România, Europa și Lumea post-criza coronavirus. Perspectivele geopolitice ale profesorului Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române. Interviu Victor Roncea - Ziaristi OnlineZiaristi Online

România, Europa și Lumea post-criza coronavirus. Perspectivele geopolitice ale profesorului Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române. Interviu Victor Roncea

Directorul Institutului de Sociologie al Academiei Româ­ne “Dimitrie Gusti”, aca­demicianul Ilie Bădescu, ne oferă într-un interviu acordat Ziarului BURSA o perspectivă sociologică privind schimbările geopolitice pe care le aduce Europei epidemia COVID-19, de la scurt-circuitarea globalismului la modelul polonez al suveranismului şi, totodată, face câteva propuneri pentru revenirea României din criza pandemiei.

Victor Roncea: Domnule profesor, cum schimbă lumea criza COVID-19, din punct de vedere geopolitic, după părerea dumneavoastră? Ce vor face societăţile în noul context mondial generat de coronavirus?

Ilie Bădescu: Întrebarea aceasta o percep ca o punte spre un alt unghi de privire: a lumii de după coronavirus. Aceasta deja traversează ceea ce aş denumi o mutaţie. Mutaţiile sunt procese care implică schimbarea codurilor, adică a schemelor de manifestare vitală. Deja eu întrevăd mâine în peisajul lumii o nouă frontieră noopolitică: de o parte vor fi societăţile care au înţeles lecţia şi au făcut trecerea (schimbarea) de la profilul de ieri al societăţii care s-a pus la dispoziţia sistemelor de gândire ale globaliştilor, de la care veneau avantaje directe, dar totuşi foarte costisitoare (accesul la resurse, la bunurile de consum era controlat de marea piaţă, de marea finanţă, de marea dependenţă, adică de colonialismul de tip nou al corporaţiilor transnaţionale), la profilul societăţilor care au optat spre ceea ce aş denumi “idealism politic”. Pe scena lumii se vor distinge societăţile ale căror elite au optat pentru idealismul politic, adică au ales să se orienteze după chemarea unui ideal capabil să aducă schimbarea destinelor colective (renunţând astfel la obţinerea de avantaje materiale imediate cu preţul sacrificării demnităţii popoarelor şi a viitorului acestora). Acestea se vor deosebi radical de societăţile ale căror elite continuă să se revendice de la ideologia “realismului politic”, care le-au făcut dependente întru totul de cei mari (de marea metropolă, marea finanţă, marea corporaţie, marea piaţă etc.). Acest stil de gândire dominat de paradigma “realismului politic” a fost suportul globalismului. Elitele cu acest stil de gândire vor justifica sub­alternismul şi dependenţa prin “ra­ţiuni” de ordin internaţional, prin argumentul că cei puternici “ştiu ce fac” şi oricum e benefic să asculţi comanda lor sub ideea că ei fac istoria şi deci ceea ce fac ei este norma obiectivităţii în istorie etc. etc. Vom observa că elitele astfel “educate” au un profil materialist: ele judecă după principiul avantajului imediat, al satisfacerii imediate, pe baza a ceea ce-ţi oferă schema de realitate a lumii, aşa cum este ea croită de globalişti.

Globaliştii se reprofilează

Victor Roncea: Şi totuşi, o parte din aceşti vectori ai globalismului şi-au negat propriile linii directoare propagandistice, trecând la protejarea internă în numele intereselor imediate de securitate naţională – să vedem abandonarea Italiei, de exemplu. După ce l-au persiflat pe preşedintele SUA, Donald Trump, acum parcă s-au întors la vorbele lui care au răscolit din arcuri fotoliile de la ONU: “Respingem ideologia globalismului şi îmbrăţişăm doctrina patriotismului”.

