Schimbarea la Faţă. „Acesta este Fiul Meu mult iubit întru care am binevoit. Pe El să-L ascultaţi!” - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Schimbarea la Faţă. „Acesta este Fiul Meu mult iubit întru care am binevoit. Pe El să-L ascultaţi!”

Schimbarea la Fata de Teofan Grecul

Sculaţi-vă şi nu vă temeţi”

de Elena Solunca Moise

Trecut-au şapte luni de când am cinstit Botezul Mântuitorului nostru pe care L-a primit de la Înaintemergătorul Său care şi acum ne cheamă la pocăinţă fără de care împărăţia cerurilor îşi va închide porţile în faţa noastră. Atunci, Tatăl Ceresc a rostit în faţa întregii Sale zidiri: „Acesta este Fiul Meu Multiubit întru care bine am voit.” Cum „singur Dumnezeu este Bun”, Fiul, despre care mărturisim că este „Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut” s-a făcut pe Sine pildă pentru cum este a lucra Voia cea bună a Tatălui. A mai spus că voia Tatălui este „ca tot omul să se mântuiască şi nimeni să nu piară”. Şi iar a cuvântat ucenicilor şi nouă spre pilduire că „mâncarea Mea este a face Voia Celui ce M-a trimis pe Mine”. Asta înseamnă „a fi în lume fără a fi din lume”, sfătuind să ne curăţim de păcate prin pocăinţă şi să fim gata a urca împreună cu Hristos pe muntele Taborului. „În lume”, căci şi Domnul Mântuirii noastre a făcut-o luând chipul nostru, dar nu „din lume” din păcat numai aşa ne-a eliberat făcându-ne părtaşi vieţii veşnice care este „a Te cunoaşte pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis.”

Se apropia împlinirea a trei ani de la începutul propovăduirii Sale şi le vorbise ucenicilor, nu odată, despre Răstignirea, Moartea şi Învierea Sa. Ne amintim cum Petru, în iubirea lui şi credinţa, poticnită nu odată în îndoială, i-a spus odată să nu i se întâmple aşa ceva. Atunci Hristos, l-a mustrat zicându-i că „gândeşte cele ale oamenilor” şi aşa era. Petru, deşi l-a mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu, nutrea pentru Hristos o iubire omenească străjuită de „umbra morţii”. Hristos gândea şi iubea ca Dumnezeu care „atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul Său ca toţi cei care vor crede în el să aibă viaţă veşnică şi să nu moară. Acum, când Răstignirea şi Moartea erau aproape, Hristos, văzându-le inimile temătoare voia să-i întărească odată în plus făcându-i părtaşi slavei Sale dincolo de tot ce omul poate închipui. Era, cum spun unii sfinţii Părinţi în noapte, o noapte a păcatelor cărora le adăugăm tot altele din puţină credinţă în Dumnezeu şi din mândria cea pieritoare de care omul aproape nu se poate lepăda.

Cum erau apropiau patimile şi răstignirea, Hristos voia să le dea putere făcându-i părtaşi Luminii dumnezeirii Sale ce nu venea din afară, nu era o reflectare a luminii create, ci izvora parcă din Hristos, Lumina lumii. Tatăl a spus de această dată „Pe El să-la ascultaţi1”. Să-L ascultăm pe Fiul lui Dumnezeu cum El a ascultat de Tatăl Său. Dacă Maica Sfântă a spus, la nunta din Cana Galileei, „faceţi tot ce vă spune El”, acum Tatăl ceresc, recunoscându-L iar ca Fiu, spune „pe El să-l ascultaţi”. Botezătorul, văzându-L de departe a mărturisit, proorocind jertfa, că este mielul lui Dumnezeu care „a venit să ridice păcatul lumii” şi l-a ridicat pe Cruce ca nouă să ne deschidă împărăţia cerurilor pe care neascultarea întâilor oameni o închisese. După Botez, timp de aproape trei ani, Hristos a stat pe pământ arătându-ne cum anume îl putem sfinţi prin „iubirea care nu cade”, din care izvorăşte veşnicie şi, de aici singura poruncă nouă şi înnoitoare pe care ne-a dat-o „Să vă iubiţi unii pe alţii cum Eu v-am iubit pe voi”. Manifestarea directă şi neîndoielnică a iubirii este iertarea, iar Hristos a arătat care îi sunt virtuţile ce ţin de restaurarea omului întru divinitatea chipului după care a fost făcut. Ascultarea lucrătoare a poruncii iubirii transfigurează chipul omului ca şi cum lasă a se întrevedea chipul cel nevăzut după care am fost creaţi. Ascultarea lucrătoare de Domnul-Dumnezeu este un urcuş neîntrerupt pentru că lucrarea Binelui nu are sfârşit. Hristos, împreună cu Petru, Iacob şi Ioan au urcat Taborul despre care, prin veacul al XII, se spunea că este locul pe care Adam a încălcat porunca lui Dumnezeu şi că, la sfârşitul vremilor, tot aici îngerii vor vesti ziua Judecăţii. Se povesteşte că, aici în această zi se petrecea un fenomen mai puţin obişnuit pe care nu puţini îl consideră a fi doar unul meteorologic. În această zi, în timpul Sfintei Liturghii se poate vedea un nor întunecat înălţat dinspre Nazaret şi, pe la al nouălea ceas al nopţii, la vremea Heruvicului, apare o lumină şi diferite forme, unele putând fi asemănate îngerilor.

