Jurnalistul român Vlad Cubreacov, președinte al cunoscutei Asociații basarabene Răsăritul Românesc și unul dintre cei care au reușit reactivarea Mitropoliei Basarabiei, primește anul acesta Premiul “Mile Cărpenișan pentru Curaj și Excelență în Jurnalism” din partea Asociației Civic Media, care a înființat acest premiu, ce poartă numele jurnalistului de război timișorean plecat prea devreme dintre noi, pentru a recompensa ziariștii care își dedică activitatea lor românilor din țară și din jurul României indiferent de riscuri.

Vlad Cubreacov a primit recent interdicție de a intra pe teritoriul Ucrainei. Anunțul a fost făcut public de către Ruslan Storojuk, șeful Securității ucrainene din regiunea Cernăuți. Un alt jurnalist român, Viorel Patrichi, a primit și el aceeași sancțiune, informa ActiveNews la inceputul anului. Tot în aceeași perioadă întregul conținut al blogului său de pe platforma wordpress, construit în mai bine de un deceniu, a fost șters în urma unui atac extern. În prezent acesta și-a reluat activitatea pe un nou blog: https://cubreacovblog.wordpress.com. Analizele sale pot fi găsite și pe portalul Ziaristi Online.

Vlad Cubreacov

O listă incompletă a celor care au fost declarați persona non grata în Ucraina în cursul ultimilor ani îi include pe următorii cetățeni români: preoții Mitropoliei Basarabiei Nicolae Asargiu și Anatolie Hristea, originari din sudul Basarabiei (regiunea Odesa), Mircea Druc, fost premier al Republicii Moldova, Valentin Țigău, jurnalist, Simona Lazăr, jurnalistă, Victor Roncea, jurnalist, Marian Voicu, jurnalist, Iulia Modiga, jurnalistă, Eugen Popescu, director general al Institutului ”Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Sergiu Dan, jurnalist și consilier parlamentar originar din regiunea Transcarpatică, Constantin Codreanu, parlamentar, Vlad Durnea, președinte al Organizației Studenților Basarabeni din România și consilier parlamentar, scriitorii George Muntean, Ion Beldeanu și Eugen Pătraș, fost vicepreședinte al Societății pentru Cultură Românească “Mihai Eminescu” din Cernăuți, Constantin Moroșanu, președintele ”Asociației Prietenii Basarabiei, Bucovinei și Ținutului Herta”, Alexandru Teodoreanu, director al Asociaţiei Stindard și regretatul Vasile Ilinca, cercetător și scriitor veteran care nu a mai apucat să-și vadă mormântul părinților. Vasile Ilica a fost martor al Masacrului de la Fântana Albă și membru de onoare al Asociației Naționale pentru Cultul Eroilor cât și membru al Asociația “Pro Basarabia și Bucovina” și Societății pentru Cultură Românească “Mihai Eminescu” din Cernăuți și a fost distins pentru activitatea sa, printre multe altele, cu „Premiul Document” al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova şi Biroului de Informare al Comisiei Europene din Republica Moldova si cu Decoratia de Aur – Emblema de Onoare a Armatei României.  Dl. Vasile Ilica a fost premiat şi de Asociaţia Civic Media şi Basarabia-Bucovina.Info cu Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în jurnalism. De asemenea ziariştii Radio România Simona Lazăr şi Valentin Ţigău, au primit Premiul “Mile Cărpenişan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism 2016, pentru activitatea lor prodigioasă în slujba Adevărului şi a Valorilor Româneşti (VIDEO).

Ceea ce se petrece azi, prin interzicerea unui drept universal pentru jurnaliștii români Vlad Cubreacov si Patrichi Viorel este dovada că absolut nimic nu s-a schimbat la nivelul aparatului de securitate ucrainean, care reprezintă cu adevarat statul revanșard Ucraina, a comentat Victor Roncea. Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania și asocia’iile românești, europene și internaționale ale jurnalistilor ar fi trebui sa protesteze energic. Nu au facut-o. Simbolic, îi acordăm noi acest Premiu In Memoriam Mile Carpenisan pentru întreaga sa activitate publicistică în slujba României și a valorilor românești.

Anunțat în general de Ziua Libertății Presei – 3 Mai, anul acesta acordam Premiul pe 27 mai, în cinstea menționării pentru prima oară într-un hrisov a Marii Uniri, la 1600, de către Mihai Viteazul.

