Raportul privind minoritatile, Legea Educatiei si riscurile segregarii pe criterii etnice. DOCUMENT - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Raportul privind minoritatile, Legea Educatiei si riscurile segregarii pe criterii etnice. DOCUMENT

CENTRUL EUROPEAN DE STUDII

ÎN PROBLEME ETNICE

AL ACADEMIEI ROMÂNE

Calea 13 Septembrie Nr.13, Bucureşti, 71102

Tel/Fax: 3188138

Raport pe marginea Proiectului Legii Educației Naționale

Privind situaţia minorităţilor din perspectiva egalităţii de şanse

Nov. 2010

Recomandări

Din discuţiile din teren a reieşit că principala sursă de tensiune intercomunitară, care va fi accentuată prin aplicarea Proiectului Legii Educaţiei Naţionale, este separarea educaţiei formale (educaţia în şcoală) pe criteriu etnic.

A doua cauză importantă, conform discuţiilor din teren, o constituie educaţia în familie pe un tipar care nu încurajează suficient multiculturalismul.

Interlocutorii au indicat ca principală soluţie faţă de clivajul deja existent reunificarea procesului de predare iar nu continuarea separării procesului educaţional.

Atât pentru români cât şi pentru maghiari desfăşurarea de activităţi extracurriculare arondate direct sau indirect procesului educativ constituie o altă cale pentru (re)construirea punţilor dintre cele două comunităţi.

Pentru etnicii maghiari, predarea în procedură simplificată a limbii române, dar nu în acelaşi regim ca limbile străine, constituie o soluţie de moment pentru diminuarea decalajului de adaptare la realităţile economice şi sociale. Limba română nu poate fi predată ca limbă străină pentru că are statut de limbă funcţională şi este mijlocul prin care comunitatea se poate integra în societatea şi economia naţională.

Pentru toate persoanele intervievate reducerea imixtiunii politice în procesul educativ a apărut ca o prioritate. Astfel, atât actul de decizie managerială în educaţie cât şi stabilirea programei şcolare şi implementarea ei concretă la clasă prin manual trebuie să se profesionalizeze şi să se stabilizeze fără implicaţia factorului politic, în acord cu legile în vigoare şi prevederile constituţionale.

Art. 36, alin. 8 din secţiunea 10 prevede că: „[m]inoritățile naționale au dreptul la reprezentare în organele de conducere ale unităţilor de învăţământ, ale inspectoratelor școlare sau ale instituțiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competenţă profesională, potrivit legii.” Considerăm că nu este necesară o nouă reglementare în vederea asigurării accesului reprezentanţilor minorităţilor naţionale la ocuparea unor posturi de conducere în învăţământ.

Legislaţia în vigoare nu conţine restricţii pe criterii etnice. Există suficiente mecanisme instituţionale care previn discriminările de orice natură.

Înfiinţarea unor centre regionale pentru forţa de muncă calificată pentru învăţământul preşcolar pe principiul reciprocităţii, astfel încât toate comunităţile lingvistice să beneficieze de formarea necesară corpului lor pedagogic.

Atât responsabili din teritoriu cât şi profesorii intervievaţi, indiferent de etnie, au arătat că examenele de limbă pentru reprezentanţi ai minorităţilor naţionale care au avut educaţie integrală în limba maternă sunt superficiale în vederea ocupării posturilor în secţiile româneşti de către acestea. Examenele naţionale de bacalaureat şi testele naţionale „urmează tiparul unei fraude instituţionalizate”1 prin aplicarea eronată a principiului discriminării pozitive. Prezentul Proiect este considerat că politizează acest aspect pe mai departe în loc să-l rezolve. În acest sens, interlocutorii noştri au menţionat cu insistenţă necesitatea introducerii unui corp naţional de experţi pentru examenele care privesc testele de competenţă lingvistică, atât pentru elevi cât şi pentru cadrele didactice.

Conform art. 5, alin. 1, textul proiectului de lege prevalează în caz de conflict asupra oricăror prevederi din alte acte normative. Ţinând seama de faptul că însăşi Constituţia se încadrează în categoria actelor normative, se impune corectarea acestui paragraf aşa încât prezenta lege să fie subordonată normei fundamentale.

Legea trebuie pusă în acord cu dreptul european şi cel naţional prin eliminarea abordării colective a chestiunii minorităţilor, aşa încât drepturile individuale să nu fie interpretate ca drepturi colective.

