Ultimul drum al generalului Iulian Vlad. FOTO / VIDEO - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Ultimul drum al generalului Iulian Vlad. FOTO / VIDEO

Foto: Victor Roncea / NY Times

General-colonel Iulian Vlad, degradat după 1989 la rangul de simplu soldat, a murit în cursul dimineţii de sâmbătă, 30 septembrie 2017, la vârsta de 86 de ani. Răpus de un cancer accelerat, dobândit în urmă cu exact un an după o vizită făcută la Chişinău, pe urmele tatălui său, militar eliberator al Basarabiei ulterior căzut prizonier la ruşi, generalul Iulian Vlad, ultimul şef al Securităţii, nu a fost lăsat să moară în linişte. Presa reţelei pacepiste din România a acţionat la ordin trivializând misiunea complexă a unui şef de serviciu secret, fie el şi dintr-o dictatură, eliminând cu bună ştiinţă laturile ce ţin de protecţia informativă şi contra-informativă a României şi punând accent doar pe latura represivă – reprobabilă desigur -, ignorând totodată cu desăvârşire rolul important al generalului Iulian Vlad, alături de generalul Ştefan Guşă, la salvarea românilor de la un măcel anunţat – “60.000 de morţi” -,  blocarea unei invazii iminente a trupelor Pactului de la Varşovia – în special ungureşti şi ruseşti – şi apărarea ţării de o foarte posibilă pulverizare.

Când încă era pe catafalcul înveşmântat de colegi în tricolor, l-au înjurat: Tismăneanu, Mungiu, Pleşu şi alţi puradei de-ai lor, speculând murdar extrase interpretabile din dosarul de cadre al fostului profesor şi ofiţer. Dl Pleşu a fost, totuşi, mai elegant decât colegii lui din trena lui Soros, înghesuiţi în paginile organului GDS: l-a asemuit pe Iulian Vlad cu Vlad Ţepeş! Posibil ca soţia sa, cunoscătoare în domeniu, să-i fi insuflat o atare comparaţie notabilă.

Press One, un site care aparţine unui om de afaceri american, a publicat o relatare oarecum obiectivă de la înmormântarea care a avut loc marţi, 3 octombrie, la Cimitirul Ghencea – Militar. În SUA, Washington Post şi New York Times au publicat necroloage.  Alte publicaţii din Europa (Belgia, Irlanda, Cehia, Ungaria, ş.a.), au dat ştirea. Până la această oră, presa rusă a ignorat total moartea generalului.

Iulian Vlad a avut o slujbă frumoasă, la care au participat sute de persoane, de la rezervişti şi ofiţeri activi la oameni de cultură şi ziarişti redutabili, ca Dan Zamfirescu şi Corneliu Vlad, şi de la membri ai unităţii speciale 0110 “anti-KGB” la chiar cel care l-a arestat pe 30 decembrie 1989, la ordinul lui Ion Iliescu şi sub privirile ofiţerilor GRU/KGB Nicolae Militaru şi Evgheni Tiajelnikov, misteriosul Gelu Voican Voiculescu.  Au mai fost văzuţi: fostul director SRI Costin Georgescu, coloneii Radu Tinu şi Filip Teodorescu, de la asociaţia rezerviştilor SRI, şi generalii Vasile Mălureanu şi Petru Neghiu, preşedintele rezerviştilor SIE, care a afirmat pentru presă că Iulian Vlad s-a spovedit şi împărtăşit în spitalul în care şi-a petrecut în suferinţă sfârşitul vieţii. Fără onorurile militare cuvenite, generalul Iulian Vlad a plecat pe ultimul drum cu icoana Sfântului Nicolae pe piept şi în acordurile imnului naţional – “Deşteaptă-te, Române!” – cântat de apropiaţi la punerea în mormânt. (Z.O.)

Redam în continuare relatarea Press One, însoţită de o scurtă filmare a publicaţiei online, opiniile de moment ale jurnaliştilor Răzvan Belciuganu şi Victor Roncea precum şi necrologul rostit de colaboratorul său apropiat, Aurel Rogojan, urmat de două părţi ale unui material video ce conţine un dialog incitant între generalii Iulian Vlad şi Aurel Rogojan privind războiul cu ruşii.

Porumbei albi la înmormântarea ultimului șef al Securității


03.10.2017

Ultimul șef al Securității, generalul Iulian Vlad, a fost înmormântat marți, 3 octombrie 2017, la Cimitirul Militar Ghencea din Capitală.

