A X-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos” – Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare. Înarmaţi-vă cu cărţi! - Ziaristi OnlineZiaristi Online

A X-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos” – Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare. Înarmaţi-vă cu cărţi!

Polemos Salon de Carte Militara 2014

În perioada 15–18 octombrie 2014, la Galeria Artelor a Cercului Mili­tar Naţional, va avea loc cea de-a X-a ediţie a Salonului de Carte „Polemos” – Istorie, Ştiinţe Politice, Securitate şi Apărare, eveniment care se înscrie între manifestările prin care Editura Militară marchează Ziua Armatei, 70 de ani de la eliberarea nord-estului Transilvaniei şi 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. Salonul va fi deschis de miercuri până vineri, între orele 11:00 şi 19:00, iar sâmbătă între orele 11:00 şi 16:00. Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 15 octombrie, la ora 13:00.

Salonul de carte „Polemos” este organizat – sub patronajul Comandamentului Logistic Întrunit – de Editura Militară, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Militari, cu sprijinul Cercului Militar Naţional, al Bibliotecii Militare Naţionale şi al Societăţii Editorilor din România.

Participă la această ediţie: Editura Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Editura Cetatea de Scaun, Asociaţia „Clubul Amiralilor”, Editura Cununi de Stele, Editura Detectiv, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric”, Revista „Gândirea Militară Românească”, Editura Fundaţiei Speteanu, Editura Hasefer, Revista Historia, Academia Română – Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Editura Mica Valahie, Editura Militară, Editura Ministerului Afacerilor Interne, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Editura România Press, Editurile Semne–Artemis, Editura Tritonic, Editura Vivaldi, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Societatea Editorilor din România, Societatea Scriitorilor Militari, Editura Top Form, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Trustul Editorial Orizonturi şi Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.

În cadrul salonului vor fi lansate lucrări nou apărute, pe teme de istorie, politici şi strategii de securitate, studiul conflictelor etc., prezentate de personalităţi ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti.

Intrarea este liberă. Înarmaţi-vă cu cărţi!

Sursa: Editura Militara via Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.