Începând din 2010, Civic Media a premiat de 3 Mai – Ziua Libertăţii Presei – jurnalismul de front, prin Dan Niţescu, fostul operator şi prieten al lui Mile Cărpenişan, reţinut abuziv de autorităţile de la Chişinău în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, pe ziaristrul free-lancer Cristian Botez, un veteran al majorităţii războaielor de pe glob din ultimele două decenii şi jumătate, cât şi pe jurnalistul orădean Florin Budea, care s-a luptat pentru adevăr în instanţă cu vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes, apoi pe redutabilul analist de politică internaţională – şi nu numai – Corneliu Vlad, din vechea şcoală românească de politică externă naţională, urmat de Dan Tanasă, energicul blogger şi apărător al drepturilor românilor din Harghita şi Covasna, pentru ca apoi să-l recompensăm pentru întreaga sa activitate nepreţuită pe cercetătorul bucovinean Vasile Ilica, veteran de război şi “persona non grata” în Ucraina, acum plecat dintre noi fără a-şi fi mai văzut plaiurile natale, urmat de istoricul şi jurnalistul basarabean Alexandru Moraru pentru ca apoi să recompensăm onorific plurivalenţa şi profesionalismul a doi jurnalişti extraordinari, soţii Simona Lazăr şi Valentin Ţigău, ziarişti de marcă ai Radio România, interzişi în Ucraina pentru reportajele lor despre românii din sudul Basarabiei,  întoarcându-ne apoi la celalalt obraz pălmuit al României, Premiul “Mile Cărpenişan” 2017 a fost oferit Publicaţiei Buletin de Carei şi Doamnei Daniela Ciută, pentru întreaga sa activitate neobosită ca ziaristă și Preşedinte al Despărţământului ASTRA Carei şi filialei Carei a Asociaţiei Foştilor Refugiaţi, Strămutaţi şi Expulzaţi din Ardealul de Nord în urma Dictatului de la Viena din 1940, anul trecut beneficiarul Premiului fiind jurnalistul de politică internațională Mădălin Necșuțu, coordonator al ediției online a Evenimentului Zilei de Moldova (evzmd.md) și vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor Români (AIJR), format în departamentul de politică externă națională al ziarului ZIUA.

În memoria lui Mile Cărpenişan reamintim una din ultimele sale dorinţe, lăsate în eter: “Vă provoc să fiţi oameni! În fiecare zi, vă provoc să faceţi câte o faptă bună”. Să nu uităm nicicând această “provocare”. Doamne, ajută!

Asociaţia Civic Media

Corneliu Vlad

Victor Roncea

In Memoriam Mile Cărpenişan Ro

INFO Vlad Cubreacov:

INTERZIS ÎN UCRAINA. DECIZIE SBU

“Aflu cu perplexitate abia acum, dintr-o știre dată publicității alaltăieri, 16 ianuarie 2019, că Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) mi-a interzis intrarea în această țară. Faptul interdicției a fost adus la cunoștință publică, într-o conferință de presă, de către Ruslan Storojuk, șef al Secției SBU din regiunea Cernăuți. Interdicția i s-a aplicat și domnului Viorel Patriche (probabil este vorba despre domnul Viorel Patrichi), menționat cu numele în conferința de presă, dar și altor doi cetățeni români. Cele comunicate de către șeful Secției SBU din regiunea Cernăuți se rezumă la următoarele: ”За розповсюдження матеріалів уніоністського змісту заборонено в’їзд громадянам Румунії Віорелу Патріке та Владу Кубрякову” / ”Pentru răspândirea materialelor având conținut unionist le este interzisă intrarea cetățenilor României Viorel Patriche și Vlad Cubreacov”. Alte detalii nu-mi sunt cunoscute. Întrucât conferința de presă ținută de șeful Secției SBU din regiunea Cernăuți a fost una de bilanț, reflectând activitatea respectivei structuri în anul 2018, presupun că interdicția de intrare în Ucraina mi-a fost aplicată anul trecut. De-a lungul anilor, SBU le-a aplicat mai multor jurnaliști români interdicția de intrare în Ucraina. Au existat cazuri când aceste interdicții au fost ridicate urmare a unor procese de judecată intentate Serviciului de Securitate al Ucrainei. Prezint mai jos imaginea știrii de pe portalul de limbă ucraineană BUKNEWS din Cernăuți.”