La funeraliile organizate în fața Mausoleului Eroilor au participat fiul și nepoții săi, zeci de rezerviști din serviciile secrete, patroni de presă și foști subordonați ai generalului.

Deasupra sicriului a fluturat, până la primul pumn de pământ aruncat în groapă, drapelul României.

“A fost iubit”

Ora 10.30. Pe aleea principală a Cimitirului Militar Ghencea pășește, eclipsat de coroana pe care o poartă în brațe, șeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Floreasca, medicul Mircea Beuran.

În urma lui sosesc zeci de bărbați − majoritatea, vârstnici − ținând în mâini câte un buchet de flori. Mulți poartă costume negre și ochelari de soare fumurii care le ascund privirile.

Cu toții se îndreaptă către Mausoleul Eroilor, unde este depus sicriul cu trupul lui Iulian Vlad.

− Uite, ăla cu coadă nu e ziarist?, i se adresează un bărbat însoțitorului său.

Se referă la Mirel Curea, prim redactor-șef adjunct la Evenimentul zilei. La câțiva pași de el se află și patronul publicației, Dan Andronic. Cei doi discută undeva în ultimele rânduri ale adunării, feriți de ochii curioșilor.

În primul rând al celor veniți să îi aducă un ultim omagiu generalului Vlad stă patronul televiziunii Realitatea, Cozmin Gușă. Ceva mai târziu, Gușă avea să țină și un discurs în memoria celui decedat, pe care l-a descris drept un român desăvârșit.

Nu încape dubiu: cei mai mulți dintre cei veniți la înmormântarea lui Iulian Vlad sunt cadre în rezervă ale serviciilor secrete, așa că discuțiile sunt pe măsură.

− Frumoasă zi, dom’ne! Parcă și Dumnezeu îi zâmbește!, spune un bărbat care, atipic, poartă o jachetă verde.

− Și el, ce om a fost! O dată nu l-a auzit nimeni strigând la cineva… Nu, dom’ne… 

− De-aia a și fost iubit.

În vreme ce preoții reamintesc audienței că totul e deșertăciune, câțiva bărbați cu buchete de crizanteme galbene își fac loc prin mulțime spre locul din spatele sicriului unde tronează coroanele funerare.

− Joi am avut ședință la birou. De atunci ne-au zis că nu mai mănâncă, nu mai vorbește, se aude o frântură dintr-o conversație.

În alte discuții se trece deja la cele lumești:

− Ne vedem la Căciulata pe 13? Acum, pe 13, ia vorbește acasă! 

În fața mausoleului, preoții își fac datoria.

− Ne rugăm pentru iertarea greșelilor adormitului robului Tău Iulian… 

− Dumnezeu să-l ierte!, răspund, în cor, pensionarii cu ochelari fumurii.

“Mi-a mărturisit că pleacă din această lume cu sentimentul misiunii îndeplinite”

Cum slujba se prelungește, în jurul orei 11.30 unii participanți fac o pauză. Se strecoară − unii, cu aer conspirativ, alții, dimpotrivă, relaxați − pe aleile strâmte dintre morminte și își aprind câte o țigară.

Sunt vegheați de SPP-iști zeloși, ușor de recunoscut după statură și după firul ondulat, de după ureche, al căștilor speciale de recepție.

Se discută în șoaptă, dar din mulțime se mai aud limpede, la răstimpuri, termeni precum operativi, contraspionaj, terorism. 

Alții vorbesc în continuare despre familia generalului.

− E băiatul lui acolo. Îl vezi? Cel cu mustață. 

 

Adrian Vlad, despre care presa a scris recent că ar fi membru al Corpului de Control al premierului Tudose, nu schițează niciun gest. Privește drept înainte pe tot parcursul slujbei, ca un soldat în poziție de drepți.

Apoi, în onoarea lui Iulian Vlad, în fața mausoleului este eliberat un stol de porumbei albi.

Momentul marchează debutul discursurilor, iar cel dintâi care ia cuvântul este generalul SRI în rezervă Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al lui Iulian Vlad.

Aurel Rogojan – Foto Press One

Generalul Iulian Vlad mi-a mărturisit că pleacă din această lume cu sentimentul misiunii de căpătâi îndeplinite și că nu regretă nici asprele privațiuni care i-au marcat viața, căci și ele sunt parte a vieții, spune Rogojan, vizibil emoționat.

