian şi fotograful cotidianului „Adevărul” au făcut documentare la sediul nou al BNaR din Bdul. Unirii nr. 22, la sediul Bibliotecii Naţionale din Piaţa Romană, pe la unele depozite din afara celor din sediul central din str. Ion Ghica nr. 4, la sediul „Laboratorului de patologie” al BNaR .

Cu ce ne-am ales noi, soţii Constantinescu pentru că am fost nişte cetăţeni corecţi, oameni cu iubire şi grijă pentru Întâia Bibliotecă a Ţării, încercând să sensibilizăm pe cei în drept despre o situaţie ruşinoasă pentru noi ca Români, cu o situaţie unică în lume, Biblioteca Naţională a României ?

Cu pensionarea mea grabnică, cu imposibilitatea de angajare cu contract, cu cărţi traduse, acceptate de edituri după traducere, dar care nu mai apar, cu urmărire permanentă pe telefoane, emailuri, cu un blocaj ocult în toate acţiunile noastre, legate de existenţă, blocare totală vindicativă, folosindu-se abuziv puteri oficiale ale UNORA din Structurile Statului, în România, Germania, Spania.

Trebuie aflat ce păţeşte o familie serioasă şi corectă din România, mai ales ca se ştie clar de către toate structurile tarii, situaţia familiei Constantinescu.

Este „formula” situaţiei României, permanent în sărăcie şi subdezvoltare, prigoana împotriva celor care se implică în a arăta, acolo unde cunosc, parţi ale Răului care ne macină din 1859, constant, indiferent de regimurile „politice” pe care suntem obligaţi să le suportăm.

Suntem obligaţi, pentru ca nu suntem puternici.

Nu suntem puternici pentru ca am fost preluaţi slabi de sub dominaţiunea crâncenă de 19 Secole a Imperiilor şi toţi cei care au încercat să arate cauzele au fost fie, prea puţini, fie sacrificaţi in diverse moduri, de la eliminare socială, la eliminare fizică, de către Clasa Politică, de slabă calitate umană şi educaţională, ţinând cont de necesităţile specifice României …

Şi aceasta, din deficit de decidenţi potriviţi cu situaţia geopolitică, permanent cruntă.

S-a încercat chiar eliminarea noastră fizică, prin „accident” auto pe trecere de pietoni, Joi, 18 Noiembrie 2010, ora 14:32, la Hotel Times, Bd. Decebal, când killerul cu taxiul B14 COB a mers pe trotuar 15 metri cu roţile blocate pe asfalt uscat, după ce ne-a ratat.

Avem fotografii şi probe, ignorate de Procuratura Generală.

Theodor Constantinescu a avut (un singur …) Dosar de Supraveghere al Securităţii Comuniste, din 1972 şi până în 1987, pentru că a fost turnat că vrea să „fugă” în Occident.

Dar, afară de supraveghere, niciodată Securitatea Comunistă nu a intervenit în viaţa noastră, deşi putea să o facă foarte simplu.

Aşadar, Securitatea Comunistă, dacă acţiona la fel cu UNII oculţi actuali din structuri si servicii, putea foarte uşor să ne taie viaţa bună materială pe care am avut-o, numai şi numai prin munca imensăa soţului meu, care era total exterior oricărei colaborări, dependenţe de Securitate sau PCR.

Face parte şi aceasta din istoria Bibliotecii Naţionale a României. Trebuie spusă şi recunoscută.

Pentru că Theodor Constantinescu este un Cititor Vechi al BNaR, de 51 de ani, din 1963.

Iar înclinarea naturală, firească spre lecturi libere, din toate domeniile cunoaşterii, degrevate de termene şi obligaţii (examene, rapoarte, etc.), lecturi vreme de CINCI decenii şi care îi dau o înţelegere originală şi corectă a situaţiei noastre, l-a făcut „periculos” pentru Indivizii Străini si Români, care nu vor ca Românii sa fie înarmaţi cu singura Armă de Apărare a României care le mai este accesibilă, Educaţia.

Dacă ar fi 1000 ca el în România, aceştia ar lamuri, „catehiza” întru Carte şi Educaţie si necesitatea ei absolută la Popoare Medii şi Mici, fiecare câte o sută de Români, am avea 100 000 de soldaţi imbatabili întru Românism.

Este evident ca exista mulţi intelectuali de calibru, mult mai erudiţi si cunoscători ai domeniului lor specific, decât Theodor Constantinescu.

Dar, toţi, ca peste tot in Lume, sunt sub tragica lor condiţie de intelectuali, Condiţia Ancilară.

Pe scurt, trăiesc din salarii, sinecuri, premii prestigioase, relaţii, admiteri în elite formale şi manevrate, de multe ori, din exterior, etc.

Ca Luna, care multe ştie, dar nu spune …

Ori, tocmai asta nu se vrea. De aceea si prigoana permanentă de 12 ani în contra noastră.

Prigoana ignorata si/sau permisă SI de ceilalţi, „baieţii buni” din Structuri.

Se pare ca în România nu se poate a fi patriot, decât cu legitimaţie …

De multe ori cred că suntem luaţi drept altcineva pentru că nu se poate să fim pedepsiţi şi să fim în vizorul unor „oameni răi”.

Aceştia care ne blochează pe noi sunt în contra României şi în contra Bibliotecii Naţionale care ne fac să suferim noi, Vali şi Theodor Constantinescu care am iniţiat salvarea de la pieire a Bibliotecii Naţionale a României.

