"Când pe lume ai venit/ Semnul crucii ai făcut/ Nicolae Arhiereu/ Temător de Dumnezeu" - Sf. Mare Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, “Învață-mă să fac voia Ta că Tu ești Dumnezeul meu”. La Mulți Ani! - Ziaristi OnlineZiaristi Online

„Când pe lume ai venit/ Semnul crucii ai făcut/ Nicolae Arhiereu/ Temător de Dumnezeu” – Sf. Mare Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, “Învață-mă să fac voia Ta că Tu ești Dumnezeul meu”. La Mulți Ani!

de Elena Solunca Moise

Cu prăznuirea Sf. Mare Ierarh Nicolae încep sărbătorile de iarnă, roind în jurul Nașterii Domnului Iisus Hristos, Domnul mântuirii noastre pentru a cărui slavă se cuvin toate cuvintele faptelor noastre de ascultare lucrătoare a singurei porunci: Să vă iubiți unul pe altul cum Eu v-am iubit pe voi.

Porunca Iubirii primește cununa împlinirii în aceste zile când ne pregătim a primi lumina stelei răsărite ca o taină a cărei lumină este aceea a eliberării de blestemul adamic pentru a fi părtași luminii celei neapuse. Se ruga Psalmistul: Către Tine Doamne, am ridicat sufletul meu; învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu; către Tine sunt aruncat din pântecele maicii mele, Dumnezeul meu eşti Tu. Ruga este o înălțare a sufletului spre da chipului nostru interior alcătuit cu mâna de Tatăl Ceresc cum spunem la Liturghie:Sus să avem inimile. Avem către Domnu. . Ruga părinților care au dat naștere Sf. Nicolae, drepți fiind ei în fața Domnului și de cinste înaintea oamenilor, a fost împlinită și pruncul dăruit s-a arătat a fi asemeni celor spuse de Împăratul David: Ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor care rodul său l-a dat la vremea sa. La soroc, Nona a născut prunc pe care l-au botezat Nicolae, de la Nike, zeița victoriei, semnificând biruitor de popor, de mulțimea celor săi. După această naștere miraculoasă, Nona nu a mai avut copii ca și cum nu mai era cu putință nașterea unui alt prunc al biruinței. S-a arătat ca ales al Domnului din pruncie, alăptându-se de la sânul drept, și refuzând miercurea și vinerea sânul maicii , astfel prevestind sfințenia ca biruință asupra a tot ce ține de această lume. Căci Sf. Nicolae s-a arătat biruitor, nu însă pe câmpul de luptă pentru cine știe ce putere politică, ci în luptă cu vrăjmașul diavol și gloata uneltirilor lui. Biruința Sf. Nicolae este una a binelui prin lucrarea voii lui Dumnezeu care singur este bun El ne arată că a-tot-puternicia lui Dumnezeu este aceea a Binelui care nu are sfârșit, deschizând orizontul veșniciei. Dacă răul, oricât de mare, are un sfârșit în moarte, binele se deschide spre altul repunând omul în rostul său dintâi de cunună a creației. Însușindu-și credința nestrămutată în Dumnezeu Iubire,Sf. Nicolae a învins răul cu binele, biruința lui fiind fapta de folos omului trăitor în această vale a plângerii.

Chipul luminos al blândeții

A ajuns la cele înalte ale inimii luându-și aliat smerenia care își atestă autenticitatea prin faptele bune, altfel nefiind decât o față a umilinței. Nu a lăsat o operă scrisă însă ne-a dăruit pilda faptelor lui făcute cu discreție, după cuvântul să nu știe dreapta ce face stânga. A făptui binele cu sinceritatea ce apropie omul de Dumnezeu, Care toate le-a făcut cu înțelepciune și întru desăvârșire dând după firea lui conținut cuvintelor rostite de îngeri la Nașterea lui Hristos: Slavă întru cei de sus, pe pământ pace, întru oameni bună voire. Ceva din acest adevăr este recunoscut, în forme specifice, de faptul că, bunăoară, în Occident, sărbătoarea Nașterii Domnului este numită și Santa Klaus,

