Gânduri de sâmbătă cu Profesorul Ilie Bădescu. Ce se întâmplă cu lumea noastră și cu popoarele Europei? Se cuvine să vorbim despre europeni ca atare? Încotro ne îndreptăm ca civilizație? Ce va mai fi Europa peste un veac? - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Gânduri de sâmbătă cu Profesorul Ilie Bădescu. Ce se întâmplă cu lumea noastră și cu popoarele Europei? Se cuvine să vorbim despre europeni ca atare? Încotro ne îndreptăm ca civilizație? Ce va mai fi Europa peste un veac?

De vorbă cu sociologul Ilie Bădescu, specialist în geopolitică și noologie

Începem o serie de interviuri cu prof. Ilie Bădescu, în chestiuni de maximă urgență ale vremurilor noastre, la noi acasă și în lume. Interviurile vor fi publicate într-o periodicitate săptămânală și nu vor depăși o anume lungime spre a face accesibil timpul lecturii lor. Mai facem precizarea că aceste interviuri derivă din cartea pregătită spre editare de către autorul ei, prof Ilie Badescu, sub titlul „Capitalul genealogic al popoarelor” și care o să apară în cel mai scurt timp la Editura Mica Valahie, cea care, până acum, i-a oferit găzduire editorială ca și altor autori de mare însemnătate ai perioadei noastre. Profesorul Ilie Bădescu este membru corespondent al Academiei Române și director al Institutului de Sociologie al Academiei.

Genocidul pruncilor nenăscuți

Situația avorturilor în Europa. Linia roșie este pentru Românie. Sursa: WHO

Victor Roncea: Domnule Preofesor, ce se întâmplă cu lumea noastră și cu popoarele Europei? Se cuvine să vorbim despre europeni ca atare? Încotro ne îndreptăm ca civilizație? Ce va mai fi Europa peste un veac?

Prof. Ilie Bădescu: Îți propun să răspund la aceste întrebări într-o sucesiune. Să stăruim azi și aici asupra primelor două întrebări (la care oricum vom mai reveni), urmând ca la celelalte să venim cu răspunsuri potrivite acestui gen de interviu în dialogurile ulterioară cu mulțumirea că suntem găzduiți în acest cotidian. Ca să ne dăm seama de ceea ce se întâmplă cu lmea noastră, cu lumea în genere, este bine să porinim de la puterile care țin o lume. Care sunt acestea? Unii consideră că decisive sunt puterile economice, banii, averile materiale etc. Alții, adaugă la puterile care țin lumea în sistemele ei de ordine și control, și puterea militară, de la armamente la inteligence. În fine, tot mai puțini, aleg să considere între puterile lumii și cultura sau puterea spirituală (într-o alocuțiune a sa la Zilele Culturii Naționale, academicianul Eugen Simion a vorbit despre puterea culturii). Aș dori să atrag atenția asupra celei mai însemnate dintre puteri, fără de care cad și economiile, și armatele și, într-o măsură, și culturile. Care este aceasta? Puterea progeniei sau genealogică. Aceasta garantează dăinuirea simplă a popoarelor, puterea dăinuitoare. Fără de o asemenea putere, economiile, armatele, culturile se sting din lipsă de combatanți. Chestiunea pare simplă la prima vedere. În realitate este ceva mai complicată și în fața ei au căzut la examen imperiile cele mari, în frunte cu Imperiul Roman. Fenomenul declinului genealogic n-a putut fi oprit nici chiar de marii stăpânitori de imperii, remarcă Spengler. „Suverani după suverani în vremurile romane, de la Nerva la Marc Aureliu n-au putut să-l stopeze”. Populaţia continua să descrească rapid şi masiv în ciuda “legii disperate a lui August în sprijinul căsătoriei şi al copiilor, lex maritandes ordinibus, care a exercitat o acţiune mai deconcertantă decât înfrângerea lui Varus, în ciuda adopţiunilor masive şi a stabilirii neîntrerupte a soldaţilor barbari care să populeze regiunile devenite pustii şi în ciuda enormelor facilităţi materiale instituite de Nerva şi Traian pentru a creşte copiii părinţilor săraci” (Spengler, Declinul Oocidentului, Editura Beladi, p 119).

