Mesajul Părintelui Justin către români la doi ani de la moartea sa. Cuviosul Justin Pârvu în propriile sale cuvinte - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Mesajul Părintelui Justin către români la doi ani de la moartea sa. Cuviosul Justin Pârvu în propriile sale cuvinte

Cuviosul-Justin-Parvu-in-propriile-sale-cuvinte Foto coperta de Cristina Nichitus Roncea

Dragii mei,

Am dăinuit în istorie cu demnitate pînă astăzi datorită binecredincioşilor noştri voievozi şi tuturor mărturisitorilor şi rugătorilor acestei ţări, care au preferat mai bine să moară decît să vîndă credinţa predată nouă de Sfîntul Apostol Andrei, şi au fost totdeauna conştienţi că aceasta este cinstea şi puterea neamului, şi nu altceva. Datorită faptului că am păzit credinţa nevătămată mai rezistă acest neam în istorie acum.

Nu poate exista o Europă unită fără o Românie ortodoxă.

Cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi neamul său, nu va fi învins niciodată! Cîteodată, pe această linie a neamului se ridică numai indivizi izolaţi, părăsiţi de generaţiile lor. În momentul acela, ei sunt neamul. Ei vorbesc în numele lui. Cu ei sunt toate milioanele de morţi şi de martiri ai trecutului şi viaţa de mîine a neamului. Aici nu interesează majoritatea, fie ea şi de 99%, cu părerile ei. Nu părerile majorităţii determină această linie de viaţă a neamului! Majorităţile se pot numai apropia sau îndepărta de ea, după starea lor de conştiinţă şi virtute, sau de inconştienţă şi decădere.

Neamul nostru n-a trăit prin milioanele de robi care şi-au pus gîtul în jugul străinilor. Ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toţi haiducii care, în faţa jugului străin, nu s-au supus, ci şi-au pus fiinţa şi s-au ridicat pe potecile munţilor, ducînd cu ei onoarea şi scînteia libertăţii. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin „majorităţile” laşe şi „cuminţi”. Ei înving şi mor; indiferent. Pentru că atunci cînd mor, neamul trăieşte întreg din moartea lor şi se onorează din onoarea lor. Ei strălucesc în istorie ca nişte chipuri de aur care, fiind pe înălţimi, sînt bătute în amurg de lumina soarelui, în timp ce peste întinderile cele de jos, fie ele cît de mari şi de numeroase, se aşterne întunericul uitării şi al morţii. Aparţine istoriei naţionale nu acela care va trăi sau va învinge cu sacrificarea liniei vieţii neamului – ci acela care, indiferent dacă va învinge sau nu, se va menţine pe această linie!

Cuviosul Justin Pârvu

(10 februarie 1919 – 16 iunie 2013)

Cuvânt Înainte la lucrarea “Cuviosul Justin Pârvu în propriile sale cuvinte” publicată de Mănăstirea Petru Vodă la doi ani de la trecerea la viaţă veşnică a Duhovnicului Neamului. Citiţi si:

În loc de prefaţă:

Despre lucrarea Părintelui Justin

Parintele Justin Marturisitorul - Album foto de Cristina Nichitu

„Harul lui Dumnezeu peste toţi românii şi toată România!” – Părintele Arhimandrit Justin Pârvu

