Astăzi S-a născut Hristos. De acum până-n vecie, Domnul cu noi o să fie. Ziaristi Online vă urează La Mulți Ani! - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Astăzi S-a născut Hristos. De acum până-n vecie, Domnul cu noi o să fie. Ziaristi Online vă urează La Mulți Ani!

Astăzi S-a născut Hristos

Hristos Se naște, slăviți-l, Hristos din ceruri, întâmpinați-L

Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul!

(Sf. Grigorie de Nazianz)

Prin anii parcă osteniți, tânjind spre lumina cea adevărată se aud glasurile cristaline ale colindătorilor aducând vestea minunată a Nașterii Domnului Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu cel nevăzut a primit a se întrupa și coborî în această vale a plângerii, să spele lumea de rău și de păcat – de rău mai întâi. pentru că există și îl întâlnim la tot pasul și în toată vremea; de păcat pentru că prin el a intrat răul în lume. Prin păcat, adică neascultare a singurei porunci dată de Tatăl Creator, omul s-a înstrăinat de veșnicie făcându-se ființă spre moarte. Mai mult, acum, în era derizoriului, cum este mereu mai frecvent denumit acest timp, parcă nici moartea nu mai impresionează, e un fapt divers între altele. Omul se dizolvă în ceea ce se numește mulțime ce poate fi studiată și manipulată după principiile formulate de Gustave le Bon și metode diabolice odinioară de neînchipuit elaborate de vrăjmașul doritor de moarte. Sărbătorile, odinioară sfinte, sunt profanizate în grotescul spectacol înfățișând marele bâlci al deșertăciunilor, unde stau de-a valma tot felul de mărfuri, eșantioane ale neființei.

Și totuși! Noaptea aceasta este sfântă fiindcă e dar al lui Dumnezeu iar Calea Sa este în sfințenie cum învață Psalmistul. Copii fiind învățăm că astăzi se cuvine să vestim tuturor: lăudați și cântați și vă bucurați. Să lăudăm mai întâi pe Domnul pentru că în veac este mila Lui. Să cântăm pentru că Domnului îi este plăcută cântarea. ne bucurăm pentru că De acum până-n vecie, Domnul cu noi o să fie. De aceea, când vremea se rotunjește întru plinirea anului, prăznuim Nașterea Domului nostru Iisus Hristos care ne-a scos din întunericul morții spre a ne reda luminii neînserate a vieții veșnice. Iar viața veșnică, spune Fiul lui Dumnezeu făcut Fiu al Omului este a te cunoaște pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Hristos pe care L-ai trimis. Redobândirea vieții veșnice este posibilă, după cum pilduiește Hristos prin ascultare și smerenie într-o reconsiderare eliberatoare a ceea ce ne-a dus spre moarte – trufia și neascultarea. Trufia, insinuată de sâsâitul șarpelui cu limba-i despicată trimis de vrăjmaș din care izvorăște într-o devenire a răului. Neascultarea naște minciuna ca o otravă, alimentând trufia într-un fel de un cerc vicios care, la limită, arată cum doar moartea îi poate pune capăt. De la Hristos învățăm că restaurarea omului este posibilă printr-o recapitulare a vieții sale ca ființă unică în unitatea alcătuirii sale după chipul și asemănarea lui Dumnezeu – chipul ca o pecete ființială, asemănarea ca potență care prin voirea omului devine plinire.

