Proiectul Elena bate proiectul Traian
Am promis ca voi reveni asupra acestei teme. Chiar in timp ce, la Cotroceni, avea loc intalnirea dintre reprezentantii Partidului Miscarea Populara si presedinte. Ma tin de cuvant. Imi exprimam banuiala ca ceva nu este in regula cu candidatura Elenei Udrea. Ca este o operatiune neplanificata in colaborare cu Traian Basescu. Mai afirmam ca este posibil ca acesta sa fi suferit un veritabil afront. Si chiar mai mult. Prima infrangere semnificativa din zbuciumata sa cariera politica. Acum, sunt in masura sa raspund la o parte din intrebarile pe care mi le puneam in urma cu doua zile.
Exista cateva certitudini. Prima, asupra careia am revenit de multe ori, este ca, inca din anul 2005, Traian Basescu a intentionat sa o transforme pe Elena Udrea in succesoarea lui politica, dupa ce isi va fi incheiat si cel de-al doilea mandat. Deci, Udrea era programata, inca de atunci, sa candideze la prezidentiale la sfarsitul acestui an. Ceea ce se si intampla. A doua certitudine este ca, intre timp, nici PDL nu mai e ce a fost odata. Partidul de suflet al lui Traian Basescu i-a iesit din suflet. Asta s-a intamplat atunci cand prima parte a proiectului sau legat de Udrea a cazut. In sensul ca bulldogul Vasile Blaga s-a incapatanat sa preia conducerea partidului si a si reusit, invingand-o, la un scor strans, pe pisicuta. Pe Elena Udrea. Atunci, Basescu a spus, cu lacrimi in ochi, adio la perdeluta. A treia certitudine este ca, in scurt timp, incalcandu-si prerogativele constitutionale, abuzand practic de acestea, Traian Basescu i-a pus sa munceasca pe consilieri sai de la Cotroceni si sa incropeasca mai intai o fundatie si pe urma un partid, ca rampa de lansare pentru Elena Udrea. A patra certitudine este ca, in mod straniu, optiunea de ultim moment a presedintelui legata de candidatura la prezidentiale nu a fost in favoarea Elenei Udrea, ci a fostului sau consilier, Cristian Diaconescu. Decizie cu care, strangand sau nu din dinti, Elena Udrea a fost de acord. Este de presupus ca la baza alegerii a stat scorul mic obtinut la europarlamentare, de doar 6%, precum si lipsa unor resurse financiare substantiale si legale.
Din acest moment s-au intamplat cateva lucruri care spun multe, in masura in care sunt descifrate cu atentie. Odata anuntata candidatura lui Cristian Diaconescu din partea Partidului Miscarea Populara, fara a fi existat nicio reactie negativa, Traian Basescu, cu mult entuziasm, a inceput sa-i faca acestuia propaganda electorala. Au exista cel putin cateva interventii in acest sens. Mai mult chiar, presedintele a si deschis lista de semnaturi pentru Cristian Diaconescu. Din nou, a abuzat de atributiile sale constitutionale, depasind limitele acestora, cu singurul scop de a influenta alegerile in favoarea unui jucator politic, considerat a fi om de incredere. Apoi, lucrurile i-au scapat de sub control.
Chiar asa? Este suta la suta exact. Probabil pentru prima data in cariera sa politica, Traian Basescu a fost luat prin surprindere, intr-o maniera implacabila, de un colaborator apropiat si a fost nevoit sa cedeze. Si sa se umileasca. Decizia de a-l elimina pe Cristian Diaconescu transformandu-l in simplu iepuras electoral i-a apartinut in exclusivitate Elenei Udrea. Si a facut acest lucru fara a-l consulta in prealabil pe Traian Basescu. A fost, intr-un mod implicit, primul semn de independenta absoluta si de autoritate al Elenei Udrea in raport cu mentorul ei. Mai mult decat atat, a anuntat ca doreste ca, in fruntea unei delegatii de partid, sa aiba imediat consultari cu presedintele. Si nu oriunde. Ci chiar la Cotroceni. Transformad astfel sediul institutiei prezidentiale in sediu de campanie. A fost, din nou, un semn de putere si de autoritate al doamnei Udrea in raport cu Traian Basescu.
In aceasta situatie, presedintele jucator nu mai avea decat doua posibilitati: fie reactiona conform propriului model, adica ar fi luat taurul de coarne si ar fi dat cu el de pamant, taurul fiind Udrea, fie ar fi reactionat atipic. Cedand pur si simplu. Acceptand prima umilinta majora din cariera lui politica. In prima varianta, ar fi renuntat la principalul proiect al carierei sale. Proiectul Udrea. In cea de-a doua, si-ar fi distrus propria creatie.