Din bogata tradiție ce a izvorât ca un râu dătător de viață mai amintim că, tot din pruncie, Sf. Nicolae când făcea baie stătea trei ore pe propriile piciorușe ca cinstire a Sfintei Treimi căreia mai târziu i-a slujit cu o râvnă și pricepere care a făcut să fie numit făcător de minuni. Minunea este forma vizibilă în care se arată lucrarea lui Dumnezeu, pe care nu-i este dat omului a-L vedea dar pe care îl recunoaște astfel prin sfinții cum Împăratul David o spune direct: . Prin sfinții care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei. Exercițiul înfrânării l-a ajutat să-și taie voia proprie, omenească repede lunecând spre păcat ca să facă voia lui Dumnezeu și pentru asta Însuși Părintele Ceresc i-a fost sprijin i-a dat puterea necesară. Când fariseii certau pe orbul din naștere care fusese vindecat de Hristos că ar fi respectat respectă litera Legii, le-a zis că Dumnezeu împlinește rugăciunile celor care-L cinstesc întru adevăr. Străin de orice fel de răutate, cu chipul blând, cu duhul smerit, mângâind pe cei în necaz și suferință, găsind cele mai potrivite feluri de a fi folositor, Sf. Nicolae dă pildă pentru că adevărata biruință nu poate fi decât a Binelui. Răul este dintru început destinat pieirii, căci fiind doar o absență a binelui care nu poate duce decât la moarte.

Cinstitor de Dumnezeu s-a arătat Sf. Nicolae cu deosebire în smerenie care avea să-l ducă spre cele înalte ale dumnezeirii, dând măsura credinței râvnitoare în îngemănată cu fapta bună încât se spunea că mâna lui era întinsă către săraci, ca un râu cu apă. Dintre cele nenumărate fapte bune, cea mai adesea este amintită aceea despre tatăl sărac, fără banii necesari cu ce să-și mărite cele trei fete și care, astfel, ar fi fost obligate să ia calea pierzaniei. Sf. Nicolae, având știință, a pus noaptea o pungă de galbeni fără ca nimeni dintre oameni să vadă și astfel a putut bietul om să asigure un viitor demn primei fete. A făcut la fel și în cea de a doua noapte și în cea de a treia. Fără a fi încrustată în timp,tradiția izvorăște din fapte reale care trimit unele către altele spre întărirea credinței și, dând putere iubirii lucrătoare care să facă să răsară speranța viitorului din fapta cea bună a prezentului.

Anii urm au cursul și tânărul Nicolae creștea în înțelepciune încât se mirau toți cei din jur de darurile dobândite prin viață curată, rugăciune și studiul Scrierilor Sfinte. Tânărul Nicolae avea un unchi cu același nume care văzând credința sârguitoare a nepotului, a sfătuit pe părinții săi să accepte a-l face slujitor al lui Dumnezeu și ei au primit cu dragă inimă. Când a fost a fi hirotonisit, episcopul a spus celor de față: Iată fraților, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se celor întristați ca o milostivă mângâiere. O! fericită este turma care se va învrednici să aibă un asemenea păstor. Căci acesta va paște bine sufletele celor rătăciți ți la pășunea bunei credințe îi va aduce; apo se va arăta ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi. Cuvintele s-au adeverit cu aspra de măsură, tânărul bătrân arătându-se în toate cinstitor de Dumnezeu și iubitor de oameni, La o vreme, a dorit să vadă locurile Sfinte și să se închine acolo unde, odinioară, și-a purtat pașii Fiul lui Dumnezeu făcut Fiu al Omului. S-a urcat într-o corabie ce avea să-l ducă la locurile sfinte, dar, la o vreme, s-a pornit o furtună care i-a îngrozit pe toți. Cuprinși de spaima morții, cei de pe corabie s-au rugat: Sfinte al lui Dumnezeu de nu ne vei ajuta tu vu rugăciunile tale ne vom scufunda în această adâncime și vom pieri. În fața apelor revărsate, Sfântul Nicolae i-a îmbărbătate pe oameni zicându-le să nu se teamă, să îndrăznească punându-și nădejdea în Dumnezeu, el însuși prinzând a se ruga râvnitor. Apele s-au potolit și liniștea s-a așezat ca un balsam peste spaima lor. Tot atunci, unul dintre corăbieri s-a urcat pe catarg și, făcând un pas greșit, a alunecat și a căzut fără suflare iar Sfântul l-a înviat pe dată spre bucuria tuturor. A ajuns cu bine la Ierusalim, a vizitat locurile sfinte, s-a rugat îndelung și se pregătea să plece în pustie când un glas ca o chemare i-a spus să ia drumul înapoi și să slujească lui Dumnezeu nu departe în pustie, ci între oameni. Cum smerenia face casă bună cu ascultarea, Sf. Nicolae s-a urcat pe corabie și a făcut cale întoarsă. A mers la mănăstirea pe care o ctitorise unchiul său numind-o Sfântului Sion și acolo a viețuit supunându-se canoanelor mănăstirești și arătându-se celor de acolo ca un adevărat înger în trup prin cuvântul său plin de înțelepciune și faptele ce dădeau viață credinței sale nezdruncinate. Și zilele își urmau cursul iar tânărul Nicolae se îmbogățea în duhovnicie până când s-a hotărât să plece într-o altă cetate unde să nu fie cunoscut. A pornit spre cetatea Mira din Mitropolia Lichiei unde a perseverat în viață curată închinată lui Hristos pe care s-a hotărât a-L urma, lepădând-se de sinele cel lumesc.

