Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat peste 2500 de sfinţi neomartiri după 1990; Biserica Ortodoxă Română, unul singur. O analiză de Vlad Cubreacov - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat peste 2500 de sfinţi neomartiri după 1990; Biserica Ortodoxă Română, unul singur. O analiză de Vlad Cubreacov

Romania-Mare-de-la-Petru-Voda-inainte-de-inmormantarea-Parintelui-Justin-Parvu”SPUNEȚI-MI CINE SUNT SFINȚII VOȘTRI ȘI VĂ VOI ARĂTA CE FEL DE BISERICĂ SUNTEȚI!”

O analiză de Vlad Cubreacov

Icoana celor 100 000 de martiri georgieni de la Tbilisi

Am avut recent la Chișinău o discuție dificilă cu un confrate ortodox rus. Acesta, pentru a motiva dreptul de jurisdicție al Bisericii Ruse asupra românilor din Basarabia, a invocat argumentul sfinților, aruncându-mi în obraz, sofistic și pe un ton provocator, cuvinte grele și nedrepte, susținând literalmente: ”Sunteți o Biserică lipsită de spirit de jertfă și de putere de cinstire a sfinților! Creștinismul vostru și credința voastră nu sunt autentice, pentru că voi, românii, nu vă puteți jertfi pentru Hristos. Așa sunteți de slabi, că Dumnezeu nici nu vă pune la încercare! Voi, care vă lăudați că sunteți astăzi peste 20 de milioane de suflete, nu ați fost în stare să dați nici măcar 10 mucenici pentru Hristos în tot secolul XX! Voi aveți zero mucenici! Spuneți-mi cine sunt sfinții voștri martiri români și vă voi arăta ce fel de Biserică sunteți!”. Asta a fost vorba înverșunată a rusului ăsta, de altfel om mers la biserică.

I-am dat preopinentului meu pravoslavnic un răspuns foarte general, spunându-i că Dumnezeu își cunoaște sfinții Săi și, cu siguranță, există mulți sfinți români bineplăcuți Lui, care au viețuit și s-au jertfit în secolul XX, chiar dacă Biserica noastră Ortodoxă Română nu a recunoscut deocamdată oficial niciun neomartir român.

După această discuție cu rusul care a apelat în polemică la argumentul sfinților recunoscuți și la puterea de jertfă pentru Hristos ca unul dintre criteriile autenticității credinței, am reflectat intens asupra subiectului canonizărilor și am încercat să văd cum stau lucrurile în realitate în această chestiune în spațiul ex-sovietic, unde există două Biserici autocefale: Biserica Ortodoxă Rusă cu cele două Biserici Autonome (Ucraineană și Bielorusă) și Biserica Ortodoxă Georgiană. M-am gândit de asemenea la faptul că Basarabia și nordul Bucovinei, primele ocupate de imperiul sovietic ateu în 1940, au dat sute de martiri doar în acel an, întocmindu-se la Chișinău, prin voința mitropolitului Efrem Enăchescu, un Martirologiu al Bisericii Basarabene. Acel Martirologiu nu s-a păstrat, dar, prin efortul mai multor cercetători ai istoriei noastre bisericești și naționale, el a fost în parte restabilit și poate fi completat de acum încolo.

Canonizarea, adică recunoașterea publică și trecerea oficială în rândul sfinților cinstiți de Biserică, este un act cu valoare specială în creștinism în general, și în Ortodoxie, în special.

În sine, actul bisericesc al canonizării unui sfânt nu are niciun fel de valoare ontologică, întrucât constituie doar o simplă constatare a sfințeniei unui creștin trecut la cele veșnice. Un asemenea act bisericesc nu-l face pe niciun sfânt nici mai sfânt decât este în fața lui Dumnezeu, după cum nici necanonizarea nu-l face mai puțin sfânt.