Traian Basescu a cedat. De forma, in fata reprezentantilor PMP, el a facut analize, a lansat critici, a facut prognoze si a dat sfaturi intelepte. In realitate, a depus armele. Incepand din ziua de 20 august, Traian Basescu a devenit ostaticul Elenei Udrea. Si, in aceeasi zi, el a facut o precizare extrem de interesanta. Cum ca, spre deosebire de Emil Constantinescu, care a fost invins de sistem, conform propriei confesiuni, el, Traian Basescu, a facut meci nul. Nu a fost invins de sistem, dar nici el nu a invins sistemul.
Ca sa ajungem la aceasta tema a sistemului, a trebuit sa citim cu multa atentie dezvaluirile extrem de surprinzatoare si de taioase facute de ziaristul sau de casa. De Dan Tapalaga de la Hotnews. Acesta afirma ca are dovezi ale complicitatilor dintre Victor Ponta si Elena Udrea, dintre Traian Basescu si Sebastian Ghita, mogului lui Ponta si, in fine, dintre Basescu si Ponta. Si, evident, Tapalaga da de pamant cu distinsa doamna Udrea. A doua lectura interesanta ne este oferita de un alt ziarist de casa al presedintelui, si anume de Catalin Tolontan. Acesta ii aduce grave acuzatii de natura penala Elenei Udrea. Motiv pentru care este acuzat imediat, in direct, de catre Traian Basescu, drept un ziarist lipsit de caracter. Si, aproape instantaneu, ce sa vezi? Apar dezvaluiri impotriva lui Tolontan. Care arata legaturile financiare dintre acesta si Dan Voiculescu via Crescent.
Suntem abia la inceputul unui mare tambalau. O furtuna generata de decizia doamnei Elena Udrea de a candida, luata peste capul presedintelui, dar cu acceptul sau retroactiv. Fapt este ca multi dintre apropiatii sai colaboratori au simtit ca Traian Basescu a suferit un mare esec. L-au perceput dintr-o data nu puternic, cum in stiau, ci slab. Iar hienele au inceput sa muste din el.
Sursa: CorectNews
Elena Udrea, proiectul lui Traian Băsescu
A spune „Traian Băsescu o susţine pe Elena Udrea” e un pleonasm. Pentru că Traian Băsescu înseamnă Elena Udrea. A fost proiectul lui de la bun început şi doar cei care au vrut să vadă şi să creadă altceva au refuzat evidenţele. Pentru mulţi a fost nevoie de 10 ani, ca să rămână uimiţi, debusolaţi, şocaţi de recunoaşterea acestei alegeri care a avut loc la nici o lună după ce prelua mandatul de preşedinte.
Loialitatea reciprocă dintre cei doi poate fi acceptată, cât timp ar fi rămas la un nivel personal şi nu ar fi prezentată ca o virtute politică. Mihail Manoilescu spune mult mai bine în Etica politică: „Fidelitatea faţă de şeful partidului poate să constituie o virtute cu caracter privat, dar niciodată o virtute politică; ea merită să fie un loc de onoare în cartea De amicitia, dar nu într-un volum De rebus politicis”.
Traian Băsescu îşi încheie mandatul sub aceleaşi auspicii sub care a început: Elena Udrea. Ceea ce rămăne în mod vizibil în urma lui este dârzenia cu care a dorit să o impună pe scena politică. A fost proiectul său prezidenţial şi politic. Lui Traian Băsescu trebuie să i se recunoască coerenţa şi consecvenţa în susţinerea acestui proiect. Acest lucru – apartenenţa la un proiect – nu e de imputat. De imputat e faptul că a uitat să vorbească despre acest proiect, care i-a definit 10 ani de mandat, în campaniile electorale când cerea votul şi încrederea electoratului pentru un alt proiect: cel pentru ţară fără să ne avertizeze că asta înseamnă Elena Udrea.
Pentru proiectul său personal a sacrificat tot: o alianţă, guverne, un partid, acum şi viitorul imediat al ţării, oameni pe care i-a demonizat public, cu aceeaşi capacitate uluitoare, pe care i-am descoperit-o în toţi aceşti ultimi ani, de a mistifica realitatea, oameni care i-au fost alături când se simţea zilnic ameninţat de Adrian Năstase şi tripleta mult hulită Bittner-Petrache-Cocoş (cumva vreunul dintre cei trei a luat calea Justitiţiei independente sau primarul Bucureştiului, şeful opoziţiei de până în 2004, a minţit o ţară întreagă vreo trei ani de zile, acuzându-i de tot felul de nelegiuri făcute de aceştia în numele lui Adrian Năstase?) sau de cei 322.