Păstor ales de Duhul Sfânt spre dreapta îndreptare

a Cuvântului lui Dumnezeu

A venit și vremea când Ioan, arhiepiscopul Lichiei a plecat la Domnul și, după rânduială, toți episcopii locului s-au adunat ca să aleagă un nou întâi-stătător. S-au sfătuit ei cât s-au sfătuit și a zis că e spre binele tuturor să lase lui Dumnezeu o asemenea hotărâre. De mare ajutor postul și rugăciunea iar Domnul le-a ascultat ruga și a spus unui preot să vegheze la intrarea în Biserică și cel care va fi primul, acela să fie episcop, el fiind vrednic de o asemenea mărire înțeleasă ca slujire a tuturor, I-a zis și că îl cheamă Nicolae. La vremea utreniei, preotul așteptând, l-a văzut pe Sf. Nicolae care se îndrepta, ca de obicei spre Biserică, dornic să-și înceapă rugăciunea în Casa Domnului. Atunci, a întrebat Părintele: Cum te cheamă fiule. Răspuns-a cu smerenie blândă tânărul: Nicolae mă cheamă, stăpâne, robul sfinției tale. Preotul a continuat: Urmează-mă fiule. Supus, tânărul Nicolae l-a urmat iar episcopul l-a dus întru cinste în fața episcopilor spunând cu glas puternic: Iată fraților, primiți pe păstorul vostru pe care vi l-a ales vouă Duhul Sfânt și căruia i-a încredințat desăvârșit povățuirea sufletelor voastre, pe care nu alegerea omenească , ci judecata lui Dumnezeu l-a adus aici. Iată, acum aveți aici pe cel care l-am dorit și l-a căutat, l-am aflat ș l-am primit. Deci, prin acesta fiind bine povățuit nu vom cădea din nădejde ca astfel să stăm bine în fața lui Dumnezeu în ziua arătării Lui și a descoperirii.

Fost-a tocmai atunci de Maximiam și Dioclițian și toți aveau să suporte prigonirile înfruntându-le printr-un binecuvântat spor de credință și răbdare, știind că mântuirea este a celor care rabdă până la sfârșit. Odată cu Edictul de la Milan prin care împăratul Constantin a pus stavilă prigonirii creștinilor, Sf. Nicolae a putut să se întoarcă în Lichia, Dăruit cu puterea vindecării, Nicolae a redat sănătatea celor bolnavi fie că erau credincioși sau nu așa cum este consfințit și în Jurământul lui Hipocrate.

