Românii din Ucraina refuză să devină carne de tun în războiul ruso-ucrainean. Situaţie tensionată în nordul Bucovinei şi în Basarabia istorică. Autorităţile de la Bucureşti tac. FOTO/VIDEO UPDATE - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Românii din Ucraina refuză să devină carne de tun în războiul ruso-ucrainean. Situaţie tensionată în nordul Bucovinei şi în Basarabia istorică. Autorităţile de la Bucureşti tac. FOTO/VIDEO UPDATE

Mai multe drumuri importante din jurul Cernăuţiului sunt blocate de protestatari. Proteste sunt în raioanele cu populaţie românească semnificativă – Herţa, Adâncata şi Noua Suliţă, dar şi în alte raioane cu populaţie românească mai redusă numeric, transmite Obiectiv de Suceava. Recent s-au alăturat la protestatari şi satele din Nordul Basarabiei (raionul Noua Suliţă), informeaza Adevarul. Zorile Bucovinei, publicatie a romanilor din nordul Bucovinei, teritoriu romanesc ajuns pe nedrept in Ucraina, scrie de la fata locului: Ziua drumurilor închise. Românii din Ostrița (Herța) protestează împotriva mobilizării, avertizeaza si CernautiNews, care ne prezinta si filmarea de mai sus.

Circulaţia pe autostrada Cernăuţi-Suceava a fost reluată, luni seară, după ce localnicii şi primarii s-au întâlnit cu preşedintele Consiliului raional şi cu reprezentanţi ai Direcţiei de Interne, transmite TVR azi. Protestatarii cer garanţii, în scris, că tinerii din regiunea Cernăuţi nu vor fi înrolaţi şi duşi în estul Ucrainei. Rămân închise drumurile spre Herţa, Kiev şi Republica Moldova. Mai mulţi observatori OSCE au purtat discuţii cu românii din Cernăuţi.

In cazul în care problema nu va fi soluţionată, locuitorii din Hliboca au declarat că vor ieşi din nou în stradă şi vor bloca circulaţia atât la ieşirea din oraşul Cernăuţi, cât şi la frontiera ucraineano-română.

Autoritatile de la Bucuresti fac ce au facut intotdeauna cand a fost vorba de drepturile romanilor din Ucraina: tac!

Mesager.net informeaza: Autorităţile din Cernăuţi către românii din Ucraina: Dacă nu vă convine, PLECAŢI din ţară! Ucrainenii s-au dezlănţuit: Românii? Nişte ŢIGANI care nu ştiu carte

