SPECIAL | Ziaristi Online | Page 486

Category Archives: SPECIAL

Special Online News Photography Events Secrets

De ce a fost mazilit Caragiale din Piata Universitatii. Addenda – Justificarea unor expulzari

Cu aceasta s’a închis odată pentru totdeauna aşa numita cestiune israelită, care deşi nu era provenită decât numai din cauze economice, era cel puţin interpretată de răuvoitorii noştri în sensul de intoleranţă religioasă. S’a modificat art. 7, s’a înlăturat toată posibilitatea unei asemenea false şi răuvoitoare interpretaţii, şi, această ultimă exigenţă europeană satisfăcută, Europa a recunoscut unanim independenţa Statului român.

Caragiale dixit: “Si apa cotidiana e artificiala; de ce n’ar fi si gazeta, pâinea cotidiana, tot astfel? Sare de lamâie si piatra acra si virginitate poti avea azi artificiala!”

Vazând în foaia voastra de spanac ca va aflati pe cale de a ispravi zeama din lamâia care v’a crescut între umeri;
Vazând pericolul la care s’ar expune societatea româna prin lipsa eventuala a acestei foi, caci, cum am zis, zeama de lamâie fiind pe sfârsite, Moftangiria voastra e amenintata de pieire;
M-am gândit sa va viu în ajutor

Mitropolitul Bartolomeu Anania a murit constient

“Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunţă că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19,25, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor”

Cine pe cine a turnat la Securitate? Dorin Tudoran si Adrian Paunescu in Dosarele CNSAS

“Din unele materiale rezulta ca poetul DORIN TUDORAN ar fi in posesia unor date compromitatoare privind comportarea si atitudinea lui ADRIAN PAUNESCU cu ocazia unor deplasari peste hotare… De asemenea, cunoaste de existenta unei benzi de magnetofon care contine discutii ale lui ADRIAN PAUNESCU cu persoane din anturajul acestui post de radio” – EUROPA LIBERA

Gazetarul Caragiale, colegul lui Eminescu, despre tinerii farmazoni si partidul rosilor. Un editorial valabil si azi: TOXIN ŞI TOXICE

In preajma aniversarii gazetarului, pamfletarului si scriitorului de geniu Ion Luca Caragiale, Ziaristi Online il include oficial printre clasicii sectiei GANDIREA. Editorialele lui Caragiale vor fi reproduse alaturi de cele ale lui Eminescu, pentru improspatarea presei romane, fie si numai online. Maine, de ziua lui, vom arata de ce a fost mazilit Caragiale din Piata Universitatii.