Sfinții încă necanonizați, ca și sfinții necunoscuți se roagă pentru noi la fel ca și sfinții care au fost deja obiectul actului bisericesc al canonizării oficiale. Canonizarea are așadar, întâi de toate, valoarea unui act de pedagogie spirituală națională. De aceea, actele bisericești ale canonizării constituie apanajul Bisericilor locale, adică autonome și autocefale.

Eschivarea unei sau altei Biserici autocefale de a cerceta viața unor sfinți prezumați, unii cu cinstire populară, propuși drept candidați la canonizare oficială, poate fi interpretată ca o abdicare a Bisericii de la statutul său de Mamă spirituală cu rol pedagogic primordial și natural.

Majoritatea Bisericilor ortodoxe naționale din zona fostă comunistă au adoptat un șir, impresionant ca număr, de acte bisericești de canonizare oficială a sfinților din secolul XX, perioadă comparabilă ca amploare a persecuțiilor anticreștine doar cu cea a primelor secole ale creștinismului.

Astfel, Biserica Ortodoxă Rusă, care între 1918 și 1988 a canonizat doar 2 sfinți (unul dintre aceștia fiind Sfântul întocmai cu apostolii Nicolae al Japoniei), între 1988 și 2006 a canonizat peste 1500 de noi sfinți din secolul XX, dintre care peste 1300 sunt sfinți martiri și mărturisitori (credincioși și credincioase, călugări și călugărițe, preoți, ierarhi).

În 2009 Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat alți 668 de noi sfinți din secolul XX, fiecare după numele său.

Icoana sfinților neomartiri și mărturisitori ruși. Patriarhia Moscovei

În absolut toate eparhiile Patriarhiei Moscovei există oficial câte o Comisie eparhială pentru canonizări, aceste comisii conducându-se de un Regulament tip și de Criterii directoare canonico-istorice aprobate de Sfântul Sinod în 1995. Astfel, în diverse eparhii din Rusia au fost canonizați alți peste 230 de noi sfinți din secolul XX, cu cinstire locală.

Un alt număr de alți peste 100 de noi sfinți din secolul XX a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare, acum fuzionată cu Patriarhia Moscovei.

Icoana sfinților neomartiri și mărturisitori ruși. Biserica Ortodoxă Rusă de peste hotare

Totodată, Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) a canonizat după anul 1991 peste 200 de noi sfinți din secolul XX.

Practica Bisericii Ortodoxe Ruse este de a purcede în fiecare caz de nou sfânt la canonizarea oficială și abia mai apoi la scrierea slujbei pentru cinstirea acestuia.

Biserica Ortodoxă din Bielorusia (Patriarhia Moscovei) a aprobat, la nivelul eparhiilor sale constitutive, mai multe Martirologii cu noi sfinți din secolul XX. Astfel, Martirologiul de Vitebsk cuprinde 334 de nume, Martirologiul de Gomel – 250 de nume, Martirologiul de Grodno – 88 de nume, Martirologiul de Minsk – 344 de nume. Totodată, un număr important de credincioși, călugări și ierarhi neomartiri și mărturisitori sunt cinstiți ca sfinți în întreaga Bielorusie începând cu anul 2007.

Icoana sfinților neomartiri bieloruși

În 1994, Biserica Ortodoxă Georgiană, cu cei circa 3 milioane de credincioși (comparabil cu Basarabia) a adoptat următoarea decizie:

  • Se canonizează mitropolitul Nazarie și fețele bisericești ucise împreună cu el.
  • De asemenea, se canonizează toți binecredincioșii creștini uciși de către regimul totalitar pentru credință și pentru independența Patriei noastre, numindu-se aceștia de acum înainte ca neomartiri.

Cu această ocazie, Biserica Ortodoxă Georgiană a instituit cinstirea, la dată fixă (14 august) a Soborului tuturor neomartirilor georgieni uciși de cei fără de Dumnezeu.