INFO Patrichi Viorel:

România trebuie să denunțe „tratatul de prietenei și bună vecinătate” cu Ucraina

“Cu vreo trei ani în urmă, am fost invitat la Cernăuți de Asociația Pro Basarabia și Bucovina. Am acceptat, mai ales că nu mai fusesem acolo din 1994. A mers și domnul Mircea Druc cu noi. Fostul premier de la Chișinău se bucura că va revedea orașul în care a trăit în tinerețe. La Vadu Siret, l-au dat haholii jos din autocar. Le-am cerut explicații și nici nu au vrut să audă.
Acum m-au plesnit și pe mine. Sigur, nu mă cutremur, dar aș fi vrut să revăd niște prieteni din Cernăuți.
Kievul a dat o lege a educației, prin care limba română se interzice în grădinițele și în școlile din Ucraina. La fel se va întâmpla și cu bisericile. Estimp, politrucii de la București – indiferent de culoare – ne arată ei că trebuie să sprijinim „necondiționat” independența, int5egritatea și suveranitatea Ucrainei. Doar Traian Băsescu a făcut excepție din această perspectivă la conducerea României. De aceea, avea „presă proastă” în Ucraina și în Rusia. Klaus Iohannis are însă ”presă bună”.
Pentru că încalcă brutal tratatul semnat de Lenid Kucima și Emil Constantinescu, România trebuie să denunțe acest document nefericit, dovada trădării naționale pe timp de pace. Nimeni nu stătea cu naganul la urechea Țapului, dar Kucima i-a dat ulterior cea mai înaltă distincție a Ucrainei. Oare de ce?
Anexez un comentariu pe care l-am scris ca protest atunci când Mircea Druc a fost întors din drum ca un infractor.
Iar statul român nu a făcut nimic nici până astăzi!…”

Ucraina – un stat condus de sălbatici: Mircea Druc a fost dat jos din autocar la Vadu Siret, ca un infractor, şi întors în România