Aş dori aici să trec aici cuvintele pline înţelesuri ale academicianului Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, din anul 2006, când nu se vorbea de loc de sediul rămas în construcţie sisifică din anul 1990http://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/ionel-haiduc-in-16-ani-nu-am-putut-termina-biblioteca-nationala-10904.html
„Pe mine mă doare mai tare ca Biblioteca Naţionala a rămas neterminata. O tara nu este in stare, in 16 ani, sa facă o Biblioteca Naţională ?! Din păcate, în România priorităţile nu se stabilesc în funcţie de rezultatele unor analize serioase, ci în funcţie de puterea de influenta a celui care cere bani.
Contează cine cere, nu pentru ce?
Poate greşesc, dar oare trebuia sa cumpăram doua crucişătoare sau cu banii aceea puteam să terminăm biblioteca? Pentru ca un război nu cred ca este iminent, iar în cazul unui război, cu doua crucişătoare nu am rezista decât două zile, pentru că ar fi imediat scufundate de nişte rachete inamice, oricare ar fi inamicii. Or, o Biblioteca Naţionala rămâne totuşi”.

Colecţiile Bibliotecii Naţionale

Avatarurile sediului Bibliotecii Naţionale

Comuniştii sunt de vină de putrezirea şi neprelucrarea colecţiilor Bibliotecii Naţionale de 59 de ani, din 1955 şi până acum?

Colecţiile Bibliotecii Naţionale sunt alcătuite, după preluarea din 1901, de către Biblioteca Academiei, a publicaţiilor de la începuturi, prin reunirea publicaţiilor unor biblioteci şi colecţii vechi, de renume, precum Biblioteca Ateneului Român, Biblioteca Aşezământului I.C.Brătianu, Fundaţia Mihai Kogălniceanu, Colecţia Saint-Georges, colecţiile Constantin Karadja, Al.Cantacuzino, S.Fotino, colecţia de periodice a fostei edituri „Adevărul”, bibliotecile lui Sextil Puşcariu, Valeriu Branişte, precum şi un fond intrat în proprietatea statului, în urma naţionalizării.

Am dorit să menţionez acest aspect legat de colecţiile Bibliotecii Naţionale a României pentru că sunt idei răspândite insidios, cum că de aceea această instituţie nu şi-ar merita numele de Naţională pentru că, de fapt, sunt publicaţii „luate cu japca de către comunişti”.

Biblioteca Naţională datează din anul 1831 şi a fost înfiinţată prin Ordin emis de Eforia Şcoalelor în 15 octombrie 1836.

Din 1836 şi până acum „viaţa” BNaR a fost foarte grea, a tot fost desfiinţată, cu publicaţii împrăştiate prin zeci de depozite. Iar, faptul că atâtea tipărituri s-au adunat sub „acoperişul” Bibliotecii Centrale de Stat, începând cu anul 1955 este foarte bine pentru că s-au evitat alte urmări care ar fi putut fi grave cu adevărat, un foc, puteau fi aruncate la gunoi, cum s-a făcut cu atâtea lucruri din fostele conace boiereşti …

Eu cred că o minte mai înţeleaptă din vremea perioadei comuniste a hotărât strângerea anumitor fonduri la un loc. Este foarte adevărat că a fost rea prigoana cărţilor unor instituţii, a unor persoane, dar este bine că nu s-au distrus.

Mai mult, le-a distrus neglijenta şi ulterior, prostia.

O lipsă de raţiune este să laşi publicaţiile neprelucrate, să fie putrezite, arse, furate, pierdute întrucât este vorba de cărţi confiscate. Acestea pot sa ardă, pot sa dispară, pot sa nu fie prelucrate pentru ca sunt cărţi confiscate ? Ce ar zice Ionel I. Brătianu ?

Nu ar fi fost consideraţi comuniştii precum califul Omar ? (taliban avant la lettre)

De ce am da vina pe statul comunist că ar fi adunat atâtea valoroase colecţii şi nu tragem la răspundere pe cei care, păcălind pe Şefii Comunişti ignari, au lăsat să putrezească aceste publicaţii timp de 34 de ani din 1955 până în 1989, alţi 17 ani din 1990 până în 2007 şi încă 7 ani din 2007 până în 2014, adică vreo 59 de ani în total, când nimeni nu a făcut nimic pentru rezolvarea acestora ?

Chiar nici acum, în anul 2014, nimeni, nimeni nu vorbeşte despre STAREA publicaţiilor BNaR şi chiar mă întreb cine răspunde pentru distrugerea lor permanentă, întrucât nici măcar acum, cu un sediu nou, pentru Biblioteca Naţională a României de peste doi ani, nu s-a început o „reabilitare” a acestor colecţii, ba, dimpotrivă SE TACE în continuare şi anii trec …

Anul trecut, în iulie 2013 scriam despre această situaţie, despre cei 58 de când zac neprelucrate colecţiile BNaR.

Anul acesta sunt 59 de ani de când zac neprelucrate colecţiile BNaR.

Intrăm şi în al 60-lea an cu aceeaşi „poveste”, aceleaşi scuze tip, agitate de numai … 183 de ani, nu sunt resurse umane, nu sunt rafturi, nu sunt instrumente de lucru …

Ce ar mai trebui să fie dacă nici nu se „povesteşte” ?

Un adevărat blestem” peste Biblioteca Naţională, spunea fostul director al Bibliotecii de până în decembrie 1989.

Oare ?

Blesteme se cheamă neglijenţa, nepăsarea, indiferenţa sau chiar este vorba de … sabotare ?

Câteva „mostre” din fondurile destructurate (8.750.584 UB) ale BNaR caracterizate prin diversitatea tipăriturilor, necunoaşterea exactă a componenţei fondurilor respective, a valorii acestora, fără evidenţă contabilă, majoritatea neinventariate sau inventariate parţial, multe din evidenţele de bibliotecă s-au pierdut, publicaţii depozitate în mai multe locuri din Bucureşti şi din ţară, din cauza lipsei de spaţiu până la inaugurarea noul sediu al BNaR – decembrie 2011, Calea Moşilor, Sf. Gheorghe, Sălişte şi Galeş – Sibiu, în Sediul Nou, in total 59 (!!!) sedii, din 1955 si până în 1989, când mai existau 28 (17 în Bucureşti şi 11 în provincie).

