Elena Solunca Moise

Se ruga tânguitor Arghezi, simţindu-se „singur şi pieziş”: “Copac pribeag uitat în câmpie/ Cu fruct amar şi cu frunziş/Ţepos şi aspru-n îndârjire vie”. Ar fi dorit ca, din cer, Domnul să-i dea „o ştire”. Fără ea, stingher era  cum „că-n rostul meu, Tu m-ai lăsat uitării”. Din jeluire se înalţă ruga: „Trimite, Doamne, semnul depărtării/Din când în când, câte un pui de înger,/Să bată alb din aripă la lună/ Să-mi dea din nou povaţa Ta mai bună.”  Să recunoaştem că fiecare dintre noi simte, la ceas de însingurare cu osebire, nevoia acestui „semn al depărtării”. Îl numim înger căci, venit din depărtarea unde Domnul îşi are  necuprinsa-i moşie, el aduce pentru fiecare un semn care este doar pentru el. Din pruncie îl aşteptăm, de când trăind încă în basme, dimineaţa şi seara, îngenunchiaţi lângă pătuţ, ne rugăm îngerului păzitor: „să fie lângă mine”,  să ne „înveţe a face bine”, el fiind întâiul nostru învăţător şi credinciosul nostru sfetnic pe toată viaţa. Asta numai dacă îl chemăm, îl primim şi dăm ascultare, altfel se depărtează întristat. E folositor să reamintim că, în familiile care ţin rânduiala, la oraş şi prin multe sate  pe unde dăinuirea „doineşte”, copii sunt învăţaţi să nu mănânce înaintea Sfintei Liturghii. Atunci, la sfinţirea darurilor, când toţi îngerii stau la sfântul altar, ai celor care au mâncat nu vor primi nimic.  Nu că îngerii, fiinţe ale depărtărilor albastre, ar mânca, se ştie, dar face nespus de bine pentru sufletul ce trebuie să se îngrijească de sporul său întru îndumnezeire. Înţelegem astfel mai bine rostul modelator de caractere al „rânduielii” pe care cei mici o deprindeau făcând ca , în timp, „veşnicia să se nască în sat”; şi mai ales dorind fi  „contemporani” cu ea. Cred că am putea vorbi de  un fel de etos al veşniciei, ţăranul trăind, cum spunea Noica, „într-un cadru cosmic elevat”. Îngerul fiecăruia este un dar pe care însuşi Domnul îl face  fiecăruia la botez. Pruncul botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh primeşte un înger păzitor, ocrotitor discret dar sigur. Mai măruţi, aflăm că la Judecata din urmă, când toţi vor da seama de faptele lor,  îngerii vor fi acolo, cutremurându-se pentru că nu ne vor mai putea fi de folos.

Făpturi ale veşniciei pe care o aduce mai aproape

Temeiul istoric al sărbătorii de astăzi a fost aniversarea Bisericii „Sf. Arhanghel Mihail” din Constantinopol , după care s-a răspândit în întreaga creştinătate. Acum, nu ştim cu precizie cât bine aduce „realitatea virtuală”, dar e cert că face, pe mulţi,  să nu mai simtă prezenţa îngerului păzitor, ba mai grav,  nici nevoia de el, hălăduind printre atâtea potenţe care nu se ştie când şi cum vor trece hotarul realităţii. Nu-i nimic, îngerul, făptură a veşniciei, aşteaptă ca virtualitatea să treacă aşa cum trece orice lucru făcut de om. Când ne vom vindeca de virtualitate, vom descoperi că doar sinele propriu deschis spre veşnicie este demn de a fi dorit şi cercetat într-o întâlnire ce poate fi „mirabilă”. Făpturi  de duh, îngerii comunică iubirea lui Dumnezeu şi duc răspunsul nostru, fiind ca o punte nevăzută, răsfrântă în iubirea lor pentru oameni izvorâtă din iubirea dintre ei. E minunat, căci asta înseamnă cu nu suntem singuri, abandonaţi  în absurdul artificialităţii care ne pecetluieşte „singularitatea”. Împreuna cinstiţi în soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, ei  dezvăluie taina unităţii în diversitate pe care Ziditorul  a pus-o temei „la toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit.”  Înălţăm rugă la fiecare Liturghie: „Ca pe Împăratul tuturor să primim. Pe Cel nevăzut înconjurat de cetele îngereşti, pe Împăratul, Împăratul tuturor să-L primim”.

