La praznicul Înălţării Sfintei Cruci. Sfânta Cruce – taina mântuirii noastre - de Elena Solunca Moise - Ziaristi OnlineZiaristi Online

La praznicul Înălţării Sfintei Cruci. Sfânta Cruce – taina mântuirii noastre – de Elena Solunca Moise

Bilet de lup - Cruce Romani deportati in Siberia - Stindard - Manuela MorarLa praznicul Înălţării Sfintei Cruci

Sfânta Cruce – taina mântuirii noastre

de Elena Solunca Moise

elena-solunca-moise-publicist-si-redactor-la-revista-academicaCând ziua e în pas cu noaptea spre dreaptă cumpănire cinstim cu rugăciune şi post Înălţarea Sfintei Cruci în amintirea celor petrecute într-o asemenea zi, când Sf. Împărăteasă Elena a găsit Crucea Sfântă prin care Hristos a dăruit lumii Mântuirea. Sărbătoarea de azi este împlinirea unei vremi de lumină, începută în preajma echinocţiului de primăvară, când Fecioara Maria a primit vestea bună a întrupării lui Hristos, făcându-se Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră preabună care ne însoţeşte spre îndumnezeire. În Sf. Cruce se cuprinde într-o unitate ce găzduieşte desăvârşirea întreaga iconomie a eliberării de rău şi împăcării cu Dumnezeu, Hristos dându-ne pacea Sa; nu acea „pace a lumii”, prea ades sinonimă cu „pacea păcătoşilor”. Să ne oprim o clipă doar din iureşul obositor al clipelor la fel, să ne închinăm şi, asemenea celor de odinioară, să ne rugăm: „Doamne miluieşte!”. E bucuria mărturisirii pe care străbunii noştri au făcut-o sfinţind pământul cu truda lor iar la restrişte cu sângele lor. De aceea astăzi se cuvine să ne plecăm capetele a recunoştinţă în amintirea martirilor neamului – de la cei din primele veacuri la cei care l-au mărturisit pe Dumnezeu şi au slujit neamul în închisorile comuniste. Ne slujesc şi acum cu rugăciunile lor dăruindu-ne mir sfinţitor ca la Aiud sau prin alte temniţe comuniste. Între ei, amintim pe Mircea Vulcănescu, care înainte de a pleca spre Domnul, ca într-un legământ, i-a rugat pe cei din preajmă: „Să nu ne răzbunaţi.” E plină de lumină de rodire sfântă sărbătoarea de azi şi ne cheamă să ne facem, fiecare după voia şi puterea lui, părtaşi mărturisirii comune: „Crucii Tale ne închinăm Hristoase Dumnezeule şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o preamărim”.

Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea

Lemnul Sfintei Cruci este purtător de viaţă nesfârşită consfinţind unitatea dintre Dumnezeu şi om în lauda şi preamărirea Învierii lui Hristos prin lucrarea iubirii lui Dumnezeu este aceiaşi cu iubirea de semeni. Doar iubind pe Dumnezeu-Iubire, iubirea pentru aproape înseamnă eliberare de moarte şi sfinţire a pământului din care suntem făcuţi şi cel pe care ne petrecem viaţa şi facem istoria. Se ruga Iisus Tatălui ceresc: „Părinte, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine…pentru ca iubirea cu care Tu M-ai iubit să fie într’înşii, şi Eu întru ei”. Regăsim în Sf. Cruce,  ca într-o miraculoasă alcătuire clipa şi veşnicia, jertfa şi răscumpărarea, răstignirea şi învierea, darul şi harul, diversitatea până la contradicţie şi desăvârşirea ei în armonioasă unitate. De închinat, ne închinăm în „Duh şi Adevăr” şi de ne e greu să ne amintim că „trupul este neputincios, dar duhul este osârduitor”.