O adevărată odisee a colecţiilor bibliotecii care datorită mutărilor succesive la care erau supuse, adesea, periodic, erau supuse deteriorării”(Angela Popescu-Brădiceni).

Când nişte oameni devotaţi muncii lor, cum sunt bibliotecarii-restauratori din Centrul de Patologie şi Restaurare a Documenteloral BNaR spun că o carte de 200-300 pagini se poate restaura şi într-un an de zile, câţi ani trebuie pentru cele 8.750.584 UB distruse, de timp, de ciuperci, de mucegai, de inundaţii, de foc, spre a fi restaurate ?

Aceasta împrăştiere şi depozitare disipată în provincie şi Bucureşti a fost forma subtilă de SABOTARE de către Nisiparii Anti-Români, permanent lipiţi de funcţii prin Ministere, al Culturii, dar şi în altele, din toate Regimurile „Politice” aruncate în Capetele de (încă !) Locuitori din Romania.

„Nisiparii” toarnă „nisip” la roţile instituţiilor pe care le „veghează”, ei, mereu-prelinşii ministerelor, care fac atâta rău unor instituţii de importanţă naţională, aşa cum este şi Biblioteca Naţională.

„Făcătorii de gulgute” acoperă lucrarea „Nisiparilor” la fel cum fac balenele care „ţes” în jurul bancurilor de peşti naivi, un păienjeniş de … bule de aer, gulgute, adică.

În cazul „Gulgutarilor”, aceştia aruncă basculante întregi de vorbe fără acoperire, ştiinţifice, specializate, ex cathedra care nici măcar nu sună din coadă, dar, nimic şi nimeni nu îi poate contrazice.

Nici în Presa, liberă, desigur, cel puţin până acum, la acest articol …

Nici în ziarul de Metrou cum se detaşa cu dispreţ comandat oficial-imperativ, de sus în jos, o fosta „cadră” de conducere din BNaR, care a plecat avantajos în Occident, între timp, dar cu postul asigurat în BNaR.

Este vorba de ziarul „Promo”, prompt desfiinţat în 2009, pentru că încerca să ne spună diverse chestiuni jenante din BNaR, mult mai bine ştiute decât noi, simpli cetăţeni.

De ce nu a fost făcută public niciodată situaţia fondurilor Bibliotecii Naţionale ?

Provenienţa fondurilor BNaR, de colecţii adunate, conform situaţiei statistice prezentată pe ABBNR, prin anii 2008 -2009.

Dacă înainte de 1989 mai este de înţeles, fiindcă era o perioadă de frică, acum după 1990 tot frica i-a împiedicat pe conducătorii BNaR să facă publica situaţia ?

– Publicaţii intrate în patrimoniul statului prin confiscări de la instituţii şi persoane,

– Vechi biblioteci care au constituit fondul iniţial al BCS („Ateneul Român”, „I.C.Brătianu”, fondul „St. Georges”),

– Publicaţii recuperate din fondurile fostelor fundaţii româneşti de la Roma („V.Pârvan”) şi Paris („N.Iorga”),

– Tiraje excedentare, nevandabile (din păcate, ca foarte multe sunt valoroase, dar, plictisitoare pentru publicul non-instruit), ale unor lucrări tipărite mai ales prin editurile „Kriterion”, „Meridian”, „Sport-Turism”, „Politică”,

– Publicaţii primite prin schimb internaţional, neincluse în procesul de prelucrare şi publicaţii destinate aceluiaşi scop în vederea dotării bibliotecilor româneşti de peste hotare, biblioteci stabilite prin reglementări guvernamentale

– Publicaţiile din Subsolul Parlamentului României – aproximativ 3 milioane UB, fără evidenţe şi registre de depozit, aduse după 1990, din diverse depozite. Se părea ca se vrea, in fine, a se face ceva.

Unde sunt borderourile făcute imediat după 1990, de personalul BNaR, din subsolul Parlamentului ?

Unde sunt si borderourile făcute şi pentru alte publicaţii, din alte depozite din afara sediului central, făcute din dispoziţia directorului Angela Popescu-Bradiceni ?

Acum ni se spune că nu există nici un fel de act contabil, dar, ştiu sigur că de multe ori echipe întregi au făcut borderouri şi s-au ţinut evidenţe simple pentru unele publicaţii.

Cărţi si periodice din perioada interbelică şi actuală

– Publicaţiile din Subsolul Senatului şi fosta bibliotecă a Ministerului Culturii şi Cultelor – aproximativ 1,5 milioane UB, fără evidenţe, nu sunt inventariate. Biblioteca Ministerului Culturii a avut permanent un bibliotecar plătit care figura pe statele de plată ale Bibliotecii Naţionale. Mă întreb în ce consta munca acestor bibliotecari în zeci de ani, dacă publicaţiile sunt neinventariate ? Ce făceau aceşti bibliotecari timp de 8 ore, zilnic ? Cum s-a menţinut evidenţa acestor publicaţii dacă ele nu sunt inventariate ?

– Publicaţiile din Piaţa SF. GHEORGHE, aproximativ 800.000 UB, care cuprindeau printre altele:

– Fond Documenta Romaniae (peiorativ numit „Românica”) – aproximativ 115.000 UB,

– Cărţi apărute după 1831 tipărite în alfabet de tranziţie, inclusiv anaforale, legi. etc.,

– Colecţii integrale de jurisprudenţă românească, lucrări apărute în Basarabia, Bucovina, Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat până în anul 1918 şi perioada 1940-1944, deosebit de importante pentru cercetarea istorică,

– Publicaţii periodice (unele constituite în colecţii) apărute în secolul trecut („Buletinul Oficial”, „Albina Pindului”, „Almanahul România Jună” – Viena, „Convorbiri Literare” etc.)

