VIDEO INEDIT din 29 ianuarie 1990: Cum a fost scos Coposu cu TAB-ul din sediul PNȚ-CD prin diplomația lui Cazimir Ionescu de care a profitat Petre Roman. PRIMA MINERIADĂ - Ziaristi OnlineZiaristi Online

VIDEO INEDIT din 29 ianuarie 1990: Cum a fost scos Coposu cu TAB-ul din sediul PNȚ-CD prin diplomația lui Cazimir Ionescu de care a profitat Petre Roman. PRIMA MINERIADĂ

După  o demonstrație a partidelor istorice (PNȚ-CD și PNL) care a avut loc pe 28 ianuarie 1990 în Piața Victoriei, ca replică la anunțul FSN că se transformă în partid și candidează în alegeri fără a ceda însă monopolul conducerii, urmată de o contra-manifestație dirijată de Dan Iosif, artizanii Guvernului FSN, simțindu-și primejduită puterea au apelat pentru prima oară la mineri. Cu zece zile în urmă,  Ion Iliescu și Petre Roman le aprobaseră toate revendicările, de la micșorarea timpului de lucru la sporuri, salarii și pensii mărite. Minerii s-au năpustit buimaci pe străzile Bucureștiului pe 29 ianuarie și alături de alte mase de manevră manipulate de păpușarii FSN au luat cu asalt sediul central al PNȚ-CD din Piața Rosetti, de unde liderul acestuia, Corneliu Coposu, a trebuit să fie scos cu tancheta. Imaginile filmate în timpul acelui moment tensionat au fost editate de specialiștii în manipulare din TVR pentru a fi redat ca salvator al lui Coposu tânărul ales al lui Brucan, Petre Roman, prim-minstrul FSN și fiul tovarășului ilegalist Walter Roman de la Editura Politică a PCR. Realitatea de la sediul PNȚ, pe care o vedeți în premieră, după 29 de ani, în imaginile video prezentate aici de Ziaristi Online, a fost cu totul alta: autorul detensionării situației stradale pentru a se reuși extragerea lui Corneliu Coposu din sediul asediat, unde risca să fie linșat, a fost Cazimir Ionescu, care a și rămas apoi în clădire pentru a o apăra de la distrugere, după cum l-a asigurat pe bătrânul lider țărănist. Ne întrebăm, totuși, de ce intelectuali fini ca Andrei Pleșu și Mihai Șora, membri fondatori ai GDS, nu au tresărit la acest moment horror care a demonstrat modalitatea de operare a FSN și au rămas în continuare, cuminți, la locurile și în fotoliile lor de miniștri ai FSN, chiar și după sângeroasa mineriadă din iunie 1990. Dar aceasta este altă discuție. Imaginile din 29 ianuarie 1990 vorbesc de la sine, prevestind ce va urma…

Mai jos, fotografii realizate de Emilian Săvescu la demonstrația din 28 ianuarie 1990 și a doua zi, 29 ianuarie 1990, în Palatul Victoria:

Fotografii © de Emilian Săvescu

Respectaţi dreptul de autor şi nu preluaţi fără citarea autorului şi a sursei!






Demonstratia din 28 ianuarie 1990 si, apoi, ziua de 29 ianuarie 1990, in Palatul Victoria:



Celebrul zambet al lui Iliescu si un remember din decembrie 1989, Piata Revolutiei

Sursa: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

2 comments

  1. Gogu de la Gaze

    90% Din manifestantii de atunci,sunt alegatorii de astazi ai PSD-ului,asa ca nu va mai nelinistiti…Astia-s “soldatii” cu astia defileaza Romania de astazi.Jegul de ANDREI PLESU si-a ridicat propria-i statuie cu ajutorul Lui Liicheeanu-Humanitas,iar voi TOTI FRAIERII le-ati mancat porumb din palma.VA MERITATI SOARTA ROMANILOR!De 30 de ani v-ati complacut in aceasta mocirla de societate corupta,deoarece,85 %din populatia din Romania este corupta,aceasta boala tipica romaneasca nu se vinde cu una cu doua,va mai trebuie 1500 de purificare totala!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.