Referatul de canonizare al Sfântului Ardealului Arsenie Boca de Ziua Națională a Deținuților Politici Anticomuniști

Ziua Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia a fost declarată în 2011 Ziua Națională a Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944 – 1989. Potrivit Legii 247/2011, ziua de azi prevede manifestări pentru aducerea aminte a celor care au pătimit înainte de 1989. Autoritățile centrale și locale, mass media publice ca și Ministerul Educației, în baza acestei legi, ar trebui să elaboreze și să ofere elevilor prezentări și culegeri de memorialistică despre eroismul luptătorilor anticomuniști și suferințe mărturisitorilor din temnițele bolșevice, fenomen care a încununat România cu o cunună de spini mântuitoare pentru întregul neam. Dar 9 ani n-au fost suficienți pentru aceasta. Așa cum 30 de ani par să nu fie încă de ajuns pentru a fi recompensat pe măsură sacrificiul sutelor de mii de mucenici pentru Hristos din închisorile satanice ale ocupantului sovietic al României, cum a fost cea de la Pitești sau Aiud, din minele de plumb de la Baia Sprie, de la Canalul ucigaș Dunăre-Marea Neagră sau în mlaștinile deznădejdii înfrânte în lagărul de la Periprava. La aceștia se adaugă zecile de mii de români uciși direct de invadatorul sovietic, din rândul preoților, monahilor, militanților pentru unirea cu țara și a credincioșilor din provinciile românești ocupate, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, deportați în masă și exterminați în stepele Kazahstanului și ghețurile Siberiei.

(…)

Primul fost deținut politic propus spre canonizare, cu dosarul completat și studiat de o comisie specială, părintele Arsenie Boca – Sfântul Ardealului, este, în mod nu prea explicabil, pus și el pe pauză. Evenimentul Zilei vă prezintă azi, de Ziua Națională a Deținuților Politici, integral, Referatul pentru canonizare transmis Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Episcopia Giurgiului, care are sub oblăduire Biserica de la Drăgănescu pictată de părintele Arsenie Boca, unde, după cum scria academicianul Nichifor Crainic, la rândul lui întemnițat 15 ani pentru credință, “iradiază lumina Raiului”. Să dea Dumnezeu ca această lumină să lumineze și Sfântul Sinod.

Materialul  semnat de Victor Roncea este disponibil la Evenimentul Zilei – Special

Ziaristi Online prezintă documentul integral

Referatul privind temeiul de cinstire al Părintelui Arsenie Boca transmis de Episcopia Giurgiului in urma propunerii de canonizare făcută de Sinodul Mitropoliei Ardealului:

PĂRINTELE ARSENIE BOCA, PICTORUL DE SUFLETE DE LA BISERICA DRĂGĂNESCU DIN EPISCOPIA GIURGIULUI – TEMEI DE CINSTIRE

Iubirea lui Dumnezeu
pentru cel mai mare păcătos este mai mare decât
iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.
(Părintele Arsenie Boca)

REPERE BIOGRAFICE

Despre viaţa şi petrecerea părintelui Arsenie Boca s-au scris şi se vor scrie încă multe rânduri. Personalitate duhovnicească de prim rang, slujitor dedicat al Bisericii, om cu o cultură impresionantă şi cu o sensibilitate pe măsură, toate acestea nu reprezintă decât fragmente ale portretului unuia dintre marii trăitori ai Ortodoxiei contemporane.
Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus, lângă Brad, judeţul Hunedoara. Părinţii săi, Iosif şi Cristina, i-au pus la botez numele Zian. Zian Boca face şcoala primară în satul natal (4 clase) şi apoi intră la Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad, al cincilea liceu românesc din Transilvania, după cele de la Blaj, Beiuş, Braşov şi Năsăud, ctitorie a Mitropolitului Andrei Şaguna, pe care-l absolvă în 1929.
Manifestă încă de acum deschiderea spre universalitate; de o curiozitate intelectuală remarcabilă, totul îl interesează. Întocmai cum un fluviu adună în albia sa afluenţii dintr-un întreg bazin hidrografic, se varsă în mare, de aici se pulverizează în văzduh şi din nou se revarsă pe pământ sub forma ploii roditoare, refăcând «circuitul elementelor», el asimilează informaţii din toate domeniile cunoaşterii, pe care le trece prin filtrul personalităţii sale şi le transfigurează într-un mod de existenţă, prevestindu-l pe teologul erudit şi duhovnicul deschis spre sufletul omului, ridicând braţe de energie spre tainele universului. Cu zestrea intelectuală şi spirituală dobândită la Brad, se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu (1929-1933) unde este „extrem de sârguincios şi studios”.

