Hristos ne pune tuturor ”la îndemână mântuirea”. Gând de duminică - a lui Zaheu - de Elena Solunca Moise - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Hristos ne pune tuturor ”la îndemână mântuirea”. Gând de duminică – a lui Zaheu – de Elena Solunca Moise

”Astăzi s-a făcut mântuire casei acestei”

de Elena Solunca Moise

La intrarea în Ierihon, Hristos a vindecat un orb pe care, întrebându-l ”ce vrei să fac”, nu a cerut o bucată de pâine sau ceva bănuți, cum au făcut-o ceilalți și poate chiar el până atunci. Nu, a răspuns cât se poate de simplu și aproape de neînțeles: ”să văd”. Mântuitorul i-a răspuns în același ton simplu: ”Vezi!”. Hristos i-a redat vederea trupească, pe aceea sufletească având-o câtă vreme a știut ce anume poate cere lui Hristos. Bartimeu, căci așa se numea orbul, L-a urmat numărându-se printre cei șaptezeci de ucenici. În ultimul său drum spre Ierusalim unde urma a fi răstignit, Hristos dăruiește mântuire casei lui Zaheu care era vameș. Nu doar lui, ci tuturor cai casei, arătându-ne că mântuirea nu poate fi doar pentru un om și, intrând în casă, a adus cu El mântuirea spre indignarea multora. Pe atunci, și în parte chiar și azi, meseria de vameș era una dintre cele mai disprețuite, dacă nu cea mai disprețuită. Deosebit de lacomi, adesea ”dreapta lor” era, cum spunea David, una a ”nedreptății”. Pe deasupra, mai erau bănuiți și de alte ”servicii” pe care vameșii făceau romanilor. Cele ce urmau a se petrece se împlineau cuvintele de mustrare spuse fariseilor că nu ei care se pretindeau a fi cei mai ascultați în cetate, ci ”vameșii și desfrânatele”…vor ” intra înaintea lor în împărăția cerurilor”. Și asta pentru că, majoritatea fariseilor de atunci, ca și cei de astăzi, lăudau doar cu gura pe Dumnezeu, dar cu fapta nu doar că se lepădau, ci chiar Îl părăseau, urmând alte căi. Sf. Pavel era și el la început fariseu și, pe drumul Damascului, s-a convertit făcându-se ”apostolul neamurilor”. Unul dintre vameșii la care se referea Hristos este Zaheu, al cărui nume semnifică ”cel curat” sau ”cel pur”, scandalizând la început, dar arătându-se astfel după întâlnirea cu Mântuitorul care i-a schimbat total viața. Cum era și mic de statură, Zaheu s-a urcat într-un sicomor, un fel de smochin, tradus la noi adesea ca ”dud”. În smochin, Zaheu putea vedea foarte bine să vadă dar se putea să se și ascundă ca să nu fie văzut, dar important era dorința de a-L vedea pe Mântuitor și aceasta era singura lui dorință, simțită cu atâta putere, încât restul parcă nici nu mai conta.

Fiul lui Dumnezeu l-a văzut pentru că nu ai cum să te ascunzi înaintea lui Dumnezeu, care îi văzuse și cel mai adânc al sufletului doritor de Adevăr și l-a chemat pe nume. Este aici surprins și felul în care percepția noastră poate fi viciată – și nu dată chiar este – de prejudecăți, dacă nu chiar propriile …vicii. Mulți ar putea întreba retoric: cum să fie curat un vameș, meserie care din start se îngemănează cu nedreptatea și lăcomia? Sf. Ioan Botezătorul nu le arăta nici el dispreț, ci îi sfătuia ”Nu cereți mai mult decât este îngăduit”, arătându-ne că nici o meserie nu este păcătoasă, ci felul în care este făcută. În esență, Înaintemergătorul atrage atenția că, pe primul plan, nu trebuie să fie satisfacerea intereselor proprii, ci dreptatea și prestigiul fiecăruia după felul de a fi. Fără îndoială, Iisus știa prea bine toate acestea, cum știa că și ei, ca au nevoie de mântuire. A spus cu limpezime că face Voia Tatălui Ceresc ”ca tot omul să se mântuiască și la conștiința adevărului să vină”. A făcut-o, ca de obicei, nu folosind vorbe mustrătoare cum făceau fariseii, ci prin fapte care, nu odată, chiar șocau pe cei prezenți. Fiul lui Dumnezeu ne învață astfel și cât de fragile și expuse dezicerii sunt părerile pe care ni le facem despre semenii și cât de mare e păcatul de a le atribui, fără să analizăm, un epitet sau altul. Poetul filosof Lucian Blaga spune se adresa unei copile: ”Nu știi că numai în lacuri cu noroi pe fund cresc nuferii?”