Concluzia lui Spengler este de o remarcabilă severitate. “Pe această treaptă a tuturor civilizaţiilor începe etapa multiseculară a depopulării alarmante. Întreaga piramidă a umanităţii capabile de cultură se prăbuşeşte chiar de la vârf: mai întâi metropola (oraşul mondial), apoi oraşele obişnuite de provincie şi, în sfârşit, satul, care mai întârzie câteva momente depopularea prin exodul constant şi nelimitat al celor mai buni oameni ai săi. Până la urmă nu mai rămâne decât sângele primitiv, dar golit de elemente fecunde şi sănătoase. Reapare tipul fellahului” (ibidem). Acest tsunami civilizațional lovește cu forță devastatoare familia și sistemul ei de valori, ceea ce se traduce, evident, în regresul populației copiilor la scara întregii civilizații, așa cum constatăm chiar în cazul Europei postmoderne. Cu aceasta răspund celei de-a doua întrebări pe care mi-ai pus-o: da, se cuvine să vorbim despre europeni, mai exact spus, despre neamul europenilor, precum marele istoric al antichității vorbea în străvechime despre neamul tracilor, ca fiind cel mai numeros dintre neamuri. Europenii par a fi bântuiți azi de ceea ce s-ar cuveni să numim „bletemul tracic”, adică stingerea lor ca neam. Să fie acesta adevărul? Să începem prin a distinge profilul lor genealogic, de neam. Ce fel de neam sunt europenii? Care este apartenența lor distinctivă la scara planetei? Răspunsul, în acest caz, este la îndemână și te uluiește câtă mobilizare și cerneală se consumă pentru a subtiliza acest răspuns așa de evident. Europenii sunt un neam iudeo-creștin, care au dezvoltat o civilizație creștină și un tip de ordine de același tip, pe care Toynbee o numește Respublica Christiana. Aceasta a fost lovită de curentul secularizării și de „revoluția sexuală”, mai exact spus, de anarho-sexualismul postmodern, care pune pe picior de egalitate și demnitate cuplurile progenice, capabile să aducă pe lume copii, cu perechile homogenice, care n-au acces la fertilitate fiindcă se întemeiază pe regula excluziunii celui de alt sex (excluziunea regulii pe care se întemeiază actul constituirii familiei heterosexuale). Nu sunt adeptul strategiilor de discriminare a vreunei forme de uniune sexuală, dar este absolut necesar să distingem între căsătoriile legitime care pot contribui la reproducerea capitalului genealogic și deci a puterii progenice a popoarelor și cuplurile care nu sunt căsătorii pentru că nu pot contribui structural și nuclear la acest proces de reproducere a stocului genealogic, adică a capitalului simbolic al apartenenței prin care se dobândesc și denominațiile de „căsătorie”, „familie” etc.

Instituția căsătoriei este monopolul genealogic al unui popor și se alocă celor care pot contribui virtualmente la reproducerea și deci la augmentarea capitalului genealogic al acelui popor. Ceilalți au dreptul la orice formă de uniune sexuală dar nu la denumirea improprie lor de cuplu căsătorit, fiindcă ar fi ca și cum cineva ar pretinde să poarte același nume cu tine, el fiind diferit de tine, altcineva. Căsătoria este o persoană morală cu identitate inconfundabilă și oricine preia în mod impropriu acest nume se face vinovat de furt de identitate. Statele și deci legea trebuie să decidă dacă vor pune pe picior de comună identitate cele două tipuri de grupare sexuală, dacă le vor denumi la fel, când, în ralitate, ele sunt așa de diferite structural, funcțional, antropomarital etc. Prin urmare, revenind, popoarele lumii, după neamul lor etnospiritual (iudeo-creștin, la europeni, islamic la musulmani, budist la indieni, sino-confucianist la chinezi etc.), se diferențiază în funcție de puterea lor progenică, adică de capacitatea de a-și reproduce stocurile genealogice, suportul bio-spiritual al neamului (al apartenenței). Trec peste faptul că stocul genealogic este suportul biorelațional al ființei identitare a unui popor spre a sesiza lucrul extrem de important că stocul genealogic este singura formă de capital pe care popoarele o pot folosi în competiția lor genealogică, adică de neam. Popoarele se află în competiție prin capitalurile lor, deci inclusiv prin capitalul genealogic sau de neam nu doar prin cel economic. Ele își afirmă neamul de apartenență deopotrivă discursiv dar și reproductiv, adică prin puterea lor progenică, de reproducere a capialului genealogic propriu.