Aici, talentul tânărului Zian Boca este descoperit de Mitropolitul Nicolae Bălan care îl îndrumă şi îl susţine financiar în studierea artelor frumoase la Bucureşti, începând cu anul 1933. Tot în această perioadă, părintele Arsenie se apropie şi de studiul medicinii, însă situaţia politică tulbure şi numeroasele greve ale studenţilor îl împiedică să finalizeze Facultatea de medicină. Sub îndrumarea maestrului Costin Petrescu, părintele va participa la acţiunile de pictare a Ateneului Român, fiindu-i desemnate scenele referitoare la domnitorul Mihai Viteazul. Talentul artistic îl va însoţi ulterior pe părintele Arsenie în toate momentele vieţii sale. De numele său se leagă realizarea extraordinarei fresce din biserica Drăgănescu din Episcopia Giurgiului dar şi minunatele coperte ale primelor volume ale Filocaliei, publicate la Sibiu.

Intrarea în monahism și prigoana regimului comunist

Chemarea către viaţa monahală nu va trece nici ea neobservată, astfel că Mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite pe Zian Boca la Muntele Athos pentru a deprinde acolo viaţa ascezei şi a rugăciunii. În anul 1939 petrece o perioadă de trei luni în Sfântul Munte, sub îndrumarea unui duhovnic ales pentru asprimea vieţii lui, apoi încă aproape un an la Academia Teologică din Atena pentru desăvârşirea studiilor. Călătoria în Grecia va avea un rol decisiv în viaţa viitorului monah, care acum ia contact cu spiritualitatea şi literatura filocalică. El reuşeşte să aducă în ţară o serie de manuscrise filocalice pe care le pune la dispoziţia părintelui Dumitru Stăniloae, colaborând el însuşi la traducerea, redactarea şi publicarea lor. În ziua de 3 mai 1940, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, tânărul diacon Zian Boca este tuns în monahism de mitropolitul Nicolae Bălan şi de Preasfinţitul Nicolae Colan al Clujului, primind numele de Arsenie. Era atunci primul şi singurul călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, judeţul Făgăraş.

În ziua de 10 aprilie 1942, la Mănăstirea Brâncoveanu, părintele ierodiacon Arsenie va fi hirotonit Ieromonah de către Mitropolitul Nicolae Bălan, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, înconjurat de un sobor de preoţi, între care Protopopul Virgil Nistor din Braşov şi preotul Mihail Neagu din Sibiu, care i-au fost naşi de hirotonie. Tot atunci, în asistenţa mulţimii de credincioşi, Mitropolitul l-a instituit ca Duhovnic şi Stareţ al Mănăstirii Brâncoveanu. Îndată după hirotonie, ca preot, ca duhovnic, ca stareţ, va începe cu putere şi duh apostolesc şi chiar prorocesc, mişcarea unică de la Sâmbăta, de redeşteptare religioasă şi morală a credincioşilor, reuşind în scurt timp să adune în jurul său ucenici, dintre care unii vor deveni preoţi, alţii monahi şi monahii.

