Alexandru Lesco: Sper că o să se repete 27 martie 1918. 19 ani de la razboiul din Transnistria. VIDEO
„Nu poți trăi doar cu ziua de ieri, regret anii trecuți, dar dacă ar fi să o iau de la început, aș face la fel”
„Nu poți trăi doar cu ziua de ieri, regret anii trecuți, dar dacă ar fi să o iau de la început, aș face la fel”
Laszlo Tőkés a pierdut un proces similar intentat jurnalistei britanice Alison Mutler, corespondentul Associated Press in România, căreia i-a cerut aceeaşi sumă.
Ducu Bertzi a declarat că decizia CNSAS, care a cerut Curţii de Apel Bucureşti să constate calitatea lui de colaborator al fostei Securităţi, este “nedreaptă”, cântăreţul precizând că nu a făcut poliţie politică, nu a făcut rău nimănui şi se va apăra până la capăt.
În jurul orelor 18,00 a fost organizat un marş în centrul oraşului cu lumânări aprinse, iar în timpul trecerii pe lângă cadavru multe persoane l-au scuipat şi lovit cu picioarele.
După ce s-a dat sentinţa „executaţi-l”, am fost luat cu forţa şi scos din incinta sediului, care se afla lângă un complex alimentar, de care era despărţit de o stradă mărginită de castani. Cineva din mulţime a strigat: „Să-l spânzurăm!”
Va scrie cu intristare un ziarist care a crezut in dvs, inca de dinainte sa fiti presedinte al Romaniei, in primul rand pentru doua lucruri, enuntate cu tarie: Basarabia si redarea demnitatii nationale.
Retragerea titlului de erou-martir pentru doi dintre luptătorii antiterorişti care au fost ucişi la datorie în decembrie 1989, colonelul (post mortem) Gheorghe Trosca şi locotenent-colonelul (p.m.) Eugen Trandafir Cotună, reprezintă un gest asupra căruia îl rog pe preşedintele României să mai reflecteze şi, dacă este un om drept, să revină asupra lui.
Nu ştiu dacă Traian Băsescu e pe deplin conştient de răul făcut. Dacă sfetnicii domniei sale în materie de securitate naţională l-au avizat despre consecinţele gestului său. Dinadins ori ba, preşedintele României a semnat unul dintre cele mai controversate decrete din mandatul domniei sale. Dacă generalul Nicolae Militaru mai trăia, ar fi închinat azi un pahar de votcă în cinstea acestui eveniment important.
Asa cum spunea un student basarabean care a asistat la mascarada din Parlament “toti romanii omorati de sovietici in Basarabia si Bucovina s-au rasucit in mormant”!
Centrul de Geopolitica si Antropologie Vizuala (CGAV), Masterul de Studii de Securitate (Universitatea Bucuresti, Facultatea de Sociologie) si Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni (FNRP), organizeaza miercuri 2 martie o…