Special Online News Photography Events Secrets
Românii din Piatra Neamț au demonstrat în semn de solidaritate cu familia doctoriței Camelia Smicală și pentru a condamna abuzurile Finlandei
Cineva se întreba zilele trecute cum adică s-au pregătit unii să infiltreze Biserica Ortodoxă. Unul din răspunsuri a apărut în formă tipărită chiar zilele acestea: prin neo-liberalism cosmetizat.
Traseişti politici şi activişti de tipul “bolşevicilor anticomunişti” ai GDS şi Reţelei Soros au fost paraşutaţi pe vârfurile mijloacelor de comunicare ale BOR
“Teologul Radu Preda, la deschiderea Simpozionului Stăniloae, desfăşurat la Iaşi: “TOT ce-i mai înalt în ortodoxia românească a venit prin străini”.
„Blândul nazarinean”, cum îl numea Eminescu, nu a obligat şi nu obligă pe nimeni şi în nici un fel. Omul rămâne liber…
Sâmbătă, Părintele Mitropolit Ierotheos Vlahos a mers în pelerinaj la mormântul Părintelui Justin de la Mănastirea Petru Vodă şi pentru a se întâlni cu Părintele Stareţ Arhimandrit Hariton Negrea
“Am petrecut o săptămână în lumina Învierii, când, împreună cu noi, întreaga natură dă mărturie a Învierii lui Hristos, care a redeschis porţile raiului închise prin neascultarea primilor oameni”
PS Ambrozie: “Dezinformarea, manipularea, erodarea principiilor sănătoase ale educaţiei sunt cele care pun temelia unui nou fel de ateism…”
Trăim Învierea Domnului ca recunoştinţă, dar de nepreţuit fiindcă numai astfel ne putem uni cu Hristos, rostind cu Sf. Ioan Gură de Aur: „Tu eşti Dumnezeu şi Izvor al bunătăţilor, începutul şi sfârşitul a toate.”
Sf. Paisie Aghioritul: ”Vă vor da carduri ca să vă obișnuiască cu ele. Când însă, le vor aduna cândva pe toate pe un singur card, pe acesta să nu-l primiți, pentru că acesta va avea legătură cu pecetluirea”.