Sfinte Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir și Sfinte Dimitrie Basarabov – Ocrotitorul Bucureștilor, rugați-vă pentru noi, păcătoșii și apărați credincioșii și Capitala României - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Sfinte Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir și Sfinte Dimitrie Basarabov – Ocrotitorul Bucureștilor, rugați-vă pentru noi, păcătoșii și apărați credincioșii și Capitala României

Sf. Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir

Scria David că ”scumpă este Domnului moartea cuvioșilor lui”, cuvinte ce pot contraria căci te poți întreba cum Domnului vieții îi este dragă moartea? Nu însă moartea al cărei biruitor desăvârșit a fost Fiul Său, ci a cuvioșilor Săi, care ”își dau sufletul în mâinile Domnului” care le-au plămădit anume spre a le sfinți cu Duhul Său. Cei care își duc zilele cum se cuvine, respectă întrutotul poruncile divine, trăiesc încă de aici ca în cer într-o neobosită conglăsuire și împreună lucrare cu Părintele Ceresc sfințesc pământul din care sunt făcuți și pe care își duc povara zilelor spre veșnicie. Cinstirea lor e datorie pe care o avem în numele Celui care a făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor și din a cărui față nu avem cum a ne ascunde și cum nu se poate mai bine o spune David câtă vreme nici ”întunericul nu este întuneric la Tine și noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, așa e și lumina ei”. Ei nu mor, ei merg la Domnul și acolo se roagă pentru noi cei încă rătăcitori prin această ”vale a plângeri”. Astăzi cinstim pe Sf. Dimitrie, izvorâtorul de mir, nume vine de la Demetra, zeița pământului și a fertilității, cu sensul legăturii sfinte care se face între om și pământul din care Dumnezeu l-a alcătuit și a suflat asupra-i din suflarea sa, făcându-l coroană a creației. Cuvine-se de aceea să luăm aminte cu răspundere iubitoare față de tot ceea ce ne-a fost dat sub stăpânire și nu mai puțin asupra noastră prin lucrarea asemănării cu Dumnezeu ascultându-I făptuitor poruncile. Pentru noi, mirul este pentru noi un dar al lui Dumnezeu, binefăcător oamenilor, fiind tocmai de aceea folosit nu odată ca medicament sau pentru iluminat, simbol pentru lumina divină și jertfa adusă ca ardere de tot și dar al pământului. Toate aceste calități care definesc omul ca ființă îndumnezeită și îndumnezeitoare le aflăm ca într-un buchet în viața Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de mir, care așa cum în viață fiind a fost gata de luptă și biruitor, acum se roagă pentru noi și dă pildă de credință. Ne mai arată ce și ce anume trebuie dat lui Dumnezeu de la care vine toată darea cea bună. și ce anume lumii în care trăind îi suntem datori ca unii ce ”botezați întru Hristos”, ne-am îmbrăcat în Hristos urmându-L după ce ne-am lepădat de sinele ”prund de păcate”. Nu întâmplător, Sf. Mare Mucenic Dimitrie este unul dintre cei mai cinstiți dintre sfinți, arătând cum, pământul poate izvorî mir, uleiul tămăduitor al multor boli ce alungă degrab tot răul și toată suferința ce se abat peste noi. Ca sărbătoare, este simetrică cinstirii Sf. Mare Mucenic Gheorghe, ambii ca ostași de veghe la curgerea timpului: Sf. Gheorghe primăvara la timpul înverzirii naturii, Sf. Dumitru la sfârșitul strângerii lor, speranță și împlinire în orizontul firii dornice de desăvârșirea la care îndeamnă Hristos. O desăvârșire ce trece de moarte prin moarte, răscumpărare a păcatului neascultării primilor oameni care s-au lăsat prinși în mrejele ucigătoare ale diavolului.