De această dată, Hristos ni se arată mai ales ca Învățător și ne ajută să vedem acea ”puritate” sufletească a vameșului prin asumarea faptelor așa cum au fost, corectarea lor după normele Legii. Ori, tocmai ca ”Învățător” pilduiește cum anume trebuie ca fiecare cuvânt să fie investit cu puterea de a ajunge în inimă ca de acolo să ia drumul faptei ziditoare. Asta înțelesese prea bine Zaheu și, deloc întâmplător începe cu milostenia, ce nu era cuprinsă ca atare în Lege dar este, ”plinirea” ei. Zaheu anticipează porunca nouă a ”iubirii” pe care o va da Hristos și, odată cu aceasta, stă de strajă la vama dintre Vechiul la Noul Testament. Spune astfel că nu mai puțin de jumătate de avere o dă săracilor.

”Astăzi în casa ta trebuie să rămân”

Înconjurat de mulțimi, Hristos provoacă mulțimile când spune lui Zaheu să coboare că ”astăzi în casa ta trebuie să rămân”. ”Trebuie”, căci mântuirea are un caracter imperativ pentru fiecare om, fie că el conștientizează sau nu. Apoi, de ”coborât” a coborât și Hristos ca să dea omului demnitatea de cunună a creației. , vameșul, care se urcase pe sine trebuia că coboare ca o metanie. Iisus nu doar că s-a invitat pe Sine, dar a spus-o imperativ: ”trebuie”, subliniind că vremea mântuirii este ”astăzi”. O poveste din Pateric arată cum un tânăr ucenic l-a întrebat pe Părintele său când trebuie să se pregătească de mântuire. Înțeleptul i-a răspuns că, după pilda tâlharului cel drept, doar cu puțin înainte de a pleca la Domnul. Bucuria inițială a tânărului avea să-i treacă deîndată și, întrebând când va fi aceasta, bătrânul i-a spus că nimeni nu poate să știe. Drept urmare trebuie să înceapă ”acum”. Pentru Zaheu venise acel ”acum” și el a simțit prea bine.

Vămeșia era o meserie disprețuită ca și cei care o practicau, fiindcă întâiul păcat ce răpea omului ”omenia” este lăcomia , dorința de avea mulți bani, socotită de Sf. Ap. Pavel idolatrie căci aceia care o practicau nu aveau conștiința lui Dumnezeu. Zaheu a ieșit dintre ei și scrie Sf. Chiril al Alexandriei ”Domnul cheamă aproape pe cei ce sunt departe și dă lumină celor care sunt în întuneric.” În această deschidere, Hristos nu a așteptat să fie invitat, ci, în mod neașteptat s-a autoinvitat și a făcut-o venind cu iubirea Sa de necuprins în întâmpinarea dorinței nemărturisite a vameșului. Iubirea se manifestă și în acel ”sentiment de urgența” în făptuirea binelui, nu cel imaginat de omul căzut, ci acela la care, mai târziu, va îndemna Hristos: ”Fiți buni cum Tatăl vostru Cel Ceresc bune este”.

