Înaintemergătorul celei de a doua veniri a lui Hristos - Sfântul Mare Proroc Ilie - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Înaintemergătorul celei de a doua veniri a lui Hristos – Sfântul Mare Proroc Ilie

Sfantul Ilie Prophet_Elijah_-_Chariot_of_Firede Elena Solunca Moise

Elena Solunca Moise

Elena Solunca Moise

Cândva, cu vreo opt secole înainte de venirea Mântuitorului, într-o zi ca aceasta, Sf. Mare Proroc Ilie a fost înălţat la cer într-un car de foc, un simbol al neprihănirii şi râvnei în Dumnezeu cel viu. A fost dus într-un loc pe care doar Domnul îl ştie, unde va sta până când se va întoarce să vestească cea de doua venire a lui Hristos. Atunci, Mântuitorul va veni „cu mărire şi cu slavă” să judece vii şi morţii instituind Împărăţia lui cea fără sfârşit. De această dată, Măritul Prooroc nu va veni spre mustrare şi îndemn la pocăinţă, ci spre a fi sprijinitor şi ajutător creştinilor, întărindu-i în credinţă. Cum nu a cunoscut moartea, va fi ucis atunci cu sabia pe treptele templului. La Biserica Albă din Bucureşti se află o icoană a Sf. Mărit Proroc Ilie, făcută de Gh. Tătărăscu, înfăţişându-l ca un bătrân cu o privire tulburătoare de o tristeţe meditativă, ţinând în mână sabia care-i va pricinui moartea. Despre acest mare prooroc râvnitor al credinţei în Dumnezeu cel viu avem mărturii în Vechiul Testament în „Regi” şi în Noul Testament atunci când pe muntele Tabor, Hristos S-a arătat în slava Sa dumnezeiască, fiindu-i alături împreună cu Moise, de faţă fiind apostolii Petru, Ioan şi Iacob. Descendent din seminţia lui Aaron, Măritul Proroc Ilie şi-a îndreptăţit numele care semnifică „Al cărui Dumnezeu este IHWH” sau „Al cărui stăpân este Dumnezeu” şi a rămas în mentalul creştin ca propovăduitor aprig al adevăratei credinţe. I se mai spune şi Tesviteanul după Tesva, cetate din ţara Galaadului de unde se trăgea. Tradiţia spune că la naştere tatăl său a văzut cum oameni în veștminte albe l-au înfăşat în scutece de foc şi, botezându-l, i-au dat să înghită o flacără simbol al abnegaţiei sale de neegalat în credinţa în Dumnezeu, în rugăciune şi viaţă ascetică. În felul său, Măritul Proroc Ilie este întruchiparea monahului, dăruit în întregime lui Dumnezeu, slujindu-i cu stăruinţă spre pildă şi întărire în nevoinţele credincioşilor. Aşa s-a arătat din copilărie şi cu trecerea anilor, a crescut în osârdia credinţei în Dumnezeu, ducând o viaţă fără prihană, supunându-şi gândul lui Dumnezeu, Lui dăruindu-se întru totul. Cu o asemenea viaţă înduhovnicită Sf. Ilie nu se putea găsi în linişte într-o lume aflată într-o profundă criza morală, cum era aceea a timpului său şi cum este şi azi. Atunci, era vremea regelui Ahab, căruia i se potrivesc de cum nu se poate mai bine cuvintele Psalmistului: „Când ajung sus oameni de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni” şi, chiar mai rău, când oamenii priveau neputincioşi cum „se laudă păcătosul cu poftele lui şi cel ce face nedreptate, pe sine se binecuvântează”. Dumnezeu Însuşi era uitat iar oamenii se închinau şi jertfeau lui Baal, zeu al munţilor, fertilităţii şi vremii, care fusese interzis poporului evreu pentru ritualurile în care, între altele, erau sacrificaţi copii. În Noul Testament, el este echivalat cu Satana sau Belzebut. În acest timp, închinătorii lui Dumnezeu adevărat erau prigoniţi şi supuşi la pedepse greu de suportat. Închinător devotat al adevăratului Dumnezeu, Sf. Ilie se ruga pentru revenirea la credinţa adevărată şi pedepsirea celor care se îndepărtau spre cuvenită revenire la credinţa cea dreaptă. S-a înfăţişat la Ahab şi l-a mustrat pentru viaţa sa şi, îndeosebi, a soţiei sale Isabela şi i-a îndemnat să revină la normele moralei tradiţionale. Văzând însă împietrirea inimii sale, ca odinioară a lui Faraon, Măritul Prooroc a spus: „Viu este Dumnezeul Puterilor înaintea căruia stau eu, că nu va fi în anii aceştia rouă şi ploaie din cer pe pământ, decât numai prin cuvântul gurii mele.” Este ştiut că Dumnezeu ascultă ruga dreptului şi s-a făcut că s-au împlinit cuvintele lui Moise care a zis Israelului: „Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pământul de sub tine de fier.” Şi a fost de a venit secetă mare care a pustiit totul – izvoarele abia de mai aveau apă, pârâirile secaseră iar păsările, animalele oamenii mureau de foame. Mare necaz se abătuse asupra lui Israel dar şi asupra ţinuturilor din preajmă şi ele atinse de mânia lui Dumnezeu. Pe Ilie, Domnul l-a trimis spre răsărit să se ascundă la Cherit, un râu din apropierea Iordanului, unde le-a poruncit corbilor să-l hrănească cu pâine şi carne. Că aşa este voia Domnului de trece de firea lucrurilor, căci nu era în firea acestor păsări să se milostivească şi nu o făceau nici de puii lor pe care îi abandonează lăsându-i să moară.