Născut în cetatea Tesalonicului (Solun), Sf. Mare Mucenic Dimitrie descindea dintr-un neam ales, tatăl său fiind proconsul și, în taină era creștin, pentru că erau vremurile când acei care urmau pe Hristos erau prigoniți de închinătorii la idoli. În palatul său, avea ascunsă o cameră specială de rugăciune,unde erau icoanele Mântuitorului și ale Maicii Sale Preacurate lucrate în aur și împodobite cu pietre scumpe. Ca orice creștin adevărat, însoțea rugăciunea cu făptuiri bune către toți cei nevoiași sau aflați în suferință. Erau însă trudiți de supărarea că nu aveau un fiu și se rugau râvnitor pentru dobândirea unui prunc care să-i poată moșteni. Dumnezeu cel Bun le-a ascultat ruga și a împlinit-o dăruindu-le un fiu de a cărui naștere s-a veselit întreaga cetate și mai ales pe cei săraci, invitați și ei la marele ospăț de recunoștință față de Dumnezeu. Când pruncul s-a mai înălțat și a început a cunoaște și înțelege Adevărul părinții l-au adus în micuța capelă și, arătând spre sfintele icoane ale Mântuitorului ți a Preasfintei Fecioare Maica a lui Dumnezeu. Aici le-a spus pe îndelete despre credința cea adevărată rostind: ”Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu Care a făcut cerul și pământul, Fiul Unul Născut din Fecioara Maria cea Preanevinovată. Cu dragostea i-au vorbit despre dreapta credință arătându-i totodată zădărnicia credinței în idolii cei făcuți de mâini omenești, lipsiți de viață. Copilul a ascultat cuvintele părinților săi și darul lui Dumnezeu a prins a lucra în sufletul lui curat încât atunci când săruta icoanele, o făcea ca și cum ar fi fost Viața însăși în toată plenitudine sfințeniei pe care o reprezenta. Tot în totală discreție, părinții au chemat un preot care a făcut taina sfântului Botez. Apoi a învățat cu sârguință tainele creștinătății și, adăugându-le fapte bune, urca pe scara înduhovnicirii iar la vârsta cuvenită părinții i-au lăsat moștenire întreg avutul lor și dregătoria pe are tatăl o onorase cu demnitate. Moștenirea cea mai de seamă era însă credința dreaptă și milostivirea socotind ,ca mai târziu Sf. Luca al Crimeii, pierdută ziua în care nu făcea un bine.

A venit și timpul când tatăl său a plecat la Domnul și, auzind,împăratul Maximilian, având știre de virtuțile tânărului Dimitrie l-a numit proconsul. Încă mai dinainte Dimitrie a dat slujitorului său, Lupu, întreaga avere și i-a spus împăratului că trebuie să se înstrăineze de bogăția pământească pentru a se putea bucura deplin de bogăția cerească. În continuare a stăruit în rugăciune și post pregătindu-se pentru împărăția cerească, părăsind-o pe aceasta plină de ”rău și de păcat”. Cum creștinismul aducea la dreapta credință tot mai mulți oameni, Împăratul i-a ordonat categoric: ”Păzește patria ta și s-o cureți de necurații creștini ucigându-i pe toți cei ce cheamă numele lui Hristos Cel Răstignit”. A primit Dimitrie dregătoria și, plecând la Tesalonic, primit cu cinste de localnici a început să-i învețe despre Hristos, aducându-i la cunoașterea Adevărului. O făcea cu atâta credință și râvnă încât, nu odată, a fost numit un al doilea Apostol Pavel. În toate, se recunoșteau cuvintele Apostolului Neamurilor: nu eu lucrez, ci Hristos lucrează în mine, nu eu trăiesc, ci Hristos trăiește în mine. Toate aveau să ajungă într-un târziu la urechile împăratului care s-a mâniat cu asupra de măsură și căuta un prilej să-i fie confirmată credința lui Dimitrie ca, astfel, să se poată răzbuna. Prilejul s-a ivit odată cu victoria obținută în luptă cu sciții, sărbătorită cu fast în toate cetățile.