Discernămîntul oricărei minţi luminate totdeodată de înţelepciune şi de smerenie recunoaşte că adîncimea şi complexitatea importanţei duhovniceşti a Părintelui Justin depăşesc mica putere de înţelegere a generaţiei noastre. A vorbi despre o „linie” a Părintelui Justin este a reduce lumina, razele şi căldura Cuvîntului Dumnezeiesc la o ideologie. Ortodoxia românească foloseşte termenul „lucrare” pentru a desemna două realităţi care se întrepătrund, atît pe pămînt, cît şi în veşnicie: energie (ἐνέργεια) şi făptuire (πρᾶξις):
Lucrarea duhovnicească a Părintelui Justin a fost Ortodoxia: cunoaşterea şi împlinirea poruncilor Evangheliei, în duhul Sfîntului Apostol Ioan Teologul. Prin mucenicia sa îndelung-pătimitoare, prin calitatea şi statornicia mărturisirii sale permanente, Dumnezeu l-a răsplătit, făcîndu-l cu adevărat chip îngeresc, Sfînt Părinte purtător de Duh.
Lucrarea teologică a Părintelui Justin a fost, d.p.d.v. al sistemului predicat, statornica respectare a teologiei confirmate de cele 7 Sfinte Soboare Ecumenice, iar d.p.d.v. apologetic, continuarea învăţăturii Sfîntului Justin Popovici. Părintele nu doar a publicat şi a propovăduit, dar a şi dovedit cu fapta împlinirea întregii patristici ortodoxe.
Lucrarea monahală personală a Părintelui Justin a constat într-o nevoinţă peste fire, o neobosită tăiere a voii şi o rugăciune ajunsă la desăvîrşire, jertfe prin care s-a ridicat nu doar la nepătimire, dar şi din slavă în slavă, precum Hristos a făgăduit.
Lucrarea socială a Părintelui Justin a fost continuarea lucrării filantropic-catehetice a Sfîntului Vasile cel Mare.
Lucrarea culturală a Părintelui Justin a fost sprijinirea liniei tradiţionale bizantine sau moldoveneşti în arhitectură, patristică, iconografie şi psaltică, şi ctitorirea neobosită. D.p.d.v. al specificului naţional, s-au remarcat două direcţii: promovarea elitei culturale creştin-ortodoxe interbelice, postbelice şi post-decembriste, pe de o parte, iar pe de altă parte binecuvîntarea acordată şi accesibilităţii culturale (tehnologiei pentru popularizarea valorilor creştine şi chiar acceptarea mediocrităţii, ca pogorămînt şi încurajare spre a spori în fapta bună).
Lucrarea istorică şi politică a Părintelui Justin a fost continuarea liniei strategice a voievozilor drept-credincioşi şi în mod special al lucrării de moralizare, responsabilizare, culturalizare şi apărare a poporului român creştin-ortodox pe care a început-o Corneliu Zelea Codreanu şi Mişcarea Legionară. Ca o unicitate în această privinţă, Părintele a îmbinat atît aspectul activ-filantropic al legionarismului iniţial, cît şi cel isihast al legionarismului de detenţie, şi a fost vehement împotriva alegerii exclusive a unei singure laturi (doar activism sau doar isihasm). În ce priveşte expresia sa politică, latura defensivă s-a remarcat printr-o autentică smerenie, care l-a făcut biruitor asupra tuturor ispitelor acestui veac, iar în latura ofensivă printr-o ireproşabilă intuiţie şi fineţe, care l-a făcut cuceritor atîtor suflete.
În ce priveşte specificul lucrării sale mănăstireşti din mănăstirile şi schiturile sale din ţară, dar în special de la Petru Vodă, din propriile sale cuvinte Părintele afirmă trei direcţii principale: una liturgică (pe filon atonit, cu îndatorirea mai ales către cinstirea sfinţilor mărturisitori şi mucenici din prigoana comunistă), una catehetică (prin predici şi publicaţii) şi una filantropică (sufletească, prin duhovnicia proprie şi a ucenicilor duhovnici, şi trupească, printr-o ospitalitate avraamică şi prin aşezămintele pentru bătrîni şi pentru copii).
Lucrarea Părintelui Justin a fost o permanentă osteneală de creştinare a tuturor aspectelor vieţii româneşti, sădind în toate chipurile dragostei creştine prin pilda vieţii lui:
Dragostea de Dumnezeu dovedită prin cuvîntul rostit, grăit şi împlinit cu fapta;
Dragostea de oameni dovedită prin insuflarea cu Duhul Sfînt a fiecărei fiinţe întîlnite şi a fiecărei activităţi săvîrşite;
Dragostea de Biserica Ortodoxă, dovedită prin preţuirea, ocrotirea, propovăduirea şi urmarea cu fapta a tuturor învăţăturilor Scripturii şi ale Sfinţilor Părinţi şi prin cinstirea Maicii Domnului şi a tuturor Sfinţilor Bisericii;
Dragostea de monahism şi preoţie, pe care le-a numit cele mai înalte chipuri de trăire creştină şi cele mai mari responsabilităţi înaintea lui Dumnezeu şi a omenirii;
Dragostea de ţară, dovedită prin suferinţe sufleteşti şi trupeşti răbdate pentru ortodoxia, demnitatea şi libertatea poporului, prin cinstirea sfinţilor şi eroilor români din toate timpurile, prin înţelegerea, ocrotirea şi educarea creştină a cetăţenilor români şi prin efortul neprecupeţit de cinstire cu trăirea, gîndul, cuvîntul şi fapta a Sfinţilor închisorilor;