Cum era în voia Domnului ca Sf. Ilie să-şi împlinească râvna credinţei sale cu milostenia i-a spus să meargă în Sarepta Sidonului la o văduvă săracă, anume spre a-i arăta că nenorocirea se abătuse nu doar asupra celor bogaţi ci şi a nevoiaşilor. Sf. Ilie i-a cerut o bucată de pâine şi femeia, deşi avea doar un pumn de făină şi puţin ulei cu care să gătească masa şi apoi să moară de foame, i-a dat. Dumnezeu i-a răsplătit milostenia cu o minune – a înmulţit făina şi uleiul astfel încât le-a ajuns pentru tot timpul secetei. S-a întâmplat însă că fiul văduvei – singurul – a murit şi biata femeie, în necazul ei, l-a învinovăţit pe Ilie de pierderea băiatului. Atunci, Ilie l-a luat în braţe, a suflat de trei ori deasupra lui şi băiatul a revenit la viaţă. Tradiţia spune că numele copilului era Iona şi i-a fost dat darul proorociei şi propovăduirii pocăinţei în cetatea Ninive. A fost înghiţit de un chit, un fel de balenă, de unde după trei zile a ieşit, preînchipuind Învierea lui Hristos.
Sf Ilie in desert cu corbulDupă trecerea celor trei ani de secetă, Dumnezeu Milostivul l-a trimis pe Ilie la Ahab să-i spună că va da pământului ploaie şi el, făcând ascultare, a plecat din Sarepta către Samaria. S-a înfăţişat la Ahab, care l-a întâmpinat întrebându-l retoric: „Tu eşti, oare, cel ce răzvrăteşti pe Israel?” Răspunsul a fost necruţător: „Nu eu răzvrătesc pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău, căci l-aţi părăsit pe Dumnezeul vostru şi v-aţi plecat necuratului idol Baal.” Cu aceiaşi îndrăzneală vrednică de respect, a cerut să fie adunaţi pe muntele Carmel toţi prooroci mincinoşi spre a vedea care este Dumnezeu adevărat zicând: „Până când veţi şchiopăta voi de amândouă gleznele voastre? Dacă Dumnezeu este Dumnezeul care v-a scos din pământul Egiptului,pentru ce nu mergeţi în urma Lui? Iar dacă Baal este zeul vostru, mergeţi după el.” Apoi, a poruncit să fie aduşi doi viţei de jertfă – unul pentru Dumnezeul lui Ilie şi altul pentru Baal şi peste cel care va coborî foc din cer, „al aceluia este adevăratul Dumnezeu şi toţi să vă închinați Lui, iar potrivnicii să fie daţi morţii.” S-a făcut după cuvântul său. Primii, au adus jertfă proorocii, fiind ei mai mulţi, şi au început a se ruga: „Ascultă-ne Baal, ascultă-ne ” Dar cine să-i asculte câtă vreme, cum spune David:idolii oamenilor sunt aur şi argint; lucruri făcute de mâini omeneşti: „gură au şi nu vor grăi/ ochi au şi nu vor vedea/urechi au şi nu vor auzi/ că-n gura lor suflare nu se află.” Văzând, Sf. Ilie îi mai şi ironiza: „Strigați mai tare ca să vă audă zeul vostru, de vreme ce acum poate face altceva, sau vorbeşte cu alţii…” Venind rândul său, Sf. Ilie a poruncit să se toarne apă de trei ori peste jertfă, şi peste lemne şi în şanţul pe care pusese a se săpa în jur. Apoi privind către cer, s-a rugat: Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isac şi al lui Iacob, iată eu, robul tău,aduc această jertfă…Ascultă-mă cu foc, pentru ca să se întoarcă inimile acestor popoare în urma Ta.” Foc a căzut din cer de a ars şi până şi apa iar popoarele au strigat: „Cu adevărat, Acesta este unul Dumnezeu şi nu este altul afară de El.” Plecat-a apoi Ilie pe muntele Carmel unde s-a rugat lui Dumnezeu care a deschis cerurile şi ploaie bogată a venit pe pământ. Văzând aceasta, Ahab şi-a recunoscut rătăcirea şi Sf. Ilie l-a întâmpinat întru bucurie. În euforia biruinţei, Sf. Ilie a poruncit să fie omorâţi proorocii mincinoşi, fapt ce s-a şi executat. Departe de a se bucura, Isabela, înfuriindu-se cu asupra de măsură, s-a jurat că-l va ucide pe Ilie chiar pe locul unde au fost executaţii proorocii lui Baal. Om fiind, Ilie s-a spăimântat şi a pornit spre pustie şi s-a rugat