Erau vremuri grele și după ce își împărțise toate averile, tânărul Dimitrie a început a se ruga stăruitor ca odinioară David: ”Doamne spre ajutorul meu ia aminte/Doamne să-mi ajuți mie grăbește-te…Tu ești nădejdea mea! Doamne tu ești nădejdea tinereții mele, acoperământul meu până când voi fi. Pentru aceasta se va veseli gura mea când voi cânta Ție și limba mea toată ziua va învăța dreptatea Ta.” Și-a mărturisit sărăcia duhovnicească și faptul că nu vrea să moară ci să lupte pentru dreapta credință. Pe vremea acea, trăia în cetate un bărbat puternic, Lie, neîntrecut în luptă de nimeni până atunci, fapt ce aducea mare bucurie în ochii tiranului care astfel își proiecta în el puterea asupra locuitorilor. A reușit să-l învingă Nistor un tânăr până atunci necunoscut și, impresionat, tiranul a întrebat cu ce farmece sau vrăji a reușit să-l biruie pe Lie, care, fapt evident era cu mult mai puternic. Cinstit din fire , cel care avea să fie și el sfânt, i-a spus privindu-l drept că nici pe departe nu l-a biruit cu farmece, ci cu ”Dumnezeul lui Dimitrie”. De altfel, când a intrat în arenă pentru luptă s-a rugat: ”Dumnezeu al lui Dimitrie, ajută-mă!” Mânia tiranului a mers până acolo, încât neputând să suporte că Nestor l-a biruit pe Lie în numele lui Hristos, ”adevăratul Dumnezeu” a chemat un slujitor să-l scoată afară și să-i taie capul. Așa numărul mărturisitorilor Fiului lui Dumnezeu făcut Fiu al Omului spre a-l îndumnezei a crescut cu un martir și cu mult mai mulți cei care au trecut la creștinism, Mânia dictatorului a ajuns la paroxism când a aflat a poruncit: ”Precum Lie a sfârșit aruncat în sulițe de Nistor și a murit, tot așa să moară și cel care a pricinuit moartea iubitului meu Lie”. S-a înșelat amarnic tiranul, gândind că sfinții au parte de aceiași înfiorătoare a păcătoșilor, care ”cumplită este”.

Și iar auzim prin timp glasul lui David ”scumpă este înaintea Domnului moartea cuvioșilor Săi”…Aruncat în închisoare, tânărul Dimitrie se ruga și în chemarea către Domul fiind, călăii au intrat, iar Dimitrie al cărui suflet începuse a gusta pacea lui Hristos, a ridicat mâna dreaptă sus ca o ofrandă adusă Mântuitorului. Nu rămânea decât ca ucigașii să-și facă datoria până la capăt, ceea ce nu au întârziat să facă. Era într-o zi de 26 octombrie când, intrând, călăii. l-au găsit pe Sfânt pregătit să meargă la Domnul spre care sufletul său a plecat în pace. Trupul i-a căzut ca o haină de prisos iar sufletul s-a înălțat la ceruri, ”adevărata patrie a creștinilor”. Peste noapte, fără teamă niște creștini au venit, au luat și îngropat după datina creștină. Mai apoi, deasupra mormântului a fost ridicată o bisericuță unde se petreceau mari minuni mai ales de însănătoșire a celor bolnavi, ca și cum Dimitrie trecea tinerețea lui sfințită jertfelnic ca sănătate și putere cer care erau osândiși de soartă. Prigoana creștinilor se întețea. Și a fost ca unul dintre ei, Leontie, cuprins de o boală căreia medicii nu-i aflaseră leac, să fie adus cu targa și așezat pe mormântul Sfântului Dimitrie. Minune! Nu după mult timp s-a ridicat sănătos.

În semn de recunoștință pentru Dumnezeu, Cel care face minuni, a vrut să zidească o biserică mai mare și, atunci când meșterii au dărâmat bisericuța au găsit moaștele Sfântului izvorâtoare de mir frumos mirositor și tămăduitor al multor boli. Le-a pus într-o raclă de aur, împodobită cu pietre dintre cele mai prețioase și le-a așezat cu cinste în biserică. Pe drum i-a venit gândul să se întoarcă și să ia moaștele ca să le ducă în patria sa, însă, spre surprinderea lui, noaptea Sfântul i s-a arătat în vis și i-a spus ca nu care cumva să o facă. A luat doar giulgiul cu care fusese acoperit, l-a pus într-o raclă de aur. Giulgiul sfințit cu sângele jertfei Marelui Mucenic Dimitrie s-a arătat făcător de minuni anume parcă arătându-ne cât de mare este milostivirea celor care au urmat îndemnul Mântuitorului de a fi asemenea Tatălui ceresc ”bun, îndelung răbdător și mult milostiv”. Milostivirea dusă până la jertfă face din pământul, care tăcut suportă toate, izvor de mir tămăduitor într-o prefacere pe care Domnul o ține în taină, ca să fie transmisă nu prin vorbă, ci prin părtășie. Vorba e luată de vânt și dusă unde vrea el, părtășia este viață și când se face în numele Biruitorului morții se înveșnicește. Pământul poartă în sine taina tămăduirii de orice boală și de moarte, arătând tuturor cum este când omul înțelege să sfințească numele lui Dumnezeu, așa cum îngerii o fac în ceruri. Vezi

