Andrei Pleşu, membru al Guvernului Iliescu-Roman, a fost audiat astăzi la Parchetul General în Dosarul Mineriadei, alături de inculpatul Adrian Sârbu, fostul şef de cabinet al unuia dintre principalii tartori criminali ai Mineriadei, prim-ministrul de atunci Petre Roman. Propaganda de tip sovietic a şefilor finului intelectual de debara A. Pleşu ameninţa cu spectrul Mişcării Legionare şi arăta cam aşa:
În ziua de 14 iunie 1990, Pleşu publicase alturi de Cristian Tudor Popescu, pe prima pagină a ziarului Adevărul, principalul organ FSN de incitare la crime, un articol de susţinere a regimului FSN Iliescu-Roman, sugerând că trebuie să se pună capăt violenţelor făcute de manifestanţi în Piaţa Universităţii (foto aici).
După crimele odioase ale Mineriadei, când sute de studenţi au fost internaţi în spitale şi arestaţi ilegal în condiţii de lagăr bolşevic sau nazist, spre deosebire de filosoful Mihai Şora, care era la Ministerul Învăţământului, Pleşu nu şi-a dat demisia legitimând Regimul criminal Iliescu-Roman şi atrocităţile desfăşurate în Bucureşti timp de trei zile.
Astăzi, la Parchetul General, Andrei Pleşu a purtat un fular roşu, unul din semnele masonice prin care se cere public ajutorul “fraţilor” în situaţii de urgenţă.
Potrivit generalului (r) SRI Aurel Rogojan, Pleşu şi Liiceanu sunt agreaţi de o organizaţia ocultă, “Cercul”, acesta fiind şi motivul pentru care Iliescu i-a avut de-a dreapta şi de-a stânga sa în decembrie 1989 şi apoi în 1990, Liiceanu fiind recompensat cu cea mai importantă editură a vremii, Editura Politică a Partidului Comunist Român, unde apăreau “Operele” lui Nicolae Ceauşescu.
Totodată, Pleşu şi Liiceanu sunt, alături de Silviu Brucan, membri fondatori ai GDS, organizaţia parteneră a FSN, cele două structuri fiind puse la punct de Brucan şi Iliescu în casa lipită de cea a lui Pleşu, de pe strada Paris, lângă Guvern, unde stătea cumnatul său, conspiratorul kominternist Ascanio Damian, potrivit memoriilor lui Eugen Mihăescu.
Scriitorul Tudor Octavian relatează că pe 23 august 1989, Pleşu a fost vizitat în “exilul” de la Tescani, din vila princiară a Marucăi Cantacuzino, de Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu. În iunie 1990, sediul GDS a fost protejat la ordinul lui Brucan de către armată.
Sediul GDS – Ianuarie 1990. Silviu Brucan si subalternii lui Alin Teodorescu, intre care ii vedem pe Calin Anastasiu, Stelian Tanase, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Gabriel Andreescu, Dinescu (stânga, în pulover), Pleşu (capul lui), ş.a.
Pleşu a minţit azi la Parchet că nu avea cunoştinţă de venirea minerilor. Conform memoriilor Monicăi Lovinescu, Pleşu l-a trimis pe Liiceanu la aeroport cu o maşină oficială (Dacie neagră) pentru a pleca la Paris tocmai pentru că ştia exact că minerii vor veni şi la sediul ziarului România liberă, aflat la etajul de deasupra Editurii Politice / Humanitas, în Casa Scânteii.
Foto: Dinu Lazar
Filmul “Piaţa Universităţii” al membrului GDS Stere Gulea, pe care se laudă astăzi de pe treptele Parchetului – pentru a se apăra! – că l-a sponsorizat Ministerul Culturii, recte el, deformează realitatea Pieţei Universităţii introducând în prim plan personaje total secundare, din siajul GDS, care au trecut 5-10 minute pe la Balconul Pieţei, fiind de fapt emisari acoperiţi ai lui Ion Iliescu. Piaţa Universităţii a fost o creaţie exclusivă a studenţilor din Liga Studenţilor, condusă de Marian Munteanu, cu sprijinul Asociaţiei Studenţilor Arhitecţi, condusă de Alexandru Baboş, ambii victime ale brutalităţii de grotă a minerilor. Nici un membru GDS nu a fost atins de mineri, decât poate cu o floare din cele plantate la ordinele lui Ion Iliescu în Piaţa Universităţii.
Vom reveni.