Icoana Soborului tuturor neomartirilor georgieni ucisi de cei fara de Dumnezeu

Ulterior, Patriarhia Georgiei a canonizat și alți noi sfinți georgieni din secolul XX, cel mai recent (24 decembrie 2012) fiind cazul Sfântului Cuvios Gabriel de Samtauri ( 2 noiembrie 1995), canonizat la doar 17 ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Totodată, Biserica Ortodoxă Georgiană i-a canonizat pe cei 100 000 de martiri, care au primit cununa muceniciei la Tbilisi, din mâna horezmiților (1226).

Pentru conformitate vom preciza că Biserica noastră Ortodoxă Română a canonizat doar un sfânt din secolul XX și anume pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, care a viețuit în afara țării. De precizat de asemenea, că numărul actelor de canonizare adoptate de către Biserica Ortodoxă Română pentru sfinții din cuprinsul său din ultimele două milenii este cel mai mic în comparație oricare altă Biserică Ortodoxă locală, iar ca număr de sfinți ai săi din secolul XX recunoscuți se situează pe ultimul loc în lume.

În tabloul hagiografic de ansamblu al Ortodoxiei din secolul XX, așa cum ni se înfățișează el oficial, Biserica Ortodoxă Română, lipsește cu desăvârșire. Mii și mii de martiri și mărturisitori de alt neam, din secolul XX, recunoscuți de Bisericile lor, strălucesc pe firmamentul Ortodoxei, în jurul bucății de Cer rezervate neamului nostru. Alte sute de mii de sfinți de alt neam, din secolele anterioare, strălucesc pe partea de Cer a altor neamuri. Pe partea noastră de Cer nu strălucește încă niciun sfânt martir recunoscut, din crudul și sângerosul secol XX. Această absență este remarcată de toți neprietenii noștri. Este absența care reprezintă în sine un factor descurajant și slăbitor de credință pentru poporul ortodox român de pretutindeni.

Suntem noi oare o Biserică din care lipsesc eroii credinței? Cu siguranță nu.

Suntem noi oare o Biserică cunoscătoare și recunoscătoare dacă nu ne cunoaștem și nu ne recunoaștem sfinții pe care ni i-a dăruit Dumnezeu? La această întrebare trebuie să răspundem cu toții, de la mireni și preoți până la Sfântul, Marele și Îndreptătorul nostru Sinod.

Acestea sunt câteva gânduri și informații care nici nu mă liniștesc, și nici nu-mi dau pace după discuția cu interlocutorul meu rus înarmat cu argumentul sfinților în disputa sa cu Ortodoxia românească.

Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui!

Sursa: Vlad Cubreacov Blog via Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

8 comments

  1. Dar cum a fost posibil să se ajungă la aceste crime monstruos de numeroase? Părerea mea e că prin îndrăcire, provenită şi din faptul că în Rusia – din cauza iluminismului cu rădăcini drăceşti impus drept program de “guvernare” începând cu petru cel Mare – Biserica a fost îndepărtată de la menirea ei. Între care şi ocrotirea celor din temniţe. Iar temniţele ţariste erau şi ele sumedenie. Rusia însăşi era o închisoare a popoarelor. Preoţimea fusese transformată într-un soi de birocraţie supusă în primul rând autorităţii de stat ţariste, şi abia mai pe urmă episcopului. Păi ar fi putut în România să ajungă la cote atât de dramatice represiunea? În România unde un Gheorghiu-Dej fusese protejat în întreit număr de… preoţi ai Bisericii. Odată, la procesul în care martor al apărării a fost preotul de la biserica din Calea griviţei; a doua oară, prin preotul care a făcut scandal pentru condiţiile brutale la care erau supuşi deţinuţii de la Doftana; a treia oară, prin preotul Marina (viitorul Patriarh) care l-a ajutat în evadare.

  2. Anonim

    Despre evadarea lui Gheorghiu Dej cu ajutorul unui preot, putin inainte de 23 august, am auzit si eu.

    Totusi, nu cumva cinsita Biserica pravoslavnica are plan la canonizari, pe care inca se straduie sa-l depaseasca? …

  3. Laurentiu

    Îndrăznesc să cred că rusul respectiv este un crestin de fațadă,ca toată Rusia azi,altfel ar știi că mândria este păcatul din care pornesc celelalte.Biserica noastră,Biserica voastră,???Hristos are o singură Biserică,nu numărul martirilor canonizati este unitatea de măsură a credinței,mentalitate de comunist vopsit.