La scurt timp după instaurarea regimului comunist, ce încerca să stingă flacăra credinţei din sufletele oamenilor şi să îi depărteze de altarele lui Hristos, părintele Arsenie intră în vizorul Securităţii, fiind arestat prima oară în iulie 1945 la Mănăstirea Bistriţa de Vâlcea şi anchetat la Râmnicu-Vâlcea, transferat apoi la Siguranţa Generală din Bucureşti, aducându-i-se acuzaţia că ar fi desfăşurat o activitate pro-legionară, susţinând rezistenţa din Munţii Făgăraşului. Din dosarul de urmărire a Părintelui Arsenie Boca reiese că a fost eliberat din arestul Siguranţei Generale din Bucureşti în jurul datei de 30 iulie 1945, la ordinul Ministrului Afacerilor Interne, acuzaţiile care-i fuseseră aduse fiind complet nefondate. În continuare, a fost urmărit şi supravegheat până la sfârşitul vieţii. Luând atitudine în faţa comunismului, părintele Arsenie a fost alungat de la Sâmbăta și condamnat la închisoare, fiind pentru toţi un exemplu de demnitate şi un sprijin pentru fraţii săi de suferinţă. A mai fost arestat şi anchetat la Făgăraş şi Braşov în 1948 iar în luna noiembrie a aceluiași an, la intervenţia aceluiaşi mitropolit providenţial care a fost Nicolae Bălan, părintele Arsenie a fost mutat de la Sâmbăta la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, judeţul Hunedoara. În răstimpul petrecut aici nu a încetat să lucreze cu cuvântul şi fapta, întărind atât comunităţile credincioşilor ortodocşi, dar şi pe cele ale foştilor greco-catolici reveniţi în sânul Bisericii Ortodoxe.

Tot sub atenta sa supraveghere s-au început lucrările de restaurare a mănăstirii aflată într-un avansat grad de degradare. Până în 1950, când mănăstirea devine obşte de maici, Mănăstirea Prislop devenise deja o veritabilă oază de linişte. În jurul bisericii, părintele Arsenie Boca a conceput un adevărat parc natural, străjuit de o superbă clopotniţă, zidită pe stâncă.
În 1951 a fost luat de la mănăstire şi trimis pentru mai mult de un an în lagărele de muncă forţată de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. În noiembrie 1955 a fost iar arestat şi anchetat la Timişoara, apoi închis la Jilava şi Oradea, de unde a fost eliberat în aprilie 1956. În 1959 a fost scos abuziv din monahism şi i s-a interzis să slujească la altar.. A urmat pribegia la Bucureşti, unde a fost ţinut în marginalitate, ca simplu pictor bisericesc, mereu sub ochiul atent al securităţii, fiind angajat ca pictor la Atelierele Patriarhiei de la Schitul Maicilor. În ultima parte a vieţii avea să se lege mult de două locuri: Drăgănescu – din judeţul Giurgiu, unde a pictat biserica timp de 15 ani, lăsându-ne o adevărată – şi unică în felul ei – predică în imagini şi Sinaia, undem obişnuia să se retragă tot mai des. A pictat, de asemenea, la Biserica „Sfântul Elefterie” şi la Biserica Boteanu din Bucureşti şi la Biserica din satul Bogata, judeţul Braşov.