Lui Traian Basescu i-a plăcut să pară ochiul vigilent ce străpunge saltelele din dormitoarele celorlalţi. Acum anunţă că unii şi-au pitit tot felul de amănunte din CV-ul lor. Cu aceeaşi aroganţă pe care şi-a permis-o în toţi anii aceştia. De altfel, cel mai des s-a exersat în a intimida. A folosit la nesfârşit sintagama „eu sunt bine informat” (ce să vezi, exact în cazul Cristian Diaconescu nu a fost informat la timp), a jucat atât de credibil rolul „reformatorului”, farsa independenţei de orice grup de interese, încât a convins pe mulţi cât de neinteresat personal e în zbaterile politicii mârşave ale celorlalţi nenorociţi pe care îi deconspira neiertător. Doar ţara părea să îi fie călăuză. Se lupta năprasnic cu toţi cei care îl prezentau ca pe un prestidigitator al dosarelor. Uneori miza era atât de personală încât şi un ziarist modest trebuia să fie “demascat” pentru greşeli din adolescenţă când a reuşit un interviu compromiţător pentru un apropiat din „selectul” grup de interese. Cu ajutorul unor trusturi de presă bine plătite de grupul familiar lui, a reuşit să pară că doar el are dreptul să vorbească şi să acuze.
Traian Băsescu mereu a mizat pe frica pe care o provoca, invocând public sau în privat câte un secret, câte un element de dosar.
Traian Băsescu are de câştigat o singură luptă: viitorul său şi al alesei lui. Iar dacă pentru asta Victor Ponta trebuie să fie preşedinte, va face totul ca Ponta să fie preşedinte. Inclusiv să sfărâme toate şansele dreptei de a feri ţara de pesederizare. Şi apreciez sinceritatea lui Viorel Hrebenciuc, care în emisiunea de miercuri seara, de la Digi 24, a recunoscut că Elena Udrea, prin cadidatură, îl ajută pe non-adversarul cuplului de la Cotroceni, Victor Ponta.
Sursa: Adevărul
Marinarul, paraşutista şi un pisicuţ pentru viitorul “nostru”
de Petru Romoşan
România e ceea ce se vede. Şi nimic mai mult. Iar ceea ce se vede e urât, vulgar, sărac, foarte trist, deşi atât de zgomotos. O copie stângace a unei presupuse democraţii de care-şi bate joc toată lumea, de la Londra (presa britanică) până la Moscova (vicepremierul Rogozin etc.). Dar „noi” ne „simtem” bine şi avem multe „succesuri”. „Noi” suntem acel grup ceva mai extins care a pus laba pe ţărişoară după asasinarea Ceauşeştilor. Cu ajutorul străinilor de la Est şi de la Vest. Cu minştri mulţi, cu deputaţi şi senatori şi mai mulţi, cu miliardari de carton de toată jena, interlopi şi bişniţari de baltă, cu ziarişti aproape analfabeţi, de fapt ingineri rataţi, care nici măcar nu mai scriu, doar vorbesc la televizor, că e fără reguli şi fără răspundere, verba volant. Republica teletranziţiei şi a Internetului.
Elena Udrea, neverosimila candidată la Preşedinţie, repetă cu oarece retorică disperată că pe dânsa o interesează votul lui Băsescu. Ştie ce ştie pâmpa (de la PMP)! Votul lui Băsescu poate fi mai tare decât votul a 7,4 milioane de români banali. S-a văzut limpede şi la referendum. Pentru că în democraţia de mucava de la Bucureşti contează trei elemente: securiştii, banii şi euro-americanii. Cele trei elemente sunt reprezentate la vârf de un grup foarte restrâns, mic de tot, un fel de „Cupolă”, un fel de „Comisie” (inventată cândva de Lucky Luciano) la care, evident, Traian Băsescu are acces de mai bine de zece ani. Şi dacă acel grup „te votează”, eşti preşedinte. Ştie madam ce ştie! Experienţele de prin birourile Cotrocenilor şi participarea la grupul de interese dubioase Bitner-Petrache-Cocoş îşi spun cuvântul.
Acel grup, Sistemul, „Comitetul”, pare să fi decis deja de ceva vreme, de vreo trei-patru ani: Victor Viorel Ponta. Şi chiar dacă lui Traian Băsescu nu-i place, n-are ce face, se supune, c-aşa-i în Sistem. Iar Comitetul a votat. Dar şi Elena Udrea îşi are locul ei deloc neglijabil. Ce argumente are în campania electorală Victor Viorel? Păi, nu prea are. La fel cum n-a prea avut în ultimii doi ani şi jumătate de când e prim-ministru. Şi totuşi… Cu „Jos Băsescu!” a câştigat deja trei rânduri de alegeri: locale, referendum, generale. Unde au mers trei va merge şi al patrulea, prezidenţialele. Şi cine altcineva întruchipează mai bine „Jos Băsescu!” decât cunoscuta săritoare cu paraşuta, Elena Udrea? Cristian Diaconescu? Monica Macovei? Klaus Iohannis? Dan Diaconescu? Nici pomeneală! Elena Udrea e însuşi Traian Băsescu, dacă nu cumva începând de săptămâna asta chiar mai mult decât atât. Pentru că Traian Băsescu e trecutul, Elena Udrea mai poate fi viitorul. Desigur, un viitor mic şi sumbru, care ne va bate tuturor la uşă. Cu candidatura sa, Elena Udrea îl poate deci ajuta enorm pe Victor Ponta. E bau-baul băsist indispensabil.
