Despre Basarabia, ştiinţific nu "fotanistic"*: "În calea unităţii naţionale nu există oprelişti de netrecut" - Corneliu Vlad - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Despre Basarabia, ştiinţific nu “fotanistic”*: “În calea unităţii naţionale nu există oprelişti de netrecut” – Corneliu Vlad

Great-Romania-Mare-Harta-de-G-Pop-cu-Basarabia-si-Bucovinacorneliu-vladExprimarea dorinţei de revenire a Basarabia acasă reprezintă continuitatea în istorie a unei convingeri înrădăcinată în mentalul colectiv al românilor. Este materializarea cea mai vizibilă a încrederii că în calea unităţii naţionale nu există oprelişti de netrecut. Convingere şi încredere care au traversat, la lumină sau în ascuns, epoci istorice şi vremuri prielnice sau ostile, asemenea unui fluviu amplu desfăşurat, prin multe braţe, cu meandre şi vârtejuri, cu şuviţe marginale mergând împotriva curentului, dar care înaintează implacabil acolo unde este firesc şi unde se cuvine să ajungă.

Aceasta este impresia de ansamblu cu care poţi rămâne după lectura cărţii « Problema Basarabiei în discuţiile româno-sovietice din timpul războiului rece. 1945-1989 », scrisă de istoricul temeinic dedicat acestui spinos şi dureros capitol de istorie naţională românească, Ion Constantin, carte apărută sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.

Volumul înmănunchează o bogăţie de date dintre cele mai diverse care converg într-un tablou impresionant al salvgardării şi dăinuirii voinţei de unitate naţională, manifestată şi la nivel oficial – atât cât s-a putut în vremurile vitrege ale regimurilor comuniste- dar şi în lumea ştiinţifică, academică, intelectuală, în mentalul colectiv din ţară dar şi în lumea comunităţilor româneşti de peste graniţe şi a exilului, în România şi în fosta Basarabie, ruptă încă o dată pe teritoriul sovietic în RSS Moldoveneasca şi în RSS Ucraineană.

Volumul deapănă cronologic episoadele postbelice din drama acestei părţi nord-estice a teritoriului României canonice, începând cu controversata Conferinţă de pace de la Paris care a consfinţit raptul decis prin pactul Molotov-Ribbentrop, iar apoi emanciparea politică precaută a liderilor comunişti de la Bucureşti, care au abandonat treptat docilitatea faţă de « Moscova roşie »  pentru a promova, mai întâi cu prudenţă, apoi cu tot mai multă temeritate şi tot mai deschis, dar mereu cu realism şi înţelepciune, drepturile românilor şi ale statului lor asupra propriului teritoriu naţional. Răspunsurile Bucureştiului la politicile succesive ale « marelui aliat », în funcţie de şeful aflat la Kremlin – Stalin, Hruşciov, Brejnev, Andropov-Cernenko, Gorbaciov – au fost înţelept şi atent elaborate şi nuanţate, în funcţie de atuurile şi vulnerabilităţile partenerului, dar şi de contextul european şi internaţional, în condiţiile în care, cu o constantă regretabilă, Occidentul a ignorat, din interes sau pur şi simplu din comoditate, drepturile României. « Occidentul nu avea însă tendinţa să împovăreze şi mai mult relaţiile Est-Vest prin asemenea dezbateri, aparent pur istorice » – încearcă, parcă stânjenit, autorul cărţii să justifice atitudinea conciliantă (de fapt de-a dreptul capitulardă) a « lumii libere » faţă de cerinţele legitime ale României. O excepţie salutară în materie de reacţii internaţionale a fost poziţia RP Chineze şi a preşedintelui Mao Zedong, care s-au pronunţat constant, inclusiv în mod public, în sprijinul României (spre deosebire de poziţia duplicitară şi ipocrita a liderului iugoslav Tito).

