Unii cetăţeni britanici pot fi daţi afară din slujbă dacă poartă cruciuliţă la gât. Guvernul de la Londra vrea să convingă Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) că angajaţii de stat nu trebuie să poarte cruciuliţă la gât la locul de muncă, iar dacă o fac, pot fi daţi afară legal din slujbă. Ceea ce s-a şi întâmplat în urmă cu câţiva ani cu o salariată de la British Airways şi cu o infirmieră. Cele două purtătoare de “cruce pectorală” (cum zic francezii) s-au adresat CEDO, iar onorabila instituţie europeană a găsit de cuviinţă ca, înainte de a judeca şi decide, să afle de la Guvernul de la Londra poziţia oficială în materie. Au sau nu dreptul însemnele creştine – şi, în general, religioase – în locurile publice, e “corect politic”?
Poziţia magistraţilor de la CEDO e clară: e voie. Mai anii trecuţi, Curtea a respins o plângere a cuiva care cerea să fie scoase crucifixurile din şcolile italiene. Şi totuşi, autorităţile britanice nu prea agreează arborarea crucii. Iar şeful Bisericii Anglicane, mai pe ocolite, susţine că o cruciuliţă la gât nu e neapărat o dovadă că purtătorul ei e şi credincios adevărat.
Situaţia pare sulfuroasă, cu toate că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede clar, la art.18, că orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie, ca şi libertatea de a-şi exprima religia şi convingerile proprii, singur sau în comun, atât în public, cât şi în privat.
Cine e mai tare, Declaraţia Drepturilor Omului sau “corectitudinea politică”? Numai că, în cazul acesta, oricum, a fi corect politic înseamnă a fi ipocrit (adică incorect pur şi simplu). Cei ce vor să interzică portul cruciuliţei se tem că musulmanii din ţara lor, majoritar creştină, ar cere ca şi femeile lor să aibă voie să poarte văl în public. Dar asta-i altă discuţie. Să spunem doar că, şi în democraţii, minoritatea se supune majorităţii, oricât de pozitiv ar fi ea “discriminată”. Cine votează împotriva unui partid sau unei coaliţii care ajunge totuşi la guvernare nu înseamnă că nu trebuie să se supună deciziilor acelui guvern.
Şi tot despre crucea creştină în locuri publice. Drapelul Marii Britanii, bătrânul Union Jack, nu are ditamai crucea roşie pe fond albastru? Ar trebui să-şi schimbe Marea Britanie drapelul? Şi ţările scandinave care au, toate, crucea pe steagul naţional, şi Malta, şi Grecia, şi alte state?
Se bate toba pe multiculturalism (e drept, tot mai… pianissimo), dar când e vorba de religia ce stă la temelia unui popor, unei ţări, a unui stat încep întrebări şi şicane, ba chiar se iau şi decizii administrative. Complicate mai pot fi cărările democraţiei!