de Viorel Patrichi

Aflat într-un autobuz care mergea la deschiderea Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” de la Cernăuţi, Mircea Druc a fost anunţat la frontieră că este persona non grata în Ucraina. Fostul premier anti-sovietic de la Chişinău a fost nevoit să se întoarcă pe jos până în Vama României, de unde a fost recuperat de primarul din oraşul Siret.
„Când aţi primit informaţia că Mircea Druc are interdicţie în Ucraina?”, l-am întrebat pe ofiţerul care controla operaţiunea. „Astăzi”. După care, înţelegând poate că a făcut o gafă, a adăugat zâmbind: „Probabil că are interdicţie de pe timpul regimului Ianukovici…” Şi a zâmbit. L-am întrebat, deşi era inutil, dacă ştie cine a fost Mircea Druc. Nu ştia.
Ulterior, autocarul nostru a fost ţinut trei ore la frontieră.
Este o ruşine pentru România, mai ales că reprezentanţii noştri, fără să-i rugăm noi, declară frecvent că „sprijină necondiţionat aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană”. De ce necondiţionat? De unde această disponibilitate chioară, dacă Ucraina continuă să interzică intrarea cetăţenilor noştri acolo, dacă nu respectă drepturile elementare ale conaţionaililor noştri?
Înaintea acestui incident regretabil, Mircea Druc îmi spunea în autobuz că este probabil ultima oară când mai merge în nordul Bucovinei, unde a trăit mai mulţi ani şi că ar vrea să-şi ia rămas bun de la oamenii şi locurile dragi. Mai apoi, ajuns la Cernăuţi, unii români îmi ofereau tot felul de supoziţii: „Regimul Ianukovici i-a interzis intrarea, ascultaţie ce vă zic eu…” „Scroafele de ucraineni au făcut-o”… „Am aflat din sursă sigură – este mâna lungă a Rusiei. Mircea Druc avea viză de tranzit pentru Rusia…” „Tot cozile naostre de topor au făcut-o. Au sunat la Ambasada Ucrainei şi au anunţat că Mircea Druc este în autocar”…
Nu ştiu care este varianta cea mai plauzibilîă, dar, cu siguranţă, Kievul nu dă asemenea interdicţii la solicitarea unor indivizi oarecare fiindcă riscă deteriorarea gravă a relaţiilor cu Bucureştiul. Dacă mai contează acest lucru. De fapt, Ministerul Afacerilor de Externe de la Bucureşti a promis cvă îl va convoca pe ambasadorul Teofil Bauer: „În cursul zilei de mâine, 11 mai 2015, MAE va solicita clarificări ambasadorului ucrainean la Bucureşti. De altfel, subiectul interdicţiilor de intrare în Ucraina pentru un număr de cetăţeni români a fost ridicat de partea română cu mai multe ocazii, inclusiv în discuţiile la nivelul miniştrilor afacerilor externe, atât în cadrul vizitei la Bucureşti a ministrului ucrainean de externe (februarie 2015), cât şi cu prilejul discuţiilor ulterioare, inclusiv telefonice, respectiv prin demersuri ale ambasadei României la Kiev în relaţia cu autorităţile ucrainene (ultimul demers fiind efectuat în urmă cu două săptămâni)”, se arată în comunicatul MAE.
Vasile Tărâţeanu a sintetizat cel mai bine momentul acestui scandal politico-diplomatic: „Mircea Druc, fostul prim ministru al Republicii Moldova, a dorit să vină la noi aici. Nu a putut să treacă. Eu cred că sunt nişte rămăşiţe ale mentalităţii sovietice, ale politicii imperialiste sovietice, pe care le mai au unii funcţionari din diverse instituţii ucrainene. Este aici şi lipsă de educaţie, este şi o teamă nefondată, nu ştiu de ce. El a fost profesor la Universitatea din Cernăuţi, profesor la Institutul de Medicină, nu a făcut niciun rău niciodată. A trăit în Cernăuţi şi este membru fondator al Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina. Să pui interdicţie unui asemenea om, la vârsta lui şi cu asemenea merite, eu cred că este o gafă monumentală a unor pseudo-politicieni ucraineni. Nu cred că aceasta este politica actuală a conducerii ucrainene. Poate este politica unor figuri sinistre din politica ucraineană, din diverse structuri ucrainene, care se tem şi de umbra lor. Cu asemenea decizii, ei aduc deservicii statului ucrainean şi demersurilor acestuia pentru aderarea la Uniunea Europeană. Iar noi, deoarece mergem pe cale nouă, europeană, şi vrem cu toţii să fim liberi în Europa, sperăm că vom scăpa de asemenea obstacole care aduc mari deservicii poporului ucrainean şi statului ucrainean, cetăţeni loiali ai căruia noi suntem cu toţii.”
De fapt, nu este prima dată când Kievul ia asemenea decizii, deşi aceasta este cea mai gravă. Un caz care frizează absurdul este al unui bătrân de 91 de ani, din Satul Mare. Refugiat aici din faţa tancurilor sovietice de după război, el voia să mai meargă o dată în locurile natale din nordul Bucovinei. La frontieră, ucrainenii i-au comunicat că este persona non grata. Era un pericol pentru Ucraina suverană şi independentă…
Când o oglindă se sparge în mii de bucăţi, fiecare ciob reflectă aceeaşi realitate, doar la dimensiuni mai mici. Ucraina a preluat de la Uniunea Sovietică aceleaşi năravuri – deznaţionalizarea românilor şi a celorlalte etnii autohtone, deci şi a ruşilor, motiv pentru care a izbuncit şi războiul din Donbass, primitivismul în relaţiile cu alte state şi minciuna afişată pe arena internaţională.

Eugen Pătraş a inaugurat Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi

Pe 9 mai, în faţa şcolii din satul Stăneşti, s-a dezvelit bustul scriitorului Vasile Posteucă. Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, a finanţat realizarea statuii lui Vasile Posteucă din Stăneşti. El este un susţinător discret al românilor din nordul Bucovinei. „Vasile Posteucă este un simbol, prin care a trecut neamul românesc în ultimele decenii, în special, după război. Viaţa lui a fost un întreg coşmar. Nu şi-a putut reîntregi familia. Soţia şi copiii trăiau în România şi nu li se permitea să plece în Occident la el. Abia în ultimele lui zile de viaţă, a putut să-i vadă. Toată viaţa a luptat pentru românism, pentru promovarea imaginii adevăratei Românii, pentru apărarea valorilor şi a drepturilor noastre istorice. Un mare scriitor nedreptăţit. Iată că, după 75 de ani, de când a plecat din sat, Vasile Posteucă revine în satul Stăneşti, eternizat în bronz. El scotea revista „Drum” în exil,” povesteşte Vasile Tărâţeanu.

