Entuziasm extraordinar la inaugurarea Master Classes 2018. Mariana Nicolesco: «Menţinem la cel mai înalt nivel cultul şi exerciţiul tradiţiilor care au făcut gloria Artei Cântului» - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Entuziasm extraordinar la inaugurarea Master Classes 2018. Mariana Nicolesco: «Menţinem la cel mai înalt nivel cultul şi exerciţiul tradiţiilor care au făcut gloria Artei Cântului»

În aplauzele entuziaste ale tinerilor artişti veniţi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco, şi sub privirile încântate ale Primarului Brăilei, Domnul Viorel Marian Dragomir şi ale Doamnei Viceprimar Doiniţa Ciocan, marea soprană primeşte din partea Directorului Muzeului Brăilei Carol I, Profesorul Ionel Cândea, Membru Corespondent al Academiei Române, Diploma de Onoare şi Medalia Jubiliară marcând cei 650 de ani de atestare documentară a Brăilei.

Salutând, în prezenţa autorităţilor brăilene, cei aproape 100 de tineri artişti participanţi la ediţia din acest an a Cursurilor sale de Măiestrie Artistică, Mariana Nicolesco spunea:

«Inaugurăm în acest moment ediţia 2018 a Cursurilor de Măiestrie Artistică, Master Classes, a căror semnificaţie şi importanţă sunt exprimate de însăşi prezenţa aici a aproape 100 de tinere talente lirice dornice să se ridice, fiecare, la nivelul cel mai înalt al propriilor mijloace artistice.

Artă sacră prin excelenţă, dintotdeauna cântul a adus oamenilor o stare de bucurie, de înălţare spirituală, şi un sentiment de comuniune.

Iar muzica de operă a unit teatrul cu arta cântului, într-un demers de exaltare a ceea ce poate exprima, la cel mai înalt nivel, vocea umană.

Iată însă că trăim acum o perioadă istorică mai puţin fastă a spectacolului de operă, în care supremele valori ale acestei arte, vocea şi cântul, de care vorbeam, sunt trecute pe un plan secundar, în favoarea scadentelor şi scandaloaselor adesea, regii aşa-zis “originale”.

Iată de ce acţiunea noastră, aici, are un potenţial salvator, menţinând la cel mai înalt nivel cultul şi exerciţiul tradiţiilor care au făcut gloria artei noastre. Iată de ce are o semnificaţie excepţională pentru noi aprecierea superlativă pe care ne-o acordă în splendida sa carte Un alt cânt al lui Marte. Cântul iubirii, marele muzicolog italian Paolo Isotta, carte pe care o găsim şi în foaierul teatrului şi în librăria alăturată.

Iată de ce voi, artiştii lirici, care vă dăruiţi eroic vocaţiei voastre, aveţi toată admiraţia şi tot sprijinul meu.

Prezenţa de-a lungul anilor a peste 2700 de tinere talente din 50 de ţări şi 5 continente la manifestările Darclée are, dincolo de dimensiunea artistică excepţională, semnificaţia recunoscută de UNESCO de factor de pace în lume, şi suntem onoraţi şi mândri să ne bucurăm de Înaltul Patronaj al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.

Anul 2018 este anul celebrării Centenarului Marii Uniri, al întregirii ţării noastre, moment de supremă împlinire a visului dintotdeauna al românilor. Şi este ocazia celebrării a 650 de ani de atestare documentară a Brăilei, oraş străbătut de Dunăre, care e o cale imperială a circulaţiei valorilor dinspre lume spre noi şi dinspre noi spre lume. Valori pe care le-am prezentat aici cu brio, an de an, aşa cum vom face şi acum onorând geniala creaţie a lui Gioachino Rossini la 150 de ani de la trecerea sa la cele veşnice.

Brăila, dragi prieteni, e între altele, oraşul în care s-a născut legendara soprană Hariclea Darclée, căreia îi dedicăm marea noastră întrunire anuală în numele artei, al muzicii, al cântului, al vocii umane.

Bine aţi venit dragi artişti din ţara noastră şi din Republica Moldova, din Austria şi din Polonia, din Armenia, din Turcia şi din îndepărtata şi tot mai apropiata Chină».

Sursa: Ziaristi Online

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.