Părintele Arsenie Boca la Drăgănescu 1968-1989

Începând cu anul 1968, timp de 15 ani, a pictat biserica din satul Drăgănescu, jud. Giurgiu. Mii şi mii de oameni l-au căutat mereu pentru sfat şi îndrumare. Pictura bisericii Drăgănescu nu este una obişnuită. Deşi a respectat liniile generale ale erminiei bisericeşti, părintele Arsenie a inserat elemente cu un vădit conţinut catehetic, adaptat la cerinţele şi problemele oamenilor contemporani. De asemenea, scenele sunt însoţite de pasaje biblice sau de cuvinte ale părintelui, ziditoare pentru toţi cei ce trec pragul acestui sfânt lăcaş. Mărturiile celor ce l-au vizitat în toată această perioadă sunt uimitoare şi pline de semnificaţie profund duhovnicească. Din cauza situaţiei sale politice, părintele Arsenie nu putea dialoga liber cu cei ce îi cereau sfatul. Însă, cum cuvântul lui Dumnezeu nu se poate împiedica de piedicile omeneşti, părintele a reuşit prin intermediul unor cuvinte simple şi mai ales prin intermediul picturii să transmită cu adevărat mesajul dumnezeiesc. Se spune că pictura de la Drăgănescu este o creaţie anamnetică şi profetică deopotrivă. Scenele ei amintesc de predicile rostite de părintele Arsenie la Sâmbăta de Sus, multe dintre ele intuiesc cu o claritate deosebită evenimente ce aveau să se petreacă. Între acestea, scena martiriului Sfântului Ştefan cel Nou, pictată pe absida Sfântului Altar este poate cea mai semnificativă. Este singura biserică ce înfăţişează un astfel de episod într-un loc cu totul special, Sfântul Altar. Nu întâmplătoare este şi coincidenţa dintre data la care Biserica prăznieşte patimile Sfântului Ştefan cel Nou şi data mutării la Domnul a părintelui Arsenie: 28 noiembrie.

Pictura părintelui Arsenie „atârnă de marginea veşniciei“

Despre pictura Părintelui Arsenie Boca încă nu s-a vorbit destul. Numele Părintelui e asociat mai ales cu volumul Cărarea Împărăţiei, o capodoperă a gândirii filocalice româneşti. Dar, aşa cum observa Părintele Teofil Părâian, personalitatea complexă a Părintelui Arsenie nu se poate ,,reduce” la o singură carte, fie ea şi remarcabilă. Pe lângă harisma de văzător cu duhul şi cea de predicator şi scriitor filocalic, mai există o dimensiune a personalităţii sale care merită în egală măsură atenţie: cea de pictor bisericesc. Dacă misiunea pastorală a părintelui a fost asemănată cu aceea a unui profet ,,în duhul lui Ilie” (PS Daniil), acelaşi lucru se poate spune despre pictura Sfinţiei Sale: e o pictură profetică, ,,transfigurată” (Nichifor Crainic) sau ,,vizionară” (ÎPS Laurenţiu Streza). În acest sens, biserica de la Drăgănescu devine un popas duhovnicesc necesar pentru cine vrea să înţeleagă biografia Părintelui Arsenie. Este un paradox faptul că o personalitate uriaşă ca Părintele Arsenie a ajuns într-o localitate atât de smerită ca Drăgănescu. Acest lucru numai, şi ar trebui să ne dea de gândit. E ceea ce face din Drăgănescu un loc al contrastelor. Am putea spune că drumul spre Drăgănescu este o iniţiere în sufletul românesc.

Localitatea Drăgănescu este aşezată faţă de oraşul Mihăileşti la extremitatea opusă a lacului de acumulare, care a luat ființă cu multă suferință din partea locuitorilor acestor meleaguri, care au fost strămutați din casele lor pentru a a face loc procesului de sistematizare gândit de comuniști. Aceste suferințe prin care au trecut credincioşii din Drăgănescu şi Mihăileşti nu au fost străine părintelui Arsenie.

Biserica Sf. Ier. Nicolae din Drăgănescu, deşi mică, se zăreşte de departe între copacii care o înconjoară. Numele satului vine de la un boier, Fotache Ştirbei Drăgănescu, fiul vornicului Badea Ştirbei, unul din cei 15 boieri care nu au plecat din Bucureşti la Braşov în timpul Revoluţiei de la 1821, ci au rămas pe loc, deşi Tudor Vladimirescu intrase în capitala Munteniei. Pământul pe care se află construită biserica aparţinea moşiei Prisicenii de Jos, numită şi Drăgănescu, de la proprietarul care o cumpărase la mezat cu 2.500 de taleri.