Auzind, foarte probabil, de minunile făcute de Hristos, Zaheu voia ”să-L vadă”. E ca un urcuș – mai întâi, orb fiind, omul vrea să vadă, după care vrea anume să-L vad pe Fiul lui Dumnezeu care s-a coborât, făcându-se pe Sine Fiu al Omului. Altfel, cum se face că mic fiind, s-a urcat în sicomor să-L vadă pe Mântuitor? Hristos a văzut însă înainte ceea ce vameșul nu știa că are în sine – a văzut chipul divin din adâncul sufletului pe care viața cu ale ei îl acoperise, dar nu-l îndepărtase în nici un fel și nici nu avea cum. Cât de necuprinsă este iubirea Ta Doamne, încât ai pus chipul iubirii Tale în noi ca, dorindu-l doar, să dobândim ”timp de întoarcere și vreme de pocăință”. Era vremea de a face roade vrednice de pocăință cum îndemna Sf. Ioan Înaintemergătorul. Și în aceste sens s-au desfășurat faptele, căci vameșul nu a spus ”mă pocăiesc” pur și simplu, cum o facem mulți dintre noi, chiar excesiv câteodată, cu vorba, lăsând fapta să fie așteptată. Zaheu a înțeles prea bine și nici nu a rostit măcar cuvântul ”pocăință” dar ne face martori roadelor ei. Prima este milostenia și Zaheu spune, fără să-i ceară nimeni, că ”jumătate din averea lui o dă săracilor”. Nu este de fel ușor să faci asemenea act știut fiind că fiind neomenească, dragostea de bani este pierzătoare se suflet. Sf. Ioan Casian spunea că iubirea de bani nu-și află nicicum temei în firea omenească, ci este cumva cu totul în afara lui. Iubirea de avere ar putea izvorî din instinctul de conservare, acei ”bani albi pentru zile negre”. De altfel străbunii vorbeau despre bani ca fiind ”ochiul” celui rău trimițând la Iuda care, cu vicleșug, L-a vândut pe Fiul lui Dumnezeu.

Cu chipul cel curat ascuns în suflet, Zaheu a înțeles prea este imperativ necesar să înceapă a se împăca cu Dumnezeu și a început anume cu milostenia care, spun Sf. Părinți că șterge multe păcate când este făcută din inima râvnitoare de mântuire și nu din cine știe ce alte motive. În această credință în amintirea celui adormit se fac pomeni ca asocierea numelui cu milostenia să șteargă din greșelile celui care nu se mai poate pocăi. Adaugă apoi că ”dacă a nedreptățit pe cineva, întoarce împătrit.” Împlinea astfel Legea dată de Moise care spunea că dacă iei un bun nemeritat fără a-l distruge, trebuie să plătești de două ori, iar dacă l-ai distrus, de patru ori și-l distrugi, trebuie să întorci împătrit. Tot Legea mai prevedea că, dacă făptașul își recunoștea fapta era suficient să restituie paguba făcută, la care se adăuga o cincime. Din dorința de mântuire care prinsese rădăcini în sufletul său, Zaheu voia să fie primul care să se judece după Lege și o clipă nu i-a trecut prin minte să se justifice sau să învinovățească pe altul. Încet, încet își dezvăluie felul de a fi întocmai cum o spune și numele și crește dorința de mântuire încât este gata să-și dea jumătate din avut pentru făptuirea binelui. Abia după aceea urma să cerceteze dacă și cât ar mai fi dator pentru a se achita, pilduind prin aceasta cât de adâncă și cuprinzătoare era schimbarea interioară. Ne aflăm, cum s-a spus, în fața unei adevărate revoluții pe care a inițiat-o Hristos și nu puțini au fost cei care i-au urmat, mulți dintre ei fiind sanctificați. Cu referire la Zaheu, Sf. Nicolae Velimirovici scrie că: ”Omul are doar a se pocăi în inima sa și ”de îndată Dumnezeu va face cu puterea Sa să aducă rod de pocăință”. Ceva mai departe adaugă: ”Fără prezența lui Hristos, Zaheu ar fi rămas pe mai departe un vameș ca toți vameșii și ar fi murit disprețuit, blestemat și lepădat”. Doar cu simpla prezență a Celui Viu, sufletul său care era pe moarte a renăscut, a înviat și s-a comportat astfel. S-a lepădat întru totul de păcat și a făcut-o cu toată inima arătându-ne peste veacuri că, oricât nea-am strădui, singuri nu ne putem mântui de cumplita boală a păcatului sub oricare formă de manifestare a ei.

De la vameș la apostol

Cuvântând Hristos despre cât de greu este pentru cei bogați să intre în împărăția cerurilor, că mai lesne este a intra cămila prin urechile acului. Întrebat de ucenici cum este cu putință, Hristos a spus că tot ”ceea ce la om este cu neputință, la Dumnezeu este cu putință” și, cum spunem într-o rugăciune, prin pocăință, mântuirea se deschide în fața oricăruia dintre noi, cu o condiție: să vrea să-L vadă pe Hristos. Vameșul Zaheu o ilustrează cu asupra de măsură. Prezența lui Hristos este copleșitoare și nimeni nu poate rămâne indiferent după o asemenea întâlnire, cum nu a fost nici Zaheu Vameșul care s-a făcut, în cele din urmă Apostol. După Înălțarea lui Hristos la ceruri, Zaheu a mers împreună cu Ap. Petru în călătoriile sale misionare și tradiția spune că a trăit ani mulți ”îndelungați în bine” propovăduind învățătura creștină și fiind primul episcop din Cazarea. Se mai spune că a fost ales apostol în locul lui Iuda cu numele de Matia cum scrie Sf. Clement al Alexandriei și este prăznuit în ziua de 20 aprilie. Pe locul despre care se spune că s-ar fi găsit casa lui Zaheu a fost construită o biserică ortodoxă coptă. A fost atestat și sicomorul care, deși era uscat, mai avea o mlădiță care a fost îngrijită și, pe locul celui uscat a apărut un sicomor nou.