În judeţele în care majoritatea devine minoritate locală este imperios necesar să se instituie la nivel de minister o funcţie de consilier al ministrului educaţiei, iar în teritoriu un inspector cu atribuţiuni dedicate acestei comunităţi pe lângă inspectoratul şcolar judeţean, numiţi la solicitarea şi prin consultarea comunităţii româneşti din zonă.

Din această analiză rezultă faptul că principala problemă este necunoaşterea limbii române de către o parte semnificativă a etnicilor maghiari. În consecinţă, Legea trebuie reformulată aşa încât şi această categorie de cetăţeni români să beneficieze de drepturile constituţionale ce decurg din cunoaşterea limbii române.

În final punerea problemei minorităţilor din perspectiva educaţiei trebuie să ţină cont de configuraţia etno-demografică în plan regional, conform cu nevoile concrete ale comunităţilor. În acest sens, se impune elaborarea unui studiu de impact la nivelul comunităţilor beneficiare conform Legii 24/2000, art. 18 alin.1.

Aspecte introductive şi metodologice

Prezentul document utilizează articolele noii legi disponibile în data de 15 noiembrie 2010 pe www.edu.ro. Studiul Proiectului Legii este plasat în contextul legislaţiei europene în domeniu şi al realităţilor locale. Acesta beneficiază de datele obţinute în urma cercetărilor efectuate în luna noiembrie 2010 în jud. Harghita-Covasna. Cercetarea sociologică a fost de tip calitativ, principalele instrumente de lucru fiind discuţia de grup şi interviul în profunzime. Populaţia investigată a cuprins elevi, profesori, inspectori şcolari, responsabili politici, consilieri locali de diferite etnii, vorbitori de limbă română şi maghiară. Arealul investigat a cuprins atât localităţi din mediul urban cât şi din mediul rural. De asemenea, contextul semnificativ privind implementarea probabilă a Legii Educaţiei Naţionale în problema minorităţilor a fost asigurat prin analiza conţinutului presei de limba maghiară din cele două judeţe.

Problema minoritate-majoritate este, în esenţă, expresia unei balanţe de putere. Cu scopul de a facilita înţelegerea complexităţii realităţilor locale, în prezentul material vom opera cu definiţia generică a minorităţii: comunitate cu identitate proprie, fără putere politică în raport cu restul societăţii în mijlocul căreia trăieşte. În consecinţă, vom denumi minoritatea naţională care deţine cvasimonopolul politic şi administrativ în plan local cu termenul de minoritate dominantă, iar populaţia care este majoritară în plan naţional, dar minoritară în plan local, minoritate locală.

Proiectul Legii Educaţiei Naţionale (denumit în continuare „Proiectul”) este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte de reformă din ultimii 21 de ani. Educaţia este factor constitutiv al puterii societăţii civile şi al capabilităţilor administrative ale statului. Proiectul de faţă face trimiteri implicite sau explicite la principalele componente ale capabilităţii interne de soft power: egalitatea de şanse, mobilitatea socială în vederea accesului la bunăstare, capacitatea de cunoaştere a cetăţenilor, coerenţa şi calitatea proceselor şi interacţiunilor sociale. Raportul de faţă va supune atenţiei Proiectul pe coordonatele de mai sus, în atingere cu legislaţia internaţională şi cu realităţile societăţii locale, din perspectiva problematicii minorităţilor.

Considerente pe marginea contextului legislativ european

În Europa democratică este respinsă ideea etno-naţionalismului şi a autonomiei ca scop in sine, ca expresie a unei ideologii de factură ultranaţionalistă si etnocentristă.

Proiectul are relevanţă juridică în raport cu „Carta europeană pentru limbile regionale sau minoritare”, intrată în vigoare la 1 martie 1998 şi adoptată de România prin Legea 282 din 24 oct. 2007. Carta europeană este cel mai recent document din care se revendică actuala propunere a legii educației, aceasta din urmă înscriindu-se pe făgașul măsurilor propuse de către aceasta. Prevederile Cartei (art. 8-13) fac referire la promovarea limbilor minoritare sau regionale în cadrul vieții sociale în domenii precum educația, justiția, serviciile publice și autoritățile administrative, mass media, viața economică2. De asemenea, Carta precizează în art. 7, alin.2 că „*a+doptarea de măsuri speciale în favoarea limbilor regionale sau minoritare, destinate să promoveze egalitatea între vorbitorii acestor limbi și restul populației ori urmărind să țină seama de situațiile lor specifice, nu este considerată ca un act de discriminare față de vorbitorii limbilor mai răspândite.”