Lăcaşul care se vede astăzi a fost ridicat în anul 1870, după o revărsare puternică a Argeşului din 1866, care distrusese cimitirul şi biserica de lemn din apropiere. Paroh în timpul în care a fost pictată biserica de la Drăgănescu de către ieromonahul Arsenie Boca era părintele Savian Bunescu. El a slujit aici începând cu anul 1937. După anii de puşcărie s-a întors însă la biserica lui, unde şi-a continuat misiunea până în 2004. Părintele Savian Bunescu spunea că au existat scene biblice la care părintele Arsenie Boca lucra şi noaptea. Dar cum a ajuns părintele să locuiască şi să lucreze la Drăgănescu? Stareţa de la Prislop, maica Zamfira, era sora preotesei Ligia, soţia preotului Savian. Prin intermediul lor a reuşit să poposească aici. Satul nu ştia pe cine găzduieşte. Părintele Arsenie era doar pictorul trimis de la Patriarhie. Nu cunoşteau că era preot, nici călugăr. Cât timp a rămas la Drăgănescu, pictorul bisericii locuia în casa parohială, împreună cu familia preotului. Deşi nu slujea, oamenii care îl ştiau de la Sâmbăta, mai ales ardelenii, îl căutau şi aici, la marginea Bucureştiului, îi dădeau pomelnice, îi cereau sfatul.

Legat de pictura de la Drăgănescu s-au făcut mai multe aprecieri. Stilul părintelui Arsenie este unul inedit, personal. Ce uimeşte este modul unic în care surprinde evenimentele cele mai importante din istoria Noului Testament. Te mai surprinde lumina care te pătrunde la vederea acestei picturi. Privind-o, eşti învăluit de pace. Nichifor Crainic spunea despre registrul iconografic de la Drăgănescu că „atârnă de marginea veşniciei. E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Măntuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura sfinţiei tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet“. Profesorul de teologie care gustase din plin teroarea puşcăriilor comuniste a venit aici după 1970 şi a fost impresionat de ceea ce a văzut. Pictura este foarte duhovnicească, pedagogică. Este o cateheză care se întinde pe pereţii bisericii. Atunci când părintele Savian, după evenimentele din 1989 catehiza enoriaşii, le punea de multe ori întrebări la care nu întotdeauna cei aflaţi în faţa lui erau capabili să răspundă. Atunci el le spunea: „Priviţi pereţii bisericii şi vedeţi Scriptura. Părintele Arsenie «a scris» pictând toate momentele importante din viaţa Mântuitorului.“

Fiecare registru iconografic are ca explicaţie unul sau mai multe versete din Scriptură. Trebuie spus că, în ciuda unor păreri, planul iconografic respectă în mare măsură tradiţia ortodoxă. Fără a relativiza lucrurile, erminia ortodoxă e destul de elastică spre a permite aşezarea scenelor în felul în care a fost făcută la Drăgănescu.

Pe peretele de sud al pronaosului este zugrăvită Înălţarea Domnului, iar în dreapta străjuieşte Arhanghelul Mihail. Acolo un înger îl invită în Împărăţia lui Dumnezeu pe omul modern, care îi răspunde: ,,M-am însurat. Mi-am rotunjit ţarina. Mi-am cumpărat cinci milioane de cai putere. Caut locuinţă pe altă planetă. Aşa că… rogu-te să mă ierţi – nu pot veni. Nu mai avem această preocupare”. Personajele, adică îngerul, bărbatul şi femeia lui, sunt pictate în stilul deja cunoscut. Scena mai cuprinde şi alte câteva elemente, între care o navetă spaţială, nişte gigantice antene pentru sateliţi, conturul unui planiglob şi un video-telefon, toate cu acurateţea unor desene tehnice. În imagine putem identifica astăzi fără dificultate multe actualităţi, dintre care unele de o notorietate care le face comune. Însă ceea ce a vădit acum pentru foarte mulţi a fost descris de Părintele Arsenie cu 30 de ani înainte – şi nu simbolic, nu ca o ficţiune, cum se putea crede pe atunci, ci cu precizie şi luciditate.