Din Sfânta Scriptură aflăm că, la început,  Dumnezeu a făcut cerul şi pământul – lumea nevăzută şi aceea văzută. Despre îngeri nu se spune când anume au fost făcuţi, dar se crede că erau cu mult înainte. Din  „Geneză” aflăm  că, la început, toţi îngerii au fost buni,  înzestraţi cu emoţii şi voinţă, dar lipsiţi de trupul materielnic. Neîncorsetaţi de materie, invizibili deci, îngerii sunt nemuritori, mereu alături, nu ne părăsesc niciodată şi nu prididesc a ne ajuta în tot lucrul  cel bineplăcut lui Dumnezeu, folositor semenilor şi îndreptător pentru fiecare.  Cuvântul înger este derivat din limba latină cu înţelesul de trimis, mesager care să-l însoţească pe om, să-i transmită veşti de la Domnul, să-l ajute  să se întoarcă la Părintele ceresc. Aşa şi cerem lui Dumnezeu la Sfânta Liturghie: „Înger de pace păzitor şi îndreptător sufletelor şi trupurilor noastre”. Cu o identitate proprie, îngerii nu pot deveni oameni cum nici oamenii nu pot deveni îngeri. Sunt mai presus de om şi mai aproape de Dumnezeu dar, rămân creaturi. Doar  omul este singurul care „făcut după chipul lui Dumnezeu” urmează a-şi lucra asemănarea şi aici îngerul îi poate fi de mare folos.  La început, când toţi îngerii erau buni şi roiau în preajma tronului divin în cete bine rânduite  îşi foloseau voinţa proprie supunând-o voinţei divine, fără a avea darul de a decide singuri. Tocmai această voinţă proprie a fost pricina căderii lui Lucifer, la început „purtător de lumină” dar înghiţit de abisul întunericului în care a căzut din pricina trufiei. El şi-a tras cu sine  toată ceata. Isaia dă mărturie  că Lucifer a spus: „Mă voi sui la cer, voi ridica scaunul de domnie mai sus de stelele lui Dumnezeu”, adică va fi ca Dumnezeu, îi va lua locul, desconsiderând că Dumnezeu l-a făcut, că singur nu se putea face, cum nici omul nu se poate face. S-a prăbuşit Lucifer şi cetele sale, dar i-a rămas obiceiul de a-i atrage pe oameni prin minciunile bine tâlcuite. Dintru început a fost aşa şi să ne amintim cum Dumnezeu a spus întâilor oameni în Eden că pot mânca din toate roadele, dar să nu se atingă de pomul cunoaşterii binelui şi răului căci atunci vor muri. Şapele i-a spus Evei că nu vor muri, înşirându-i tot felul de calităţi în prima „reclamă” din istoria umanităţii. Eva i-a dat crezare iar restul îl ştim şi mai ales îl simţim în viaţa de toate zilele când, la sfatul lui, minciunile de tot felul sunt prezentate în reclame care fură ochii,  întunecă minţile şi numai Domnul ştie dacă  şi cât bine fac.  Din asta, Dumnezeu ne dă o povaţă că mândria este cel mai mare păcat şi seamănă cu un  balaur al cărui cap creşte din cel pe care tocmai l-ai tăiat.

 Cei ce ne întăresc în credinţă, luminându-ne mintea

Sf. Dionisie Areopagitul în „Despre ierarhia cerească”, valorificând scrierile sfinţilor săi predecesori, vorbeşte despre existenţa a nouă cete îngereşti într-o alcătuire ierarhică a slujirii vestitoare  între Dumnezeu Tatăl şi om.  Între aceştia se disting arhanghelii, care, încredinţează Sf. Dionisie, sunt investiţi cu misiunea de a descoperi oamenilor tainele dumnezeieşti. Sf. Grigorie Dialogul spune că ei îi întăresc pe oameni în credință, luminându-le mințile cu puterea  înțelegerii Evangheliei,descoperindu-le adâncile taine ale credinței. Urmând firul  întâmplărilor, înţelegem rostul cinstirii lor mai ales astăzi. Mai întâi sunt cei patru – Mihail, Gavriil, Rafail şi Uriil – care stau în cele patru colţuri ale tronului divin. Ei sunt cei care au păzit cele patru armate ale poporului lui Israel de păgânii din cele patru puncte cardinale. Mai sunt îngerii celor patru vânturi şi scria Psalmistul: „Tu eşti cel ce faci îngerii Tăi duhuri  şi pe slugile Tale pară de foc”. Reţinem îndeosebi pe Mihail, „acela care este ca Dumnezeu”, urmat de Gavriil „Omul (puternic) al lui Dumnezeu”; Rafail, „Vindecare de la Dumnezeu”. Urmează Uriil, „lumina sau focul lui Dumnezeu”; Selafiil, „porunca, vestitorul sau chiar rugăciunea lui Dumnezeu”; Iehudiil, Mărirea, lauda sau slava lui Dumnezeu; Varahiil, Binecuvântarea (sau binecuvântările) lui Dumnezeu; Ieremiil, Îndurarea, Înălţarea sau chiar Milostivirea lui Dumnezeu; Anail, harul sau bucuria lui Dumnezeu; Iofiil, Frumuseţea lui Dumnezeu; Zedechiel, Dreptatea, îndreptarea sau Judecata lui Dumnezeu.