  4. anonim

    Am si eu o curiozitate daca se poate. In ce categorie intra fratele meu omorat in 1955? A fost botezat in secret.

  5. Auditus

    Dupa 1990, BOR a canonizat cateva sute de sfinti romani:

    Sfinti romani canonizati dupa 1990

    20-21 iunie 1992: – Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea, cu data de prăznuire la 29 februarie;
    – Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş, cu data de prăznuire la 24 aprilie;
    – Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, cu data de prăznuire la 30 iunie;
    – Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi, cu data de prăznuire la 1 iulie;
    – Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu data de prăznuire la 2 iulie;
    – Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul, cu data de prăznuire la 5 august;
    – Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, cu data de prăznuire la 7 august;
    – Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache, cu data de prăznuire la 16 august;
    – Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, cu data de prăznuire la 13 septembrie;
    – Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, cu data de prăznuire la 27 septembrie;
    – Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, cu data de prăznuire la 21 octombrie;
    – Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea, cu data de prăznuire la 23 noiembrie;
    – Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, cu data de prăznuire la 18 decembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 21 iunie 1992.
    – Sfântul Cuvios Antipa de la Calopodeşti, cu data de prăznuire la 10 ianuarie.
    (Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 21 iunie 1992)

    5 martie 2003: – Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, cu data de prăznuire la 25 aprilie;
    – Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, cu data de prăznuire la 22 septembrie.
    (Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 5 octombrie 2003, la Mănăstirea Brazi)

    5 iulie 2005: – Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona, cu data de prăznuire la 9 septembrie;
    (Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 9 sept. 2005, la Mănăstirea Vorona)

    5 iulie 2005: – Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, cu data de prăznuire la 13 decembrie;
    (Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitană din Iaşi)

    20-21 octombrie 2005: – Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica, cu data de prăznuire la 3 decembrie;
    – Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti, cu data de prăznuire la 22 iunie;
    (Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 3 decembrie 2005, la Mănăstirea Cernica, respectiv la 21 mai 2006, la Catedrala patriarhală din Bucureşti)

    14-15 noiembrie 2006: – Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, cu data de prăznuire la 14 aprilie;
    (Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 14 aprilie 2007, în localitatea bistriţeană Gledin)

    12 februarie 2007: – Mitropolitul Varlaam al Moldovei, cu data de prăznuire la 30 august;
    (Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 29 august 2007, la Mănăstirea Secu)

    22-24 octombrie 2007: – Sfinţii Martiri şi Mărturisitori năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, cu data de prăznuire la 12 noiembrie;
    (Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 11 mai 2008, la Mănăstirea Salva)

    5-7 martie 2008: – Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia, cu data de prăznuire la 21 iulie;
    – Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec, cu data de prăznuire la 16 august;
    – Sfântul Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, cu data de prăznuire la 30 august;
    – Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, cu data de prăznuire la 7 septembrie;
    – Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, cu data de prăznuire la 9 septembrie;
    – Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, cu data de prăznuire la 1 octombrie;
    (Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 5 iunie 2008, la Mănăstirea Neamţ)

    8 iulie 2008: – Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti, cu data de prăznuire la 28 octombrie;
    – Sfântul Voievod Neagoe Basarab, cu data de prăznuire la 26 septembrie;
    – Sfântul Dionisie Exiguul, cu data de prăznuire la 1 septembrie;
    (Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala patriarhală din Bucureşti)
    *In privinta datei canonizarii, prima data(cea boldata) este cea cand Sfantul Sinod a luat hotararea canonizarii sfantului/sfintilor respective, iar data din paranteza reprezinta canonizarea oficiala.

  6. Pingback: Biserica Ortodoxă Rusă a canonizat peste 2500 de sfinţi neomartiri după 1990; Biserica Ortodoxă Română, unul singur | NapocaNews

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.