protest romanii ucraina herta razboi 2014
Tot mai multe localităţi din nordul Bucovinei se opun unui nou val de mobilizare pentru confruntările din estul Ucrainei, potrivit portalului www.tocpress.info realizat de Clubul Maramureşenilor din dreapta Tisei pentru românii din regiunile Transcarpatia, Odesa şi Cernăuţi din Ucraina. Potrivit portalului de ştiri Vidido, citat de tocpress.info, ultimele două sate care s-au ridicat împotriva ordinului preşedintelui Petro Poroşenko pentru încă o mobilizare parţială sunt Mămăliga şi Marşineţi (Marşinţi), din raionul Noua Suliţă, unul din raioanele regiunii Cernăuţi cu o populaţie românească semnificativă. Oamenii au blocat drumul european care traversează cele două localităţi şi cer anularea mobilizarii parţiale.
Pe de o parte, conform celor de la portalul www.BucPress.eu, protestele de la Mămăliga şi Marşineţi vine după ce au ieşit în stradă sute de români din Tinutul Herţa, alt raion din regiunea Cernăuţi cu o populaţie românească semnificativă, nemulţumiţi de mobilizarea care are loc în Ucraina. In fiecare localitate din acest ţinut, oamenii au ieşit în stradă, notează tocpress.info. Au început cei din comuna Horbova, urmaţi de cei din satele Bănceni, Godineşti, Buda-Mică, Buda-Mare, Pasat, Mogoşeşti, Mihoreni, Tureni şi alte localităţi. „Oamenii vor să trăiască în linişte şi pace. Nu vor ca feciorii lor să fie duşi la război, în timp ce tinerii din estul Ucrainei să fie consideraţi refugiaţi şi să se odihnească în regiunea Cernăuţi şi în alte zone din vestul ţării”, notează sursa citată. „Este un neadevăr, de ce tinerii români trebuie să moară în Donbas, pe când bărbaţi tineri din est se odihnesc în ţinutul nostru, ca refugiaţi?”, scandau protestatarii din Herţa, potrivit tocpress.info. Sursa citată mai precizează că Seful Administraţiei Raionale de Stat Herţa, Viorel Iastremschi, a declarat că speră că va fi găsită o soluţie paşnică, fără mobilizare obligatorie, dar speranţele şi promisiunile conducerii raionale şi ale comisarilor militari, nu au fost suficiente pentru calmarea situaţiei. „Vom sta zi şi noapte, în mijlocul drumului şi nu vom permite nimănui să ne ia copiii de acasă şi să-i ducă la război”, spunea doamna Gherman, din Horbova, citată de tocpress.info. protest ucraina [800x600]
Pe de altă parte, www.zorilebucovinei.com notează că protestele din regiunea Cernăuţi au început joi seară, 24 iulie, circulaţia fiind oprită, pe două segmente de drum, de grupuri de locuitori din Corovia şi Molodia. In raionul Secureni – având populaţie majoritar ucraineană – aproape toate satele au fost contra mobilizării, primii ieşind pe şosea locuitorii din Bilousivka, urmaţi de Lomacinţi, Myhalkovo, Serbyceanî, Korman, Romankivţi, traseul Cernăuţi – Secureni – Novodnestrovsk fiind totalmente paralizat. „Stafeta protestelor din Secureni a fost preluată de locuitorii din Priprutie, raionul Noua Suliţă”, notează cei de la zorilebucovinei.com. Potrivit sursei citate, vineri dimineaţă, după ce primarul a dat citire listei cu 150 de persoanele ce pot fi supuse mobilizării, zeci de femei cu sugari în braţe, tineri şi bătrâni au blocat şoseaua, obturând circulaţia toată ziua. Seara au solidarizat cu vecinii lor şi un grup de tineri boinceni, închizând drumul la intrarea în Boian. In aceeaşi zi, susţin cei de la zorilebucovinei.com au fost blocate drumurile şi în localităţi din Herţa. „Aceste proteste pricinuiesc doar incomodităţi oamenilor porniţi la drum – cu problemele şi grijile lor. Dar în şirul de maşini blocate n-am văzut ca cineva să se revolte prea tare contra protestatarilor, asemenea manifestări fiind privite ca ceva firesc”, se arată într-un articol din ZorileBucovinei semnat de Maria Toacă.
Acolo unde sunt proteste împotriva mobilizării – mai multe sate din raioanele Herţa şi Adâncata (Hliboca), notează tocpress.info – majoritatea drumurilor sunt blocate. In noaptea de vineri spre sâmbătă, protestatarii au blocat cu baricade drumul ce duce spre Hmelniţk, în localităţile Ostriţa, Boian şi Lehăceni (Priprutia), stând în stradă toată noaptea. Potrivit portalului de ştiri „Cerniveţki Promin”, citat de tocpress.info, protestatarii susţin că cei mai mulţi dintre ei sunt etnici români şi nu au de gând să ia parte la războiul din estul Ucrainei, mai ales că doi dintre conaţionalii lor au murit în Donbas.protest ucraina2 [800x600]
Ieri, 27 iulie, BucPress.eu susţinea că este „paralizat” centrul regional Cernăuţi, fiind izolat de raioanele Herţa, Hliboca şi Noua-Suliţă. Drumurile spre satele româneşti ale regiunii sunt închise, acces având doar ambulanţele şi pompierii, în caz de necesitate, preciza sursa citată. Locuitorii din cele trei raioane ale regiunii Cernăuţi – toate cu populaţie semnificativă românească – au blocat de două zile şi circulaţia pe drumul E85, care duce spre România, Republica Moldova şi capitala Ucrainei. Intâlnirile dintre protestatarii cu reprezentanţii autorităţilor locale şi ale comisariatelor regional şi raional n-au dus la un acord comun, oameni au rămas în stradă şi aşteaptă un răspuns oficial din partea preşedintelui Petro Poroşenko. „Vom sta atâta timp în stradă până când vom fi auziţi şi înţeleşi corect!”, a spus Marina Gociu din satul Godineşti, raionul Herţa, o mamă cu ochii înlăcrimaţi care îşi aşteaptă de patru luni feciorul să se întoarcă acasă de la război conform BucPress.eu. „Numai aşa (stând în stradă până când vor fi auziţi şi înţeleşi corect! – n.red.) suntem în siguranţă că tinerii noştri nu vor fi mobilizaţi şi duşi la război”, a continuat doamna Bilea din comuna Pasat, citată tot de BucPress.eu.protest ucraina4 [800x600]
In războiul terorist din estul separatist al Ucrainei, după cum notau pe 25 iulie cei de la zorilebucovinei.com şi-au găsit moartea încă trei militari bucovineni, corpurile neînsufleţite se află la morga din Harkiv, iar patru ostaşi bucovineni au fost daţi dispăruţi în zona operaţiunilor antiteroriste – Ivan Diakoniuk şi Oleksandr Kolotilo din raionul Vijniţa, iar doi nu sunt cunoscuţi, se ştie doar că erau chemaţi sub arme în batalionul I al brigăzii 80. Tot zorilebucovinei.com nota pe 25 iulie că alţi doi militari din Regiunea Cernăuţi au fost înmormântaţi la baştină, fiind căzuţi în luptele din estul Ucrainei. Astfel, locuitorii satului Doroşivţi, raionul Zastavna, l-au petrecut în ultimul drum pe tânărul lor consătean Andrii Vasylyşyn, iar cei din Usti Putila, raionul Putila şi-au luat rămas bun de la Oleksandr Cygryn, în vârstă de 20 de ani. (Dan PRICOPE)

Sursa: Obiectiv de Suceava via Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.