Stocul genealogic dă unui popor forța de care dispune în spațiul de interfață cu alte popoare și înlăuntrul aceleiași civilizații între ramurile etnoidentitare, de neam, ale acestei civilizații. Europenii se disting de alte neamuri civilizaționale prin aceea că sunt de neam iudeo-creștin, adică sunt popoare biblice, chiar dacă între ele există multe diferențieri, de la cele etnolingvistice, care fac parte și ele din bogăția spirituală a neamului europenilor, la scara lumii. Dacă identificatorul acesta de neam spiritual (iudeo-creștin) se diminuează ori este abandonat, popoarele și deci neamul lor spiritual își pierd puterea între cei de neamuri diferite. Una dintre căile declinului este diminuarea puterii progenice, adică a contribuției generațiilor la reproducerea stocului genealogic al celor de neam european. Altfel spus, europenii adoptă culturi antigenice, care induc un fel de reacție intropunitivă, o auto-agresiune identitară, începând cu reducerea voluntară a ratei fertilității totale (folosită în calcularea indicelui de progenie). Rata medie a fertilității totale a europenilor (cele 31 de popoare) este de circa 1,38 copii la o femeie fertilă (departe de rata de înlocuire genealogică a cuplurilor. La unele popoare rata fertilității este de 1,2, Italia, 1,1, Spania, 1,3, Germania, 1,3 România etc.). Pe cale de consecință, europenii se auto-dezarmează diminuându-și, cu fiecare ciclu marital, stocul genealogic, adică singura formă de capital care le conferă putere de dăinuire sau de simplă reproducere. Dacă ți-ai pierdut sentimentul apartenenței de neam, toate cele care decurg de aici, de la fertilitate, la respectul spre cult față de mamă și copil, își pierd relevanța.

Zămislirea și nașterea de prunci sunt percepute ca fenomene zoologice (căci pruncului din pântece i se refuză statutul antropic, de făptură umană, iar această vicleană filozofie ne-a împins pe mulți, la vremea nemerniciei noastre, spre decizia abortivă) și medicina umană se confundă cu cea veterinară. În aceste condiții, mamele sunt dispuse să se alinieze, să se înregimenteze într-un tragic genocid împotriva pruncilor zămislți dar încă nenăscuți. Acest război al mamelor rătăcite (și, finalmente, denaturate, cu știință sau fără de știință) contra pruncilor fără de nici un ajutor, de nicăieri, (Dumnezeu nu intervine, fiindcă Dumnezeu nu retrage libertatea umană sub nici o formă, de vreme ce aceasta este darul cel mai de preț acordat omului prin voie divină și deci prin libertate divină), coboară omenirea și popoarelor într-o zonă a tenebrelor. Cine, câte din cuplurile, cununate ori ba, ar putea să stea drept și fără de spaimă în fața lui Dumnezeu în legătură cu această „crimă” admisă de legislația europeană, ba așezată sub ideea vicleană a drepturilor omului (ferească Dumnezeu!)? Trebuie să mărturisim și să ne căim în fața lui Dumnezeu și a pruncilor noștri fiindcă vinovați suntem și numai milostivrea divină ne va feri de osânda veșnică. Închei aici și spun că numai lacrima căinței spală păcatul acesta. Să ne facem vrednici, bărbați și femei, soți și soții, de ofranda lacrimii de căință și să plângem împreună cu Rahila fiindcă pruncii aceia nu mai sunt. Îți propun să urmărim împreună linia de evoluție a puterii progenice a popoarelor europene, fiindcă aceasta se reflectă în indicele puterii genealogice sau de neam, al puterii de dăinuire deopotrivă a fiecărui popor și a neamului europenilor în fața celor de alt neam decât al lor, adică decât neamul iudeo-creștinilor, la scara planetei. E bine să ne reamintim că de 300 de ani s-au izvodit în Europa ideologii contrafamiliale, potrivnice ideii de neam și mai ales potrivnice iudeo-creștinismului ca identificator unic de aparatenență al europenilor în context planetar. Să continuăm.

(Va urma)

Sursa: Ziaristi Online

Alte resurse: ProVita București / Cultura Vieții

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.