O scenă mult mai complexă se află pe peretele de nord al pronaosului, având înscris deasupra textul din Înţelepciunea lui Sirah 15, 17: ,,Pus-am înaintea voastră calea vieţii şi calea morţii”; spre care vă veţi tinde mâna, pe aceea veţi avea-o ”, text lămurit în formula scrisă mai jos: Biserica şi lumea. În albumul de artă Biserica de la Drăgănescu „Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti” e publicat un text în care Părintele Arsenie dă unele explicaţii în legătură cu această scenă, dar se limitează la indicarea reprezentărilor întrepătrunse ale unor teze teologice cunoscute. Despre partea lumii, despre calea morţii, spune: ,,Biserica e în lume, dar lumea nu e în biserică – lumea pentru care nu S-a rugat Domnul Hristos. Aceasta e lumea patimilor, care nu e creaţia lui Dumnezeu, ci creaţia şi stăpânirea celui rebel, Satana… Acest înger, căzut din rânduiala şi locul său, provoacă multe încurcături încă de la începutul omului pe pământ. Aşa încât în orice explicaţie a omului, mai ales teologică, trebuie presupusă şi existenţa personală a răului, lucrarea ,,celui rău”. În explicarea omului, a faptelor lui rele – cu ajutorul omului chiar – trebuie considerată şi această războire a lui Satan cu Dumnezeu, care se dă pe tărâmul inimii şi minţii omului”.

În viziunea plastică a Părintelui Arsenie, lumea harului pierdut, pe care omul e chemat să-l recâştige, e o lume lesne şi din plin accesibilă diavolului. Izbânzile demonice sunt zugrăvite începând cu Cain, cel care a provocat prima moarte din Univers şi sfârşind cu o serie de capcane ultra-moderne.

O scenă impresionantă este cea reprezentată pe peretele de miazănoapte al naosului, Învierea Mântuitorului din mormânt. Hristos are un trup transfigurat, diafan, care trece prin piatra dreptunghiulară a mormântului, figurată în plan orizontal. Privind-o, descoperi puterea Domnului înviat, pentru care materia nu mai înseamnă graniţă de netrecut. Mandorla este una de culoare deschisă, ea merge de la roşu spre galben, iar Mântuitorul este înfăţişat în alb. Este singura frescă în care Iisus este figurat cu părul de culoare deschisă. Scena Învierii are în fundal, de o parte şi de alta a lui Hristos, lumea în flăcări. Asocierea ridicării din morţi cu Apocalipsa, cu a doua venire a Domnului pe pământ este una profund teologică. Soarele întunecat, norii de praf şi de fum, blocurile zgârie-nori cuprinse de văpaia de foc sunt schiţate în roşu aprins şi portocaliu de zugravul inspirat. Care ar putea fi mesajul acestei reprezentări? De ce Apocalipsa în spatele Învierii? Pentru că lumea care nu crede în înviere va arde. Învierea este temeiul Judecăţii de Apoi.

O altă frescă inedită pe care nu o poţi regăsi în altă biserică din România se află pe peretele de nord al pronaosului, aproape de intrare. Sunt pictate stând alături Sfânta Sofia din Constantinopol, ctitoria împăratului bizantin Justinian şi Basilica „San Pietro“ din Roma. Prima este înfăţişată în prim-plan, pe un fond deschis, cea de a două, puţin în spate, este figurată cu o nuanţă de gri. Interesant este că ambele biserici se află sub acelaşi arc de lumină şi har. Sub această imagine este citatul Sfântului Ciprian al Cartaginei: Extra ecclesia nulla salus! (În afara Bisericii nu există mântuire!).