Ilie Bădescu: Cu adevărat, pandemia actuală a aruncat în criză totală această schemă internaţionalistă. Cei mari, mă refer aici, în primul rând la statele puternice (în Europa: Germania, Franţa şi un eşalon din clasa semiperiferialilor, adică Italia, Spania, Elveţia, Austria etc.) au renunţat, în primul rând ei, cumva paradoxal, la schema globalistă şi au adoptat scheme pe care le putem încadra în formula suveranistă (o putem numi “egoism naţionalist”?): a) au oprit exporturile la bunurile de bază, încadrând această politică în ceea ce au denumit opţiune strategică; b) au declinat cererile de ajutor, precum s-a întâmplat cu Italia, cu Spania, cu Serbia, care au fost întâmpinate, în primă instanţă cu tăcere, ca şi cum nu s-ar fi auzit strigătul lor. Cu această turnură, schema realismului politic al globaliştilor şi-a arătat arama: la materialismul de fond s-a devoalat şi egoismul etnopolitic: “întâi eu şi, dacă mai pot, vom discuta”. Acesta este raţionamentul încununat al acestui stil de gândire a elitelor până ieri globaliste. Acestea au făcut tranziţia de la globalism la suveranism rapid şi fără preaviz, oarecum cinic, am putea spune. De cealaltă parte a frontierei noopolitice sunt elitele “idealismului politic”, care au înţeles că realismul politic nu le ajută, adică au priceput că respectarea condiţiilor conjuncturii create în lume de gloabalişti nu aduce nici un avantaj celor mici şi în aceste condiţii au schimbat şi ei foaia de parcurs, fără de vreun suport în ceea ce există (piaţă, finanţă globală, corporaţii, state mari etc), căci acest suport se subtilizase pentru cei mici şi, prin containment, s-a recompus în serviciul (avantajul) celor mari. Ca atare, singura lor sursă era şi este idealismul politic, adică un energetism întemeiat pe idealul naţional, al sentimentului de preţuire şi demnitate naţională, al căutării prin resurse proprii a unei căi alternative, bazată pe suveranism doctrinar cu toate că, în cazul lor, suveranismul este mai degrabă un ideal decât o schemă instituţională. Elitele statelor mici din cercul central european, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia etc., au înţeles devreme lucrul acesta, au operat schimbarea codului politic şi au înregistrat victorii în serviciul propriilor popoare.

Cu o Românie fără elite, Rusia face ce ştie: atentează la securitatea NATO şi UE

Victor Roncea: România?

Ilie Bădescu: Din păcate, state ca România şi Bulgaria au optat pentru vechea schemă a “realismului politic”, care îşi descoperă profilul demagogic, încât în faţa marilor provocări precum actuala pandemie, sunt nevoite să se bazeze pe propriile resurse, care, însă, sunt subţiate la praguri de alarmă vitală, adică spre parametrii de insecuritate. În aceste condiţii deja apar “experţii” care îndrumă statele spre o nouă cedare în faţa strategiei globaliste sugerând relansarea cursei împrumuturilor de la instituţiile pivot al filosofiei globaliste, precum FMI. Elita românească a împins aşa de departe schema realiştilor globalişti încât astăzi se arată a fi cea mai osificată elită din Europa, cea mai dependentistă şi, prin efecte, nevoită să recurgă la cel mai pur stil demagogic, pentru că, în realitate, în situaţii de criză gravă, ţara va trebui să se sprijine pe sine însăşi ori să tragă nădejdea săracului Lazăr că bogatul îi va azvârli un colţ de pâine de la masa opulentă (ceea ce nu s-a întâmplat nici în Biblie şi, evident, nu se va întâmpla nici la masa bogatului nemilostiv de la poarta pontică). Între cei mari, trei state au reuşit să utilizeze cu succes codul idealismului politic: America preşedintelui Trump, care a enunţat răspicat formula idealismului politic atunci când a spus: “viitorul nu este al globaliştilor, viitorul este al patrioţilor”, China şi Rusia, ambele cu un substrat totalitar. Acest idealism a energizat, în cazul Americii, naţiunea americană sub sloganul “America first”, în cazul Chinei, iniţiativele care relansează geopolitica Drumului Mătăsii şi, în cazul Rusiei, iniţiativele geopoliticii unghiului sevastopolit, prin care Rusia a preluat controlul triunghiului geopolitic balto-ponto-caspic, de care depinde securitatea UE pe flancul nord-estic. În plus, prin operaţiunile, aparent secundare cu Austria şi Ungaria (şi parţial cu Germania), Rusia a reuşit să se insinueze în triunghiul carpato-danubiano-pontic, deformând astfel substratul geostrategic al securităţii pe flancul sud-estic al UE şi al dispozitivului nord-atlantic. Este evident că, în conjunctura actuală, atât America, cât şi Rusia sau China au devenit adeptele şi promotoarele suveranismului ca schemă de gândire şi deci ca paradigmă geopolitică ceea ce slăbeşte enorm atracţia globalismului pre-pandemic. Pandemia de coronavirus a transformat iată geografia politică desenând o frontieră noopolitică planetară şi un iureş geopolitic spre regrupare şi deci spre redefinire a strategiei şi poate chiar a alianţelor.