Împreună au urcat pe vârful Taborului, câtă vreme, odată căzut, omul nu mai poate a se ridica singur. Ajunşi aici, Hristos, Fiul Omului s-a schimbat de faţa Lui „a strălucit ca soarele, iar veştmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”. De-o parte şi de cealaltă erau Moise şi Ilie şi tradiţia spune că vorbeau despre cele ce urmau să se petreacă. Văzând, ucenicii s-au cutremurat şi s-au uimit peste măsură. Cu autoritatea celui mai mare, Petru s-a adresat zicând „Doamne”, nu a mai spus Învăţătorule căci era limpede că era Fiul lui Dumnezeu celui Viu. A continuat: „Dacă voieşti, vom face aici trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una. Nu a apucat să termine bine rostirea că glasul Tatălui s-a făcut iar auzit: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit”; cuvinte pe care le rostise şi la apa Iordanului, când cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt în chip de porumbel „s-a odihnit” deasupra-i. De această dată, la împlinirea a şapte luni de la Botez, cifră a perfecţiunii, Domnul a adăugat: „Pe El să-L ascultaţi!” Înspăimântaţi mai tare, apostolii au căzut la pământ şi nici nu au mai îndrăznit a se ridica. Revenindu-şi, Petru a spus: „Doamne, bine este să fim noi aici: dacă voieşti, vom face trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una”. Încă pe când vorbea Petru,Moise şi Ilie s-au îndepărtat, locul a fost acoperit de un nor luminos şi glasul a spus că Hristos, Fiul lui Dumnezeu este Cel pe care să-L ascultăm. A fost aşa pentru că, nu le este dat oamenilor a-L vedea pe Dumnezeu şi prezenţa Sa este vestită prin auz în forma credinţei, numită de Apostolul Pavel „încredinţarea celor nevăzute”.

Se întreba firesc Sf. Maxim Mărturisitorul pentru ce a luat doar pe trei dintre apostoli şi nu pe toţi şi răspunde:Aceasta a fost pentru că Iuda nu putea fi vrednic să vadă slava cea dumnezeiască a învăţătorului, el, cel care se pregătea să-L vândă. De aceea, luându-i pe toţi ucenicii cu El, ar fi însemnat ca numai Iuda să fie lăsat afară, la poalele muntelui, ceea ce nu ar fi fost drept: din pricina acestei excluderi, trădătorul şi-ar fi îndreptăţit cu atât mai mult trădarea lui. Împreună au urcat pe Tabor, nu au mers pe câmpie şi nici într-o vale ca să deprindem iubirea pentru nevoinţe deodată cu aducerea în minte a gândurilor dumnezeieşti. Urcarea în sine presupune un efort, o renunţare la tot ce o împiedică şi înălţimile nu sunt decât gândurile urcătoare de la cele pământeşti le cele cereşti. Şi era în noapte, un timp mai potrivit pentru rugăciune, nu ziua când omul iese, cum adevereşte David, „la lucrul său şi la lucrarea sa până seara”. Ascunse de întuneric, frumuseţile cele lumeşti lasă a se vedea cele cereşti cum dezvăluie puzderia de stele ce parcă vorbesc în graiul luminii despre sublimul celor de sus, a raiului de unde, cândva a căzut întâiul om.

Acesta este Fiul Meu mult iubit întru care am binevoit. Pe El să-L ascultaţi!”

De faţă erau spre adeverire Moise şi Ilie, cei care sunt deasupra tuturor proorocilor şi care acum se înfăţişează ca slujitori ai domnului”. Moise, mai întâi „cel scos din ape”, de la care am aflat că Dumnezeu a spus: „Eu sunt cel ce sunt” plenitudinea unei existenţe fără început şi sfârşit. Sf. Vasile cel Mare dumireşte: „Cel care veşnic ai fiinţa, nici începând, nici sfârşind…Cel ce eşti cu fiinţa cu totul de neînţeles, cu mărimea de necuprins şi cu bunătatea de necuprins. Adâncul cel necuprins al puterii şi înţelepciunii”. Ilie, însemnând „Yahve este Dumnezeul meu” şi încredinţat că „Dumnezeu este viu”, ascultă ruga celor drepţi şi face voia lor. E „viu”, nu un idol între idoli care spune David, „făcuţi de mâini omeneşti” au ochi dar nu văd, au urechi dar nu aud, gură şi nu văd pentru „nu este Duh întru ei”. Această înfăţişare de peste fire avea să le ucenicilor spre întărire ca să nu se lepede de El în momentele cele cumplite al Răstignirii. Petru, deşi s-a lepădat, pocăindu-se a dobândit dreptul de a fi reprimit între apostoli prin întreitul legământ al iubirii. Scrie Sf. Maxim Mărturisitorul că „această faptă le-a întărit lor credinţa în el şi în Biruinţa Lui finală”.