Neţărmurirea vremii s-a făcut bun început de istorie, măsurând trecerea de la chemarea lui Hristos răspunsul nostru de a-L urma: „Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să urmeze Mie.” Mai întâi, istorie pentru că praznicul de astăzi este un reper, consemnat ca atare. Puterea de netăgăduit a Sf. Cruci s-a arătat împăratului Constantin cel Mare care, cu o armată mult mai puţin numeroasă, l-a biruit pe Maxenţiu avântându-se în luptă sub semnul Crucii: „In hoc signo vinces”. Cum bine ştim, îndată după victorie Împăratul, considerat împreună cu mama sa Elena asemenea apostolilor, prin edictul de la Milano din 313, a pus în legalitate creştinismul stăvilind persecuţiile împotriva celor care credeau în Hristos. Sf. Împărăteasă Elena a cerut cele necesare pentru merge pe Golgota ca să caute Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul şi unde împăratul Hadrian ordonase construirea unui templu păgân. Eforturile i-au fost răsplătite şi, în 326, Crucea Sfântă a fost găsită, fireşte împreună cu cele ale tâlharilor. Crucea Mântuirii a recunoscută pe dată pentru că, apropiată de trupul neînsufleţit al unei femei dintr-un convoi funerar ce tocmai trecea, aceasta a înviat. Patriarhul Macarie a înălţat Sf. Cruce, tăinuită în adâncul pământului de, văzând-o, poporul s-a rugat: „Doamne miluieşte!” Era în ziua de 14 septembrie a anului 326. Despre toate povestesc cu amănunte Eusebiu de Cezareea, Sozomen, Ambrozie ş.a. Peste secole, după distrugerea Ierusalimului, Sf. Cruce a fost luată ca trofeu de război de perşii pe care împăratul Heraclie, în 629, i-a biruit şi a adus-o cu mare cinste la locul cuvenit. Pe locul Răstignirii mântuitoare, Sf. Împărăteasă Elena a înălţat Biserica Învierii.

Ne întoarcem în timp ca într-o recapitulare şi vedem cum Sf. Cruce a fost prefigurată în Scrierile Sfinte şi, după spusa lui David, să ne îndreptăm paşii după cuvântul Domnului ca să nu ne stăpânească nicio fărădelege. La vremea sa, Patriarhul Iacob i-a binecuvântat pe cei doi fii, Manase şi Efraim, aşezându-i unul de-a dreapta şi altul de-a stânga prin punerea mâinilor pe fiecare. Adesea este evocat episodul din Vechiul Testament când Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei în pustiul Sinai pentru neascultarea lor trimiţând şerpi veninoşi. Atunci, Moise s-a rugat pentru popor, a pus un şarpe de aramă pe un lemn şi toţi care îl priveau cu credinţă nu mureau. În pustiul Sinai, poporul evreu însetat a adăstat lângă apa Mara prea amară ca să-i potolească setea. Din nou s-a rugat Moise şi a pus să fie aruncat un lemn care a îndulcit apa într-o prefigurare a lemnului Crucii, dătător de viaţa pe care o tăinuieşte cu toată imensa-i bogăţie.

Evlavia pentru Sf. Cruce, prin care omul a devenit fiinţă înviere, a făcut ca în humusul miraculos al mentalului popular să germineze numeroase legende, ce surprind înţelesuri de o mare înălţime duhovnicească şi de folositoare luare aminte. Toate conduc înţelept spre o mai profundă şi cuprinzătoare asumare interioară a valorii soteriologice a Crucii care să dea rugăciunilor îngemănate cu postul puterea eliberatoare de răul endemic al zilelor. Una dintre cele mai vechi spune că odată cu Adam şi Eva a căzut întreaga creaţie, a cărei frumuseţe iniţială s-a ofilit. Neatins a rămas doar copacul cunoaşterii binelui şi răului din care a fost făcut sicriul lui Adam. Peste vremuri vremuinde, Noe, aflând lemnul care era de esenţă foarte tare a făcut din el arca salvării sale de potopul care ar fi înghiţit de-a valma tot ce era viaţă. La Răstignirea lui Hristos, un dulgher şi-a amintit că avea o grindă din corabia lui Noe şi din ea a făcut Crucea pe care Mântuitorul a purtat-o pe umerii Săi până când, copleşit de povara ei,a fost ajutat de Simon Cireneianul. Se mai spune că Golgota este centrul lumii şi că Crucea a fost pusă pe locul unde sunt rămăşiţele pământeşti al lui Adam.

