Testament aghiologic. Zestrea Sfinţilor închisorilor
Zestrea pe care ne-au lăsat-o Sfinţii închisorilor, în calitatea lor de deţinuţi aruncaţi iar şi iar la groapa comună a revizionismelor, este inexpugnabilă
Zestrea pe care ne-au lăsat-o Sfinţii închisorilor, în calitatea lor de deţinuţi aruncaţi iar şi iar la groapa comună a revizionismelor, este inexpugnabilă
Mariana Nicolesco: 184 de tinere talente din întreaga lume la Ediţia Jubiliară
Elena Solunca Moise: Totul arăta ca un sfârşit de lume, dar Dumnezeu-Iubire ca un înţelept proniator nu şi-a arătat mila înainte ca Sf. Ilie să înţeleagă ca El nu doreşte moartea păcătosului, ci reîntoarcerea la credinţa cea adevărată.
Se vede cu ochiul liber procedeul cu „acoperirea rusească” folosit şi în cazul lui Orbán (foarte la dreapta), şi al lui Tsipras (foarte la stânga)
Anul trecut a apărut la Editura Humanitas a bolşevicului de modă nouă Gabriel Liiceanu o carte despre Părintele Arsenie Papacioc: “Am înţeles rostul meu… Părintele Arsenie Papacioc în dosarele Securităţii”
Politica este o târfă bătrână care își devorează amanții tineri… Cazul lui György Frunda verifică încă o dată această butadă…
Campulung a inregistrat o noua victorie a comunistilor de ieri, de azi si de maine. Si nici macar nu a fost, inca, promulgata “legea anti-fascista si anti-imperialista”…
Manifestarea NAE IONESCU ŞI DISCIPOLII SĂI SUB „TEROAREA ISTORIEI” va avea loc JOI, 16 IULIE, ORA 16, la Sala Mică A FILIALEI IAŞI A ACADEMIEI ROMÂNE
Doamna Măriuca Vulcănescu, ea însăşi arestată, la numai 18 ani, pentru “vina” de a fi fiica marelui filosof şi “criminal de război” Mircea Vulcănescu, se alătură Apelului făcut de Mănăstirea Petru Vodă
Academicianul Augustin Buzura semnează un text în Revista Cultura în care condamnă atacul intelectualilor onanişti la adresa Academiei Române