Un comisar induhovnicit: istoricul-politist sau politistul-istoric Florin Sinca - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Un comisar induhovnicit: istoricul-politist sau politistul-istoric Florin Sinca

Comisarul Florin Sinca - Prof Florin Constantiniu si Prof Gheorghe BuzatuFlorin Şinca: „România de onoare va dăinui!“

Un comisar de poliţie mărturiseşte Ortodoxia

de Dumitru Manolache / Ziarul Lumina

O preconcepută opinie dihotomică, născută din „cultura“ bancurilor, ne-ar putea tenta a-i înghesui pe toţi poliţiştii într-o categorie profesională insensibilă, închistată în limitele propriei existenţe cazone, incapabilă uneori a distinge, precum noi, ceilalţi, „fineţurile“ lumii în care trăim. De cele mai multe ori însă, lucrurile stau cu totul altfel. Un comisar-şef de poliţie din Bucureşti, Florin Şinca, prin patriotismul şi credinţa ortodoxă pe care le mărturiseşte, ne demonstrează falsitatea opiniei noastre preconcepute.

Este greu de imaginat că în viaţa unui poliţist de la Direcţia Operaţiuni Speciale îşi poate găsi loc şi altceva decât infractori, împuşcături, filaje discrete, intervenţii în forţă şi un pic de viaţă personală. Că în uniforma pe care o poartă respiră un om obişnuit, foarte intransigent cu sine, dar cu o inimă sensibilă, o minte strălucitoare şi o trăire profund umană, patriotică şi ortodoxă, care îl aliniază lungului şir de români în uniformă, aproape anonimi, care servesc patria şi răspund prezent la chemarea Mântuitorului Hristos. Comisarul-şef Florin Şinca este unul dintre ei.

Istorii şi… istorii

Absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ din Bucureşti, doctor în istorie şi absolvent al unui masterat în relaţii internaţionale, ofiţerul de 43 de ani este autor a nu mai puţin de nouă volume din domeniul istoriei şi a peste 60 de studii şi articole de specialitate, membru al mai multor asociaţii şi organizaţii, cercetează, scrie, comunică şi corespondează cu importante personalităţi din mediul academic, profesional şi eclesiastic. Pomenim din acest lung şir de realizări, pe lângă cele dedicate istoriei Poliţiei Române, câteva care ne-au reţinut atenţia în mod deosebit: volumele „Altarul din muntele Ursoaia. Istoria Mănăstirii Crasna din judeţul Prahova“, „Monografia Bisericii «Sfânta Treime» din satul Pietriceaua, judeţul Prahova“, „Istoria Mănăstirii Râmeţ, judeţul Alba“, „Polovragi, mănăstirea de lângă cer. Istorie, spiritualitate, artă“ (scrisă împreună cu arhim. Timotei Aioanei şi Elisabeta Negrău). Ce resorturi intime, ce convingeri l-au determinat pe acest om al acţiunii hotărâte să se aplece cu respect, râvnă şi sensibilitate asupra unor vechi vetre monahale şi altare creştine? „Ca şi alţi colegi ai mei, ortodox fiind, merg în pelerinaje şi, de fiecare dată când trec pragul unei mănăstiri, pe lângă faptul că mă rog, sunt preocupat să aflu istoria acelui aşezământ. Aşa am ajuns să scriu despre istoria unor lăcaşuri, de pildă Mănăstirea Râmeţ, care are o inscripţie pe al treilea strat de pictură din 2 iulie 1377. Aşa s-au născut articolele, studiile, volumele pe care le-am publicat, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Multele informaţii pe care le-am aflat m-au impresionat profund. De pildă, reînnodarea firului vieţii monahale la Mănăstirea Crasna, din Arhiepiscopia Bucureştilor, în 1967, după pustiirea ei de către ocnaşii de la Slănic şi după ce puterea comunistă închisese mănăstirea. M-a impresionat, de asemenea, lupta de rezistenţă împotriva miliţiei şi securităţii pe care au dus-o măicuţele şi părintele Dometie Manolache de la Mănăstirea Râmeţ. Şi am zis că eu, ofiţer de poliţie fiind, trebuie să încerc să spăl într-un fel păcatele celor care i-au prigonit pe aceşti oameni pentru credinţa lor. La Mănăstirea Ianculeşti, din Arhiepiscopia Bucureştilor, m-au impresionat cele două surori din satul Şoimari, urmaşele unor părinţi prigoniţi de securitate, care la apusul vieţii lor au donat pământul retrocedat Bisericii, pentru a se ridica pe el actuala mănăstire“, ne-a declarat acesta.