Temeiul mântuirii – smerenia și ascultarea

O asemenea lucrare a lui Dumnezeu avea nevoie de curățenia defel întinată a Fecioarei Maria ca Doamnă a vieții și Stăpână a creației care, cum spune Sf. Efrem Sirul, are puterea împreună alergătoare cu voirea. Curățenia sufletului este e posibilă numai când omul împlinește Voia Domnului care să-i devină proprie. Așa o mărturisește însăși Maica – Fecioară, atunci când rostește smerit îngerului vestitor: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău, anume, acel cuvânt ce-i descria destinul de Născătoare de Dumnezeu. Smerenia face casă bună cu puritatea pentru că Fiul lui Dumnezeu, venit să ridice păcatul lumii, nu-și putea desăvârși opera restauratoare născut fiind în păcat. Curățenia sufletească nepereche a pregătit-o pe Fecioara Maria să fie vrednică de darul Duhului Sfânt, reinstituind unitatea dintre Dumnezeu ca Părinte Ziditor și Proniator cu omenitatea prin smerită ascultare. Cu ochii însetați de veșnicie vedem în preajmă-i îngerul Gavriil, veghetor și păzitor, îngerul darului. Este nevoie absolută de înger pentru că vrăjmașul nu doarme, el stă treaz, dat fiind că, la rându-i fiind căzut, nu-și poate restabili destinul, privat de puterea pe care doar ascultarea o poate da și smerenia o poate întări. De mici copii îl chemăm pe îngerașul dat de Dumnezeu să ne fie mereu alături ca să ne păzească pretutindeni și să ne ferească de tot răul – cel pe care alții ni l-ar putea face și, nu mai puțin, de care noi ne-am putea face vinovați. Că nu este altminteri, vedem în cele întâmplate cu Adam, care, atât timp cât a ascultat de Dumnezeu trăia în rai ca în mediul său propriu.

Chipul lui Dumnezeu din noi – binecuvântare și nădejde

Întâiul om avea să trăiască nestingherit în lumina și răcoarea raiului până când s-a dorit pe sine a fi lumină. Sf. Filaret al Moscovei scrie că în omul care se afla în starea fără de păcat, chipul lui Dumnezeu era izvorul binecuvântării, iar în omul căzut, era nădejdea binecuvântării. Nădejdea, speranța e de la Domnul purtând ceva din suflarea pe care Părintele Ziditor a revărsat-o peste omul dintâi. Adam a ales să facă voia diavolului – de la diabolo, a despărți sau Satan. Sf. Evanghelist Ioan îl descrie ca prinț al întunericului, Lucifer sau Mefistofel, Tatăl Minciunii, el se face rob păcatului încă de la început. Fiul lui Dumnezeu anume venind pe pământ ca să surpe lucrările diavolului. Nici Hristos nu a fost scutit de ispita vrăjmașului pe care l-a izgonit ca Fiu al lui Dumnezeu:Piei blestematule: Domului dumnezeului tău să i te închini și numai Lui Singur să-I slujești. La smerenie înveșmântată în ascultare a voii Domnului ne cheamă Hristos a-I urma: Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să vină după Mine. Crucea ne legitimează ca pe cei care, lepădându-se de sine alegem să urmăm lui Hristos ca să putem spune lui Dumnezeu, cu îndrăznire fără de osândă Tatăl nostru carele ești în ceruri.

Dacă luăm seama la toate cele relatate în Biblie, observăm lesne că tot ce este bine plăcut lui Dumnezeu și de folos semenilor izvorăște din smerenie și ascultare. Din smerenie față de Domnul, fiindcă El ne-a făcut pe noi, nu noi: din ascultare pentru că toată darea cea bună și tot darul desăvârșit, de sus este, coborând de la Tine, Părintele luminilor. Scrutând vremea vedem cum smerenia și ascultarea au fost proprii lui Hristos, Maicii Sale și nu mai puțin dreptului Iosif, păstorilor și magilor de la răsărit. Apoi, ascultătoare este întreaga existență și toată făptura, pentru că Tatăl Ceresc a zis și s-a făcut. În cele din urmă, prin smerenie și ascultare, la rându-ne, devenim fii ai lui Dumnezeu, făcând voia Sa precum în cer așa și pe pământ.