– Tipărituri apărute în perioada interbelică, mai ales în limba maghiară şi germană editate în Transilvania până în anul 1919.

– Fond „Hamangiu”: aproximativ 200 UB – legislaţie

– Fond „Ateneu”: aproximativ 25.000 UB, etc., etc.

Citind cele de mai sus, cum era mai bine, să fie strânse toate aceste publicaţii la un loc, în Biblioteca Centrală de Stat, sau să fie lăsate la voia întâmplării ?

Ce este mai grav că au fost strânse la un loc într-o bibliotecă sau că publicaţii valoroase pentru România au fost lăsate de izbelişte an de an, deloc întâmplător …

*

Este Bibliotecă Naţională a României, complet funcţională astăzi, în anul 2014 ?

Biblioteca Naţională nu depistează, nu colecţionează, nu conservă, nu cercetează, nu dezvoltă şi nu pune în valoare patrimoniul de documente

Misiunea Bibliotecii Naţionale „identificarea, dezvoltarea, organizarea, conservarea, cercetarea, comunicarea şi punerea în valoare a patrimoniului documentar naţional” este îndeplinită ?

Dacă „misiunea”(afişată pe site –BNaR) este „identificarea, dezvoltarea, organizarea, conservarea, cercetarea, comunicarea şi punerea în valoare a patrimoniului documentar naţional” şi publicaţiile sunt de fapt blocate, stivuite, fără cote, fără inventariere, fără a fi conservate, fără a li se cunoaşte numărul exact, se poate, oare, spune că Biblioteca Naţională este complet funcţională, când principala ei activitate este neîndeplinită de zeci de ani şi nici nu se spune adevărul despre cum se face conservarea, restaurarea publicaţiilor ei ?

Practic, Biblioteca Naţională nu-şi onorează funcţiile ei de bază: nu depistează, nu colecţionează, nu conservă, nu cercetează, nu dezvoltă şi nu pune în valoare patrimoniul de documente

Din istoricul prezentat, se vede clar că Biblioteca Naţională a României a avut un drum sinuos, cu multe piedici, nepermis de multe.

Nu se poate susţine că aceste piedici au fost întâmplătoare.

Nu se poate susţine nici ca piedicile puse României, din 1859 au fost întâmplătoare.

Nici astăzi, acum, în anul 2014, nu putem spune că avem o Bibliotecă Naţională pentru că de fapt, nu avem.

NU avem o Bibliotecă Naţională, complet funcţională în sensul Legii Bibliotecilor. Sunt multe lucruri absolut inacceptabile pentru o Biblioteca Naţională din secolul al XXI-lea.

Cu materialul apărut in „Cotidianul”, în 15 iulie 2013, „Biblioteca Naţională este ca Roşia montană şi autostrada Bechtel” si cu multe altele dinainte de 15 iulie 2013,  se vede marea indiferenţă a Decidenţilor Români, faţă de Biblioteca Naţională a României !

Situaţia de la Biblioteca noastră Naţionala este de neînchipuit în acest secol 21.

Nu aş fi crezut pentru nimic în lume ca, odată ce am sesizat asemenea chestiune,

PATRIMONIUL  NATIONAL  DE  CARTE  IN  PUTREZIRE …

nu ar fi de interes pentru întreagă ţara.

Să nu fie emisiuni peste emisiuni pe toate canalele TV,

Să nu fie articole peste articole în toate ziarele României.

Continuu … până la rezolvare !

Este o lipsa de Simţire Naţională !

Este o Ruşine Naţională ce se întâmplă la/cu Biblioteca Naţionala a României ! 

Pe CINE deranjează atât de mult BIBLIOTECA NATIONALA A ROMANIEI  ?

La modul general, pe toţicei care vor răul României şi Românilor.

În buchetul diavolesc al sabotării României, de 25 de ani, distrugerea BNaR, a Şcolii, a Educaţiei sunt flori otrăvite care au ca rezultat îm-prostirea programată şi susţinută acribic a unui popor.

Un popor devenit astfel, populaţiune se face sclav mult mai uşor.

Ceea ce se vede, de 24 de ani.

De ce,

Presa,

Televiziuni,

Oameni politici,

Scriitori,

Actori cu vocaţie de apărători ai valorilor tarii,

Parlamentari,

Guvernul României,

Ministerul Culturii, etc., etc.,

Nimeni nu abordează aceasta problema ?

Care, cum afla, la început se indignează, firesc.

Apoi tace.

De ce ?

Ca si cum nu ar exista.

Ca si cum nu ar şti nimic.

Nu este bine ca toţi Romanii sa cunoască situaţia reala a patrimoniul naţional scris ?

Sunt disponibile cele 13.000.000 UB de la Biblioteca Naţională de care se vorbeşte ?

Care este starea lor ?

Niciodată nu am observat la parlamentarii noştri, în discursurile lor, vreun cuvânt despre Biblioteca Naţională.

Niciodată nu am găsit vreodată în programele partidelor aflate în campanie electorală (măcar atunci, o singură data, la un singur partid) vreo referire la Biblioteca lor Naţională.

Deşi toată lumea ştie situaţia prezentată de mine, deşi m-am adresat tuturor numelor principale din toate primele 4-5 partide mari doritoare de condus România, din ultimii 12 ani.

M-am adresat chiar şi noului europarlamentar independent ales, Mircea Diaconu, căruia i-am şi acordat semnătura mea având totală încredere în capacitatea dumnealui că va reprezenta bine România la Bruxelles.