Dragostea părintească, de duhovnic al neamului, dovedită prin rugăciunea neîncetată şi prin îndrumarea tuturor pe calea Crucii, a trăirii hristice, a dobîndirii Minţii lui Iisus şi a mîntuirii;
Neiubirea de sine dovedită prin smerita cugetare, tăierea voii şi nevoinţele săvîrşite neîncetat, în mod personal şi exemplar (sfintele slujbe, postul, metaniile, pravila de rugăciune, rugăciunea inimii, privegherea, răbdarea bolilor, a ocărilor şi prigonirilor);
Dragostea de vrăjmaşi dovedită prin mustrarea blîndă, iertarea şi răbdarea lor, şi prin neobosita facere de bine către ei;
Subiectele despre care a vorbit părintele Justin îndeosebi sunt:
Dobîndirea virtuţilor creştine: dragostea, pocăinţa, iertarea, răbdarea, înţelepciunea, smerenia şi demnitatea creştină;
Întruparea, Răstignirea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos;
Sfînta Evanghelie;
Vieţile Sfinţilor;
Vremurile Apocalipsei;
Istoria şi obiceiurile românilor şi dîrzenia lor;
Mărturisirea, virtutea, unitatea, jertfelnicia, frumuseţea, desăvîrşirea creştină şi sfinţenia mucenicilor din închisori;
Monahismul;
Împotriva ereziilor (arianism, papism, protestantism, monofizism, scolastică, păgînism, ocultism, masonerie, budism, nihilism, filetism, ateism, bolşevism, materialism, ecumenism, virtualism, cipuri – peceţi anticreştine);
Împotriva exodului românilor şi a umilirii lor;
Împotriva atacului asupra românilor prin a-culturalism, materialism, imoralitate, tehnocraţie, cleptocraţie, înşelare, şi toate celelalte forme de atac folosite de vrăjmaşii Ortodoxiei şi ai naţiunii române;
Împotriva unor anumite patimi (indiferentism, lene, viclenie);
Împotriva încălcărilor (soborniceşti, canonice sau evanghelice) săvîrşite de clerici şi ierarhi (fiind curajos şi ferm, dar nu răzvrătit, schismatic ori grosolan);
Împotriva pierderii harului, a ortodoxiei, a dragostei creştine şi a libertăţilor civile prin tehnologizarea abuzivă şi spionarea tehnologică.
Multe dintre aceste subiecte au fost comune multor Părinţi ai Bisericii, şi sunt abordate şi în predicile noastre, însă Părintele avea felul lui unic de a le comunica, aproape exclusiv de la om la om şi foarte rar prin comunicări difuzate cibernetic. Efortul de zidire duhovnicească a unui preot, a unui monah şi în definitiv a oricărui creştin constă în relaţionarea directă, după pilda Mîntuitorului.
De luat aminte este că aşa cum nu orice eretic sau sectant care vorbeşte despre Hristos este ucenic al Lui, nu oricine vorbeşte despre aceste subiecte este „adevărat mărturisitor”, sau „vrednic urmaş al Părintelui Justin”, ci cel care vorbeşte în acelaşi cuget şi duh cu Sfinţii Părinţi, şi o face la momentul şi la locul potrivit, fiindcă mărturisitor şi urmaş al Sfinţilor este numai acela pe care adumbrirea Sfîntului Duh şi cugetarea sobornicească îl încredinţează că nu vorbeşte dintr-un duh străin.
Dacă citim Vieţile Sfinţilor prigoniţi în secolul trecut, vom vedea că situaţia de acum este asemănătoare în orice loc unde se cinstesc nevoitorii generaţiei din detenţia comunistă. Scopul prigoanei de atunci era înrobirea, prin distrugerea credinţei ortodoxe şi a dragostei de ţară. Scopul de acum este acelaşi, doar că metoda s-a schimbat. Distrugerea ortodoxiei se făcea atunci prin ofensiva atee făţişă, iar acum prin uzurparea credinţei. Distrugerea patriotismului se făcea atunci prin încurajarea Internaţionalei şi luarea în rîs a iubirii de patrie, iar acum prin uzurparea patriotismului.
Privit cu dreptarul Sfîntului Maxim Mărturisitorul, diabolismul procedeelor războiului duhovnicesc din zilele noastre depăşeşte din punct de vedere duhovnicesc ceea ce s-a făcut la Piteşti şi Aiud; de altfel în aceasta constă prigoana prorocită de Părintele: anchetele de atunci s-au mutat pe bloguri, demascările de atunci sunt numite azi „mărturisire”, bătăile s-au înlocuit cu calomniile, torturile s-au înlocuit cu tirania demonică, şi în general duhul şi activitatea torţionarilor din temniţe lucrează acum împotriva Mănăstirilor – mai cu seamă împotriva celei străjuite de ocrotitorii cereşti neînvinşi atunci. Ofiţerii de atunci – inchizitorii de acum, torţionarii de atunci – zeloţii de acum, colaboratorii de atunci – aplaudacii de acum, mărturisitorii de atunci – mărturisitorii de acum, rugătorii de atunci – ocrotitorii de acum.
