Confratele nostru, Lazăr Lădariu, a plecat în România din Ceruri la marea întâlnire cu Crăișorul Munților. Cuvântul ziaristului: Datoria noastră este una: „Să dăm la fii ce-avem de la părinți! Un adevăr din veac, din totdeauna!” - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Confratele nostru, Lazăr Lădariu, a plecat în România din Ceruri la marea întâlnire cu Crăișorul Munților. Cuvântul ziaristului: Datoria noastră este una: „Să dăm la fii ce-avem de la părinți! Un adevăr din veac, din totdeauna!”

A urcat la Ceruri, 1 ianuarie 2019, marele Român Lazăr Lădariu din Târgu-Mureș, luptător în Linia Întâi pe baricada identității naționale românești din Ardeal si întreaga Românie.

Pleacă lupii dintre noi și rămânem singuri pe pământ înconjurați de lichele…refuz însă acest gând al singurătății, acest timp cumplit fără Lazăr Lădariu; spun și cred, că el este și va fi întotdeauna Prezent printre noi! ,,Moartea nu este punct, ci virgulă”. Sunt oameni ce mor trăind, ucigând idealuri, trădând si dând la spate vise si credințe. Fratele nostru mai mare de sânge și credință face parte însă, din acea categorie de oameni care nu se schimbă dupa vânt, ci care dimpotrivă sunt întăriți de furtună. De aceea el trăiește si nu va muri nicicând, rămâne prin Verticalitatea Naționalismului lui, viu în sufetului oricărui român cu dragoste de Țară și Neam. Dacă ajungi în Târgu-Mureș si întrebi la întâmplare, un om de pe stradă, de cine sunt reprezentati cel mai bine românii din zonă, omul respectiv îti va răspunde fără să clipească: de domnul Lazăr Lădariu, directorul “Cuvântului liber”. Nu voi vorbi acum despre zecile de cărti scrise de domnia sa, nici despre cele zece mii de articole publicate sau de cele peste o sută de premii decernate pentru promovarea culturii române, despre aceste lucruri va “vorbi” Istoria literaturii române.

Domnul Lădariu este în primul rând un român deosebit, aprig si constant luptător pentru apararea drepturilor românilor. Cred că Dumnezeu l-a lăsat în aceasta lume pentru a fi salvatorul celor aflați în nevoie, inspirat si vegheat de icoanele sfinte ale Strămoșilor. Mergeti în satele din Mureș si întrebați de dânsul si veti afla lacrimi de recunostință în ochii românilor, mergeti pe Valea Nirajului si fiecare fir de iarbă vă va povesti de lupta națională a acestui om. Întrebati Hodacul și Ibăneștiul cine este cel care le-a luat apărarea țăranilor români în martie 1990; pentru toate acestea a primit nenumarate înjurături, calomnii si defăimări din partea vrăjmașilor. Pe toate le-a îndurat cu stoicism, fără să dea un centimetru înapoi. I-a fost alături neîncetat, la bine si la greu, distinsa doamnă Mariana Cristescu, jurnalistă și intelectuală de prestigiu, un adevărat înger păzitor.

Vine în curând primăvara, domnule Lădariu, odata cu ziua dumneavoastră, iar în colțul ferestrei dinspre balcon, se vor întoarce rândunelele, căci păsările cerului vă bat în geam. Sunteti om bun. Aveti acolo pe deal, ceata cea numeroasă de caței, salvati de foame si boli, care…niciodata nu vă vor trăda, domnule Director. Mi-ati povestit odată, cum ați salvat cândva un porumbel cu aripa frântă, căruia nimeni nu-i mai dădea nicio șansă. Puterea dumneavoastră de a spera și lupta l-a făcut să zboare din nou, iar aripa sa a ajuns mai aproape de Dumnezeu.