În confruntarea – paşnică – de forţe pentru afirmarea cauzei româneşti s-au aflat istorici, scriitori şi artişti, dar şi patrioţi din armată şi serviciile de informaţii, precum şi – fapt emoţionant – supravieţuitorii basarabeni ai Unirii din 1918. Dincolo de Prut şi până la Moscova s-au distins prin acţiuni curajoase şi dramatice patrioţi români care au plătit adesea scump pentru lupta şi împotrivirea lor în condiţiile nemiloasei represiuni sovietice.

Cartea reproduce undeva replica lui Nicolae Ceauşescu rostită într-un moment al adevărului prilejuit de prima vizită la Bucureşti a lui Leonid Brejnev, în 1976 : « Şi pentru că suntem între noi – i-a spus la un moment dat Ceauşescu lui Brejnev – trebuie să spun că este greu de înţeles de ce este nevoie ca la graniţele noastre să mai păstrăm sârmă ghimpată. Ori ne este teamă că cetăţenii noştri nu se vor putea înţelege ?! » Ce a răspuns Brejnev nu se mai ştie.

Cartea lui Ion Constantin este una de referinţă în bibiliografia, tot mai voluminoasă, a problemei Basarabiei.

A ne întări înăuntru şi a inspira încredere în afară

Jumătatea de secol în care România a avut regim comunist  este o mult prea ambiţioasă încercare pentru istorici, de altfel pentru oricine are de gând să o judece. O vreme încărcată şi contradictorie, tulbure şi secretoasă, dar mai ales, în atâtea privinţe, cumplită, dureroasă şi antiumană. Dar o vreme în care, cu toate vitregiile sale, trăitorii ei au putut să făptuiască, să împlinească şi să lase în urma fapte  de mândrie naţională care nu pot fi nesocotite, şterse sau uitate. Numai că lumea românească este încă şi astăzi, după mai mult de 25 de ani de atunci, prea puţin  liniştită şi aşezată pentru a înţelege şi asuma aşa cum se cuvine, fără patimă şi părtinire, un trecut apropiat care tot mai arde. Istoricii, dar şi economiştii, sociologii sau politologii, sunt puşi în fata răspunderii de a pune în rama adevărului o lume care se îndepărtează în timp, fără să i se fi găsit, cel puţin deocamdată, locul cuvenit în istorie.  Între numele consacrate care s-au distins în eforturi “pentru mai dreaptă cinstire”,  cum ar fi zis Ion Barbu, de fapt pentru o mai dreaptă judecată asupra problematicei perioade, se afla Florin Constantiniu, Dumitru Popescu, Dinu C. Giurăscu, Ioan Scurtu, dar şi istorici mai tineri, iar dintre străini, în primul rând, americanul Larry L. Watts, pentru a prelua “nominalizarea” implicită cuprinsă în noua carte a  doctorului  în istorie Vasile Buga, “Sub lupa Moscovei. Politica externă  a României. 1965-1989”.
Cu locul său distinct în această galerie de exegeţi, ca specialist redutabil în spaţiul sovietic şi post-sovietic, dar în primul rând în relaţiile româno-sovietice şi romano-ruse, istoricul şi diplomatul Vasile Buga înfăţişează şi lămureşte amplu şi documentat un capitol de referinţă din istoria dialogului României cu lumea. Şi o face prin raportare la principalul aliat, de fapt atotputernicul suzeran al României în epocă, Moscova sovietică, mereu iritată de iniţiativele şi succesele Bucureştiului în politica sa externă (cât se putea de) independenţa. Cartea descrie  fascinantă performanţă (dar nu de dragul performanţei)  istorică, politica şi diplomatică, numită – prozaic poate – participarea României  la marea politică a lumii  ca protagonist activ şi imaginativ, ascultat şi luat în seamă.