Pentru creştini, Crucea este omniprezentă deopotrivă în istorie şi în viaţa de fiecare zi, din copilărie până la senectute şi tot sub semnul ei protector plecăm spre Domnul. Şi dacă este adevărat că Hristos e în agonie până la sfârşitul lumii, cum spune Pascal, atunci neîncetat în auzim rugându-se „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac”. Auzindu-le în inimă, fiecare zi se preface într-un dar şi o chemare „Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să vină după Mine”. Hristos şi-a dat sufletul lui Dumnezeu cu braţele pe Cruce într-o supremă îmbrăţişare a celor pentru care Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om ca omul să se poată îndumnezei. Intoxicat de avantajele tehnologiei, fără a ţine seama de dezastroasele efecte colaterale, omul postmodern se poate întreba firesc: De ce să-L urmăm lui Hristos, când sunt atâtea posibilităţi mai lesnicioase pentru a n fi bine? Pentru că dintre toate, doar Hristos aşează într-o singură alcătuire de nedespărţit Calea, Adevărul şi Viaţa; pentru că vedem „cum tot lucrul are un sfârşit” şi numai Cuvântul Domnului nu are sfârşit. Dornic să ştie mai mult, Sf. Ap. Toma L-a întrebat: „Doamne nu ştim unde Te duci; şi cum putem şti calea?” După ce Mântuitorul le-a vorbit ucenicilor cum va fi dat spre Răstignire, acest „Geamăn” al nostru a zis hotărât: „Să mergem să murim cu El”. Îi înţelegem mai bine şi îndoiala omenească, nefăţarnic rostită, când a auzit de Învierea lui Hristos şi pe care, încredinţându-se, a recunoscut întâiul: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”, după care L-a propovăduit şi a avut moarte martirică.

Iertarea, măsură a Iubirii

Meditând asupra condiţiei creştinului în contemporaneitate, Mircea Vulcănescu sublinia că omul contemporan respinge durerea, înstrăinându-se de sensul ei eliberator. Astăzi întreagă industrie produce medicamente împotriva durerii, nu odată cu efecte colaterale mai grave, pentru că, mascând durerea, boala devine mai periculoasă. A înflorit chiar şi o industrie care să incite şi satisfacă tot felul de plăceri inducând ideea că aceasta înseamnă a trăi viaţa eliberată de necazurile şi nevoi, dacă le cunoaştem cu adevărat. Pe măsură ce trece timpul, vedem câtă dreptate avea David când scria: „Cât de minunate sunt lucrurile tale Doamne. Toate cu înţelepciune Le-ai făcut”. Dar cele făcute de om? Şi totuşi? Anularea durerii maschează nu odată evoluţia bolii. Durerea ţine trează atenţia asupra teribilei încleştări dintre bine şi rău, orientează şi călăuzeşte spre vindecare. Cât despre cele pe care omul le face după voia lui cea „liberă” într-o lume care a decretat că „Dumnezeu a murit” se văd în toate felurile de crize într-un timp ieşit din matca izbăvirii. Da, omul pare a se fi lepădat de sine într-atât încât a ajuns la hotarul pierderii de sine. Cu puţină atenţi, şi aici, Îl va vedea pe Hristos căutând „oaia cea pierdută”, gata să-l ajute ca odinioară Bunul samarinean.

