Sfântul întâi mucenic și arhidiacon Ștefan. Adevărul nu moare. Ștefan Vodă mai trăiește - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Sfântul întâi mucenic și arhidiacon Ștefan. Adevărul nu moare. Ștefan Vodă mai trăiește

Doamne, iartă-le lor și acest păcat

de Elena Solunca Moise

A treia zi după praznicul Nașterii Domnului aducem prinos de cinstire primului arhidiacon și mucenic Ștefan, ale cărui fapte mărturisitoare și sfârșit mărturisitor îl fac demn de numele primit la botez care înseamnă cunună. Pentru viața lui curată, pentru că, lepădându-se de sine L-a urmat pe Hristos, Părintele ceresc i-a dăruit să nu vadă moartea și, în chinurile de nedescris, sub ploaia de pietre, să mărturisească – Iată văd cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu stând la dreapta lui Dumnezeu. Era tânăr, nu avea treizeci de anii dar cutezanța tinereții făcea casă bună cu înțelepciunea la care unii nu ajung nici la căruntețea bătrâneții. De aceea, astăzi cu deosebire azi, când se bate multă monedă pe lipsa de modele, chipul lui Ștefan ne apare în deplinătatea sfințeniei arătând celor dornici cu adevărat cum să-și cinstească viața ca dar al lui Dumnezeu pe care să-l înmulțească mărturisindu-L ca Mântuitor. Să avem mereu viu în inimă faptul că, mai întâi, Hristos a venit la noi, ca noi să putem urca la cer, El a răbdat moarte pe Cruce ca noi să facem din răbdare virtute eliberatoare, căci numai cel care rabdă până la sfârșit se poate mântui. Fără necazuri și răbdare, fără jertfă de sine nu există eliberare de moarte și viață veșnică. Hristos anume s-a făcut asemenea nouă ca și noi, la rându-ne să ne asemănăm Lui dobândind viața veșnică și cunoscând acest adevăr, asumându-l cu deplină cunoștință și conștiință, ca astfel să ne arătăm vrednici de jertfa lui Hristos pentru noi.

Astăzi, când, cel mai adesea, cinstirea unui sfânt este echivalată cu petreceri care de care mai gălăgioase, dar se spune prea puțin sau deloc despre viața sa, când se promovează cu sârg nonvalorile sub acoperirea succeselor și superlativelor nivelatoare, a vorbi despre iubire creștină este ca și cum ai face-o în pustie. Și totuși, suntem datori să amintim că fără iubire și jertfă, fără smerenie și dăruire nu doar că nu e posibilă mântuirea (eliberarea) dar ne afundăm și mai adânc în mocirla păcatelor. Aici e vizibilă cu atât mai mult minunea ca mod de arătare a lucrării lui Dumnezeu care ne-a iubit ți ne iubește așa cum suntem, păcătoși, ca și noi, iubindu-L mărturisitor să putem ieși din latura și umbra morții. Fără jertfă și ascultare nu există mântuire și asta nu pentru că Dumnezeu vrea în chip absolut, ci pentru că oamenii au făcut strâmbe căile Domnului. Și dacă El, Singurul fără de păcat a suferit pentru noi, cum am putea face noi altcumva, când lumea seamănă parcă din ce în ce mai mult cu Sodoma și Gomora. Că există doar o Cale a mântuirii o arată ceata minunată a sfinților care nu s-au dat deoparte din fața suferințelor, ci le-a înfruntat în numele poruncii Iubirii, singura pe care a dat-o Hristos și care a înnoit lumea. De la El putem învăța smerenia, răbdarea, blândețea, tăria morală în fața încercărilor vieții, jertfa spre sporirea binelui și micșorarea răului. Ne rămân mereu alături spre mântuire iubirea, smerenia, iertarea, rugăciunea, răbdarea, milostenia și jertfa de care învrednicindu-ne aici să ne facem vrednici a ne împărtăși din lumina sfințeniei ce va să vină.