Materialele de referinţă internaţionale3 sunt de acord că, din punct de vedere sociologic, minoritatea este un grup distinct etnic, rasial, cultural, aflat într-o relaţie de inferioritate politică faţă de gruparea dominantă în mijlocul căreia trăieşte. Aceasta înseamnă că noţiunea de minoritate are un reper geografic şi priveşte arealul în raport cu care un grup se consideră a fi în minoritate.

Astfel, în conjuncţie şi cu definiţia juridică de minoritate, prezentă în diverse proiecte legislative (vezi Legea privind Statutul minorităţilor naţionale din România, Cap.I, art.3 şi 44) şi prin raportare la situaţia din teren, principala categorie etnico-demografică la nivel naţional a devenit minoritară de facto la nivel regional, trebuind astfel protejată în acord cu prevederile Cartei în anumite judeţe. Totodată, datorită faptului că în urma actualului proces de descentralizare a administraţiei publice şi locale ponderea politică revine altor etnii, Proiectul Legii Educaţiei Naţionale va trebui să opereze cu noţiunea de minoritate în sensul protejării grupului etnic numeric minoritar dintr-un areal administrativ dat. Numai în aceste condiţii actualul art. 2 privind Idealul educaţional şi asigurarea de Drepturi egale va putea fi realizat. În caz contrar, legea va institui supradrepturi şi, deci, va contribui la creşterea inegalităţii sociale, aspect aflat în contradicţie cu propria sa menire.

Proiectul transpune în fapt noţiunea juridică nerecunoscută în plan european şi neconstituţională de drepturi colective – prin care o categorie de populaţie capătă in corpore drepturi speciale în virtutea apartenenţei la o categorie etnică. Din acest punct de vedere, legea intră în contradicţie inclusiv cu Drepturile omului, care sunt drepturi individuale. Aşa este de pildă paragraful: „Minoritățile naționale au dreptul la reprezentare în organele de conducere ale unităţilor de învăţământ, ale inspectoratelor școlare sau ale instituțiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competenţă profesională, potrivit legii.” (Secţiunea 10, art. 36, alin. 8). Legitimarea individului în funcţie de apartenenţa etnică pentru a ocupa o funcţie socială este străină de caracterul individual al drepturilor sale, universal recunoscute. Faptul că limba, cultura, identitatea sa trebuie ocrotite, nu trimite la necesitatea constituirii unor mecanisme speciale de selecţie socială, dincolo de nevoia protecţiei.

Convenţia de la Veneţia din 2001, solicitată de România şi Ungaria pentru a lămuri unele aspecte legate de aplicarea drepturilor minorităţilor, în „Raportul despre tratamentul preferenţial al minorităţilor naţionale de către statul înrudit” recentrează problematica minorităţilor în cadrul suveranităţii naţionale a statului în care acestea trăiesc: „Responsabilitatea protecției minorităţilor aparţine în primul rând statelor de cetăţenie.” În ceea ce priveşte educaţia şi cultura, aceeaşi comisie face trimitere la acordarea de drepturi minorităţilor în scopul „menţinerii legăturilor culturale cu comunitatea de origine şi proporţional cu acest obiectiv”. Nu se face nici o referire la tratament preferenţial în alte scopuri.

În alte ţări europene, legislaţia este destul de clară în privinţa protejării limbii de stat. Astfel, în Germania, legislaţia face trimitere explicită la calitatea esenţială a limbii germane ca „limbă fundamentală” a statului şi a societăţii. Astfel, referitor la limba utilizată în învățământ se spune „în domeniul educativ nu există determinare juridică a limbii de predare, precum există în domeniul administrației și cel al justiției. În școlile generale, în școlile profesionale și la licee, limba germană este fundamental limba de predare.”6 Chiar dacă limba germană și folosirea ei nu este trecută în Constituție ca limbă fundamentală, nu există legi care să stabilească folosirea limbilor minorităților în învățământ. Totodată nu există referiri cu privire la drepturi colective de tip etnic.