Evocarea începe cu copilăria generalului Vlad, de la mama și bunica neștiutoare de carte care au dorit ca el să devină dascăl, continuă cu obârșia de țăran din Oltenia și, apoi, cu reforma contraspionajului pe care Iulian Vlad ar fi dus-o la îndeplinire.

În astfel de momente avem datoria să ne amintim de cel mai puternic liant al solidarității naționale: credința în România. În numele acestui crez, discuțiile și asperitățile de orice natură trebuie să pălească. În numele acestui crez, posteritatea și istoria vor judeca și așeza trecerea prin această lume a generalului Vlad.

În numele acestui crez, să aducem un pios omagiu omului Vlad, să fim alături de familie. Tatăl și bunicul vostru este parte a istoriei neamului, deci tatăl și bunicul vostru este nemuritor! Această realitate exprimă și dimensiunea îndatoririlor voastre.

Fie-vă calea dreaptă și luminată, iar sufletul să își găsească împăcarea întru cele veșnice! Drum bun, lin și luminat spre astre, generale Vlad!

“Acum… domnul Gușă?”

După discursul ținut de Rogojan, încheiat cu aplauze și lacrimi din partea audienței, unul dintre preoți se apropie timid de microfon:

− Acum… domnul Gușă? 

Cozmin Gușă pășește cu încredere spre microfon. O cameră de filmat înregistrează momentul, în timp ce, în mulțime, unii își exprimă surprinderea:

− Gușă?!

Patronul de la Realitatea explică succint dorința sa de a vorbi la moartea lui Iulian Vlad:

A fost nu doar pentru dumneavoastră − camarazi și colegi de generație − un mentor și un sprijin, dar și pentru cei din generația mea. Familia mea m-a învățat să fiu om. Generalul Vlad m-a învățat într-o mai mare măsură să fiu bărbat și să fiu român, spune Gușă.

Vestea bună pentru noi toți este că magnitudinea vorbelor venite din înțelepciunea sa a fost atât de mare, încât generalul Vlad are dreptul să nu moară, pentru că toate lucrurile pe care le-a spus, felul în care s-a purtat cu fiecare dintre noi înseamnă perpetuarea domniei sale și de acum înainte.

A fost un mare român, a fost un mare profesor și a fost un om de o bunătate pe care eu nu am mai întâlnit-o. Avea o apariție solară și mereu reușea, prin gesturi sau cuvinte, să rezolve situații foarte complicate.  Îl vom ține minte mereu ca pe un om extraordinar și ca pe un român desăvârșit. Să îl odihnească Dumnezeu în pace!

Discursul lui Gușă − deși întâmpinat cu scepticism de unii − stârnește ropote de aplauze.

Îl urmează un bărbat mai puțin cunoscut, care spune că a luptat alături de generalul Iulian Vlad la Revoluție. Discursul său e, pe alocuri, incoerent.

Mulți am murit râzând. Pe mulți ne-a scăpat dumnealui. A jurat că va apăra țara. Vă rog, sunteți cadre militare: onoarea domnului general n-o pângăriți, vă rog.

În numele copiilor morți care am închis ochii. I-am învățat să râdă în fața morții! În numele copiilor care plângeau − “Nene, mă doare glonțul” − care mulți dintre așa-zișii demnitari au tras în noi și acuma sunt oameni de afaceri, parlamentari. Avem dosare. Dânsul a format Armata Dacia Noastră. Aveți grijă de țara asta și de copiii voștri!

“M-a salvat de la moarte”

Înainte ca sicriul să fie purtat spre locul de veci, zeci de persoane se așază la rând să își ia rămas bun de la cel decedat.

Printre ei, Vlăduț Nisipeanu (86 de ani), fost demnitar comunist care susține că a plănuit, în 1984, înlăturarea lui Ceaușescu. Nisipeanu ne spune că îi datorează viața lui Iulian Vlad, care l-ar fi salvat de plutonul de execuție.

Eram în fața puștii, m-a salvat de execuție! Ceaușeasca, ea a vrut să mă omoare. 

Lângă Nisipeanu, un bărbat care se recomandă ca fost subaltern al celui decedat, refuză să spună prea multe, dar se declară convins că numele generalului Iulian Vlad va rămâne în istorie. 

Și-a dat seama că marea Revoluție ne-a prins cu oameni mici, spune el.