Citind de curând unele materiale legate de Biblioteca Naţionala, nu am înţeles niciodată cum poate fi făcut un reportaj care prezintă jumătăţi de adevăr.

https://ro.stiri.yahoo.com/13-milioane-c%C4%83r%C5%A3i-tezaurul-bibliotecii-na%C5%A3ionale-rom%C3%A2niei-h%C3%A2rtie-124805906.html,

13 milioane de cărţi, tezaurul Bibliotecii Naţionale a României. Hârtie, pergament, frunze de palmier şi cerneală de aur, o colecţie uriaşă de documente rare …

Sa titrezi intr-un articol despre 13 milioane de cărţitezaurul Bibliotecii Naţionale a României, unde observăm două greşeli :

  1. Cele 13.000.000 sunt numai vreo 3.797.390.

  2. Nu este vorba numai de 13.000.000 cărţi, ci de Unităţi Bibliografice, adică pe lângă cărţi, este vorba de ziare, reviste, manuscrise, foi volante, hărţi, stampe, incunabule, corespondenţă, dar şi discuri, benzi magnetice, CD, microfilme, diapozitive, etc.

Scriind acest articol, s-a verificat starea celor 13.000.000 publicaţii ale BNaR ?

Din cele 13 milioane amintite, cate mai rămân daca aproape 9 milioane zac în noul sediu al Bibliotecii Naţionale, fără acte financiar contabile, stând în continuare stivuite, nici măcar pe rafturi …

Cum se prezintă aceste milioane UB ? Unde le găsim ? Cum le găsim ? Câte sunt cu exactitate ?

Primordial la Biblioteca Naţională este starea publicaţiilor, apoi, cataloagele online puse la punct, de utilitate maximă şi vizibile din orice colţ al lumii, pe net !

Ei bine, Biblioteca Naţională nu are nici publicaţiile în ordine, nici cataloagele.

Utilizatorul modern, din secolul 21 are nevoie de acces la Biblioteca Naţională online, de la orice distanţă !

De aceea, cred ca noul manager al BNaR , ales in urma concursului anunţat acum, în iunie 2014,http://www.cultura.ro/articol/627 trebuie sa înceapă chiar de a doua zi după “înscăunare” cu rezolvarea situaţiei de nedescris a publicaţiilor Bibliotecii Naţionale.

Degeaba, orice acţiuni frumoase, deosebite, dacă ar exista, degeaba orice s-ar face dacă nu se rezolva aceasta situaţie de neconceput a milioanelor de publicaţii fără acte financiar contabile care şi în noul sediu stau tot stivuite, îngrămădite.

Daca mai există, pentru că nu se răspunde niciodată la întrebări în legătură cu aceasta.

Publicaţiile Bibliotecii Naţionale a României – după o statistică din anii 2008-2009 :

1. Fonduri destructurate: 8.750.584 UB

2. Fond curent: sediul central, Academiei şi Artă-Muzică: 950.559
3. Colecţii Speciale: 359.794
4. Periodice: curente – 403.619 şi vechi – 8.416
5. Săli lectură, referinţe, cabinet bibliologic: 19.909
6. Schimb: 8.538
7. RNP: 45.453
8. DL: 1.859.692 (carte: 825.381, periodice: 978.550, teze: 55.761)

TOTAL: 12.406.564 UB

  1. Filiala Batthyaneum din Alba Iulia : 115.992

  2. Filiala Omnia: 25.419

TOTAL GENERAL: 12.547.975 UB

Aşadar publicaţii disponibile utilizatorului sunt doar 3.797.391 UB

În situaţia această de tăcere mă întreb dacă starea celor aproape 4 milioane UB cu cote este bună.

Aceasta deoarece Catalogul de carte on-line prezentat de BNaR prezintă sub un milion de cărţi ???

Cunosc următoarea situaţie, din anii 2005 – 2006

Aproximativ 300.000 de cărţi, dintre cel mai solicitate, deja umede şi mucegăite, din depozitul – Subsol din vechiul sediu al Bibliotecii Naţionale, împachetate şi depozitate în noul sediu al BNaR în anii 2005-2006

Prin 2005-2006, aproximativ 300.000 de cărţi, foarte solicitate de utilizatorii Bibliotecii dintr-un subsol dezafectat, deja umede şi mucegăite au fost mutate în localul aflat în construcţie din Bulevardul Unirii.

Se spusese că vor fi puse pe rafturi, pentru a fi servite cititorilor după o zi pe alta. Nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Au fost puse la … „dospit” .

Poate, putrezesc, neştiute …

Poate, au şi putrezit şi nu mai există nici o urmă …

Credeţi că după 6 ani, mutate din 2006 în viitorul nou sediucărţile umede şi mucegăite deja din subsolul clădirii din strada Ion Ghica, păstrate câţiva ani buni în pachete de carton, s-au mai putut citi ? Care este starea lor astăzi ?

Aceasta, presupunând că după inaugurarea noului sediu al BNaR, din decembrie 2011, cele 300.000 cărţi au fost puse pe rafturi.

Sunt la raft cele 300.000 cărţi sau zac şi astăzi împachetate ?

Acestea ar putea fi la dispoziţia utilizatorilor întrucât ele au cote, sunt înregistrate.

Nimic nu este sigur din ce aflăm dinspre BNaR.

Nimeni nu vrea să răspundă, iar când în 2010 o reporteră de la „Gândul” a încercat sa lămurească situaţia, la „instigaţia” noastră, Vali şi Theodor Constantinescu, a fost păcălită de directorul Elena Tîrziman cu o frază, ceva de genul „ia, acolo nişte destructurate” de parca erau cărţi de moravuri uşoare – destructurate nu înseamnă deloc ceva peiorativ. Oricum reportera s-a speriat, posibil speriată şi de telefoane scurte … reportajul nu s-a mai făcut.