Boicot politic intern şi zile negre pentru migranţii diasporeni

Victor Roncea: Ce se va întâmpla pe plan intern?

Ilie Bădescu: Pe plan intern se va acutiza conflictul axiologic dintre elitele conducătoare şi majoritatea care neavând un partid de reprezentare va apela în continuare la strategia boicotului istoric, cum l-a definit Lucian Blaga, îndrăznind să creadă că vor veni poate vremuri mai bune, iar dacă nu vor veni atunci singura şansă va fi tot boicotul însoţit de strategia exodului. Evident aceasta nu va mai deţine potenţialul de atractivitate de care s-a bucurat până ieri, fiindcă alternativa migraţiei sau a diasporei şi-a descoperit foarte multe faţete critice şi vulnerabilitatea, precum se vede în actuala Europă în cod galben (sau spre roşu, ca în Italia), în care statele au optat pentru strategia închiderii, astfel că mişcările (mai ales pe segmentul migraţiei pendulatorii sau alternative, cum este denumită acest tip de migraţie) au devenit ele însele primejdioase sau, în orice caz, neatractive. În plus, politicile interne ale statelor de destinaţie vor reduce drastic disponibilităţile asistenţiale pentru cei dezavantajaţi ceea ce evident va aduce o marginalizare drastică a segmentelor constituite din migranţi, accentuându-le vulnerabilitatea care oricum îi însoţise şi până ieri. Guvernele de acasă nu vor reuşi să ofere alternative pentru întoarceri, astfel că pentru masa acestor migranţi urmează zile triste şi foarte triste, spre “zile negre”. Este o altă faţetă de rapidă devoalare şi prăbuşire a opţiunii globaliste. Pentru aceşti migranţi globalismul nu mai are atractivitate şi vor fi nevoiţi să-şi redescopere profilul de “nativi”, de care crezuseră că s-au despărţit definitiv când au optat pentru apartenenţa mânioasă la profilul de membru al “diasporei” (ca şi cum diaspora ca apartenenţă ar putea să şteargă “nativitatea”). Chiar şi acest proces sufletesc de redescoperire a nativităţii va fi unul dureros mai ales că mulţi dintre ei au plecat scrâşnind din dinţi, mânioşi pe tot şi toate, dar mai ales pe România şi pe faptul că s-au născut români, sau chiar pe ortodoxie etc. etc. Desigur că nu toţi s-au lăsat ademeniţi de duhul rupturii sufleteşti de ţara mamă, dar unii, care au fost şi cei mai guralivi, au procedat astfel rănindu-se fără de voie. Acestora tocmai astfel de răni li s-au redeschis în contextul crizei pandemiei, când şi-au adus aminte, precum fiul rătăcitor, de casa părăsită cu atâta orgoliu şi înşelătoare închipuire. Pentru segmentele nefericite ale diasporei redescoperirea profilului de nativi, repudiat ieri, dispreţuit, ba chiar blestemat de unii, este una dintre dramele sociale ale post-pandemiei pe care trebuie s-o asumăm cu sufletul şi cu mintea. Guvernul dependentist va trebui să rezolve şi aceste probleme pe lângă cele deja sufocante ale pandemiei.

“Ţineţi cu poporul dacă vreţi să nu rătăciţi drumul”

Victor Roncea: Care ar fi după dumneavoastră priorităţile României post-criză?