Un alai restrâns conduce apoi sicriul la groapă. Câteva minute mai târziu, în fața criptei, capacul sicriului este dat deoparte, iar pânza tricoloră care acoperă trupul decedatului este înlăturată.

− Nu e voie să îl bage cu drapelul țării în groapă, zice cineva.

− El merita și asta, răspunde altul.

Frunzele castanilor din cimitir foșnesc ușor. În timp ce trupul neînsuflețit al ultimului șef al Securității este coborât în pământ, ultimele BMW-uri parcate în fața cimitirului părăsesc mausoleul eroilor.

Momente de la funeraliile lui Iulian Vlad:

Sursa: Press One
Razvan Belciuganu:

Să ne aducem aminte de Reinhard Gehlen

Moartea generalului Iulian Vlad, ultimul sef al Departamentului Securitatii Statului, este deja un prilej, pentru unii, de a da verdicte in ceea ce priveste personalitatea sa. Personalitatea unui sef al serviciilor secrete, care a actionat in momente globale fierbinti intr-un anumit fel (iar noi ne dorim sa ne cunoastem istoria reala, cu lumini si umbre), nu poate fi decat foarte complexa.

Unii simplifica totul cu o descurajanta naturalete la un singur fapt: era seful Securitatii comuniste a lui Ceausescu.

Pentru acestia as vrea sa ne amintim una dintre cele mai bune lectii ale istoriei in ceea ce priveste sefii serviciilor secrete, ma refer la generalul german, Reinhard Gehlen.

Acesta a servit statul nazist, condus de Hitler si a condus o sectiune a serviciului de informatii militar care activa pe Frontul de Est, in campania impotriva Uniunii Sovietice. Dupa terminarea razboiului, faptul ca servise statul condus de Hitler nu a reprezentat un impediment pentru profesionistii serviciilor de informatii ale SUA de a-l prelua, cu tot cu reteaua lui, infiintand celebra Organizatie Gehlen, care si-a continuat activitatea de spionaj contra Uniunii Sovietice.

Sa mai notam ca, in cele din urma, americanii au permis ca Reinhard Gehlen si organizatia sa sa poata sa-si slujeasca din nou tara, Germania federala. Astfel, Reinhard Gehlen a devenit primul director al BND, serviciul de spionaj german, in 1956 si a ramas in functie multi ani, pana in 1968. Sa ne mai aducem aminte si faptul ca Germania federala, avandu-l pe Reinhard Gehlen sef al spionajului german, este unul dintre semnatarii Tratatului de la Roma din 1957, care a pus bazele celei ce avea sa devina Uniunea Europeana.

Iar despre Reinhard Gehlen si actiunile sale inca nu se cunosc foarte multe lucruri, iar generalul german a murit in 1979, acum 38 de ani! (September 30 at 5:54pm

Victor Roncea:

Iulian Vlad NU A TRAS in manifestantii de la Timisoara

Inteleg ca exista o isterie in presa de limba romana pe care nu o mai urmaresc (aproape in totalitate straina, cu proprietari de la Soros la KGB, adica cam tot aia) legata de Iulian Vlad. Pentru cei intoxicati si dusi de valul virusilor mediatici, e bine, cred, sa amintim ca Iulian Vlad a fost seful Securitatii… fix 2 ani! Ultimii doi ani ai regimului. Ascensiunea generalului Vlad a urmat imediat dupa “defectarea” agentului KGB Pacepa, al carui caz l-a si instrumentat (1978). In decembrie 1977, Iulian Vlad a creat o unitate de elita a serviciilor romanesti – USLA, actuala Brigada Antiterorista, recunoscuta la nivel international drept redutabila, la scurt timp dupa infiintarea ei, cu concursul serviciilor speciale ale Germaniei occidentale (!). Apoi a coordonat direct o unitate ultraconspirata unica in spatiul sovietic – celebra UM 0110 supranumita “anti-KGB/anti-STASI”. Evident ca a avut functii de raspundere, dupa 1978, pana in 1987 cand a fost numit sef al Departamentului Securitatii Statului. Dar activitatea lui nu are nici o legatura cu crimele securitatii bolsevice din anii ’50, pe vremea cand era condusa nemijlocit de alogeni KGB-isti, dupa cum se incearca sa se induca pentru naivi. Dimpotriva, serviciul condus de Iulian Vlad a mentinut independenta fata de URSS si apropierea de SUA, dupa cum o demonstreaza indubitabil foste documente secrete ale serviciilor occidentale, scoase la lumina de istoricul american Larry Watts in lucrarile sale documentate cu acribie. Asa cum spune foarte corect unul dintre jurnalistii de mare curaj si profesionalism “lucrati” si eliminati din presa de continuatorii mentalitatii de tip Pacepa din serviciile noastre de informatii, Razvan Belciuganu, personalitatea unui sef de serviciu secret – din orice tara a lumii si de sub orice regim, fie el democratic sau dictatorial – nu poate fi decat complexa, cu bune si rele. Dar nimic din toate acestea nu au mai contat in decembrie 1989, cand Ceausescu a hotarat demiterea lui pentru ca NU A TRAS in manifestantii de la Timisoara (stenogramele sunt disponibile public de 27 de ani!). In momentul in care gasca Brucan-Iliescu a pus mana total pe putere, Iulian Vlad a fost arestat sub comanda KGB/GRU (Militaru-Tiajelnikov) si condamnat la 25 de ani pentru… “genocid” in prima instanta, ulterior pentru coordonarea represiunii pe care… nu a coordonat-o, conform reprosurilor dure ale lui Ceausescu. Un pseudo-cercetator din Timisoara invarte pe forumuri gargariseala ca generalul Vlad nu a dat ordin ca Securitatea sa nu traga. O asemenea aberatie n-am mai auzit din 1989-1990 de cand cu inventarea gogoritei “securisti-teroristi”. Efectivele Securitatii se ridicau la 10.000 de oameni in 1989. Va imaginati ce se intampla daca tragea fiecare ofiter UN SINGUR GLONT in manifestanti? Ar fi insemnat automat cel putin 10.000 de morti. Dar doua gloante? Dar 10? 100.000 de morti, oameni buni! Nu exista nici o indoiala ca acest macel – pe care il urmarea si si-l dorea KGB-ul, stimulat activ de trupele speciale rusesti disimulate in “turisti”, macel anuntat deja de catre Brucan prin ventilarea cifrei de 60.000 de morti – a fost evitat nemijlocit gratie lui Iulian Vlad. Hai sa fim realisti si sa lasam deoparte inventiile puilor degenerati ai lui Pacepa sau cele ale ziaristilor cu prea multa imaginatie. Cred ca pentru simplul fapt ca sute de mii de romani nu-si plang acum 100.000 de morti – si consecintele la nivel national, inclusiv de ordin teritorial, trebuie luate de asemenea in calcul – ar trebui sa conteze in evaluarea la rece a vietii generalului Iulian Vlad. Il citez pe colegul meu de eliminare din “peisajul presei”: “Oameni pe care ii stiam echilibrati, au inceput de doua zile sa se comporte foarte visceral. Parca la ordin. Fara indoiala ca Iulian Vlad este o personalitate complexa, cu bune si rele. Ceea ce pe mine ma deranjeaza e ca ne sunt prea multe subiecte prezentate drept tabu. Cred ca datoria noastra de ziaristi e sa incercam sa aflam raspunsuri despre fapte, asa cum au fost si sa n-avem tabu-uri impuse de altii”. Daca suntem cat de cat crestini spunem “Dumnezeu sa-l ierte!” Daca suntem ca Brucan, Iliescu si Tismaneanu, nu. In fata Istoriei si a lui Dumnezeu, Iulian Vlad sta singur, cu bune si rele, spre marea judecata.

Foto mai jos: Emilian Savescu (October 2 at 1:13pm)

Aurel Rogojan: Vinovatul de serviciu

Indurerată familie,

Indoliata adunare,

Prieteni si camarazi ,

Luni,  23 februarie 1931 –   sâmbătă, 30 septembrie 2017  sunt două date de calendar între care istoria va judeca și conferi dimensiunile vieții și faptelor generalului Iulian N. Vlad.

Am fost subordonat al generalului Vlad 15 ani, având parte de rigoarea și  exigența, de înțelepciunea, înțelegerea și omenia ce-i erau dominante, toate la un loc fără egal și  în care era necondiționat consecvent. Au urmat  apoi și aproape trei decenii de relații personale, într-un alt registru, dar  într-o firească și puternică linie de continuitate. Fapt pentru care, îi  aduc prinosul meu de recunoștință.