Să ne închipuim cât de greu poate – şi astăzi –  ajunge un stat dintre cele numite “mici şi mijlocii” (cum se spunea pe atunci) la un asemenea respect internaţional. Un stat care nu e mare putere – nici politică, nici economică, nu are arma nucleară sau o poziţie geopolitică privilegiată (dimpotrivă, una ingrată şi vulnerabilă). Un stat încă tânăr – căci împlinit în hotarele sale fireşti   de numai o jumătate de secol, trecut prin două războaie mondiale  şi câteva dictaturi, reîntregit, sfâşiat şi iarăşi parţial împlinit, prins apoi în rigorile şi servituţile luptei planetare pentru sfere de influenţă,  după ce fusese inclus în alianţe politico-militare şi economice constrângătoare şi, pe ansamblu, păgubitoare lui.
Şi iată că un asemenea stat a săvârşit miracolul ca, neavând atuurile aici amintite sau altele, în plus, cu structurile statului şi o politică internă  riguros comuniste, şi cu tot ce implică  un astfel de regim, să afirme o politică externă dinamică şi chibzuită, conformă interesului naţional, chiar dacă nu întotdeauna ireproşabilă.
Miracol? Mai degrabă reluarea bunei tradiţii din politica noastră externă  pe care, în jurul  memorabilului an 1877 Eminescu o definea prin “ceea ce ne impune chiar poziţiunea noastră geografică: de a evita orice provocare faţă de puterile noastre vecine şi de-a întreţine îndeobşte cu toate puterile cele mai bune relaţiuni. Prin aspiraţiunile noastre, prin dezvoltarea intelectuală ce şi-a dat România de jumătate de secol (…), ea a căutat a se apropia de civilizaţiunea  europeană; ideile de progres, dezvoltarea noastră economică trebuie să fie pururea ţinta noastră pentru a ne întări înăuntru şi a inspira încredere înafară”.
Aici, în ultima frântură de text,  se cuprinde esenţa crezului de totdeauna al politicii externe româneşti, indiferent de regim politică sau de epocă: “a ne întări înăuntru şi a inspira încredere înafară”. Căci o  politică externă credibilă înafară, apreciată de partenerii externi, dă greutate cuvântului ţării în lume, inspiră dorinţa de conlucrare, de parteneriat; ea înalţă prestigiul, dar în primul rând nivelul de securitate al ţării.
Securitate? Un exemplu: în vara lui 1968 în fata iminenţei unei invazii militare a aliaţilor din Tratatul de la Varşovia,  preşedintele american Johnson i-a avertizat pe “aliaţii frăteşti”să-şi ţină legaţi câinii războiului iar premierul chinez Ciu Enlai  era gata să ne trimită în sprijin tancuri.
Prestigiu? Într-un răstimp de mai puţin de două decenii, România i-a primit ca oaspeţi pe cei mai vestiţi şi puternici oameni de stat ai epocii ( înafară  de Papa de la Roma, preşedintele Mao şi regina Angliei, dar şi aceştia s-au întâlnit, la ei în ţară, cu şeful statului român).
Cartea laboriosului şi rigurosului istoric şi politolog  Vasile Buga prezintă şi explică pe îndelete “enigma şi miracolul” acestei politici, fără a-i ascunde însă nici carentele, mai ales că de pe urma unor asemenea carenţe România a plătit şi plăteşte încă şi astăzi scump. Cărţile lui Vasile Buga, ca şi cele ale lui Larry L. Watts, sunt lecturi obligatorii pentru oricine e sincer în strădania de a înţelege România de până mai ieri.

Corneliu Vlad

Curentul via Ziaristi Online

*Iulian Fota

Print Friendly, PDF & Email

3 comments

  1. Pingback: Riscul unui război în Basarabia şi la Marea Neagră? Să ne ferească Dumnezeu! | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  2. Pingback: Un studiu cel puţin interesant – Joseph Livni: Creştinismul şi obştiile romȃneşti. Paralele Israel – România | VA RUGAM SA NE SCUZATI, NU PRODUCEM CAT FURATI!

  3. Pingback: VIDEO. O dublă lansare impresionantă: "Problema Basarabiei", de Ion Constantin şi "Sub lupa Moscovei", de Vasile Buga. Elita istoricilor s-a reunit la INST - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.