Celor care au primit la botez acest nume, le urăm mulți ani cu sănătate, împliniri și urmând pilda Marelui Mucenic Dimitrie să se arate izvorâtori de mirul gândurilor cuvioase. cuvintelor sfințitoare de suflet și faptelor ziditoare bine plăcute lui Dumnezeu, folositoare semenilor întru sfințirea pământului. Așa îl presimțea Blaga,poetul filosof care îndemna: ”Sapă, sapă, sapă frate/Până dai de stele-n ape…Să se curme-n piept cuvântul,/Când s-arată că pământul/ stele și-năuntru are – / nu numai deasupra-n zare”.

Un gând pios în amintirea părintelui Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox din veacul trecut, mărturisitor al dreptei credințe cu viața și cu opera sa, duhovnic al neamului și opera căruia cităm: ”Din dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc” și ”Cerem ajutor sfinților. Maicii Domnului, socotindu-ne smeriți față de ei și convinși că noi înșine nu putem avea o atât de mare ascultare față de Dumnezeu, fiindcă nu suntem smeriți ca ei.” Împreună cu Sfântul Părinte rugându-ne, să mărturisim: ”Toate sunt dependente. Trebuie să fie Unul care nu e dependent de nimic,Care în sine e absolut, Care are toate în Sine, are până și puterea de a le crea pe toate. Și dacă vom ajunge să înțelegem toate acestea, vom deveni și credincioși; pe măsură ce înaintăm în știință și credință, unindu-le pe acestea două folosind pe cele ale științei pentru a ne ajuta unii pe alții și pe cele ale credinței pentru a ne iubi unii pe alții.”Cum înainte de a pleca la Domnul a spus: ”Să ne rugăm”, s-o facem pentru că astfel rămânem de-a pururi împreună înălțând Slavă lui Dumnezeu pentru toate în tot locul și în toată vremea.

Sfântul Dimitrie Basarabov – Ocrotitorul Bucureștilor

După praznicul Sf. Dimitrie, izvorâtorul de mire, astăzi cinstim pe Sf. Dimitrie Basarabov, ocrotitorul orașului București, ale cărui sfinte moaște sunt la Catedrala Patriarhală din București. Este numit și cuvios, de la cuviință, adică un mod de a trăi viața după Legea dată de Dumnezeu Cel Unul în Treime: Părinte, Fiu și Duh Sfânt. Sf. Pavel, Apostolul neamurilor explicitează, făcându-ne să înțelegem că a trăi creștinește este ca trăi în lume fără a fi din lume. Mai înțelegem că virtutea supremă, mama tuturor celorlalte este smerenia, conștiință trează că tot ce avem bun e de la Dumnezeu care l-a creat pe om întru lucrarea asemănării cu Părintele ziditor care vrea ca ”tot omul să se mântuiască și nimeni să nu piară”. De trăit, a trăit pe vremea împăraților rămâno-bulgari în satul Basarabov, așezare de pe malul râului Lom și se ocupa cu păstoritul. Îndeletnicirea păstoritului l-a învățat că toate ale lumii sunt trecătoare cum spus-a David: Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; așa va înflori/Că vânt a trecut peste el și nu va mai fi și nu se va mai cunoaște locul său/Iar mila Domnului în veac spre cei ce se tem de Dânsul/ Și dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui/Și își aduc aminte de poruncile Lui ca să le facă pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Lui și împărăția Lui peste toți stăpânește.” Așa cugetând, s-a retras într-o peșteră din apropiere iar la o vreme a decis să intre în mănăstirea de aproape, petrecându-și zilele în post și rugăciune în vegheri neîntrerupte, dobândind darul facerii de minuni. Sunt fapte care, pentru cei mai mulți, doar spuse și-au erodat din puterea e care au avut-o odinioară și care poate fi recăpătată prin trăire autentică. Timpul a trecut și peste urmele Cuviosului Părinte s-a așternut lințoliul uitării până când, într-o zi, apa Lomului a venit foarte mare luând tot ce a întâlnit în cale. Cum Domnul le rânduiește pe toate cu nesfârșita-i înțelepciune, a fost așa că fiica unui om drept-credincios pătimea mult din pricina unui demon care o chinuia cumplit. Într-o noapte, un înger i s-a arătat și i-a spus: ”Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui.” Pe dată s-a făcut un alai mare care, împreună cu preoții a luat-o spre locul arătat și unde localnicii spuneau că văd lumină, crezând că este cine știe ce comoară ascunsă acolo. Și era o comoară, dar nu aceea pe care o sperau ei, ci una cu mult mai mare. Au găsit moaștele Sfântului pline de lumină deși erau, firesc într-un de altfel, acoperite de mâlul așezat prim vremi, care le-a ascuns ca pe o comoară dăruită la vremea hărăzită de Domnul.