Diversitatea lor, prin armonizarea felurilor de a fi, se face unitate, „sobor” pe care o cinstim astăzi sub semnul celor doi: Mihail, rânduit  de Domnul a fi căpetenie şi care „se aseamănă lui Dumnezeu”, fiind „slujitor al Legii” şi Gavriil „înger al darului”.  Spre o mai deplină dumirire să ne amintim că Maica Domnului, cea cu dar „dăruită” i-a răspuns îngerului Gavriil, când i-a adus vestea întrupării Fiului lui Dumnezeu: „Bucură-te, Domnul este cu tine” i-a răspuns supusă „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău”.

Sf. Arhanghel Mihail – „Cine e ca Dumnezeu?”

Sf. Arhanghel Mihail – Fresca de la Mănăstirea Argeş

Se spune că, fiind de faţă la căderea cetei lui Lucifer, Mihail a spus celorlalţi: „Să luăm aminte noi cei care suntem zidiţi ce au păţit cei care erau ca noi, care până acum erau lumină şi acum întuneric s-au făcut. Căci, cine e ca Dumnezeu?”; “Să stăm bine, să luăm aminte”.   Aşa fiind, prezenţa lui în lume este amintită şi în tradiţia iudaică şi aceea islamică, cu misiunea de a împlini pedepsele date celor ce nu ascultă de Lege. O arătă în chip desluşit icoanele în care, de cele mai multe ori îl vedem înfăţişat ca  tânăr deosebit de chipeş purtând în mână o spadă de foc cu care subjugă forţele întunericului. Ca păzitor aprig al Legii, Mihail este prezent cu osebire în Vechiul Testament, stând sub semnul respectării neabătute a poruncilor date de Dumnezeu. Prin fire nevăzut, Arhanghelul Mihail s-a făcut văzut, înfăţişându-se şi conducându-l atunci când, la cuvântul Domnului, a plecat din cetatea Sodomei asupra căreia a trimis foc din cer spre pieire din pricina nenumăratelor păcate ale locuitorilor ei. De asemenea, când a fost cu plecarea izraeliţilor din robia egiptenilor Egipt,  el le-a fost călăuză. Mai sunt încă  prezenţe în lume ale Arhanghelului Mihail toate dând seama de importanţa neabaterii de la cuvântul lui Dumnezeu, chezăşie pentru biruinţa asupra forţelor răului. Şi asta pentru că răul, în toate chipurile sale, este o abatere de la poruncile lui Dumnezeu, Cel care pe toate l-ea făcut cu pricepere şi  înţelepciune. Cu spada lui de foc, luminând întunericul din noi, căruia nu odată îi spunem „lumină”, Arhanghelul Mihail e un ajutător de neînlocuit în strădania de a găsi lumina din interiorul nostru, nu odată acoperită de întunericul fărădelegilor şi păcatelor  noastre. Este lumina pe care o descoperim prin pocăinţă, schimbare a minţii spre cele dumnezeieşti. Urmare directă, duce spre descoperirea adevărului din noi, cel care ne „face liberi”, puternici în lupta cu răul din interiorul şi cel din afară . „Păzitor şi îndreptător”, Mihail ne este dimpreună mereu, făcând din singurătate un bun tovarăş de drum şi sfetnic înţelept. Şi se cuvine ca să-l avem în preajmă când cerem, cum învaţă Sf. Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu: „Arată lumina Ta care s-a stins în mine.”

Pentru toate câte am amintit şi pentru altele multe, ştiute şi neştiute, Arhanghelul ne e alături în toată lupta cea bună protector al armatelor creştine, al voievozilor drept măritori ai lui Dumnezeu. Chipul lui pe steagurile de luptă dădea putere spre izbândă. Aproape le este şi tuturor  celor care  se retrag din lume dedicându-se cu toată fiinţa slujirii  lui Hristos, monahilor şi monahiilor.