Avocat, om de afaceri, originar din regiune, Eugen Pătraş este un Mecena al românilor din Cernăuţi. Neobosit militant pentru drepturile lor, a fost pus în faţa aceleiaşi interdicţii de a mai călca în nordul Bucovinei. Mai mult, Ucraina a cerut imperativ şi celorlalte state membre din Comunitatea Statelor Independente să procedeze la fel faţă de Eugen Pătraş. Era aceeaşi hăituire de tip bolşevic. Subtil cunoscător al legilor, el a renunţat la cetăţenia ucraineană şi a dat în judecată Ucraina la Tribunalul de la Haga. Ca om de afaceri din România, a cumpărat o clădire pe fosta Stradă Domnească din Cernăuţi, astăzi Kobîlianskaia. A adus arhitecţi şi designeri din Bucureşti şi de la Chişinău. După trei ani de muncă, pe 10 mai 2015, a tăiat panglica acestei instituţii pe care a fondat-o pe banii lui, fără ajutorul României. Meritul Bucureştiului este că măcar nu l-a împiedicat s-o facă. I-a invitat la ceremonie pe Klaus Iohannis şi pe Victor Ponta, dar a primit numai mesajele lor de felicitare.
O zi frumoasă de mai. Probabil peste două mii de români au umplut din zid în zid Strada Domnească din Cernăuţi. Mai întâi, a avut loc o paradă a costumului popular din nordul Bucovinei. Au fost prezentate mesaje de salut din partea autorităţilor ucrainene şi române. Au venit aici şi reprezentanţii consiliilor judeţene Alba şi Bistriţa-Năsăud, un gest cald din partea transilvănenilor. Apoi, Eugen Pătraş a tăiat panglica împreună cu soţi şi cu fiica. Măcar pentru această noutate absolută în tot spaţiul românesc şi TVR1 tot trebuia să prezinte evenimentul. Nu vorbesc de televiziunile comerciale, care au predilecţia lor morbidă pentru Elena Udrea. Pentru asemenea jurnalişti, Burkina Fasso este mai aproape decât Cernăuţii…
Despre semnificaţia deschiderii Centrului Cultural Român de la Cernăuţi, acelaşi Vasile Tărâţeanu spunea: „În primul rând, acest centru simbolizează legătura cu patria noastră istorică, deşi nu s-a întâmplat aşa cum trebuia să fie. De peste 20 de ani, noi solicităm Guvernului României, Ministerului de Externe, Parlamentului, Preşedinţiei să deschidă la Cernăuţi un Institut Cultural Român. Cum s-au deschis la Paris, Berlin, Viena, Lisabona, Budapesta, Chişinău – în total 27 de oraşe din lume. Demnitarii români şi ucraineni nu au putut găsi o limbă comună între ei şi nu s-a putut face nimic. Dacă am văzut că nu se poate, noi ne-am adunat: societatea publică şi capitalul privat. Am constituit o organizaţie non-guvernamentală cu denumirea Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, care a fost unul din cele mai proemeninente personalităţi din istoria românilor din Cernăuţi. Omul care a rupt Bucovina de Galiţia. Dacă nu ar fi fost el, noi nu mai vorbeam astăzi româneşte. Bucovina a devenit astfel ducat aparte al Imperiului Austro-Ungar şi s-a salvat de la invazie şi deznaţionalizare totală. El a fost căpitanul Bucovinei, mareşalul Bucovinei, a condus provincia. A pus bazele unor instituţii fundamentale, cum a fost Universitatea de Stat din Cernăuţi. Erau trei fraţi care au fost membri ai Academiei Române, mari istorici şi conducători ai Societăţii pentru cultura şi literatura română în Bucovina, înfiinţate în 1872.”