Ilie Bădescu: Trei chestiuni sunt, iată, pe agenda forţată a elitei conducătoare româneşti astăzi şi mâine: a) redefinirea propriilor opţiuni şi a profilului spiritual şi deci axiologic pe axul globalism versus suveranism (operaţie târzie faţă de Ungaria, Polonia, Austria, Slovacia, Cehia, Slovenia, Croaţia etc.); b) re-evaluarea capacităţilor şi competenţelor în faţa unor provocări ameninţătoare, azi şi mâine, precum actuala pandemie de coronavirus (în frunte cu cele două mari provocări; sistemul de sănătate şi sistemul de educaţie, de care depinde radical reorientarea axiologică a României de mâine în raport cu principalele teme: Orient versus Occident, globalism versus suveranism, ştiinţă versus religie, şi deci trup versus suflet etc.); c) căutarea unui răspuns alternativ la presiunea celor aproape 4 milioane de români din diaspora, care, pe toate segmentele lor, au nevoie de susţinerea din backstage a guvernului de acasă. Într-un cuvânt: “mâine” nu va mai putea fi ca “azi” prin nimic, indiferent de câtă obstinaţie globalistă se va adăposti în stilul de gândire al elitelor româneşti. Dacă ţara nu-şi va redobândi locul în gândirea şi sufletul elitelor, în mod competent şi sincer (cu angajament total), acestea vor deveni ele cea mai cruntă inutilitate şi cel mai mare blestem al acestui popor. Pentru aceasta, ar trebui ca elitele să nu se mai teamă de cei “puternici”, fiindcă aceştia sunt puternici doar cu cei speriaţi, şi să-şi aducă aminte de chemarea lui Simion Bărnuţiu: “ţineţi cu poporul dacă vreţi să nu rătăciţi drumul”.

România trebuie să privească mai mult la Polonia

Victor Roncea: Dar ce se va întâmpla cu prioritatea alianţelor strategice?

Ilie Bădescu: Nu trebuie încălcat nici un angajament strategic al României doar că trebuie să ne amintim mereu şi în toate situaţiile că aceste angajamente sunt cadre pentru sporirea securităţii şi a păcii în regiune, în care ar trebui să se regăsească şi interesele locale nu doar cele mondiale, astfel că, în toate “participările” şi răspunsurile noastre trebuie să avem grijă şi de unele şi de altele, fiindcă un conflict între ele încalcă tocmai aceste două axiome. România nu are obligaţii de război, ci de întărire a securităţii şi de prezervare a păcii. Orice altă cerinţă nu poate fi acceptată tocmai fiindcă ar încălca premisa angajamentelor strategice ale statului român: securitatea şi pacea. Chestiunea este şi aici una care ţine de stilul de gândire doar că în acest caz este vorba de diplomaţie. Şi Polonia, cu care împărtăşim un trecut similar, în ce priveşte ocupanţii ruşi şi alături de care suntem imediat, ca mărime, în UE, îşi respectă angajamentele, dar pentru sine optează fără ambiguitate pentru formula suveranistă. Dacă nu vom şti să împăcăm angajamentele asumate pe plan extern cu datoria sfântă de apărare a fiinţei naţionale, atunci totul devine absurd, cinic şi primejdios. Un stil autocentrat în politica statului român nu implică nici un risc pentru angajamentele şi alianţele noastre strategice pentru că raţiunea acestor alianţe trebuie să treacă prin asumpţia apărării păcii, a securităţii în regiune şi a propriilor noastre interse ca stat de cultură la Dunărea de Jos. Aceasta este axioma oricărei geopolitici româneşti. Fără de respectarea acestei asumpţii funcţia noastră regională, ca stat şi ca popor, devine improbabilă încât aici, la Dunărea de jos, se vor reduce simţitor condiţiile care generează securitate regională. Geopolitica excluziunii este dăunătoare şi pentru “marile” interese (ale statelor mari) şi pentru “micile” interese naţionale, ea trebuie să lase locul geopoliticii incluziunii şi dialogului diplomatic. Dacă ne uităm la vecinii mai mici, Ungaria nu s-a sfiit să-l scoată din dispozitivul geocultural pe Soroş, din cel geoeconomic FMI-ul, din cel ideologic Bruxelles-ul fără a-şi încălca însă angajamentele faţă de NATO, UE etc. S-a întâmplat ceva? A căzut sistemul de securitate euratlantic? Cred că dimpotrivă. Eroarea vecinilor noştri se vădeşte în unele abordări cu incidenţă asupra diadelor geopolitice, precum sunt cele care o leagă de România, de Serbia, de Slovacia etc., în gradaţii diferite, desigur. Asemenea erori s-ar putea să coste prea mult poimâine, chiar dacă astăzi stârneşte admiraţia unor naţionalişti minori, de formulă îngustă la unii dintre vecinii noştri.