Prea bine a înțeles asta Sfântul Ștefan, întâiul martir, la vârsta tinereții că anume Tatăl Ceresc ne-a lăsat pe pământ spre a-I sfinți numele, că valoarea adevărată a vieții trăită pe pământ este dată de veșnicia luminată pe care o dobândim ca răsplată dincolo de moarte. Sfântul Ștefan arată că sfințirea vieții nu înseamnă, în chip necesar, numărul anilor, ci duhul în care i-ai petrecut dacă este, după o vorbă a Sf. Efrem Sirul, al curăției, al duhului smerit, al răbdării și al dragostei. A avut o viață curată și condamnat la moarte prin lapidare pentru credința în Hristos la moarte, a găsit în inima lui iubitoare de Dumnezeu și de oameni puterea de a se ruga așa cum a făcut odinioară Hristos pe Cruce: Iartă-le lor, Doamne, păcatul acesta că nu știu ce fac. Chiar nu știau, cum și azi nu puțini ignoră un lucru esențial – că Adevărul nu moare și, dacă totuși primește moartea, nu o face decât pentru a învia. S-a făcut astfel, încât primind răbdător pietrele aruncate cu ură înverșunată, acea ură cu care la început L-au urât pe Hristos, înălțând ochii, plin fiind de Duh Sfânt să vadă cerurile deschizându-se pentru a lăsa privirii bucuria slavei lui Dumnezeu, cum a și recunoscut. În Fapte, citim cum neluând seama la pietrele aruncate, tânărul Ștefan a privit la cer, locul de unde vine ajutorul nostru, înfruntând ura bezmetică a celor care-l condamnaseră, a spus cu seninătate: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu! S-a întețit mânia prigonitorilor care, acoperindu-și urechile, l-au scos din cetate continuând să-l bată. Se plineau cuvintele lui Hristos: Sunt unii dintre cei care stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăția cerurilor, venind cu putere. Orbiți de furie, l-au scos din cetate scrâșnind din dinți și bătându-l mai cu sete iar tânărul diacon s-a rugat: Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu. Apoi, căzând în genunchi a strigat cu putere spre auzul veacurilor: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta. Și astfel, împăcat cu sine și cu lumea, și-a dat sufletul în mâinile Celui Care i l-a dăruit. În preajmă se afla și Saul, prigonitor vestit al creștinilor prin atrocitate sa și tradiția spune că lui i-au fost date spre păstrare hainele mucenicului Ștefan. Fericitul Augustin și alți Sfinți Părinți consideră convertirea celui care a devenit Paul, Apostolul Neamurilor, acestei rugăciuni pe care Arhidiaconul Ștefan a înălțat-o spre Dumnezeu cu îndrăzneala jertfei de sine. După moartea sa, câțiva dintre credincioși, au luat trupul și l-au înmormântat după cuviință. Au trecut anii și, prin secolul V preotul Lucian a găsit prețioasele relicve pe care, atestă unele surse, le-a îngropat la două mile de Ierusalim, din grija și cu cheltuiala lui Gamaliel.

Sufletul îndeamnă să-l amintim astăzi și pe Sf. Ștefan Cel Mare și Sfânt prea bine știind că prăznuirea lui este pe 2 iulie când a plecat la Domnul. O facem însă, plecându-ne frunțile îngreunate de răutatea zilelor pentru că Domnul, parcă prevăzând, spunea:

Eu vă las în grija mare

A lui Dumnezeu cel sfânt

Să stați strajă la hotare,

Să păziți acest pământ

Și de veți vedea că vine

Vreun dușman nesăbuit

Să veniți atunci la mine

Și-oi sări și din mormânt.

Toți copii României

Sunt din neamul lui Traian

Și în fiecare suflet,

Se mai naște un Ștefan.

Jos în vale, sus pe creste,

Tuturora dați de veste

Ștefan Vodă al Moldovei

Ștefan Vodă mai trăiește.

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

 

Print Friendly, PDF & Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.