Acum, aici la catafalcul marelui dispărut, îi  împlinesc una dintre misiunile  încredințate ca ultime dorințe, în ziua de 5 mai a acestui an, când mi-a anticipat momentul de astăzi, spunându-mi: ”Să fie deasupra-mi drapelul pe care am jurat credință neamului românesc și patriei noastre. Tu să vorbești, să spui ce crezi de cuviință în ultimul cuvânt.”

In perspectiva judecății istoriei,  în deplină cunoștință de cauză afirm și susțin :

Dascăl, militant al mișcărilor de tineret din anii ”40 ai veacului trecut, diplomat în științe juridice, militar de carieră, spirit erudit, familist desăvârșit, reformator împătimit al locurilor prin care a trecut, loial României și devotat cauzelor naționale, generalul Iulian  N. Vlad a avut imboldul lăuntric și puterea  să ia decizii de risc personal extrem, pe care istoria națională si le va asuma ca bun de patrimoniu al patriotismului real, dovedit prin fapte salvatoare de neam si țară.

Despre cele mai multe dintre aceste fapte nu există nimic consemnat oficial, fiindcă așa a fost să fie rânduiala deciziilor si acțiunilor aflate sub incidența, deopotrivă benefică, dar si nefastă, uneori, a secretului și rațiunilor de de stat.

In viața oricărei națiuni apar momente de mare cumpănă si de răscruce a drumurilor istoriei. Nu toate aceste momente sunt faste. Și nu sunt, ori de câte ori între voința națiunii si administratorul puterii naționale apar contradicții ireductibile pe calea soluțiilor democratice.

In astfel de împrejurari, oamenii din fruntea serviciilor secrete trebuie  nu numai să știe, dar să aibă și forța necesară pentru a alege între a continua să servească o putere potrivnică națiunii, ale cărei interese le-a confiscat, și a servi poporului, apărandu-i suveranitatea deciziilor, în virtutea spiritului si literei Constituției, ori – în extremis-lăsându-i liberă calea să-și reconsidere Constituția.

O decizie de această natură a trebuit să ia generalul Iulian N. Vlad în contextul evenimentelor din 1989. Și a luat-o, asumându-și personal consecințele. Fapt pentru care și-a obținut pașaportul intrării demne, pe ușa din față, în istorie.

Pentru o astfel de decizie și faptele ce i-au urmat, un președinte al României hotărâse, la 17 decembrie  1989, trimiterea generalului Vlad în fața plutonului de execuție.

Următorul președinte al României a afirmat public că a criticat ineficiența justiției în cazul generalului Vlad, iar rezultatul criticii a constat  în trei abuzuri judiciare cuantificate în 24 de ani și sașe luni de închisoare.

Destin de vinovat de serviciu al istoriei? Da, putem spune și așa. Dar numai dacă ținem neapărat să fim de partea celor care au premedidat nedreptatea. In cele ce urmează voi da și suport afirmației.

Viata si cariera omului care pleacă dintre noi , au fost călăuzite de o dragoste supremă – România. Devotamentul față de semeni și adevăr l-a determinat să se pună în serviciu credincios neamului său si să servească Romania sub drapel vreme de aproape patru decenii. Dar și după aceea,  precum și pe mai departe,  căci spiritul generalului  Vlad va servi României și din  înălțimea celor nouă ceruri.

Fiu de țărani români din Oltenia, a pornit și a răzbit în viață cu îndemnurile și povețele mamei Eugenia și ale bunicii, tatăl Nicolae fiind pe front pentru eliberarea fraților de peste Prut și întregirea țării și a neamului, apoi într-un lung prizonierat.  Mama și bunica, neștiutoare de carte, și-au dorit să-l vadă dascăl. Le-a ascultat.

Elev eminent al Liceului „Gheorghe Chițu” din Craiova, s-a pregătit ca învățător.

A fost remarcat pentru calitățile dovedite și îndrumat să activeze în Uniunea Asociațiilor Elevilor din România, Organizația Tineretului Sătesc, iar după unificarea mișcărilor de tineret în Uniunea Tineretului Muncitoresc.

Din anul 1951, odată cu admiterea în Școala Militară și până la data de 05 ianuarie 1990 a fost militar activ. A parcurs cu tenacitate toate treptele ierarhiei militare și  profesionale, pana la gradul de general cu trei stele și  înalta demnitate de ministru secretar de stat în Ministerul de Interne și șef al Departamentului Securității Statului.

