ÎN APĂRAREA poetului-martir Ion Şiugariu. Deputatul Daniel Gheorghe cere demiterea pseudo-diplomatului Radu Coantă de la Bratislava. “Ministerul Afacerilor Externe insultă un erou român”

Daniel Gheorghe Deputat PNLRedacţia Ziaristi Online îl felicită pe tânărul deputat PNL Daniel Gheorghe, succesorul lui Eduard Hellvig în Parlamentul României, pentru modul exemplar şi singular în care a apărat memoria eroului-martir Ion Soreanu Şiugariu în forul legislativ al ţării.

DECLARAȚIE DE PRESĂ

primită de la domnul deputat Daniel Gheorghe (Grup PNL)

Ministerul Afacerilor Externe insultă un erou român

Recent am aflat cu stupefacție faptul că Ambasada României la Bratislava a cerut primăriei orașului Brezno din Slovacia respingerea propunerii comunității locale potrivit căreia un pod din oraș va purta numele eroului român din al doilea război mondial, Ion Soreanu Șiugariu, căzut la datorie la 1 februarie 1945.

De menționat faptul că Ion Soreanu Șiugariu a murit pe acel pod luptând pentru apărarea orașului Brezno de armata germană și contribuit la eliberarea așezării de sub stăpânirea nazistă.

Demersul de bun-simț și adâncă recunoștință al primarului Tomas Abel din Brezno și al consiliului local de acolo s-a lovit din partea autorităților diplomatice române de un răspuns brutal și parcă desprins din retorica anilor ’50 în care se respinge inițiativa respectivă pe motiv că eroul Ion Soreanu Șiugariu ar fi fost ”fascist”. Invectivul îi aparține unui obscur angajat al ambasadei, secretarul politic, Radu Coanta. Sunt convins că definiția termenului de ”fascist” îl depășește pe domnul Coanta care, prin acest argument rușinos generat de niște scrieri de tinerețe cu caracter naționalist ale eroului român care nu se face vinovat de absolut nicio crimă și care chiar a fost decorat postmortem în anul 1946 de către M.S. Regele Mihai I cu înalta distincție ”Coroana României cu spade în gradul de Cavaler și cu panglică de Virtute Militară”, nu face altceva decât să readucă în prezent retorica antinațională și mistificatoare a celor care au instalat bolșevismul în România cu ajutorul tancurilor sovietice.

Cum poate fi ”fascist” un erou care și-a dat viața chiar în războiul antinazist apărând o comunitate?

Nu știu cât de bun creștin este domnul Radu Coanta, dar îmi amintesc de pilda tâlharului de pe Cruce care s-a mântuit în ultimele clipe ale vieții mărturisindu-l pe Hristos. Oare dacă, ipotetic vorbind, Ion Soreanu Șiugariu, poet talentat în afară de martir, a fost autorul unor texte controversate din punct de vedere ideologic ori moral, aceste opinii de tinerețe ar anula sacrificiul suprem pe care l-a făcut luptând cu însuși mașina de războiul a regimului german nazist, regimul ideologic extrem al familiei politice cunoscute sub numele de fascism?

Nu m-ar mira ca în curând o altă minte luminată din Ministerul Afacerilor Externe să ceară pe același model ștergerea memoriei generalilor Avramescu, Macici ori Rădescu, primii 2 chiar lichidați de ocupantul sovietic și instrumentele sale represive, și care conform retoricii bolșevice se făceau vinovați de ”fascism”.

Cer public pe această cale ministrului Afacerilor Externe al României, domnului Bogdan Aurescu, destituirea de urgență și rechemarea rapidă în țară a acestui domn Radu Coanta care se erijează în comisar ideologic și care prin inepțiile debitate mânjește cu noroi obrazul României pe care ar pretinde că o reprezintă. Cultul eroilor joacă un rol fundamental în orice țară care se respectă pe sine, astfel că să nu uităm că în țări democratice și demne precum Marea Britanie, Israel, Polonia ori Statele Unite a insulta un erou-martir este un adevărat gest de lezmajestate și de atac la adresa simbolurilor naționale. Dar, la noi, la Ministerul Afacerilor Externe, unde protocolul primează, iar nu patriotismul, ne permitem să închidem ochii atunci când se ară cu plugul mormintele eroilor români din al doilea război mondial ori îi lăsăm pe martirii neamului să-și doarmă somnul de veci în paragină cu gunoaie, moloz și bălării de un metru precum se întâmplă cu cimitirul eroilor români din al doilea război mondial aflat chiar în centrul orașului Chișinău.

Menținerea lui Radu Coanta în aparatul diplomatic român este un act antiromânesc și aștept o reacție pe măsură din partea domnului ministru Aurescu cu privire la această situație jenantă creată în Slovacia.

În calitate de parlamentar al României îmi cer scuze pentru această situație absolut bizară în fața autorităților slovace și a onorabilei comunități din Brezno și transmit poporului slovac gânduri de prietenie și sinceră apreciere. Sper că nu vor ceda în fața aberațiilor formulate de aceste minți rătăcite oploșite prin sistemul diplomatic românesc.În rest suntem datori cu o lumânare, o prescură și un nume de stradă pentru eroul român, Ion Soreanu Șiugariu!

19 august 2015

Sursa: Camera Deputaţilor via Ziaristi Online

Citiţi si: Soţia Poetului-martir Ion Şiugaru îi scrie ministrului Bogdan Aurescu: PROTESTEZ! “Atitudinea reprezentanţilor MAE reflectă o permanentă ură în faţa logicii, a înţelegerii şi iubirii între oameni”. EXCLUSIV Ziaristi Online

5 comments

  1. Anonim

    Raspunderea principala nu o are acel functionar care, in esenta, a aplicat mecanic o lege strimba, ci cei care au initiat, votat si promovat aceasta aberatie.

    De la Crin nu e nimic de asteptat si evident, raspundere colectiva nu exista, deci Parlamentul isi poate continua nestingherit somnul dar presedintele Facebook ce are de spus, sau el a promovat-o ca primarul?

  2. Pingback: Ion Soreanu Şiugariu – Poet Erou-Martir. APĂRAŢI-I MEMORIA ACUM! Apel către Ministerul Apărării Naţionale a României | Victor Roncea Blog

  3. Pingback: Ziaristi Online publică Dosarul Ion Şiugariu: DOCUMENTE. Au fost Zaharia Stancu şi Prinţul Vladimir Ghica "fascişti"? 90 de DOCUMENTE şi FOTOGRAFII plus CĂRŢI PDF - Ziaristi Online | Ziaristi Online

  4. Pingback: Ion Soreanu Şiugariu – Poet Erou-Martir. APĂRAŢI-I MEMORIA ACUM! Apel către Ministerul Apărării Naţionale a României. Ziaristi Online publica DOSARUL ŞIUGARIU: 90 de Documente şi Fotografii | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  5. Pingback: ÎN APĂRAREA poetului-martir Ion Şiugariu Deputatul Daniel Gheorghe cere demiterea pseudo-diplomatului Radu Coantă de la Bratislava. “Ministerul Afacerilor Externe insultă un erou român.” | Bucovina Profundă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare *