Românii nu au ars nici un evreu, ba chiar au scăpat sute de mii de la moarte şi deportare, după cum a mulţumit însuşi Simon Peres României
Din timpuri străvechi, această expresie populară românească definește o comunitate fără apărare, fără protecție, lăsată de izbeliște. Un sat fără câini este un sat în care oricine poate intra și face ce vrea, nu este nimeni care să-l apere. Dar nu despre un sat aflat în această situație doresc să vorbesc, ci despre un stat, un stat numit România. Deoarece cu asta poate fi comparată România, cu un sat fără câini, practic un stat fără câini.
Should Mr. Tismaneanu choose to emerge from behind his careful insinuations and engage me directly on the arguments I present, he will find a willing partner in public discussion. But fear not, dear reader. I will not hold my breath.
De asemenea, reprezentanţi ai acestor culte au condus atrocităţi contra românilor la 1848-1849 şi după Dictatul de la Viena, în perioada 1940-1944 în Transilvania. Aşadar, fiind mare nevoie de o reconciliere istorică româno-maghiară, se impune un asemenea gest şi din partea reprezentanţilor cultelor maghiare.
“Îmi permit să afirm şi să susţin că, la ora actuală, toţi evrei din România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru romani sau împotriva lor, cu excepţia lui MILTON G. LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi internaţionali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile şi trebuie aşezat alături de marile personalităţi istorice româneşti care au pledat şi luptat pentru drepturile româneşti în Ardeal.”
Informatia Harghitei precum si Forumul Civic al Romanilor din Harghita, Covasna si Mures desminteau inca de ieri, prin comunicate de presa separate, implicarea lor in aceasta actiune si cereau responsabilizarea autorilor unui asemenea demers periculos.
„În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, trupe ale regimentul 201 motorizat Budapesta, împreună cu unii localnici maghiari şi cu membri ai organizaţiei Nemzetőrség (“Straja naţiunii”) au declanşat un holocaust în comuna Ip din judeţul Sălaj, precedat de torturi şi violuri.”
Ce au îndurat atunci românii transilvăneni în anul 1849 poate fi considerat un veritabil genocid. Numeroase victime civile au avut însă şi saşii; nici cele ale maghiarilor nu au fost puţine. De aceea, îi rog pe toţi cei care citesc aceste rânduri ca în fiecare noapte a Învierii să aprindă o lumânare în amintirea lor. A tuturor.
“Îl întreb de sănătate. Încep prost, îmi dau seama. Bărbatul de 62 de ani începe să plângă. Înfundat, apăsat, fără zgomot.”
Cititi si descarcati cartea generalului Radu Theodoru – URMASII LUI ATTILA – si nu uitati sa o dati mai departe!