La zi | Ziaristi Online | Page 316

Category Archives: La zi

Turbata Ungarie. Budapesta, un laborator de experimente febrile

De câteva decenii, 15 martie e una dintre cele mai agitate zile din calendarul Ungariei. E sărbătoarea naţională cea mai predispusă la proteste şi violenţe. Iar pentru că unii o celebrează şi ca zi a maghiarimii de pretutindeni, au simţit pe pielea şi pe oasele lor această celebrare românul Mihai Cofariu şi alţii în martie 1990, la Târgu Mureş.

Elena Udrea: Mihai Razvan Ungureanu vorbeste prostii. “Primul-ministru să nu aibă abordări de tipul unor jurnalişti de la Antena 3”

“Mă aştept ca membrii Guvernului, primul-ministru, să nu aibă abordări de tipul unor jurnalişti de la Antena 3. Trebuie să ştii foarte bine subiectul, altfel rişti să vorbeşti… (prostii – n.r.). Din ceea ce a spus (n.r. – Mihai Răzvan Ungureanu) reieşea că nu ştia foarte bine subiectul. Era normal, era de două săptămâni prim-ministru, dar tocmai de aceea trebuie mai multă rigoare, pentru că riscul este să ai abordările unor persoane care vorbesc cu rea credinţă”

Cand s-a nascut cu adevarat Mircea Eliade si de ce si-a modificat data nasterii. 9 sau 13 martie?

Mult mai plauzibila ni se pare varianta ca Mircea Eliade si-a cunoscut data reala a nasterii (28 februarie 1907 stil vechi – 13 martie stil nou), însa a dorit sa continue o traditie începuta din copilarie, aceea de a-si sarbatori nasterea într-o zi cu semnificatii religioase profunde: în calendarul crestin-ortodox, 9 martie se sarbatoresc an de an Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia.

Victor Roncea: Laszlo Tokes si-a dat demisia din UDMR ca sa se inscrie in USL, noua locomotiva care trage pentru “autonomia Transilvaniei”

Aurul de la Rosia Montana nu e al romanilor, ci face parte din “comorile naturale ale Ardealului.” Ale “Ardealului liber”, pentru care militeaza, cot la cot, Victor Ponta si Laszlo Tokes cu Monica Macovei pe post de bacanta “populara”. Impreuna pentru autonomie! Együtt az autonomiaert!, conform devizei UDMR! Pentru Transilvania! Hiszünk Erdelyben! dupa cum sta scris indemnul PPMT din spatele lui Mircea Toma de la Congresul pentru Autonomia Transilvaniei.

Liga Studentilor din Targu Mures catre UDMR si Guvernul Romaniei: “Autonomia universitara este garantata prin Constitutie”. UPDATE: Studentii romani au iesit in strada

Din punctul nostru de vedere, in Universitatea de Medicina si Farmacie este respectat statutul minoritatilor nationale cu privire la invatamantul superior, existand la momentul actual serii de predare in limba maghiara, la toate cele trei facultati din Universitate, respectiv: Medicina, Farmacie si Medicina dentara. In prezent exista un proces pe rol la sectia de Contencios Administrativ cu privire la legalitatea Cartei Universitare, aprobata tacit de Ministerul Educatiei, in luna ianuarie 2012, deschis de departamentul juridic al UMF Tg.-Mures.