Eminescu trăieşte prin noi - o nouă acţiune în Piaţa Universităţii, pe 15 ianuarie, între 17 şi 19.00 - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Eminescu trăieşte prin noi – o nouă acţiune în Piaţa Universităţii, pe 15 ianuarie, între 17 şi 19.00

EMINESCU TRĂIEȘTE PRIN NOI

Recitare publică sincronizată la nivel internațional pentru aniversarea lui Eminescu

În 15 ianuarie 2017 – “Ziua Mihai Eminescu” oriunde ne-am afla, în țară sau în lume, între orele 17 – 19, vom avea ocazia să recităm împreună, cu toții, perfect sincronizați, poezii scrise de Eminescu, anunţă organizatorii acţiunii pe Facebook.

Ei plănuiesc ca la ora 19.00 să recite în sincron poezia – manifest ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Anii trecuţi au mai avut loc acţiuni asemănătoare, după cum puteţi vedea în filmările de mai jos.

“Cei din București, veniți la ora 17:00 în Piața Universității pentru a recita cât mai mulți împreună. Dacă doriți, aduceți cu voi imagini ale lui Eminescu și steaguri tricolore.

Cei care locuiți altundeva, urmăriți această pagină pentru a afla locul unde se organizează evenimentul în apropierea voastră. Locurile vor fi anunțate în momentul în care vom fi informați că cineva a luat inițiativa organizării locale.

Rugăm persoanele cu iniţiativă care vor să organizeze evenimentul în zona lor să ne contacteze pentru stabilirea detaliilor tehnice. Oricine poate face aceasta. Nu contează cât de mic este grupul care se formează, important este să fie reprezentate cât mai multe sate, orașe sau chiar țări în care trăiesc românii. În timpul transmisiei din Piața Universității, între poezii, vom comunica direct, video sau telefonic, cu cât mai multe dintre grupurile de români care participă.

Vă rugăm să postați aici fotografii și filmulețe cu voi din timpul evenimentului, cu o foaie în față pe care să scrie localitatea și numele evenimentului:

“Eminescu trăiește prin noi – 2017”, mai scriu organizatorii pe Facebook

Organizator: Asociația OINA, Mihai Tociu 0744678123″.

Le dorim mult succes!

Video Bindiribli:


Eminescu recita prin vocea noastra de bindiribli


Eminescu Traieste Prin Noi (1) de bindiribli

Eminescu Traieste Prin Noi (2) de bindiribli

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.