Vestea s-a răspândit ca fulgerul de a ajuns până și în Valahia iar voievodul a trimis soli ca să aducă moaștele la București pentru a le așeza în biserica domnească. Când să ajungă la Ruși, un sătuc aflat la o răscruce unde era o fântână, moaștele s-au îngreunat atât demult încât a fost peste puterile oamenilor clintite din loc. S-au adus doi juncani care au fost înhămați la jug și i-au lăsat să meargă unde voiau, adică să facă voia Sfântului, iar ei s-au întors în sat. Patriarhul Valahiei Grigorie al II-lea, a ridicat o biserică mare în care au depus cu alai cinstitor sfintele moaște. Așa a început șirul marilor minuni pe care oamenii se cruceau văzându-le și povestindu-le unii altora dădeau slavă lui Dumnezeu, ”Carele face minuni.”Multe au fost consemnate ca mărturii și au intrat în folclorul nostru mărturisitor. În timpul războiului ruso-turc dintre anii 1769-1774,care a cuprins și țara noastră, generalul Petru Saliticov a pornit asaltul împotriva cetății Rusciuc și, trecând prin satul Basarabov a luat cu el moaștele cu gândul să le trimită în Rusia. Hagi Dimitrie, fiind prin apropiere, l-a rugat să dăruiască prețioasele moaște țării noastre ca recompensă pentru ajutorul dat și mângâiere pentru pierderile suferite. Generalul a primit cererea și a dăruit Țării Românești sfințitul dar, întâmpinat cu mare bucurie de poporul credincios și așezate, după cuviință, în Biserica Mare a mitropoliei Ungrovlahiei condusă atunci de preasfințitul Mitropolit Grigorie. Minunile s-au arătat deîndată că, pe dată, a încetat războiul și epidemia înfricoșătoare de cimă s-a stins pe dată. Așa a început șirul minunilor care continuă și astăzi când mii de pelerini vin să se închine și să se roage Sfântului Dimitrie cel nou cum se mai spune. Cel mai de preț dar al Sf. Dimitrie Basarabov rămâne pilda vieții sale ca lepădare de sine și urmare a lui Hristos care ne învață că iubirea de Dumnezeu îngemănată cu iubirea pentru semeni este arma de luptă nebiruită nicicum, nicicând și de nici un rău. Forma de manifestare a acestei iubiri este smerenia spre care ne îndeamnă să privim Hristos, Cel ”blând și smerit cu inima” pentru a afla odihna sufletelor noastre. Și, ne asigură Sf. Maxim Mărturisitorul că ”aceea care îl vor îngropa prin smerenie pe Hristos în sufletul lor, Îl vor vedea înviind prin slavă”. În zi de praznic, plecând genunchii trupului și ai sufletului să-l rugăm pe Sf. Dimitrie, ocrotitorul Capitalei noastre ca să ne ajute în toată fapta cea bună făcută în numele Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. În acest fel vom îndreptăți numele orașului ce se recunoaște în sunetele bucuriei de a fi mereu, cum spunea Blaga, ”între lipsă și prisos” împreună cu cei din demult împletindu-ne glasul în cântecul dăinuirii ”pe un picior de plai, pe-o gură de rai”.

Elena Solunca Moise

Ziaristi Online

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.