Publicaţii destructurate sunt publicaţiile care nu au acte financiar-contabile (precum cele peste 9 milioane existente la BNaR), pot fi numite publicaţii destructurate publicaţii dublete-triplete, care se pot repartiza altor biblioteci care nu deţin anumite colecţii de periodice, anumite cărţi, autori, etc.

Este foarte clar că reportera de la „Gândul” a fost păcălită …

Cred că şi alţi reporteri dacă au încercat să facă un reportaj corect, cu bune şi rele, au fost îndepărtaţi, dacă nu au vrut să prezinte o situaţie „roz”, când, de fapt este o situaţie „gri” spre „negru” …

De fapt, este ceva ciudat cu BNaR, direcţionată general de Elena Tîrziman.

Cum spuneam, ziarul „PROMO” distribuit la Metrou, a dispărut efectiv, după ce începuse să descrie situaţia reală din Bibliotecă Naţională.

În Mai 2009 a fost un incendiu care a distrus cărţi şi reviste. Fotografiile se vad la link-ul articolului meu din 15 Iunie 2013, din „Cotidianul”.

Încă un exemplu : în toamna anului 2007 s-a filmat un material la un depozit al BNaR din Str. Ţepeş Voda în care cărţi şi periodice putrezite, făcute praf, se transportau de urgenţă în noul sediu al Bibliotecii.

Materialul a ajuns la Antena 1 care l-a distribuit pe post, în timp ce i se lua un interviu directoarei Elena Tîrziman, tot de către Antena 1.

În timp ce era dat interviul pe post, pe ecran, se derulau imaginile cu cărţile făcute praf din acel depozit.

Întrebată de cum era cu publicaţiile din depozitul Ţepeş Vodă şi cum a decurs mutarea, directorul Elena Tîrziman afirma cu convingere că mutarea s-a făcut fără probleme, iar starea cărţilor era foarte bună …

Ulterior, am încercat să-i dau noi date reporterei – Antena 1, tocmai pentru a se începe mai devreme rezolvarea publicaţiilor BNaR, nu începuse nici criza, se puteau face nişte angajări pentru rezolvarea acestor publicaţii, însă reportera contactată de mine, nu mi-a mai răspuns.

Cum se apropie cineva de aceste aspecte (starea, numărul cărţilor, ziarelor, revistelor, etc. ) apare Omerta …

CINE SI DE CE ARE VREUN INTERES ATÂT DE TENACE ÎN A ACOPERI DISTRUGEREA PATRIMONIULUI DE CARTE AL BNAR ?

Am mai spus-o, pentru publicaţiile existente la BNaR, fără acte financiar – contabile, este necesara

realizarea unuiProiect Naţional, de rezolvare a milioanelor de publicaţii ale Bibliotecii Naţionale a României, care zac neprelucrate, fără acte de înregistrare şi inventariere.

Pentru aceasta trebuie în mod obligatoriu refacerea şi completarea catalogului topografic până ce toate documentele Bibliotecii noastre Naţionale vor fi introduse în baza de date.

Este realizabil acest Proiect de prelucrare al publicaţiilor BNaR cu fonduri UE.

Ştiu că sunt la dispoziţia Românilor câteva miliarde EURO pentru anul 2014, din partea Uniunii Europene.

Ce ne împiedică să cerem ?

Numai să dorim. Va fi, poate, o munca titanică, vor fi necesari, poate, chiar 1-2 ani de eforturi in Biblioteca Naţională dacă vrem să facem ceva.

Se aşteaptă noul manager la Biblioteca Naţională pentru a se face, în fine, un

CONTROL TOTAL în chestiunea BIBLIOTECII NAŢIONALE A ROMÂNIEI ?

Adaug că în 1 martie anul 2005, la Cenaclul „Prometheus” era şi doamna Ministru al Culturii, de atunci, Mona Musca.

În faţa presei invitate, a unor bibliotecari de la alte biblioteci (pentru că bibliotecarii din BNaR nu au fost anunţaţi, fiind permanent prezente doar persoanele din jurul direcţiei BNaR, atunci, ca şi astăzi) doamna Ministru a afirmat ca mai era nevoie de 33.000.000 Euro ca să fie terminată clădirea noului sediu, deşi în 1990 era aproape gata, avea şi numele pe frontispiciu, aşa cum era corect.

Ulterior, se pare, s-au împrumutat 110.000.000 Euro şi în fine, în 2012 s-a terminat construcţia.
Cum de nu sunt bani ca sa se termine

  • inventarierea

  • recondiţionarea celor care mai suportă

  • scanarea tuturor UB

  • digitizare şi punerea în online

cu 110.000.000 Euro,

dacă în anul 2005 erau necesari doar 33. 000.000 de Euro ?

Întotdeauna s-a răspuns cu clişee, vorbe deloc sprijinite de realităţi, dacă citim atent unele materiale apărute în presă.

Se folosesc clişee acoperitoare, vorbe multe, academice, greu dacă nu imposibil de verificat, după cum se observă la o citire atentă a diverselor interviuri.

Niciodată nu s-a răspuns la întrebările de bază, pe care le-am tot scris şi pe care le voi mai trece din nou şi acum.

Când se va face, în sfârşit, un control total în Chestiunea BNaR ?

La Biblioteca Naţională a României este necesar un control serios, total: oameni, funcţii, activităţi, proiecte prezente şi viitoare.

Control care nu s-a făcut niciodată, nici înainte, nici după 1989.

Daca se înţelege că sabotarea BNaR, este parte a sabotării României, vom fi mai pregătiţi să oprim toate sabotările.

Este de dorit ca :

Numele Bibliotecii Naţionale să fie pe frontispiciul clădirii. Mai ales acum când, în sfârşit, a dispărut reclama SAMSUNG fiind înlocuită cu numele de drept al instituţiei, BIBLIOTECA NAŢIONALA A ROMÂNIEI !