„Răul triumfă acolo unde cei buni nu fac nimic”Eugen Pătraş este „omul fără de care minunea aceasta nu s-ar fi întâmplat, cum spunea Vasile Tărâţeanu. Tot ce a acumulat peste 20 de ani, de când a plecat de la Cernăuţi, a investit în acest institut. Organiza pelerinaje, filiale săteşti”.
Avocatul Pătraş a rămas la fel de modest. Parcă vorbeşte despre altcineva, dar ce sensuri găsim în ce spune el…
„În cei trei ani cât au durat lucrările, am avut emoţii pe care le-am stăpânit cu bine. Altfel, nu ajungeam la această realizare. Ţin să vă mulţumesc celor care m-aţi ajutat să realizăm acest lucru care, până mai de curând, părea o utopie. Proiectul centrului Cultural Român s-a zămislit din dragoste pentru neamul meu şi pentru limba română, din dorinţa de a-mi cinsti înaintaşii. Nu ascund că este un proiect de suflet, fiind conştient că multiplele probleme, care s-au acumulat de-a lungul timpului în cadrul comunităţii, nu pot fi rezolvate doar cu critici la bucătărie sau chiar în presă. Din simpla înregistrare a unor nelegiuiri, nu se schimbă nimic. Situaţia impune acţiuni şi fapte concrete. Nu ştiu ce gândeşte fiecare din dumneavoastră când trece pe lângă Librăria „Luceafărul” din Cernăuţi, unde nu există nicio carte românească. Personal, eu am un sentiment de ruşine pentru noi toţi. Ori nu se poate face educaţie şi cultură fără carte în limba maternă. Rămân la fel de valabile cuvintele proverbiale din testamentul lui Doxachi Hurmuzachi: „Să nu uitaţi că aveţi de împlinit trei datorii mari şi sfinte, pentru care veţi răspunde în faţa lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi a urmaşiulor noştri. Aceste trei datorii sunt: patria, limba şi biserica.” Nu-mi doresc ca acest centru să fie privit ca o construcţie, ci ca o idee care să ne unească şi să ne întărească. Fac un apel fierbinte la toţi să se implice în acest demers de revigorare a identităţii naţionale, întrucât este bine cunoscut faptul că răul triumfă acolo unde cei buni nu fac nimic. Situaţia este mult prea gravă pentru a nu înţelege că, de fapt, este în joc însăşi existenţa noastră pe aceste meleaguri, iar noi trebuie să acţionăm contra cronometru. Nu pot să n-o citez pe poeta ucraineancă Lina Kostenko: „Naţiunile nu mor de infratct. Pentru început, acestora li se fură limba.” Fac doar precizarea că această constatare este valabilă pentzru toate naţiunile.
Doresc ca acest centru să devină o oază a simţirii româneşti, un loc dorit de toţi cei care vin cu gânduri bune.”
Doctorul Gheorghe Nandriş din Sibiu, fiul Aniţei Nandriş, spunea pe bună dreptate: „Toate împliniruile au la temelia lor o jertfă. Să dea Dumnezeu să nu se cunoască de unde ai dat, domnule Eugen Pătraş, aşa cum spun ţăranii noştri din Mahala! În lunga istorie zbuciumată a românilor Bucovina, din ultimii 240 de ani, înfiinţarea acestui lăcaş de cultură românească va rămâne un punct de referinţă, o bornă de hotar, aşa cum a fost înfiinţarea Societăţii România Jună din Viena, care a format mulţi intelectuali români, sau a Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina în 23 ianuarie 1865.”
Interiorul acestui spaţiu spiritual este simbolic pentru românii din Cernăuţi. Pe fundal, se află o copie după tabloul care evocă intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia cu prilejul primei uniri. Nu lipseşte Coloana Nesfârşită a lui Constantin Brâncuşi. Într-o firidă albă, veghează busturile lui Burebista şi Ştefan cel Mare şi Sfânt. Aici este Cafeneaua Bucureşti. Alături este Librăria Mihai Eminescu, unde se expun cărţile de limbă română. Este mare nevoie de carte la Cernăuţi, dar mai ales de manuale de matematică, fizică, chimie în limba română. Numai cu literatura nu se menţine limba maternă în nordul Bucovinei, regiune care a ieşit din coşamrul Lenin şi a intrat în umbra lui Taras Şevcenko, scriitor care nu are nicio legătură cu oraşul Cernăuţi.
Au fost lansate două cărţi dedicate lui Eudoxiu Hurmuzachi: una scrisă de Dumitru Covalciuc şi alta de Ilie Luceac.
Rar mai auzi vorbindu-se româneşte prin oraş. Noroc de satele locuite preponderent de români, dar şi acolo pericolul este major. În ultimii 10 ani, s-au ucrainizat 25 de şcoli româneşti, evident prin cumpărarea unor trădători din comunitatea românească. Surse discrete susţin că Societatea culturală „Mihai Eminescu” a fost îngropată, Alexandrina Cernov a fost înlăturată şi autorul acestei „lucrări” a înfiinţat Liga pentru drepturile omului, însă localnicii susţin că nu-i ajută cu nimic atunci când autorităţile ucrainene le încalcă drepturile. Noi sperăm că lucrurile nu stau aşa, dar neînţelegerile dintre organizaţiile românilor din Cernăuţi au devenit patologice, câtă vreme adversarul este în altă parte.
În biserici, preoţii au obligaţia să predice şi în limba ucraineană, deşi credincioşii sunt numai români. Nici în perioada stalinistă nu s-a ajuns la asemenea exagerări.
Iată de ce era imperios necesară înfiinţarea acestui centru cultural din Cernăuţi.

Viorel Patrichi

RADOR

Ziaristi Online