Celor care n-au mişcat un deget cînd Părintele i-a chemat pe toţi spre apărarea libertăţii creştine, a culturii creştine, a educaţiei creştine, a bioeticii creştine, a moralei, a medicinei şi chiar a presei creştine, sau celor care s-au făcut activişti din interese personale, li s-au alăturat acum, chiar dacă în aparentă opoziţie, alţii.
Unii îl combat pe Părintele Justin negîndu-i sfinţenia (aşa cum fac cei ce nu recunosc sfinţenia sfinţilor martiri din închisori, mulţi din ei fiind clerici – dacă aceştia, ca şi în cazul Sfîntului Evghenie Rodionov, al Părintelui Ilie Lăcătuşu sau al Părintelui Gheorghe Calciu, neagă evidenţe atît de incontestabile, singuri se arată a fi atei).
Alţii îl obiectivează pe Părintele Justin, tratîndu-l ca pe o proprietate personală şi marfă de negoţ, ca odinioară „cucernicii bişniţari” pe care Hristos i-a scos afară cu biciul.
Alţii prejudiciază întreaga Biserică afirmînd despre Părintele Justin lucruri pe care sfinţia sa nu le-a propovăduit niciodată, asociindu-l cu tot felul de heterodoxii şi extremisme.
Cel mai mare prejudiciu îi aduc însă cei care, şi azi, ca şi cînd era în trup, îl răstălmăcesc arhiconic după model arian, orighenist, nestorian, papistaş, protestant sau chiar akefal (specialişti sunt mai ales teologii cu ambiţii, dar şi mintea grosolană ale tehnocraţilor); mulţi din cei care vorbesc azi despre Părintele Justin cad în ispita aceasta. Dar poate şi pentru tonul lor de linguşitoare evlavie şi abundenţa scolasticismelor reuşesc să ducă în eroare pe mulţi din cei care nu l-au cunoscut cu adevărat pe marele duhovnic.
Şi nu sunt puţini nici aceia care îl necinstesc neîmplinindu-i sfaturile de duhovnic; prejudiciul neascultării, nefiind public, ci mai ales către propria persoană, e mai mic decît cele soborniceşti, enumerate mai sus.
Aceasta este ortodoxia predanisită de la Mîntuitorul pînă la Părintele Justin, şi nouă tuturor: unitatea nu poate exista decît între cei de aceeaşi gîndire teologică şi aceeaşi simţire cu Sfînta Biserică Sobornicească şi Apostolească. Această unitate, împletită cu polemicile religioase care garantează sănătatea Bisericii, nu înseamnă dezbinare, – un cuvînt des uzitat de subversivi –, ci tărie a credinţei, după modelul apostolic. Aceasta este ascultarea de Biserică: unitatea cu Sfinţii. Aceasta se lucrează prin pocăinţa sinceră cu care credinciosul se întoarce în fiecare clipă la Mîntuitorul Hristos, nădăjduind numai în El şi în nesfîrşita Lui milostivire, şi I se dăruieşte prin neîncetată rugăciune. Rugăciunea presupune tăcere, ca atunci cînd se rosteşte ceva, să fie izvorît din ea. Dacă unii tac fiindcă se roagă, alţii tac fiindcă n-au nimic de zis.
Vechi-şi-noi potrivnici ai Părintelui spun că „ucenicii lui îl influenţează”. Evanghelia spune însă că nu e ucenicul mai mare decît învăţătorul său. Părintele asculta pe oricine, dar nu asculta de oricine, ci numai de Dumnezeu şi de Biserică. Să fie suficient de lămuritor pentru cîrtitorii pereni faptul că Părintele Justin a vorbit (despre pericolul uniatismului, al ecumenismului, al relativismului, al nihilismului, al supratehnicii, al imoralităţii, al aculturalizării, al deznaţionalizării, şi al tuturor valorilor şi durerilor creştine) nu o dată cu jurnalismul post-decembrist şi nici o dată cu apariţia blogurilor, ci cu decenii înainte de a exista internet în România, iar despre problema cipurilor iconoclaste, încă de prin anul 2000. Părintele a fost pildă de demnitate şi verticalitate, iar nu trestie bătută de vînt. Dacă statornicia sa în ortodoxie n-a putut fi clintită nici în cele mai crunte torturi din temniţe, cu atît mai puţin şi-ar putea cineva imagina că şoptirile timide ale vreunui neofit l-ar fi clintit din conştiinţa ascultării lui de Dumnezeu.
Pescuitorii în ape tulburi care inventează şi reduc moştenirea spirituală a Părintelui Justin la calomniile lor, precum: anti-clericalism de principiu, senzaţionalism, şovinism, populism şi anti-monahism, e bine să ştie că aceste ideologii nu fac parte din concepţia creştin-ortodoxă. Ele, fiind de provenienţă masonică şi neo-marxistă, sunt incompatibile cu tot ce a simţit şi întreprins vreodată Părintele Justin.
Cel mai important aspect al marii victorii duhovniceşti a părintelui este că, devenind una cu Dumnezeu prin har, a lăsat Ortodoxiei şi României o moştenire care a devenit comoara şi datoria fiecărui creştin. Ea nu este proprietatea personală a cuiva anume, nici nu ţine de rangul cuiva anume. Ca şi Evanghelia: este a tuturor celor ce o ascultă şi o împlinesc pe ea. Agonisit cu truda unui veac de jertfă, lacrimi şi sînge, testamentul veşnic al Părintelui Justin e însăşi pilda lui de sfinţenie: „urmaţi-mi mie precum şi eu lui Hristos”, Căruia fie slava în veci. Amin.