Astăzi S-a născut Cel făr’ de început

Mai departe în Cartea Sfântă citim: Iar nașterea lui Hristos a fost așa. Acest iar, subliniază felul cu totul ieșit din albia firescului al Nașterii lui Hristos. După înțeleapta socotință a Sf. Grigorie de Nazianz, rostul acestui praznic este să ne ducă la Hristos, așa cum El a venit la noi. Să întoarcem dară fața de la derizoriul zilelor devenite indistincte, de la obsesia ucigătoare de suflet spre cele materiale pentru ca, împodobindu-ne inima cu virtuțile creștine, să pornim spre Bethlehem, micul oraș, la marginea căruia într-un sărac sălaș Fecioara Maria l-a născut pe Mesia. Sărbătoarea este numită și Arătarea lui Hristos spre a înțelege că de născut, El S-a născut din vecie, dar de arătat a făcut-o acum. O spunem în crez: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii. Sf. Ignatie încredințează că Hristos , s-a născut din Fecioară ca să fie mai bine păzit de diavol, care știm că, împins de ură, L-a urmărit aproape pas cu pas, doar-doar reușește să facă imposibilă mântuirea. Toate sunt cuprinse de înțelepciunea cu care Domnul și Dumnezeul nostru a făcut toate câte sunt iar echivalentul ei este Iubirea ziditoare, proniatoare și mântuitoare, de natură să facă pace între contrariile ireconciliabile prin căderea primilor părinți. Fecioara era logodită cu Iosif, ca să fie apărată de răuvoitorii care, altfel, ar fi acuzat-o de păcat născând prunc fiind necăsătorită. Logodiți doar fiind, Iosif și Maria nu au fost împreună, căci Fiul lui Dumnezeu nu se putea naște din simpla împreunare a unui bărbat cu o femeie. Ori acest fapt unic, irepetabil în toată devenirea omului putea deveni realitate numai prin Duhul Sfânt, Domnul de viață făcătorul, care împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit. Surprins, dreptul Iosif nutrea gândul s-o lase în ascuns pe Fecioară, ca astfel să împace porunca dreptății cu milostivirea. Prin Îngerul Gavriil Domnul avea să-l vestească să nu o facă fiindcă ceea ce se petrecuse era de la Duhul Sfânt.

I-a spus îngerul Nu te teme, cuvinte pe care le mai întâlnim rostite și femeilor mironosițe și care statornicesc hotarul între Vechiul Testament de unde am învățat că frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii. Noul Legământ arată spre mereu aducerea aminte cum Iubirea de Dumnezeu este desăvârșirea înțelepciunii pentru că Dumnezeu Însuși este Iubire. Vestitorul dumnezeiesc l-a ajutat pe dreptul Iosif să înțeleagă ceea ce era mai presus de fire, spunând că va naște Fiu, nu că îi va naște un Fiu. Mai pe înțeles, Fiul născut nu va fi doar pentru el, muritor între ceilalți muritori, ci pentru întreaga lume. Mai spune că numele va fi Iisus, adică Mântuitor căci El va mântui poporul Său de păcatele lui. Astfel, îngerul îi dezvăluie motivul pentru care Iisus se naște pe pământ, bătrânul Iosif fiind primul om care află că Hristos a venit ca să elibereze omul de păcatul adamic și de consecințele lui – boala și moartea. Ca să-l liniștească deplin, Arhanghelul îi amintește de cele scrise în Cartea Sfântă că Hristos este Mântuitor, pentru că Domnul ne dorește liberi în alegerea noastră și, deci, era nevoie să cunoască cele ce aveau să urmeze. Mai înțelegem că adevărata libertate a omului este a spune da voii lui Dumnezeu, altfel cădem în slujba vrăjmașului, pentru că, oricum nu putem să slujim la doi domni odată: lui Dumnezeu și lui Mamona. Deplina libertate o aflăm în lucrarea voii lui Dumnezeu cum Însușii Fiul Său a făcut-o și o mărturisește. Mai spune Evanghelistul Matei că pruncul se va numi Emanuel, adică Dumnezeu este cu noi. E vreo contradicție între cele două nume? Nici pe departe. Iisus numește atributul de Mântuitor al neamului, iar Emanuel înseamnă că, prin El, Dumnezeu este cu toate neamurile. Sf. Grigorie de Nazianz subliniază corespondența numelor: Iisus este Mântuitorul și Mântuitorul este Iisus. Cele ce aveau să urmeze trebuiau făcute cu știința și acordul omului, în deplinătatea libertății sale. Mai e de trebuință ca și omul să arate smerenie și ascultare pentru că Dumnezeu își face Sieși locaș acolo unde este află aceste calități sufletești care apropie omul de Dumnezeu. Colindele o aduc ca o destăinuire – s-a născut în Bethlehem, care înseamnă Casa Pâinii, cel ce avea să fie Pâinea Vieții. Pâine a vieții, tămăduitoare a nenumăratelor boli aveau să se bucure tot cei smeriți și ascultători, de-ar fi să-l amintim doar pe orbul din Ierihon. Ultima și suprema vindecare este de moarte.