Erau vremuri de încercare și, abia ieșiți din prigoană, creștinii s-au confruntat cu erezia lui Arie. S-a hotărât un sinod care să combată această rătăcire de la dreapta credință și Sf. Nicolae a fost printre cei 318 episcopi care au participat la sinodul în care erezia lui Arie a fost considerată în afara dreptei credințe. În toiul dezbaterilor, tocmai atât de blândul Nicolae, văzând cerbicia lui Arie, spre surprinderea tuturor, făcându-se ca odinioară Ilie, l-a pălmuit. Cei prezenți au fost consternați și fapta a atras excluderea din Sinod odată cu luarea însemnelor episcopale. Înțeleptul arhiereu ne arată anume până unde merge blândețe, care este limita îngăduinței dincolo de care s-ar converti în ceea ce străbunii numeau învoială la păcat, iar cei care astăzi ștergând-o din cartea de rugăciuni nu obosesc tot lamentându-se de secularizare. Peste noapte însă, un preot a văzut cum Însuși Hristos și Preasfânta-i Maică i le-a înapoiat și, însușindu-și mesajul, au înapoiat Sf. Nicolae însemnele episcopale spre liniștea și bucuria celorlalți. Altădată, când cetatea a fost lovită de o secetă cumplită iar oamenii erau amenințați de foamete Sf. Nicolae s-a arătat în vis unui negustor ce ducea grâu spre Italia spunându-i să-l aducă în cetatea Lichiei, astfel oamenii primind cele necesare supraviețuirii. Și de-ar fi să continuăm am avea de enumerat multe alte minuni de care s-a învrednicit acest Ierarh al cărui chip este blând cum blând era și Hristos pe care L-a urmat cu dăruire de sine imposibil aproape de conceput într-un timp ce nu-și poate găsi drum din derizoriul în care s-a împotmolit ca un blestem. Poate și este astfel câtă vreme făptuirea binelui fie este mereu mai rară, fie dacă se face este trâmbițată cum o făceau odinioară fariseii. Asemenea s-au petrecut lucrurile și cu cei trei bărbați nevinovați pe care împăratul i-a aruncat în închisoare și care, le-a eliberat după un vis în care Sf. Nicolae însușii l-a sfătuit. Când cei trei i-au mulțumit, împăratul a recunoscut: Nu eu vă dăruiesc viața, ci marele slujitor al lui Dumnezeu, Nicolae. Deci să mergeți la dânsul și să dați mulțumire, apoi spuneți din partea mea: Iată am făcut cele poruncite de tine Iubitule al lui Hristos, deci nu te mânia pe mine. Zicând acestea a dăruit Bisericii o Evanghelie ferecată în aur și o cădelniță încrustată cu pietre scumpe pentru biserica din Mira.

Și au mai fost și alte minuni care l-au făcut deosebit de îndrăgit prin ani.ani. Semnificativ este că, în mentalul poporului nostru este îndrăgit încă din copilărie pentru darurile pe care le face copiilor ascultători și mai toți copii sunt astfel, mai mult sau mai puțin. La toți, Moșul, ca odinioară Sfântul Nicolae pune în ghetuțele frumos curățate și lustruite așezate la geam va să-i fie Moșului mai la-ndemână tot felul de bunătăți. Nu uită dragul Moș că cei mici sunt tentați și de răul pe care nu se cuvine a-l face și pune câte un bețișor, pe care părinții îl urcau în pod în semn de aducere aminte când pozna era mai mare și ei amenințau că-l vor da jos. Altminteri, bățul rămânea acolo, cumințel. Când nu ajunge Moșul – se mai întâmplă la începutul iernii este greu – roagă pe unul dintre cei mari s-o facă, așa ca, la rându-ne să fie spre pomenirea sa și a vieții sale pilduitoare. Și așa obiceiul de a dărui se face dimpreună bucurie pentru toți, bucuria biruinței asupra răului ce-și are rădăcina în egoism și trufie. În lada de zestre a înțelepciunii noastre aflăm și obiceiul de a pune în apă ramuri de măr așteptând să înflorească. Dacă înfloreau până de Crăciun era semn că Bunul Dumnezeu a iertat păcatele și poți pleca la colindat: Am plecat să colindăm/ Florile-s albe, flori de măr/ Pe Domul să-L lăudăm.

Acum, rugămu-ne, să primiți colindul dedicat Sf. Nicolae:

Bucură-te, bucură-te,
Nicolae Mare Sfinte./De la Mira Arhiereu
Temător de Dumnezeu/Indrepător în credință/ Ajutător în suferință/ Când pe lume ai venit/ Semnul crucii ai făcut/ Nicolae Arhiereu/ Temător de Dumnezeu /Miercurea și vinerea/Niciodată nu mânca/Pe bolnavi i-ai vindecat/ Pe săraci i-ai ajutat/ Creștinii din acest sat/ Ție s-au încredințat.

Să ne încredințăm cu recunoștință și noi acestui sfânt de la care am învățat spre neuitare că singura și adevărata biruință este făptuirea binelui prin care ne asemănăm lui Hristos care ne îndeamnă a-I urma. Celor cărora la botez le-a fost dăruit acest nume, mulți ani cu sănătate și spor în toate, mai ales celor care amintesc de Sf. Nicolae, marele ierarh a cărui inimă bate și azi în ritmul iubirii lui Dumnezeu.

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.