lui Dumnezeu: „Doamne, destul am trăit pe pământ, ia acum de la mine sufletul meu. Sunt eu oare mai bun ca părinţii mei?” În credinţa lui sincer râvnitoare prefera să moară decât să audă numele Domnului luat în deşert. Cuprins de tristeţe, s-a aşezat sub un copac de lângă o peşteră. Atunci, Domnul i-a trimis un înger care, atingându-l cu aripa, l-a trezit zicând: Scoală-te şi mănâncă. A deschis ochii şi a văzut la căpătâi o azimă caldă şi un urcior cu apă după care iar a adormit şi iar a venit îngerul şi i-a spus să mănânce pentru că drumul pe care trebuia să-l facă era lung. Şi a mers Sf. Ilie patruzeci de zile şi nopţi până la muntele Horeb, „muntele lui Dumnezeu”, fiindcă acolo Ziditorul tuturor s-a arătat şi a vorbit de mai multe ori. Aici a vorbit cu îngerul şi cu Dumnezeu care i s-a arătat spre a-i mângâia întristarea, a-i alunga îndoiala şi a-i întări credinţa. Spre luare aminte, arătându-se, Domnul nu era în viforul dintâi, nici în focul care a urmat, ci în adierea de lumină care a urmat ca o binecuvântare. Degrab şi-a acoperit faţa cu cojocul când a auzit pe Domnul: Ce faci aici, Ilie? S-a tânguit Ilie spunând că este singur, că poporul s-a depărat de Dumnezeu, a lepădat Legea şi acum caută a-i lua şi viaţa. L-a mângâiat Domnul, cum numai El o poate face, zicându-i că mai are ascunşi şapte mii de bărbaţi care au refuzat să se închine lui Baal. Cu adevărat minunat este Domnul întru faptele Sale prin care dă omului vrednic de mila Sa putere nebănuită şi ajutor nesperat. I-a mai zis-a Domnul că cei doi vor pieri împreună cu toţi ai lor şi că el să-l ungă pe Elisei ca urmaş al său. Apoi, Domnul s-a îndepărtat de cel bine plăcut al său. Ridicându-se, Ilie l-a găsit pe Elisei, fiul lui Safat, care ara câmpul cu douăsprezece boi, i-a pus cojocul şi, spunând care este voia Domnului, l-a numit prooroc. Cuviincios, Elisei i-a cerut răgaz ca să-şi ia rămas bun de la ai săi. După rânduială, Elisei şi-a sărutat tată şi mama, a înjunghiat o pereche de boi, au cinat de despărţire, după care l-a însoţit pe Sf. Ilie ca ucenic devotat şi vrednic de părintele lui duhovnicesc.
ascent-of-elijah - Sf Ilie la CeruriTrecut-au toate după înţeleapta rânduială a Domnului şi supusa ascultare a Sf. Ilie până a venit a timpul ca Măritul proroc să plece la ceruri. Era împreună cu Elisei pe drumul spre Galgal, în apropiere de Betel, locul unde Avraam chemase numele Domnului. Simţind apropierea plecării sale i-a spus lui Elisei: “Tu stai aici că pe mine m-a trimis Domnul la Betel.” Elisei i-a răspuns cu supuşenie: “Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi lăsa.” Sf. Ilie s-a învoit, au mers împreună şi, ajunşi acolo, fiii proorocilor i-au spus: “Tu ştii că Domnul va lua pe stăpânul tău de la tine?” „Ştiu” a răspuns el, „dar tăceţi”. I-a mai spus Sf. Ilie: “Tu şezi aici, că pe mine m-a trimis Domnul la Iordan”. Stăruitor Elisei a răspuns: Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi lăsa. Pornita-au împreună spre Ierihon. Aici, Sf. Ilie şi-a luat cojocul, l-a rotit deasupra capului, l-a împăturit, după care a despărţit apa în două şi au trecut ca pe uscat ca odinioară când evreii au trecut Marea Roşie. Cum toate se pliniseră, Sf. Ilie a spus ucenicului său: „Cere de la mine ce vrei, mai înainte de a fi luat de la tine.” Răspuns-a Elisei: Cer ca darul din tine să fie îndoit în mine. „Greu lucru ai cerut, a sus Sf. Ilie, însă, dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ţi se va împlini cererea; iar de nu mă vei vedea, nu ţi se va împlini cererea.” Şi-au continuat preumblarea când, dintr-odată s-a arătat un car de foc şi l-a răpit pe Sf. Ilie spre cer. Cutremurat, Elisei a strigat: “Părinte, părinte, carul şi caii lui Israil”. Îndurerat de plecarea Sf. Ilie, ştiind că nu are încotro, că rugătorul cel puternic pentru Israel a plecat, Elisei şi-a rupt hainele de pe el şi a început a plânge cu amar. Atunci, din cer a coborât cojocul lui Sf. Ilie şi a trecut cu el apa Iordanului ca pe un drum obişnuit. Astfel Elisei s-a arătat urmaş al Sf. Ilie, care de atunci trăieşte în locaşurile cereşti până fi-va timpul celei de a doua veniri a lui Hristos pe care el o va vesti plătind cu viaţa mărturisirea sa şi, împlinind-şi datoria, va pleca spre Domnul.