Să ne întrebăm fiecare în fața propriei conștiințe dacă, atunci când auzim ”că Hristos este în mijlocul nostru” trăim prezența lui după cuviință, sau ne lăsăm purtați de ritualul slujbei și nu vedem că această frumusețe este ”splendoarea Adevărului”. Sau, când tot acuzăm secularizarea de răul din lume, nu ne gândim că, în fapt, ne asemănăm fariseilor, care cu gura lăudau pe Dumnezeu iar cu fapta se lepădau. Acest vameș a înțeles că pentru a dobândi împărăția cerurilor trebuie să se despartă de cele lumești, altfel,ca să-l amintim pe Eminescu, e ușor să înșiruiești ”vorbe ce din coadă au să sune”…Și apoi, mereu ne amintește Grigore Alexandrescu: ”Când haina domnească e făcută din piei de oaie/ Atunci judecătorii fiți siguri că despoie”. O tradiție spune că Sf. Ap. Toma, care era și arhitect, a fost angajat pentru o mare sumă de bani să facă un palat pentru un împărat. La vremea scadenței, împăratul, ducându-se a văzut că nu era nimic construit și, furios peste măsură, l-a aruncat în închisoare pe apostolul care cheltuise banii dând săracilor/ Peste noapte i s-a arătat în vis un palat cum nu se poate mai frumos. A întrebat și ce este cu el și răspuns că este făcut de Ap. Toma din banii care i-au fost dați și atunci împăratul, înțelegând, l-a eliberat pe apostolul milostiv. Ca să nu fim nedrepți, să spunem și despre săraci care nu sunt întotdeauna cei care cerșesc pe la porțile bisericilor sau pe la colțuri de stradă .și despre care au scris și o mai fac ziarele. Săracii sunt cei care muncesc cinstit din greu așa cum ni i-a înfățișat Dickens în romanele sale. Am întâlnit un mare om de știință român, nominalizat pentru premiul Nobel care nu se rușina să spună cum mama lui s-a angajat spălătoreasă ca băiatul să poată merge la școală…pe atunci nu erau mașini de spălat.

Acum însă se împlinea cuvântul lui Hristo rostit în casa lui Zaheu, cum poate veni în casa fiecăruia dintre noi să ne spună. ”Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia.” Ca să fie așa, să ne urcăm duhovnicește în sicomorul vieții ca să-L vedem și să fim văzuți, fiindcă, Hristos ne așteaptă cu brațele deschise ca să ne cuprindă în îmbrățișarea Sa rugându-se Tatălui ceresc să fim iertați. Mai vedem ă că nu există ”tipare” (paradigme, dacă vreți), și nici privilegiați că tuturor le este deschisă mântuirea. Mai mult mai mult că la ”Dumnezeu totul este cu putință” dar niciodată nu făptuiește ceva împotriva voinței omului. De la Iuda, apostolul care, trădând pentru bani a ajuns în ”întunericul cel mai de jos”, la tâlharul cel drept, care s-a pocăit și, rugându-se ”pomenește-mă Doamne întru împărăția Ta”, s-a făcut cetățean al raiului tuturor, Hristos ne pune tuturor ”la îndemână mântuirea”. Nu există vreun loc prielnic sau neprielnic pentru mântuire, primii oameni au căzut din rai. Există însă un timp: Acum!

…Acum, ne vom însoți, ca și alteori, cu Vasile Voiculescu ca să mergem mai departe: ”Nu dragoste, nu milă, nici iertare…/Vreau dumnezeiasca mea stare/ Dă-mi înapoi ceea ce am avut/ Întregește-mă și întregește-te pe Tine iar cu mine.”

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.