Două decenii și jumătate a activat în domeniul învățământului militar din Ministerul de Interne. Ca șef al Direcției Învățământ a pus bazele mai multor instituții de formare și specializare a personalului din toate armele Minsterului de Interne. In această calitate a pus în aplicare decizia politică istorică și ordinul memorabil ca ofițerii de informații externe ai României să nu se mai pregătească prin alte țări. De asemenea, i se datorează unificarea și transformarea școlilor de ofițeri în instituții de învățământ superior.

Din anul 1977 și până la finalul abrupt al carierei militare a făcut parte din conducerea Ministerului de Interne ca secretar de stat, adjunct al ministrului, ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului  (membru al Guvernului).

A pus bazele sistemului național de apărare antiteroristă și a inițiat o amplă reformă contraspionajului , două domenii pe care le-a coordonat nemijlocit și în care România a avut rezultate de rezonanță internațională.

In perioadele de maximă confruntare a beligeranților Războiului Rece , mai bine de un deceniu a fost mandatat, de la cel mai înalt nivel, să pregătească vizitele oficiale în străinătate ale Președintelui României, calitate în care a câștigat stima, respectul și aprecierile deosebite  ale președinților sau prim miniștrilor statelor vizitate, pentru maniera exemplară în care a promovat și apărat interesele tării sale în relațiile internaționale. În fapt, acesta a fost și temeiul pentru care a fost investit în ultima și cea mai importantă funcție deținută, fiind primul și unicul profesionist din interiorul sistemului numit ca șef deplin al Securității Statului.

In 13 ani, cât a îndeplinit funcții de cea   mai înaltă răspundere în conducerea Ministerului de Interne și a  Securității Statului nu a avut nici-un contact operativ  cu omologi din statele membre ale Tratatului de la Varșovia. In schimb, a  îndeplinit misiuni care au condus la  importante deschideri către servicii similare din spațiul euroatlantic.

Generalul Iulian N. Vlad s-a impus ca un redutabil partener în cooperarea cu servicii speciale din Europa de Vest, Orientul Apropiat și Mijlociu.  A fost mandatat să mijlocească contacte politico-diplomatice confidențiale.  Doi premieri ai Israelului i-au adresat mesaje de apreciere și mulțumire.

In mod cu totul aparte, se cuvine a-i evoca meritele excepționale în  relațiile stabilite cu Ministerul Securității Externe al Chinei și schimburile de informații de cea mai mare importanță pentru apărarea și securitatea României, dar și a Chinei. Menționând că din lumea comunistă doar România și China aveau departamente speciale de apărare față de serviciile sovietice , cred că aduc argumentul forte privind substanța axei secrete București-Beijing.

Și mai trebuie spus că, în considerația acestei conlucrări , ministrul securității Chinei, când a acceptat o invitație în România, la începutul anilor ”90, a solicitat expres includerea în program a unei întrevederi cu prietenul său,  generalul Iulian Vlad, care se afla în nedreapta detenție.

Spun nedreapta detenție și odată cu această afirmație fie-mi îngăduit să nu-l lăsăm pe generalul Vlad să plece dintre noi fără a se face public faptul că generalul magistrat Adrian Nițoiu, judecătorul în cele trei înscenări judiciare ce i-au fost intentate, nu a putut să ducă cu el în mormânt povara nedreptății, a abuzului judiciar la care a fost obligat în chip mârșav. A simțit nevoia să-și elibereze conștiința și s-a mărturisit victimei. Mai mult, l-a invitat pe generalul Vlad în familie, pentru a o încredința de iertare. Apoi i-a oferit stiloul cu care i-a semnat cele trei sentințe.

 Adevărul ascuns sub masca actului de justiție. Generalul Iulian Vlad a fost condamnat din exterior pentru dejucarea celor mai nefaste obiective ale planului de reformare perestroikistă a României, asumat și de puterile occidentale, cunoscut și  la Vatican.

Deciziile și faptele generalilor Iulian Vlad și Stefan Gușă au făcut imposibilă destrămarea României, fiind   sine die amânate: unirea, în afara României, a celor două Moldove, a Banatului românesc cu Banatul sârbesc, a Maramureșului interior cu Maramureșul istoric, tranșarea statutului noilor entități, dar și al Dobrogei, toate acestea făcând să pară cât mai firească și desprinderea Transilvaniei, în care scop Armata de Vest a Ungariei fusese dislocată de la granița cu Austria la frontiera cu România. Cam așa s-au exprimat, în vreo – două – trei rînduri, chiar și în ultimul deceniu, lideri de seamă de la Moscova, iritați de turnura  evenimentelor din fosta lor zonă de influență.