Părintele Arsenie spunea adesea că nu trebuie să ne certăm cu celelalte confesiuni, ci să încercăm să trăim autentic învăţătura pe care Biserica noastră o propovăduieşte. Desigur, îmbinarea subtilă a tradiţiei bizantine cu elemente ale tradiţiei apusene poate lăsa loc la interpretări mai mult sau mai puţin legitime în raport cu ceea ce a dorit ,,cu adevărat” părintele să exprime prin pictura sa. Cert este că în cazul de faţă apelul la unitatea Bisericii este unul tulburător de actual.

Biserica de la Drăgănescu – loc de pelerinaj, pe lângă mănăstirile Sâmbăta și Prislop
Venirea Părintelui Arsenie la Drăgănescu a atras și o mulțime pelerini care ajungeau aici ca la ultima lor speranță, părintele ajutându-i cu multă dragoste și compasiune, dar și certându-i dacă aveau anumite păcate. Permanent Părintele Arsenie i-a învățat pe toți că necazurile vin din cauza păcatelor făcute de ei sau de înaintașii lor, și pe deasupra le mai și descoperea dintre ele, fără ca ei să spună ceva în privința aceasta. Mulți se smereau, recunoșteau și astfel aveau parte de ajutor. La întrebările pe care credincioșii le puneau, deseori părintele Arsenie le dădea un răspuns scurt și concentrat care uimea prin înțelepciunea lui. Adevărul și puterea cuvântului decopereau multora caracterul revelat al spuselor marelui duhovnic. De aceea, mulți au crezut și au afirmat că prin gura acestuia”vorbește” Dumnezeu.

Multe minuni s-au petrecut la Drăgănescu și acestea sunt relatate în mărturiile credincioșilor care au fost aici.
Tot ce i-a învățat Părintele Arsenie pe oameni constiuie o predică de excepție și aceasta se regăsește și în mesajul picturii bisericii de la Drăgănescu. Părintele ceea ce a vorbit a pictat și ceea ce a pictat a vorbit. Învăța pe credincioși să aibă o viață creștină, respingând păcatele beției, fumatului, avortului etc. Îi îndemna să participe duminical la Sfânta Liturghie și să fie strânși legați de Ortodoxie, să se roage la casele lor, să postească, să-și ierte vrăjmașii și să fie buni creștini. Părintele a mai uimit pe credincioși și prin minunile de vindecare a trupurilor și sufletelor lor și aceasta s-a datorat harului tainic ce-l învăluia, fiind perceput ca un om pe care nu-l interesa nimic material și nici lauda oamenilor.

„Zugravul de suflete“

Este foarte greu să cuprinzi o astfel de personalitate în câteva cuvinte şi orice ai încerca să spui rămâne de multe ori irelevant. Nu vorbea multe, dar vorbea cu înţeles. Când vorbea mai multe, când predica la Sâmbăta, nu înţelegea toată lumea. Dar se vede acum, după mai bine de 70 de ani şi poate fi verificat în scrierile sale, cât de actuale sunt învăţăturile sale.

Cu toate acestea, pentru biserica și parohia de la Drăgănescu cea mai importantă lucrare a Părintelui Arsenie Boca este pictura lăcașului de cult. Spunem aceasta pentru că această operă deosebită sub aspect teologic și duhovnicesc ”lucrează” și astăzi la mântuirea credincioșilor, luminându-i și spiritualizându-i atunci când se roagă și învață din mesajele de pe perete.