Să-L ascultăm pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu care încredinţează psalmistul, „El ne-a făcut pe noi şi nu noi”, Cel care nu a venit să „desfiinţeze Legea”, ci s-o „plinească” şi a făcut adăugând celor zece porunci, una nouă, singura pe care a dat-o: „Să vă iubiţi unul pe altul cum Eu v-am iubit pe voi”. Ne-a iubit iertând şi făcând posibilă restaurarea condiţiei umane, dăruind viaţă veşnică întru „lumina cea neînserată” a viitorului în care să ne regăsim „cunună a creaţiei”. Corolar al iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, Pacea pe care Hristos ne-a lăsat-o ca moştenire este aceea a ascultării de „Cel ce a făcut cerul şi pământul cu toată splendoarea lor”. El însuşi a făcut voia Tatălui până la Răstignire, dăruindu-ne odată cu Învierea lui, certitudinea Învieri noastre şi spune fostul prigonitor Pavel „apostol al neamurilor” că dacă Hristos nu a înviat, zadarnică ar fi fost propovăduirea lor, cum zadarnică ne-ar fi credinţa. Învierea lui Hristos converteşte zădărnicia pe care o plângea Eclesiastul în veşnicie. Trecând prin Dumnezeu, iubirea de sine se face binecuvântare prin slujirea aproapelui după cuvintele Celui ce a luat păcatele noastre şi ne-a redat vieţuirii veşnice: Cel ce vrea să fie întâiul între voi să fie slujitor celorlalţi. S-o facă aşa cum Hristos a făcut-o slujind omului până la jertfa de Sine. Jertfa lui duce spre lumina izbăvitoare a Taborului adeverită şi de faptul că după Cuvintele „Pe El să-L ascultaţi”, Moise şi Ilie au dispărut, s-au dus în trecut, prezentul veşniciei fiind înfăţişat de Hristos ce ne încurajează: Nu vă temeţi! Da, „în lume, necazuri veţi avea. Dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Să îndrăznim deci pentru că Mântuitorul, nu avem a ne îndoi, că este cu noi până la sfârşitul veacurilor, asigurându-ne că, deşi vom avea necazuri ce ne vor împovăra, la El ne va dărui odihna. Pentru fiecare dintre noi lumina taborică se dăruieşte cu gândul cel care sfinţind inima, se rotunjeşte în cuvântul tainic al rugăciunii şi se desăvârşeşte în fapta ziditoare.

Să-l ascultăm pe Hristos, Singurul care îndeamnă „fiţi desăvârşiţi cum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este” desăvârşirea fiind sinonimă cu binele spre care tot El ne îndeamnă. Să nu uităm că, făcând binele, primul care se poate bucura de el eşti tu însuţi pentru că atunci se revarsă asupră-ne lumina chipului dumnezeiesc din noi. Bunii noştri străbuni sfătuiau să facem binele şi să-l dăm pe apă, pe care sfinţind-o va fi ca o binecuvântare care va rodi neştiut întru de-a pururi. Interesant de observat că, după amar de ani de gâlceavă, ştiinţa confirmă (ea nu demonstrează) adevărurile credinţei într-o înţelepciune care, să sperăm, ne va împăca pe noi cu natura pe care am distrus-o, cu noi înşine în ruga: „Slavă Ţie Doamne, Slavă Ţie”. Oricâte fi-vor necazurile, să-L urmăm pentru că El este singurul care asigură „Eu am biruit lumea”, a făcut-o nu cerând jertfă, ci pe Sine jertfindu-Se şi „cu moartea pre moarte călcând” ne-a dăruit luminii neapuse a împărăţiei Sale.. Pentru toate să-L ascultăm sârguincios, să lucrăm porunca Iubirii cu râvnă şi pricepere, cu timp şi peste timp, cu credinţă tare, cu iubire deplină şi neclintită speranţă. Adică, să urmăm lui Hristos şi, închinându-ne Lui în această sărbătoare a luminii biruitoare să spunem într-un gând şi cuvânt cu Poetul martir Vasile Voiculescu să spunem: „Tocmai acum peste-al pădurilor sobor/ Lumina dezrobită di pământeşti vopsele/ Se-ntoarce iar în raze de veşnici sori şi stele/ Şi Te înveşmântară ca pe Stăpânul lor.”

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.