Planul menționat a fost sabotat de doi generali români. În ordinea deciziilor și actelor lor de comandă, generalul-colonel Iulian N. Vlad și generalul-maior Ștefan Gușă. Ei au dovedit în acele momente de mare cumpănă o extraordinară luciditate în evaluarea situațiilor conflictuale provocate de forțe inamice, externe și interne, iar deciziile luate de comun acord au dejucat escaladarea mult mai periculoasă a evenimentelor. Pentru loialitatea dovedită poporului român și opoziția la trădare națională, aveau, ulterior, să plătească.

La viața generalului Iulian Vlad au fost puse în operă nu mai puțin de opt  atentate, de la care a fost salvat numai de pronia cerească.

Exemplu de onestitate politică si civism, Domnia Sa a dat dovadă,  pana in ultima clipa a vietii sale , de un crez exemplar în forta principiior care i-au călăuzit viata, asumandu-și lucid, inteligent si responsabil destinul.

Duminică, 1 octombrie, gazetarul Corneliu Vlad scria:  „ Dar în sarcina coplesitoare a vieții sale   sunt puse nenumărate alte fapte nu doar bune, ci si rele, iar inchizitori de toate calibrele instigă de aproape trei decenii cu obstinație la ură si răzbunare, de acum încolo chiar postumă. Generalul Iulian N. Vlad a stat pe un scaun important al puterii. Important, dar poate cel mai periculos. Cioran spunea ca “pe masura ce omul dobandeste mai multa putere, el devine in aceeasi masura mai vulnerabil”. Generalul Vlad a avut, multă putere, deci a fost mult vulnerabil, dar eroii sunt toti pana la urmă vulnerabili, altfel nu si-ar jertfi viata si nu ar fi eroi. Insă vulnerabili doar in viata pamânteană, nu si in fata istoriei.

Indurerată familie,

Indoliata adunare,

Prieteni si camarazi ,

Nu există încercări mai grele. Nu există durere mai sfâșietoare, după cum nu există nici împrejurări care să ne  determine la o mai adâncă reflecție asupra vieții, decît momentele când ne aflăm în fața fatidicei realități a morții. Este și motivul penru care credem și ne consolăm în veșnicia sufletului, pe care l-am primit , doar vremelnic, din infinitul Universului, sub semnul unei configurații stelare și când astrele îl cheamă, Pamântului ca răsplată pentru găzduire, îi rămâne trupul.

Ne despărțim îndurerati de cei dragi sau apropiați si ne cuprinde consternarea când viata semenilor nostri se stinge. Dramatismul unor astfel  de momente  nu încape în cuvinte.

Mi-a mărturisit că pleacă din acestă lume cu sentimentul misiunii de căpătâi îndeplinite și că nu regretă privațiunile care i-au marcat viața, fiindcă și ele sunt parte a vieții.

In astfel de momente grele trebuie să ne reamintim de cel mai puternic liant  al solidarității nationale:  credinta in România !

In numele acestui crez, disputele si asperitățile de orice natură trebuie sa pălească.

In numele acestui crez, posteritatea si istoria vor judeca si aseza trecerea prin aceasta lume a generalului Iulian N. Vlad la locul pe drept meritat.

In numele acestui crez, sa aducem un pios omagiu omului Vlad si să fim alaturi de familie, pentru a o întari în fata durerii si a ireparabilei pierderii .

Dragă Adrian,  Alin și Călin

Tatăl și bunicul vostru este parte a istoriei neamului. Istoria nu are sfîrșit, deci tatăl și bunicul vostru este nemuritor. Această realitate exprimă și îndatoririle voastre.

Mult venerat camarad  Vlad,

Inainte de a ne despărti de cel veșnic în Univers, noi, vremelnicii pe Pământ, sub sfânta deviză „Vivat, crescat, floreat Romania Magna !”,  facem legământ de păstrare si cinstire de-a pururi  a memoriei Dumneavoastră.

Fie-Vă calea  dreaptă si luminată , iar sufletul Dumneavoastră să-și găsească împăcarea întru cele veșnice.

Despre războiul cu ruşii, via Cotidianul:

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: O fotografie de Victor Roncea în The New York Times - Victor Roncea Blog | Victor Roncea Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.