Întoarcerea la “prin noi înşine”

Victor Roncea: Aţi putea să ne oferiţi unele detalii asupra sintagmei de idealism politic. Ce înseamnă aceasta, mai precis, adică mai aplicat la cazul reacţiei unui guvern?

Ilie Bădescu: Însemnă trei lucruri: trezirea din somnambulismul geoeconomic al schemei colonialiste de gândire; abandonarea schemei “capitalismului politic” sau de suprastructură, adică renunţarea la atitudinea subalternistă care preschimbă clasa politică în aliat al capitalismului de pură exploatare, care vine aici să obţină avantajul resurselor bogate şi ieftine (aproape gratuite) şi a mâinii de lucru ieftine, în speţă a unui paradis fiscal (al unui stat care scuteşte corporaţiile de multe taxări şi de sarcina contributorie la serviciile sociale şi de sănătate etc.); adoptarea unei noi orientări bazate pe o răsturnare a axului de gravitaţie de la o atitudine de sprijinire pe suportul extern (asigurator pentru elitele subalterne şi absolut iluzoriu pentru popor) la o politică bazată “pe noi înşine”, cum o calificase Brătianu în perioada interbelică, atunci când PNL era cu adevărat un partid naţional fără a fi, Doamne fereşte!, anti-internaţional. Oricât de antipatică pare o politică bazată pe “strângerea curelei”, aceasta va fi acceptată de români dacă guvernul va fi sincer cu ei, adică va iniţia programe autocentrate, subordonate interesului naţional cu adevărat nu interesului oligarhic, acoperit de formulele viclene ale statului demagogic. Antreprenorul român va trebui să devină o entitate strategică a guvernelor, care trebuie să-şi facă din acesta principalul aliat. Altminteri, efectele economice ale pandemiei vor mătura şi bruma de capitalism naţional, atât cât a mai supravieţuit pe urmele atâtor raiduri şi valuri ale marelui ţunami al “capitalismului politic” inter, multi şi transnaţional, la care au recurs marile corporaţii în operaţiunile lor din Europa de sud-est şi de care au reuşit parţial să se apere plutonul statelor de la Vişegrad, Polonia, Ungaria, Slovacia etc. Forme ale idealismului politic s-au ivit sub iniţiativele tehnocratice ale unor miniştrii, precum a fost ministrul de la agricultură, Daea, care a iniţiat un program de susţinere a antreprenoriatului agricol, dar din păcate, incomplet, inconsecvent, cu multe defecţiuni, pe care un cercetător onest le cunoaşte, dar şi cu multe efecte pozitive. Iniţiative ca cele privind redefinirea redevenţelor, a condiţiilor contractuale în domenii de maximă securitate naţională, precum cel energetic, ori cele de tip laburist (de redefinire a pragurilor critice naţionale la pensii şi salarii) sunt şi ele direcţii care anunţau un start al idealismului politic şi deci al unei opţiuni suveraniste. Din păcate aceste iniţiative nu par să aibă prea mulţi aderenţi în actualele partide de la guvernare şi din opoziţie. Şi totuşi aceste direcţii pot oferi soluţii la criza care se va dezlănţui sălbatic după actuala pandemie. Despre toate acestea, însă, s-ar putea vorbi într-un cadru distinct mijlocit de studiile, cercetările şi lucrările mele şi ale altor colegi de la Institutul de Sociologie ori ale colegilor de la Institutul de cercetare a calităţii vieţii etc. Vom pune la dispoziţia celor interesaţi asemenea studii prin mijlocirea site-ul Institutului, a revistelor noastre şi a site-ului Sociologia-azi.ro.

Victor Roncea: Vă mulţumim şi le aşteptăm cu interes!

Sursa: BURSA

Preluare: Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: ROMÂNIA, ÎNCOTRO? Răspunde: Generalul Radu Theodoru. În colimator: toate trădările României. INTERVIU (I) din cadrul Dezbaterilor Ziaristi Online - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.