Gavriil – darul lui Dumnezeu

Sf. Arhanghel Gavriil – Biserica Sf. Treime a Manastirii Cozia

Într-o complementaritate pe care doar Domnul  o poate crea, sărbătorim şi pe  arhanghelul Gavriil, care după o tălmăcire a Sf. Proclu al Constantinopolului, ar însemna „Dumnezeu şi om”. Lui i-a fost dată misiunea să aducă veştile care anunţau toate cele ce ţin de întruparea Fiului lui Dumnezeu spre mântuirea omului. Este, prin excelenţă, ocrotitorul celor care aduc veşti bune, al celor milostivi, dar şi al pedepsei divine pe deplin meritate. Tot lui  i-a fost încredinţat şi Paradisul. Amintit  atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, El i-a vestit proorocului Zaharia, că, deşi la vârsta cărunteţii,  va fi dăruit cu un fiu căruia îi va da numele Ioan, cel Înaintemergător al Domnului. Şi, cum ştim, tot el i-a binevestit Fecioarei Maria naşterea cea mai presus de toată firea a Mântuitorului: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecului tău”. Şi glasul cetelor îngereşti a vestit firii: „Slavă întru cei de sus, pe pământ pace, întru oameni bunăvoire”. Se spune că tot el a dat de ştire păstorilor: „Nu vă temeţi că, iată, vă aduc vouă bucurie mare care va fi peste tot poporul. Că-n cetatea lui David vi S-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un înfăşat şi culcat în iesle.” Mai apoi,  i-a cuvântat lui Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, să i-a „ pe prunc şi pe mama  Sa” şi să plece, căci Irod avea să pornească urgia uciderii pruncilor cu speranţa că între ei fi-va şi  Hristos. Când în Grădina Ghetsimani, Hristos s-a rugat Tatălui Ceresc „Părinte, dacă este cu putinţă, fă să treacă de la Mine paharul acesta, dar voia Ta, nu voia Mea să se facă”, Gavriil i-a adus mângâierea divină, dându-i putere în ascultarea desăvârşit lucrătoare a voii divine.

„Simbol al păcii”, înveşmântat în alb sau albastru, el a fost cel care ar fi răsturnat piatra de pe mormântul Mântuitorului şi a vestit femeilor mironosiţe Învierea lui Hristos. În viaţa noastră „cea de toate zilele”, Arhanghelul Gavriil este ocrotitor al tinerelor fete creştine, al familiei, al mamelor şi copiilor cu deosebire. Nu mai puţin e  folositor fetelor care aleg să fie „mirese ale lui Hristos”. Se cuvine amintit şi faptul că, la înălţarea lui Hristos la Tatăl Ceresc, doi îngeri au vestit pe apostoli: „Bărbaţi galileeni, ce staţi şi priviţi la cer? Acest bărbat pe care îl vedeţi înălţându-se la cer, astfel va şi veni.” Va veni „cu slava” pe care o are de la Tatăl şi va începe timpul judecăţii celor vii şi adormiţi, când fiecare va da seama pentru tot ceea ce a făcut. Să-L primim deci pe Împăratul tuturor, Cel nevăzut de îngeri înconjurat şi s-o facem dând slavă lui Dumnezeu de unde suntem şi pentru toate, închinându-ne Lui şi lucrând cu râvnă şi pricepere, cu vrednicie şi cu bucurie sfântă, cu timp şi peste timp, cu credinţă tare, iubire deplină şi speranţă de neclintit voirea lui cea bună. Adică, aşa cum spunem în rugăciunea sub al cărei semn începem şi sfârşim ziua: „Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ.” Să stăruim împreună cu îngerii înălţând slavă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot. Plin este cerul şi pământul de mărirea Sa.”  Înaintaşi vrednici a fi urmaţi avem pe toţi sfinţii, ştiuţi şi neştiuţi, aceşti „îngeri” în trup. O tradiţie venită din veacuri uitat spune că sfârşitul lumii fi-va când numărul sfinţilor va fi egal cu acela al îngerilor căzuţi.  E o taină pe care doar Domnul o cunoaşte şi dacă nu o destăinue  este spre folosul nostru. Ne rămâne a ne bucura de fiecare  zi dăruită  spre lucrare cinstitoare de Dumnezeu, cerând să ne dea „Înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre.”  Aşa fiind, celor care au în preajmă şi dragi inimii le urăm să trăiască mulţi ani în bucuria de a fi împreună uniţi prin şi în dragostea lui Dumnezeu care nu cade niciodată.

Elena Solunca Moise

Sursa: Ziaristi Online

Vedeţi şi: Doxologia