Mănăstirea Petru Vodă

Pentru comenzi scrieţi la

Mănăstirea Petru Vodă
Poiana Teiului, 617.346, j. Neamţ
România

Sau pe adresa de e-mail: manastirea @ petru-voda.ro

Foto copertă: Cristina Nichituş Roncea

Sursa: Ziaristi Online

Vedeţi şi:

Doi ani cu Părintele Justin în Ceruri. Pomenirea de la Petru Vodă. FOTO/VIDEO

Emisiune de timbre specială In Memoriam Părintele Justin Pârvu şi Martirii şi Mărturisitorii români ortodocşi din Secolul XX. EXCLUSIV

Părintele Justin Pârvu, un sfânt coborât din icoane, revenit în ele (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013). Timbru şi Carte In Memoriam

Print Friendly, PDF & Email

5 comments

  1. Pingback: Părintele Justin Pârvu, un sfânt coborât din icoane, revenit în ele (10 februarie 1919 – 16 iunie 2013). Timbru şi Carte In Memoriam | cristina nichitus roncea photography

  2. Pingback: Emisiune de timbre specială In Memoriam Părintele Justin Pârvu şi Martirii şi Mărturisitorii români ortodocşi din Secolul XX. EXCLUSIV | Victor Roncea Blog

  3. gabi

    Foarte frumos si corect spus! A privit bietul parinte Justin peste doi ani la ipocrizia asa-zisilor lui inchinatori, care nu spun o vorba si nu iau o singura si marunta atitudine legata de mega-moscheea proiectata in Bucuresti. Nimicuta-nimicuta, tacere totala! Da, e mai usor sa te inchini la moastele unui sfant decat sa urmezi calea sfantului, care iata ce zice: “Neamul nostru n-a trăit prin milioanele de robi care şi-au pus gîtul în jugul străinilor. Ci prin Horia, prin Avram Iancu, prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toţi haiducii care, în faţa jugului străin, nu s-au supus”, etc. Nestinsa-ti fie amintirea, parinte Justin!

  4. Pingback: Emisiune de timbre specială In Memoriam Părintele Justin Pârvu şi Martirii şi Mărturisitorii români ortodocşi din Secolul XX. EXCLUSIV | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  5. Pingback: Dezinformarea CODEX AUREUS. Manuscrisul este în România, nu în Ungaria. Vizionaţi-l AICI - Ziaristi Online | Ziaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.