Pictura nu are efect binecuvântat numai asupra credincioșilor trăitori, ci și asupra celor care vin pentru prima oară în biserică, poate din curiozitatea de a vedea scena zgârie-norilor explodînd sau cea a omului modern înconjurat de tehnologie și refuzând chemarea la mântuire sau ziua de 28 noiembrie pictată pe perete, zi la care Părintele Arsenie a părăsit această lume. Vederea acestor picturi îi fac pe aceștia ca, deseori, să înceapă să-și deschidă sufletele spre Dumnezeu plecând de la biserică impresionați, printre ei regăsindu-se și persoane de înaltă ținută intelectuală.
Însă, desigur, că în afară de zestrea picturii, biserica de la Drăgănescu are ”ascunsă” între zidurile ei și zestrea trecutului ei spiritual efervescent a întâmplărilor minunate petrecute aici, a cuvintelor deosebite rostite aici și a rugăciunilor intense înălțate aici, toate acestea datorându-se în primul rând persoanei și activității Părintelui Arsenie Boca, cel care L-a slujit aici pe Dumnezeu rugându-se personal, pictând, catehizând pe credincioși și lucrând în chip minunat și binecuvântat la mântuirea acestora.

Rânduit mistic întru Hristos, Părintele Arsenie Boca, ascetul, duhovnicul şi zugravul bisericesc, cu certitudine că a fost deasupra vremurilor, iar nu sub vremi, ducându-se pe sine – şi ducând şi pe alţii – pe Cărarea Împărăţiei fără de sfârşit. La Sâmbăta de Sus, încă foarte tânăr, însă pregătit teologic, cultural şi duhovniceşte, Părintele Arsenie a condus o mişcare de renaştere spirituală de o anvergură nemaiîntâlnită în România. Se povestesc multe despre înzdrăvenirea pe care o radia mănăstirea şi cu siguranţă că s-au întâmplat foarte multe lucruri extraordinare. Personalităţi ca Nichifor Crainic şi Dumitru Stăniloae, cu o extraordinară competenţă teologică, au înţeles profunzimea lucrării Părintelui Arsenie Boca.
Orientat în special către oamenii de rând, întrucât aceştia alcătuiau, ca şi astăzi, majoritatea celor din Biserică, cuvântul Părintelui Arsenie a ajuns până la urechile şi inimile cele mai aristocratice. Departe de a putea fi socotit un capriciu regal, a fost invitat de Principesa Ileana să conferenţieze anturajului său regal. Şi nu ar fi de mirare dacă amintirea spuselor Părintelui Arsenie va să fi lucrat mai târziu la devenirea Principesei Ileana întru Maica Alexandra. Cuvântul lui ne petrece peste vămile vremilor şi ne descoperă poarta de lumină a Împărăţiei, amintindu-ne mereu că ,,Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!”.

În 1983, la scurtă vreme după încheierea minunatei picturi de la Drăgănescu, părintele lua din nou drumul pribegiei, refugiindu-se în diferite case din Bucureşti. La rugămintea maicilor de la Prislop, refugiate şi ele la Sinaia unde reuşiseră să achiziţioneze o casă în care trăiau după rânduielile monahale, părintele Arsenie li se alătură în acelaşi an şi unde a şi închis ochii, în pragul iernii lui 1989, în ziua de 28 noiembrie, la sărbătoarea Sfântului Ștefan cel Nou, așa cum profețise, în vârstă de 79 de ani, odihnindu-se sub cetinile de la Prislop, mănăstirea unde fusese mai întâi surghiunit de comunişti şi care a sfârşit prin a-i deveni vatră de suflet. Urmele lui rămân neşterse în spiritualitatea ortodoxă românească, sfinţind toate locurile pe unde s-a perindat, din Făgăraş în Haţeg şi de la Sinaia la Bucureşti şi Drăgănescu.

A fost înmormântat pe 4 decembrie 1989 la Mănăstirea Prislop, bucurându-se până astăzi de cinstirea miilor de credincioşi care vin din toate părţile ţării pentru a aprinde o lumânare şi pentru a înălţa rugăciuni către Bunul şi Milostivul Dumnezeu la mormântul părintelui Arsenie Boca şi la biserica Sf. Ierarh Nicolae de la Drăgănescu din jud. Giurgiu.

Episcopia Giurgiului

Dumnezeu să-i aibă în rândul sfinților pe toți martirii neamului românesc! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Ziaristi Online