Cel ce este, se face iar cel nezidit se zidește

A fost ca Iosif și Maria să nu afle loc de găzduire în oraș, așezare făcută de mâna omului nu odată pătată de păcatele nevredniciilor, ci în afara lui, într-o peșteră folosită și ca adăpost pentru animale. Deopotrivă adăpost și loc al misterelor de nepătruns, după celebrul mit al lui Platon, peștera în sine este lumea sensibilă; întunericul este ignoranța:lanțurile – prejudecățile:focul-lumina cunoașterii, umbrele-proiecția lucrurilor din care se nasc opiniile(părerile), contemplarea din exteriorul ei este cunoașterea prin intelect. Binele,este valoarea supremă, perfecțiunea relaționată cu adevărul și frumosul. Aici, Fecioara Maria naște pe Mesia, eveniment de amploare cosmică ce schimbă și devenirea omului prin moarte spre înviere. Sf. Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu scrie despre veșnicia lui Hristos că a fost și va fi, nemărginirea însăși care se face pe sine, dar pentru că bunătății lui Dumnezeu nu-i ajungea să se miște doar în fața propriilor priviri și trebuia ca binele să iese și să se răspândească, atunci a cugetat întâi puterile îngerești și cerești și această cugetare a devenit faptă prin Cuvânt și s-a desăvârșit prin Duh. Căderea Protopărinților a atras după sine moartea și ca ea să nu aibă ultimul cuvânt, este, la rând-i, ucisă de Iubire care, astfel are primul și ultimul cuvânt. Deci, mai întâi au fost înlăturate consecințele păcatului care astfel își pierde puterea asupra omului. Se naște, cum spune colindul, Cel fără de început, pentru ca, pecetluind pentru de-a pururi sfârșitul, să răsară ca Soare al dreptății, Lumină de-a pururi fiitoare. Continuă Cuvântătorul de Dumnezeu: Ce nemaipomenită împreunare! Ce minunată amestecare! Ceea ce este, se face și cel nezidit se zidește, cel nemărginit se mărginește…face cu noi o a doua părtășie …părtaș El însușii la ceea ce e este mai rău și acest fapt este mai dumnezeiesc decât primul, este mai înalt pentru cei ce cugetă. Nu a făcut-o nici pe departe doar pentru câțiva oameni, nu pentru o elită alcătuită după șubrede criterii omenești, ci anume ca tot omul să se mântuiască și nimeni să nu piară. A venit pentru toți, dar nu s-a impus nimănui, cum prea bine ar fi putut s-o facă, Iubirea lui Dumnezeu se cere primită cu iubirea din sufletul nostru.

Celor care L-a primit le-a dăruit bucurie mare, sentimentul că între lipsă și prisos, cele ce sunt au valoarea acelui aurea mediocritas, mijloc aurit, fiindcă este nu doar egal depărtat de extreme ci și culme ce-ți îngăduie să îmbrățișezi nemărginirea. Steaua care L-a vestit și a apus când a răsărit Lumina fără început; magii care au urmat-o au plecat apoi și ei purtând bucuria Nașterii, iar păstorii au luat drumul vestirii Nașterii lui Hristos care din mormânt ne-a scos. Există o tradiție care spune că ar fi fost patru magi, dar că unul a rămas pe drum și a urmat pe Hristos până pe Cruce. Poate este cel care, scrie Blaga într-una din poeziile sale I-a spus: Mai departe nu m-aș duce/ Dă-te, dă-te doar puțin mai într-o parte/Fă-mi și mie loc pe cruce. Ceva din firea acestor înțelepți mărturisește rostul rațiunii căreia îi sunt accesibile cele ce cad sub simțuri, dar încremenește în neputință în fața tainei, accesibilă doar cu acele rațiuni ale inimii de care vorbea Pascal.