Crucea Răstignirii lui Hristos este o taină pentru de-a pururi şi, pe cât ne este cu putinţă nouă, o regăsim a trăire în Iubire a cărei măsură este iertarea ajunsă la desăvârşire în iubirea vrăjmaşilor. Da, Hristos se roagă: „Părinte iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!” În treacăt să amintim că iertând păcatele slăbănogului de la Capernaum, acesta s-a vindecat, apoi i-a atras luarea aminte: „Vezi de acum încolo să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.” Dar pe Cruce, trebuiau iertaţi toţi oamenii cu păcatele scot la iveală imaginea neştiinţei şi nepriceperii noastre ivite perfid din încălcarea poruncilor divine. De aceea măsura iubirii divine este iertarea eliberatoare, într-un act de restabilire a firii în firescul creat de Dumnezeu. Iertaţi, mai întâi, trebuiau să fie fariseii, care aveau toate cele necesare ca să-L recunoască pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu – cunoşteau Scriptura, văzuseră minunile şi chiar demonii îl mărturisise pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Captivi într-un ritualism deşert ce-i împingea spre idolatrie nu au aflat ieşire decât în viclenie spunând Legea îi opreşte de la ucidere, deşi ei înşişi Îl condamnaseră la moarte. Iertat trebuia să fie şi Pilat, mai mare peste „împărăţiile lumii”, care a recunoscut nevinovăţia lui Hristos dar,constrâns de viclenia fariseilor L-a condamnat. Paradoxal, cel care întreabă Ce este Adevărul, ordonă să fie scris pe Cruce că Hristos este Împăratul iudeilor. El trăieşte marea dramă a celui care nu cunoaşte, nu are cum cunoaşte Adevărul; acel adevăr care la-r fi putu face liber. Poporul şi-a urmat învăţătorii de la care deprinseseră toate şi, mai presus, lipsa milei, ura. Este cutremurător gândul că au preferat să elibereze un tâlhar şi, întrebaţi ce să facă lui Hristos s-au dezlănţuit strigând: „Răstigneşte-L”, „Răstigneşte-L!”. Iertând toate, tuturor, Hristos, „mielul lui Dumnezeu care a venit să ridice păcatul lumii” a eliberat întreaga condiţie umană şi în pace şi-a dat sufletul în mâinile Tatălui a cărui voie a făcut-o spre pildă tuturor.

Pentru toate, biruinţa lui Hristos este a Iubirii prin forma supremă de manifestare, iertarea, deoarece, după cuvântul Sf. Ap. Pavel, iubirea „toate le iartă”. Să reţinem că i-a iertat pe toţi fără ca cineva să-i fi cerut a o face. Pilduitor, a iertat pe vrăjmaşii care L-au condamnat pentru că numai aşa cel străin de iubire şi rob urii poate fi eliberat de toate – boli, neputinţe, sărăcie, neştiinţă , moarte. Înfioră gândul că ar fi putut fi iertat până şi Iuda , dacă s-ar fi căit sincer pentru trădare şi, mai ales, nu şi-ar fi luat viaţa pe care o primise de la Dumnezeu. De aceea, el aproape şi-a pierdut omenitatea, făcându-se „fiu al pierzării”, întorcându-se din voie proprie în nefiinţă. Iertarea face ca moartea să nu aibă ultimul cuvânt şi să fie o trecere spre Înviere. Spre această biruinţă a Iubirii suntem chemaţi azi la praznicul cinstirii Sf. Cruci, singură demnă de omul care poartă, ca o comoară, taina luminii dumnezeieşti în sufletul său. Să purtăm statornic în inimă credinţa că numai iertându-le semenilor vom fi iertaţi cum spunem în Tatăl nostru: „Şi ne iartă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Să ne facem locaş şi, dacă putem, izvor al Iubirii şi Bunătăţii lui Dumnezeu de la care „vine toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit”. Atunci trăim miracolul prin care Crucea, odinioară blestem, se face binecuvântare din care ne împărtăşim prin lepădarea de sinele cel „prund de păcate”. La întâlnirea dintre Iubire şi iertare, jertfa duce spre „Adevărul care ne face liberi” şi încredinţează atâţia sfinţi, martiri şi cuvioşi că autentica libertate e a spune „Da lui Dumnezeu”, a face voia Lui pe pământ aşa cum se face în cer. La toate cugetând în această sfântă zi să spunem cu Sf. Ap. Pavel: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai cu crucea Domnului Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume.” Medic, poet şi mărturisitor în închisorile comuniste, Vasile Voiculescu se roagă de-a pururi pentru toţi Sfintei Cruci: „Tu-nsemni peste lume cea mai înaltă Lege: Din patru zări aduni puterile toate/…Chip al infinitului răstignit în noi,/Punem slabele noastre braţe peste ale Tale;/ Pironeşte-ni-le de aripile-ţi triumfale/ Să mă înalţi cu Tine din lăuntricul noroi.”

Ziaristi Online

Foto: Crucea românilor deportaţi în Siberia

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.