Opinions Editorials Independent Civic News
Poate cel mai impostor guvern din câte am avut în ultimii 25 de ani este chiar cel al tinerilor „turciţi” condus de ucenicul lui Năstase, Victor Ponta.
O nouă întâlnire din seria „Eminescu, jurnalistul” este programată pentru data de luni, 22 iunie 2015, de la ora 19,00 la Sala de expoziţii „Constantin Brâncuşi”, de la Palatul Parlamentului
Monumentul lui Mihail Eminescu Cuvântare rostită la Sin Nicolaul Mare de Octavian Goga Cea mai curata sarbatoare se desfasura astazi subt ochii nostri. Pentru intâia oară intr-un petec de pamânt…
Pe 11 iunie 1990 a avut loc, sub conducerea lui Ion Iliescu, o sedinta secreta cu sefii structurilor de forta in vederea “curatirii” Pietei Universitatii
Lucian Boia susține că neam l-am împrumutat din maghiară. Dar Dicţionarul istorico-etimologic al limbii maghiare scrie la pg 1034 că nyám provine din română
CEDO: Decizie care permite vânzarea copiilor produși prin reproducere asistată, reexaminată
Vă spun eu că în 100 de ani bărbații care se iubesc cu femei vor fi scoși în afara legii, vor fi ținuți în cuști, crede Călinescu într-o poziţie anti-homosexuali
Agenția pentru Protecția Mediului Buzău este instituția care spune DA pentru excavare. Domnii de la conducerea ei oare dorm liniștiți noaptea știind ce scaun important ocupă?
Evident, făcătura de tip bolşevic a fost menită eliminării scriitorului Nicolae Breban de la şefia consiliului consultativ al ICR. Asta e!
Tot de la Pasive Watch aflăm, dintr-un comunicat interminabil că, cică, sancţionarea criticelului s-ar datora unui parteneriat întocmit de Film Menu cu curat-culturala asociaţie a homosexualilor, ACCEPT