După o demonstrație a partidelor istorice (PNȚ-CD și PNL) care a avut loc pe 28 ianuarie 1990 în Piața Victoriei, ca replică la anunțul FSN că se transformă în partid…
Corneliu Coposu şi Larry Watts s-au întâlnit, fiecare dintre ei atent supravegheat de Securitate, de câteva ori atunci, şi încă de mai multe ori după 1989.
Din păcate pentru domnul Pacepa, deteriorarea relaţiilor sovieto-române în domeniul informaţiilor din 1963 este acum confirmată şi reconfirmată dincolo de orice îndoială, de arhivele fiecărei alte membre est-europene ale Pactului de la Varşovia, inclusiv de cele ale Comitetului Central Sovietic şi ale KGB-ului.
Pacepa însuşi a fost un apropiat al Elenei Ceauşescu, în jurul căreia s-au adunat şi culturnicii internaţionalişti în frunte cu Gogu Rădulescu, Z. Ornea et comp. Ceausescu la Proces: „Dar asta înseamnă nimicirea României!”
În răspăr cu opiniile îndeobşte împărtăşite în rîndurile istoricilor români în ceea ce-l priveşte pe fostul adjunct DIE, istoricul american dinamitează imaginea acestuia, susţinînd că ‘’trădarea’’ lui Pacepa ar fi fost în realitate regizată de sovietici cu scopul de a dezinforma serviciile secrete americane în privinţa regimului de la Bucureşti şi a induce o stare de reticenţă a americanilor faţă de statul român.
Ion Mihai Pacepa, dacă era vocea lui, fiidcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit duminică seara un interviu la B1 TV, la împlinirea a 35 de ani de la defectarea sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României.
O tresărire de orgoliu a avut Ceaușescu, care, la Congresul XIV, a cutezat să pună problema desființării urmărilor Pactului Ribbentrop-Molotov cu destulă directețe. A fost – scrie Codreanu – ultima lui licărire de conștiință românească, de care și-a bătut joc în clipa în care a ajuns la mal (n.n.: apropo de zicala cu înecatul la mal).
“Legenda neagra”: „distorsionarea atentă a istoriei unei naţiuni, perpetuată de inamicii ei, pentru a o învinge. O distorsionare cât mai monstruoasă posibil, cu scopul de a atinge un anumit scop: descalificarea morală a unei naţiuni (…) în orice mod posibil.”
Petrică, vrednic pui de cominternist, care nu cunoaște fairplay-ul, pentru care nu există luptă politică, doar pumnul vârât în gură, nici măcar nu s-a sinchisit să mascheze semnele de încurajare, menite să stârnească echipa de zgomote. I-am atras atenția și lui Iliescu și atunci am văzut, pentru prima dată, gestul necontrolat pe care îl are când îi faci observație și nu-i convine: pleacă scurt capul pe umărul drept și bâțâie din picior.
“Poate la militari m-a deranjat cel mai tare hămeseala: erau așa de grași că mă temeam că, dacă ar fi nevoiți să se aplece să ridice ceva de pe jos, ar trăsni asistența cu vreo bășină scăpată sau ar rămâne înțepeniți, cu turul pantalonilor plesnit peste fesele umflate.”