Trăind Ortodoxia

Am rămas oarecum nedumerit când mi-a spus că „prin tot ceea ce face, un poliţist apără valorile creştine“, dar m-am luminat când i-am ascultat pledoaria: „Nu mă refer numai la ceea ce face astăzi poliţistul, ci şi la trecutul poliţiei, în care există exemple de toată lauda în acest sens. Am avut agi, adică şefi ai poliţiei, care au fost mari donatori şi ctitori de biserici. De pildă, Nicolae vel aga a reconstruit Biserica «Sfânta Vineri» din Bucureşti, pe vremea domnitorului Matei Basarab, pe acelaşi loc pe care fusese ridicat un vechi schit în secolul al XIII-lea. Nu mai spun că steagul poliţiei din 1820 reprezenta icoana Bunei Vestiri. De aceea, Ziua Poliţiei se sărbătoreşte pe 25 martie, pentru că la această dată domnitorul Grigore al IV-lea Ghica a înmânat steagul Poliţiei Bucureştilor cu icoana pomenită imprimată pe el. Şi exemplele ar putea continua“.

Comisarul Florin Şinca este căsătorit şi are o fetiţă, Miruna, de 8 ani, care deja cunoaşte foarte multe mănăstiri, s-a ataşat de anumiţi monahi şi monahii, ştie rânduiala şi regula comportării într-un lăcaş de cult, lucru care îl bucură foarte mult pe tata.

L-am întrebat pe comisar cum defineşte un poliţist Ortodoxia şi iată ce a răspuns: „Cred că poporului român nu i s-ar fi potrivit mai bine şi nu i se potriveşte altă credinţă. Pentru că tot ceea ce ne învaţă Ortodoxia este modelat pe sufletul românului“. „Şi când a simţit comisarul-şef Şinca să trăiască în acest mod Ortodoxia?“, l-am mai întrebat. „De mic, de când am fost învăţat de părinţi, care m-au dus la biserică. Aşa s-a născut în mine ortodoxul trăitor. Sunt mulţi poliţişti care fac acum eforturi susţinute să se comporte şi să simtă Ortodoxia. Nu au avut, ca mine, de mic, legătură cu biserica, cu preotul, cu comunitatea creştină în care au crescut, cu mănăstirile din zona în care au copilărit“, spune comisarul-şef Florin Şinca.

România de onoare

Citeşte foarte multe cărţi ortodoxe, monografii, istorie, studiază în biblioteci, în arhivele naţionale şi în cele ale CNSAS. „În prezent, pregătesc o carte pe care mă simt obligat să o scriu. Este vorba despre poliţiştii care au avut de suferit la începutul epocii comuniste, între 1944 şi 1950. Puţină lume cunoaşte lucrul acesta. De pildă, a fost un şef de poliţie, Gheorghe Olăraşu, din Vrancea, care a ctitorit o biserică în satul Iveşti şi a murit în iarna anului 1953 în închisoarea de la Făgăraş, torturat şi înfometat. Tatăl său era preot. Nu i s-a găsit nici o vină. Doar aceea de a fi fost comisar de poliţie. Şi sunt foarte mulţi ca el. La fel cum Biserica Ortodoxă Română a avut martiri, sau cum intelectualitatea, elita ţării, a pierit la Sighet, la fel s-au petrecut lucrurile şi cu mare parte din foştii poliţişti. Eu am descoperit până acum 120 dintre ei care au murit în temniţele comuniste“, spune Florin Şinca, precizând că, dacă deviza Poliţiei Române este „Lege şi onoare!“, a lui este „Credinţă, onoare, muncă!“, cele trei cuvinte conţinând în profunzimea mărturisirii lor deopotrivă optimism, credincioşenie, milostivire şi curăţia sufletului poliţistului. „Cele câteva exemple care ne întunecă şi ne ştirbesc prestigiul rămân doar excepţii. De aceea, România credincioasă, ortodoxă, muncitoare va răzbate. România de onoare va dăinui!“, a mărturisit comisarul-şef Florin Şinca, în loc de orice alt comentariu sau concluzie a discuţiei noastre.

Sursa: Ziarul Lumina via  Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.