Cred cu tărie că acea pasăre îndreptată spre văzduh a urcat cu ea si rugăciunile noastre de români spre Împăratul Ceresc, printre care și ale țăranilor din satul harghitean Doboi, cărora le-ați sărit în ajutor cu toata inima, din uriașa dumneavoastră dragoste pentru Neam.

Hristos să vă dea putere si fericire, să rămâneți același Director, al nostru, al românilor simpli, care nu vor uita niciodată mângâierea unui mare Om.

Acea aripă pe care ați făcut-o din nou să zboare, acea ,,Aripă Frumoasă”, vă poartă acum spre Hristos, spre Horea, Cloșca și Crișan, spre Avram Iancu și Tudor, pentru a continua Lupta.
Lazăr Lădariu ne strigă: Cu Dumnezeu Înainte!

Mihai Tîrnoveanu

Confratele nostru mai mare, Lazăr Ladariu, redactor-șef al publicației târgu-mureșene Cuvântul liber, a fost și editorialist invitat pentru Ziaristi Online. În martie anul acesta urma să împlinească 80 de ani. A mai trăit anul Centenar și s-a dus… A fost un mare Român, o mare conștiință! Numele lui râmâne înscris pe veci în Cartea Neamului la capitolul Mari Luptători pentru Transilvania Română si Cauza Românismului! Dumnezeu să-l odihnească în pace alături de Iancu cel Mare!

Doamna Mariana Cristescu ne transmite:

Cutremurată de durere, vă anunț că, după o lungă, nedreaptă și grea suferință, poetul și jurnalistul LAZĂR LĂDARIU ne-a părăsit în această primă dimineață a noului an.

Priveghiul va avea loc, în Capela Bisericii de Piatră, joi, 3 ianuarie, între orele 18-20.

Înmormântarea, vineri, 4 ianuarie, de la ora 12, în Cimitirul Bisericii de Lemn din Târgu-Mureș.

Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze între drepții săi, în veșnică lumină și neuitare!

Citiți

„N-auzi cum strigă Basarabii/ Blestemul zeilor ce vin,/ Cum sună-n bucium pârcălabii/ De la Soroca și Hotin?” Un editorial de Lazăr Ladariu

Recurgem la această întoarcere în timp și în memorie, tocmai pentru a face posibilă acea necesară ieșire din uitare! Pentru că, noi, românii, prea uităm! Prea ne ștergem, uneori, memoria cu buretele nepăsării! Or, datoria noastră este una: „Să dăm la fii ce-avem de la părinți! Un adevăr din veac, din totdeauna!”.

LAZĂR LĂDARIU, ziarist, redactor-șef la “Cuvântul liber” Născut la 25 martie 1939, Idicel-Sat, județul Mureș.

Părinții: Mihail și Fironica – țărani; Clasele I-VII: Idicel-Sat și Ideciul de Sus; Liceul “Al.Papiu Ilarian” – absolvit în 1957; 1957-1958 – profesor suplinitor la Urisiul de Sus; 1958 – în urma examenului de admitere, student la Facultatea de Filologie a Universității din Cluj-Napoca; 1963- absolvent al Facultății de Filologie; 1963-1969 – asistent universitar la Institutul Pedagogic de 3 ani din Târgu-Mureș, actuala Universitate “Petru Maior”; 1970-1975 – corespondent județean la ziarul satelor “Satul socialist”; august 1975- redactor la ziarul județean “Steaua rosie”, șef de rubrică la “Probleme cetățenești”, pana în 26 decembrie 1989; 26 decembrie 1989 – până în prezent, redactor-sef; a publicat peste 10.000 de articole; colaborări cu grupaje și pagini de poezie în revistele “Vatra” , “România literara” , “Steaua”, “Tribuna” etc. Poezii traduse în limbile germană, rusă, maghiară, sârbă, albaneză

Cărți apărute:

1969 – “Mures, pe marginea ta” (împreună cu dr. Serafim Duicu) – folclor poetic, 1983 – “Caietul debutantilor” (volum colectiv la Concursul de debut, apărut la Editura “Albatros”) – versuri, 1984 – “Râurile se intorc la izvoare” (Editura “Sport Turism”) – carte de reportaj,1985 – “Câmpuri cosite de ceață” (Editura “Dacia”) – versuri, 1985 – “Epopeea de pe Mureș” (volum colectiv, împreună cu dr. Grigore Ploeșteanu și Vasile T. Suciu), în revista “Vatra”, “Documentele continuității”; 1986 – “Cartea Mureșului” (volum colectiv, Editura “Eminescu”) – carte de reportaj; 1986 – “Doar lumina deasupra” (Editura “Eminescu”) – versuri; 1991- “De pe celălalt mal” (Editura “Columna”, Targu- Mures) – versuri, 1992 – “Starea de veghe” (Editura “Columna”, Targu – Mures) versuri, 1994 – “Dimineți fără coloane” (Editura “Tipomur”, Târgu-Mureș) – versuri,1995 – “Planete pentru iscoadele albe” (Editura “Tipomur”, Târgu-Mureș) – versuri, 1996 – “Transilvania din suflet” (Editura “Tipomur”, Târgu – Mureș) – publicistică, 1997 – “Ieșirea din iarnă” (Editura “Tipomur”, Târgu-Mureș – versuri,1999 – “Zăpezi dilematice” (Editura “Tipomur” Târgu-Mureș) – versuri, 2000 – “Prezent!” (Editura “Tipomur”, Târgu-Mureș) – publicistică, 2001 – “Onomastica ierbii” (Editura “Tipomur”, Târgu – Mures) – versuri, 2002 – “Veghe cu fluturi” (Editura “Tipomur”, Târgu-Mureș) – versuri; 2003 – “Furată, trădată mereu” (Editura “Tipomur”, Târgu- Mureș) – publicistică, 2004 – “Vânătoare de umbre” (Editura “Tipomur”, Târgu-Mureș); 2005 – “Sub norii de plastic” (Editura “Dacia”, Cluj – Napoca) – poezii; 2006 – “Litaniile cerului” (Editura “Nico”, Târgu-Mureș) – poezii, 2007 – “Trecerea râului” (Editura “Nico”, Târgu-Mures) – poezii.

Ca o recunoaștere a meritelor literare, pentru cărtile de poezie și de publicistică: “Câmpuri cosite de ceață”, “Planete pentru iscoadele albe”, “Prezent!”, “Sub norii de plastic”, “Litaniile cerului”, „Tranșeele ierbii”, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din Târgu-Mureș. În anul 2005 i s-a decernat “Premiul de Excelență și Diploma” Asociației Scriitorilor, filiala Târgu-Mureș, pentru întreaga activitate literară.

De asemenea, a fost distins cu premii ale Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști.

A fost deputat PUNR, în legislaturile 1992-1996 și 1996-2000, în Parlamentul României. Membru al delegației române, din partea Camerei Deputaților, la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre. Membru al Comisiei pentru Cultură, Arte, Mass – Media a Camerei Deputaților. Vicepreședinte al Partidului Unității Naționale Române. Președinte al Despărțământului Central Județean Mureș al ASTREI.

“Cel mai apreciat jurnalist” mureșean în anii 2003, 2005 și 2006, declarat în cadrul Galei “Omul Anului”.

“Târgumureșean de onoare” – 2005. “Cetățean de onoare” al localităților Deleni (Ideciu de Jos) și Urisiul de Sus (Chiheru). “Diploma de excelență” și “Fibula de la Suseni”, cea mai înaltă distincție județeană. Peste 100 de diplome (de excelență și de onoare), premii pentru promovarea culturii naționale, a valorilor spirituale și tradiționale românești, pentru profesionalism și performanțe jurnalistice, pentru activitatea depusă spre binele comunității, pentru respectul și cinstirea limbii române.

Veșnica lui pomenire!

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.