Dar, merită şi Prima Bibliotecă a Ţării o firmă modernă, luminoasă, nu aşa cum arată acum, parcă o bucată de hârtie cu numele Bibliotecii Naţionale.

Istoricul BNaR să fie trecut pe situl Bibliotecii, dar şi în limbile engleză şi franceză.

Site adecvat unei Biblioteci Naţionalecare să informeze clar utilizatorul. Obligatoriu site-ul să fie şi în limba engleză, dar şi în limba franceză, ca ţară francofonă ce suntem.

Catalog on-line

Inexistenţa unei baze de date cu conţinut românesc.

Date despre România se găsesc numai în baze de date străine, in Ebsco, ProQuest. Nimic la Biblioteca Naţională !

– Sprijinirea comunităţii academice din România prin înscrierea în cataloagele mondiale de bibliotecă (OCLC, WoldCat, KVK), ştiut fiind faptul că accesul la cataloagele mondiale virtuale este posibil doar in mod instituţionalizat, prin intermediul Bibliotecilor Naţionale sau regionale, Consorţii de biblioteci cu acoperire naţională sau regională relevantă, Asociaţii profesionale ale bibliotecarilor de nivel naţional etc. (idee sugerată deseori pe Listele de discuţii ale bibliotecarilor de către o colegă din ţară, Elena Chiaburu).

Nu-mi explic cum pot să citesc prin presa românească că „Biblioteca Naţională are obligaţia de a crea instrumente pentru ca întreaga creaţie intelectuală naţională să fie prezentă în statisticile internaţionale, în cataloagele bibliotecilor din lume …” (Elena Tîrziman)

atunci când nu ni se arată ce a făcut Biblioteca Naţională, cel puţin în ultimii 7 ani sa se regăsească în cataloagele lumii … Concret ?!

Idee preluată …

Niciodată nu s-a spus aşa ceva venind din partea BNaR, decât acum, după ce au apărut pe listele de discuţii ale bibliotecarilor, BIBLOS şi ProLibro, ideile bibliotecarilor dedicaţi profesiei, doamna Elena Chiaburu, FEAA Universitatea „Al.I.Cuza”– Iaşi, Prof. Universitar, Istvan Kiraly – BCU Cluj şi Hermina Anghelescu Associate Professor, Wayne State University, Detroit, USA, profesionişti adevăraţi (păcat că nu sunt angajaţii Bibliotecii Naţionale a României). Numai cei trei au vorbit/scris despre acest subiect sensibil de care habar nu avea BNaR, iar eu am preluat ideea de câteva ori în ultimii ani, numind sursa.

Inexistenţa Bibliotecii Naţionale în cea mai mare bancă de date bibliografice din lume, OCLC, acord efectuat la începutul anilor ’90 şi pierdut de către BNaR. Aceasta pentru că Biblioteca Naţională trebuia să ofere toate înregistrările bibliografice de carte românească curentă.

Aşa cum spuneam, Biblioteca Naţională de după 1990 a rezistat prin acţiunile meritorii de dinainte de 1989, iar după, a pierdut, proiecte date „pe tavă”, sau nu a finalizat ceea ce ar fi trebuit … (vezi Lives-ro, catalogul partajat, etc.)

– Cercetarea în Biblioteca Naţională este inexistentă.

– Participarea Bibliotecii Naţionale la programe, proiecte europene.

În unele proiecte în care s-ar părea că este implicată, Biblioteca Naţională nu comunică, nu se ştie nimic de contribuţia celor din Bibliotecă, sau cum se desfăşoară aceste proiecte.

Manuscriptorium, Rediscover, European Library – TEL

– Atragerea tuturor categoriilor de beneficiari, acordarea de servicii cultural-științifice comunităților academice și universitare din țară și din afara ei. Sunt cercetători interesați de cultura și civilizația românească.

Biblioteca Digitală Națională a României, cum se face digitizarea ? Există un proiect ? Nu se ştie nimic.

Reconversia(trecerea in online)a tuturor cărţilor BNaR, după fişele clasice în on-line, dar corect, profesionist, numai după Catalogul Topografic, cu verificarea existentului de la raft. Am propus un Proiect de reconversie, s-a şi lucrat după el, dar Direcţia BNaR a oprit lucrarea, era un proiect care venea de la Vali Constantinescu, pusă le index din 2002, s-a trecut peste …

Am atras deseori atenţia şi asupra conversiei cărţilor româneşti şi a tezelor de doctorat lucrate deja în on-line, dar stocate, blocate, din perioada 1978 – 1990 …

– Catalogul Topografic. Dispărut, pierdut ?

Catalogul Topografic reprezintă singura evidenţă clară a intrărilor în Biblioteca Naţională.

Sa fie foarte clar dacă vorbim despre dispariţia catalogului topografic al BNaR, în condiţiile în care fondul bibliotecii nu este integral introdus în bazele de date, situaţia este foarte gravă. La dimensiunea fondului de milioane, catalogul topografic este singura bază de inventariere. În aceste condiţii, gestiunea la BNaR este scăpată de sub control. Nici un control financiar nu este apt să intre în detaliile şi specificul gestiunii de bibliotecă, este vorba de pagube ireparabile şi depistabile peste cine ştie câţi ani, când fondul va fi integral introdus, iar cei responsabili, poate, nici nu vor mai fi printre noi.

Acţiunea misterioasa RAMEAU/LIVES-RO care bălteşte într-un secret dubios, de aproape ZECE  Ani, de prin 2003-2004 (?!). Cum a încercat conducerea BNaR, din 2007 si pana acum sa rezolve starea LIVES- Ro.
Mai ales ca acordul cu Bibliothèque Nationale de France a expirat de mult.
http://rameau.bnf.fr/informations/pdf/conv_bnf_roumanie.pdf

Polonia, care nu este ţară francofonă, şi-a încheiat cu bine înţelegerea cu Biblioteca Naţională a Franţei, iar, noi, România am rămas codaşi şi aici.

