Opinions Editorials Independent Civic News
Medic, poet şi mărturisitor în închisorile comuniste, Vasile Voiculescu se roagă de-a pururi pentru toţi Sfintei Cruci: „Tu-nsemni peste lume cea mai înaltă Lege: Din patru zări aduni puterile toate/…Chip al infinitului răstignit în noi,/Punem slabele noastre braţe peste ale Tale;/ Pironeşte-ni-le de aripile-ţi triumfale/ Să mă înalţi cu Tine din lăuntricul noroi.”
Iată că avem nu numai suspendarea-tiribombă propusă de Tăriceanu, ofiţerul acoperit candidat la Preşedinţie al lui Băsescu, arestări masive la sfârşitul lunii septembrie şi începutul lunii octombrie în dosarul EADS-Microsoft, ci avem şi un Brâncuşi pentru care ministrul Culturii demisionar Kelemen Hunor a înaintat actele premergătoare de cumpărare la o sumă absurdă pentru piaţa românească
Patriotismul nu e o stare de hei-rupism. Primim bani de la guvern şi lăudăm guvernul. Dăm declaraţii populiste şi pactizăm cu diavolul, cum sunt trădările udemeriste ale puterii. Patriotismul e o stare permanentă, pe care românul adevărat o trăieşte organic, firesc, zi de zi, ceas de ceas.
Pot fi nişte oameni imorali, nişte hoţi şi criminali morali, de talia lui Patapievici, Pleşu sau Liiceanu, repere pentru o cultură română sănătoasă?
Liiceanu: “…eu votez „cu ochii închiși” candidatul ale cărui valori, expuse într-un program politic, coincid cu ale mele. (…) Cred că nu am avut decât o singură dată în acest sfert de secol un asemenea candidat. Și mai cred că acum îl avem a doua oară.”
Statul de gaşcă a contribuit enorm la maxima degradare politică, la galopanta sărăcie a ţării, marcată de o datorie externă a României de peste o sută de miliarde de euro, miliarde, monşer, o datorie externă insurmontabilă! Poate la asta se referea Shimon Peres când declara că el cumpără România!
Din fericire, idealiştii sunt singura opoziţie reală în România, fiindcă clasa politică este o apă şi un pământ, toţi vor puterea, vor să se cocoaţe pe schela jafului naţional, nu există opoziţie la urâciune, la mizerie, nu există dreapta, există numai Ponta, adică o stângă stângace, imatură, care pentru putere sacrifică şi independenţa ţării.
Starea naţiunii sub animalul politic de Grid Modorcea După aproape 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, apar cu limpezime două tendinţe sub care balansează românii: Pe de…
Sincera amaraciune in clipa in care ne despartim de acest mare contemporan este ca nu il avem – cel putin deocamdata, sa speram – fixat in memorie si in istorie asa cum a fost el, in toata complexitatea si profunzimile , daca nu si in ascunzisurile sale, de artizan sau partas la intelegeri, atitudini sau secrete ale liderilor Romaniei cu lideri proeminenti ai lumii ca Nixon, De Gaulle, Brejnev, Ciu Enlai, Golda Meir si inca altii
Nu m-am implicat politic, imi fac bagajele pentru a merge pe lumea cealalta si imi dau seama ca as vorbi in pustiu pentru ca viziunea mea nu corepunde cu cea a partidelor politice de astazi, de aceea nu m-am inscris in nici un partid, le-am refuzat ofertele pentru ca eu sunt pentru o politica nationala, nu pentru tradarea si jefuirea tarii.