Cât se mai poate duce România la vale ? O întrebare grea, la care nu avem încă răspuns. De ce ar fi Victor Viorel încă doar un biet pisicuţ (Băsescu dixit)? Pentru că nimeni nu poate servi mai bine interese obscure, interne şi externe, ca să terminăm odată pentru totdeauna cu România, decât un pisicuţ. De aceea „pisicuţul” a fost numit de două ori prim-ministru de Băsescu şi tot de aceea a fost avansat surprinzător mai înainte pe scaunul de preşedinte PSD. Dar „pisicuţul” promite să se facă mare, poate chiar un tigru carpatin. De pluş, bineînţeles. Sistemul a hotărât că trebuie să fim pedepsiţi şi cu Victor Viorel, după Băsescu, Năstase, Iliescu şi Ceauşescu. Pentru că asta merităm, dacă nu ne-a plăcut socialismul multilateral dezvoltat. Şi, în plus, Victor Viorel va asigura „stabilitatea”. Încă un preşedinte pentru „liniştea noastră”.
Piesa de teatru politic, comedia, tragicomedia din România care se joacă în aceste zile şi se va juca şi în lunile următoare, până în decembrie, pare scrisă de mult. Autorul sau mai degrabă autorii, Comitetul, par lipsiţi de talent, vulgari, stupizi şi cinici. Am stabilit mai devreme că Elena Udrea joacă în piesă rolul băsismului detestabil, pe modelul „scuipaţi aici!”. Dar ce rol joacă junele prim Klaus Iohannis? De ce a fost nevoie să fie tras pe linie moartă Crin Antonescu, cel care ne-a agresat vreo trei ani cu candidatura sa, şi adus în faţă marele comic serios de film mut Klaus Iohannis? Pentru că Antonescu era incapabil să înţeleagă directivele şi să se supună disciplinat Sistemului. În plus, l-ar fi bătut măr pe Victor Ponta în dezbaterile televizate. De acord, dar de ce totuşi tocmai Iohannis? Pentru că Victor Ponta, român şi ortodox, îl poate surclasa uşor, la pas, pe Klaus Iohannis, neamţ şi luteran. E reiterată experienţa de succes din anul 2000 cu Vadim Tudor în turul doi contra prea de tot uzatului Ion Iliescu. L-au susţinut pe Ion Iliescu cu inima deschisă până şi guralivii disidenţi ai Sistemului („nu mai avem de ales între reforma lentă sau rapidă, între un partid sau altul, ci între democraţie şi dictatură, între libertate şi tiranie” – Apel GDS). La fel ar trebui să fie susţinut şi românul ortodox Victor Ponta de Moldova, Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, care nu vor înţelege de ce ar trebui să aibă un voievod neamţ. Ideea e simplă şi măreaţă, trebuia numai să-ţi treacă prin cap. Şi ce rol ar avea în această piesă scrisă de Comitet Călin Popescu Tăriceanu şi Monica Macovei? Sunt doar rezerve, ca la fotbal, în caz că se accidentează titularii, respectiv Ponta şi Iohannis. Nu e clar ce rol le-a fost rezervat, dacă le-a fost rezervat vreunul, lui Teodor Meleşcanu şi, mai ales, lui Mircea Geoană, care parcă şi-a suspendat veleităţile de candidat.
Oricum, n-avem nici un motiv să ne mai batem capul, Sistemul s-a ocupat de toate. Şi-a pregătit şi un buffer de peste 3 milioane de voturi rezultat dintr-o înţepenire a listelor electorale la 18,3 milioane de posibili votanţi, plus o rezervă incontrolabilă de votanţi în străinătate, de ordinul a 500.000, deşi ştim cu toţii că suntem mult mai puţini votanţi, ceva peste 15 milioane, dar nu putem nicicum să ne numărăm om cu om – Comitetul se opune. În ţară au mai rămas 19,94 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2014, faţă de 23,1 milioane în 1989 (cf. INS). Rămâne de văzut doar cât de tare se vor plictisi şi poate chiar enerva spectatorii piesei de maxim prost gust de la care se aşteaptă un vot dinainte convenit.
Sursa: Compania