Ar fi fost normal ca în anul 2014 să existe o LIVES-Ro – Lista de Vedete de Subiect Enciclopedică Românească.

Numai acest proiect RAMEAU/LIVES-RO ar merita o dezbatere serioasă, totală.

– Catalogul National Partajat, un Catalog Colectiv Naţional care trenează de ani buni, conducătorul proiectului fiind Biblioteca Naţională a României…

Fondul Documenta Romaniae, un fond de mândrie pentru că reuneşte documente apărute în străinătate, referitoare la România şi la poporul român, publicaţii ale autorilor români apărute în străinătate în orice limbă, publicaţii în limba română ale autorilor străini apărute în străinătate. Fotografie realizată cu reporterul de la „Adevărul”, în iunie 2002 la depozitul Arcadia – BNaR, Piaţa Sf. Gheorghe.

– Pregătirea oamenilor Bibliotecii Naţionale. În Biblioteca Naţională se observă un adevărat pat al lui Procust original al angajaţilor Bibliotecii Naţionale prin obligativitatea absolviriiFacultăţii de Biblioteconomie, Universitatea Bucureşti, unde actualul director al BNaR, Elena Tîrziman este profesoară. Mulţi bibliotecari din BNaR spun clar că nu ar fi făcut această facultate dacă nu ar fi fost obligaţi, şi tot atât de mulţi nu o apreciază deloc. Nu este vorba despre un conflict de interese: actualul director al BNaR, Elena Tîrziman, fiind şi profesor la numita facultate ?

Programul Bibliotecii Naţionale a României este mult prea scurt pentru o Bibliotecă Naţională. În continuare Biblioteca Naţională trece in opinia publica, drept locul unde au loc evenimente …

– Să nu se găsească un manager pentru Biblioteca Naţională ?

Să nu aibă România o personalitate care să ia „frâiele” Bibliotecii Naţionale ? Să nu aibă România un istoric, un filolog, o personalitate puternică şi bună cunoscătoare a Bibliotecii Româneşti care să-şi pună amprenta pe Biblioteca Naţională în următorii ani ? Nu există în ţara noastră un bun cunoscător al istoriei României, dar şi al realităţilor din România, iubitor de carte şi de bibliotecă, care să înţeleagă conceptul de „bibliotecă naţională” ?

Nu poate da România un manager precum au marile biblioteci ale lumii ? Chiar bibliotecile din Europa de Est ne-au depăşit şi la acest capitol.

Înainte de 1989, eram pe picior de egalitate cu directorii bibliotecilor cu tradiţie în Europa, Franţa, Germania, Anglia, URSS. Cât priveşte Bibliotecile Naţionale din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, toate erau după BNaR, ca reputaţie.

Vorbe de genul „misiuni-viziuni”, prezervări, conservări, meta-date, valorificări, spaţiu comunitar, funcţii patrimoniale, modelul de bibliotecă „depozit plus sală de lectură” e un model de secolul al XVIII-lea” şi alte asemenea vorbe de acest fel nu sunt decât acoperiri uşoare … Nu au relevanţă, atâta timp cât niciodată în 7 ani de mandat conducerea actuala a BNaR nu a “ieşit la rampă” să deplângă situaţia celor 13.000.000 UB ale Bibliotecii şi a altor multe nereguli care sunt în Biblioteca Naţionala. Se trece cu uşurinţă peste, cu voioşie as putea spune … Chiar să ne extaziem de „Hainele cele noi ale Împăratului” (Hans Christian Andersen) ?

Numai daca s-ar auzi ca 13.000.000 UB ale Bibliotecii Naţionale ale unei ţări nu sunt inventariate şi că, din cele 13.000.000 UB bănuite că ar fi, totuşi, milioane zac fără acte financiar-contabile, neprelucrate, nu am putea spune că este vorba de o agresiune împotriva ţării respective ?

Atât si numai atât ar fi suficient să ne facem griji pentru Biblioteca noastră Naţională !

Găsirea unui manager potrivit pentru Bibliotecă în urma concursului care tocmai este anunţat pentru iunie 2014 de către Ministerul Culturii, ne face să gândim optimist, cu speranţă, aşa cum a făcut poporul Român mereu, la o „viaţa” viitoare mai bună pentru Biblioteca Naţională a României decât a dus în ultimii 24 de ani.

Vali Constantinescu bibliotecar timp de 42 de ani in Biblioteca Naţionala a României (1968 – 1 martie 2010).

Sursa: Cotidianul via Ziaristi Online

5 comments

  1. Pingback: Fondul Secret de carte de la Biblioteca Naţională a României. Dezvăluirile unui fost bibliotecar BNaR timp de 46 de ani şi o carte PDF | Ziaristi Online

  2. Pingback: Agonia continuă și programată a Bibliotecii Naționale a României, la 60 de ani de la înfiinţare! Dezvăluirile unei bibliotecare - Ziaristi Online | Ziaristi Online

  3. Mioara Lungu

    Buna ziua,
    Doamna Constantinescu, am o mare rugaminte la dumneavoastra. Caut o colega de-a dumneavoastra, din pacate i-am uitat numele mic, se numeste Savu. A fost sotia istoricului Alexandru Gheorghe Savu, care din pacate s-a stins din viata in 1991. Am fost buna prietena cu fiica cea mare a doamnei Savu, Mihaela, casatorita Marin. Nu reusesc deloc sa dau de ele si m-am gandit ca poate dumneavoastra va spune ceva numele ei. Va rog sa-mi iertati indrazneala. Multumesc pentru rabdare.
    Cu stima, Mioara Lungu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare *
Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.