De acum până-n vecie, Domnul cu noi o să fie

Singurul care nu a împărtășit bucuria, ba chiar s-a înfuriat cu asupra de măsură, a fost împăratul Irod, care, în puținătatea minții și uscăciunea sufletului a văzut în Fiul lui Dumnezeu doar Fiul Omului care i-ar fi putut lua efemera-i putere. La această putere a ținut și Pilat rămânând pentru de-a pururi încremenit în întrebarea: Ce este adevărul? Asta chiar în fața Adevărului pentru care nu avea ochi s-L vadă, deși îl presimțea ca o vagă empatie. Mâniindu-se, Irod a dat ordin să fie uciși toți pruncii până în doi ani ca să fie sigur că între ei va fi viitorul Împărat al lumii. Sărmanul și-a pus pe cap sângele nevinovat al copiilor ca un blestem pe veci, pentru că este cu adevărat sărman cel care face răul secătuindu-se pe sine de viață adevărată. Dumnezeu a trimis îngerul spre a-l înștiința pe Iosif să ia pruncul dimpreună cu Maica Fecioară și să meargă în Egipt spre adeverirea spuselor proorocului: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu. Egiptul, ca și Babilonul, era un loc al pierzaniei iar răul trebuia curmat din rădăcină, câtă vreme calea adevărului nu poate începe de oriunde și oricând, știind că este doar una singură, în timp ce căile rătăcirii sunt nenumărate. De aceea, mai târziu, Mântuitorul va spune:Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Apoi va chema doar pe cei care vor să-I urmeze să se lepede de sine, căci acel îmbrăcat în haina egoismului sfârșește prin a muri sufocat de propria-i haină. Ne amintim cum odinioară Narcis, eroul mitic care s-a stins tot admirându-se fără să poată să ajungă la sinele iubit, postulând că iubirea de sine este mincinoasă și, așa fiind, are doar un sfârșit: moartea.

Hristos, Cale fiind, ne arată cum pornind de la Părintele Ceresc, cuprinde în îmbrățișarea iubirii Sale întreaga umanitate. De aceea nu avem nici o îndreptățire să afirmăm că-L iubim pe Dumnezeu dacă urâm omul căci nu poți iubi ziditorul disprețuind, sau chiar urând, zidirea Sa. Hristos a mers în Egipt spre buna înțelegere că păcatul poartă în sine sămânța miraculoasă de a fi început al mântuirii. La fel, mai târziu, Hristos a coborât în întunericul iadului ca să aducă la lumina vieții pe cei condamnați să stea în umbra morții. Mai apoi, vedem cum unii dintre oameni, apostolii mai întâi, L-au recunoscut ca unit cu Dumnezeu și cinstit după cuviință, în timp ce pentru alții, fariseii din prima până în ultima clipă s-au poticnit în cuvintele după care Dumnezeu nu poate fi văzut, L-au prigonit, judecat, condamnat și răstignit. S-au purtat față de Fiul lui Dumnezeu ca și cum ar fi fost Fiu al Omului, doar că, primind, Hristos a înviat ca Dumnezeu, înzestrat cu putere asupra morții și vieții. Pe toate ale lumii acesteia , Hristos le-a biruit pentru a ne lăsa nouă Pacea Sa – nu provizorie între două lupte cum e în lume, ci Aceea a împăcării cu Părintele Ceresc căruia, prin Hristos îi suntem fii, moștenitori ai vieții veșnice. Înțelepții noștri străbuni, spre deosebire de noi, cinsteau acest praznic printr-o alcătuire armonioasă dintre cele trupești și cele sufletești, prioritate având acestea din urmă. În multe dintre colinde, Maica Fecioară și Pruncul Hristos sunt primiți cu bucuria celor mai dragi oaspeți ce-i poate avea omul și, chiar mai mult, ca adevărate rude îndelung așteptate îmbinând evlavia cu iubirea pentru semeni într-o înduioșătoare familiaritate. Într-unul, colinde din aceste este înfățișată Maica Domnului ca o femeie sărmană ce nu are cu ce-și înfășa pruncul și atunci, spunându-i Maica mea, recunoscând-o ca Născătoare de Dumnezeu și prin Sf. Ap. Ioan și maica noastră, spune chiar așa Nu mai plânge maica mea/scutecele noi ți-om da. Doamne, cum să fie descris sufletul care dăruiește scutece pentru Fiul lui Dumnezeu!? Poate ca venind din neamul celui care L-a văzut pe Dumnezeu cu Sf. Petru trecând pe aceste meleaguri. Plenară rămâne bucuria că vine, vine iar Hristos pe acest pământ. Să ne alăturăm străbunilor și sculându-ne , scuturându-ne de păcate, curățindu-ne sufletele și, așezându-ne cuviincios în jurul mesei bucuriei să nu uităm să facem loc Pruncuțului Hristos și Maicii Sale Preasfinte. Ca și în anii trecuți și cei care veni-vor, colindătorii ne asigură, că de acum până-n vecie/Domnul cu noi o să fie. Hristos S-a născut!

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online vă urează La Mulți Ani!

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.