Schimbarea la Fata de Teofan Grecul

Schimbarea la Fata de Teofan Grecul

Prin credinţa nestrămutată în „Dumnezeu cel viu”, Sf. Ilie este prezent şi în Noul Testament într-un chip de necesară luare aminte. Anume, la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului de pe muntele Tabor. El a fost văzut în Tabor de cei trei Sfinţi Apostoli, Petru, Ioan şi Iacob, în vremea Schimbării la Faţă a Domnului. Atunci, Hristos s-a arătat împreună cu Moise şi Ilie. Ne amintim că Petru a spus: “Ce bine este nouă aici” şi a propus să facă trei colibe: Pentru Hristos, pentru Moise şi pentru Ilie. Atunci, a apărut un nor şi glasul Tatălui a rostit: “Acesta este Fiul Meu Cel iubit. Pe acesta să-L ascultaţi!” Se vădeşte aici o coerenţă sfântă şi sfinţitoare. Mai întâi, Moise căruia Dumnezeu i-a spus “Eu sunt Cel ce sunt”,cuvinte care în tâlcuirea Sf. Grigorie de Nazianz înseamnă “esenţă”, dincolo de care nu mai este nimic. Sf. Ilie încredinţează că “Viu este Dumnezeu, Dumnezeul puterilor”; Iisus Hristos, Dătătorul vieţii veşnice, asigură: “Dumnezeu este iubire”. Pe El îndeamnă Tatăl ceresc să-I ascultăm iar El, în Predica de pe Munte spune cu limpezime: “Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, cum Tatăl vostru cel din ceruri, desăvârşit este.” Desăvârşirea este un urcuş neîntrerupt, ce poate fi început din orice loc ne-am afla şi în oricare moment al vieţii şi, dacă vrem, putem străbate într-un singur fel: să ne lepădăm de sine, să e luăm crucea şi să urmăm lui Hristos pe drumul pe care l-a deschis făcându-se om ca omul cel căzut să revină la destinul dăruit dintru început de Dumnezeu. Domnul l-a făcut pe Adam ca să păzească şi să lucreze pământul – să-l păzească şi să-l lucreze: să-l păzească de pustiire şi să-l lucreze spre înmulţirea roadelor făcând-se vrednic a fi coroană a creaţiei.

Sursa: Ziaristi Online

Sfantul-Prooroc Ilie--Icoane-pe-sticla-Sapanta-Ioana-Lutai-foto-Cristina-Nichitus-Roncea

Icoana pe sticla de Dna Preoteasa Ioana Lutai din Sapanta

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.