În Franţa, cealaltă mare putere a integrării europene, legislaţia este destul de restrictivă. Deși pe teritoriul republicii franceze se vorbesc mai multe dialecte sau limbi regionale, Franța nu a semnat Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare. Învățământul în limba franceză se desfășoară în franceză, conform art . 1 al Legii n°94-665 du 4 août 1994 relative à l’emploi de la langue française (Legea Toubon). Conform decretului 1011 din 2005, limba oficială de predare este franceza, chiar dacă există 11 limbi regionale recunoscute – bretona, catalana, occitana, tahitiana, cele din Alsacia şi altele precum flamandă, franca, creola, etc. Acestea sunt considerate parte a patrimoniului național francez si sunt obiect de studiu facultativ ca limbă maternă la universitate.

Implicaţii sociale şi de interes naţional

Restrângerea exercitării dreptului de a scrie şi a vorbi în limba română în şcoală doar la materia limba şi literatura română, echivalează cu pierderea prin limbă a unui principiu educaţional asumat (art. 3, alin. h) şi a unei obligaţii constituţionale (art. 13). Dreptul la dezvoltare personală este astfel restrâns artificial.

Din punctul de vedere al implicaţiilor asupra potenţialului de dezvoltare locală şi generală, actualul Proiect are ca obiectiv coeziunea societăţii româneşti în ansamblu, propunându-şi într-una din variantele sale, să rescrie „infrastructura mentală a societății românești (art.2, alin. 2, varianta din 5 noiembrie 2010).

Prin conferirea de drepturi suplimentare unor categorii etnice majoritare în plan local (minorităţi dominante), Proiectul de lege întăreşte caracterul de minoritate defavorizată pentru etnia considerată „majoritară” (minoritate locală). Totodată, prin ancorarea minorităţilor naţionale în propria cultură şi în propria limbă se limitează mobilitatea socială a acestora în spaţiul economiei naţionale, contribuind astfel la diminuarea şanselor de progres ale acestora şi, implicit, la creşterea sărăciei unor zone din România.

Legea a fost amendată de decizia Curții Constituționale care, în data de 18 noiembrie 2009 şi pe 3 noiembrie 2010, a declarat propunerea ca fiind neconstituțională, decizie motivată, în principal, de inoportunitatea asumării răspunderii raportată la procedura parlamentară obișnuită pentru un act normativ de asemenea importanţă.

Ca Lege a Educaţiei, aceasta ar trebui să contribuie la diminuarea fenomenului naţionalist în raport cu valorile europene. Însă, problema principală a Proiectului este că educaţia devine factor de clivaj şi nu de integrare, ceea ce este în contradicţie cu menirea sa. Mai mult, proiectul este în contradicţie cu principiul societăţii deschise, larg acceptat în plan european. Reamintim că principiile societăţii deschise (Karl Popper) sunt: umanitarismul, individualismul, egalitarismul, contractualismul. Societatea deschisă este, din acest punct de vedere, explicitarea teoretică a Drepturilor omului. Opusul societăţii deschise este organizarea colectivistă sau de tip tribal (idem), cu trimiteri directe la diferitele forme de autoritarism. În ceea ce priveşte Proiectul din punct de vedere tehnic, procesul de separare se face prin socializarea elevilor aproape integral în limbi diferite, după manuale cu informații diferite, beneficiind de finanţare pe criterii diferite și în medii separate. Astfel, se va încuraja procesul de slăbire a relaționării sociale și fragmentarea interacțiunilor interculturale dintre elevi. De asemenea, identităţile etnice construite pe culoare educaţionale diferite, ar putea intra foarte probabil pe un traseu de coliziune pe termen mediu şi lung. Se construiesc personalităţi axate pe istorii şi culturi care deja sunt acut diferenţiate. Se garantează astfel apariţia unor spaţii interetnice dominate de tensiuni deschise. De altfel, presa maghiară din România este destul de transparentă în acest sens: Hamorszek din 3 nov. 2010 pomeneşte despre o „naţiune unitară maghiară”, iar primarul din Sfântu Gheorghe, citat în Duna TV din 4 nov. 2010, afirmă că toate mutările politice ale elitelor maghiare au ca finalitate „sisteme instituţionale concrete: parlament al Ţinutului Secuiesc, guvern.” Cu alte cuvinte, prevederile Proiectului de lege vin să asigure cadrul propice unei politici aflate deja în curs privind definitivarea segregării pe criterii etnice a mediului educațional din România cu efecte asupra întregii societăţi. Probabil că, în viitor, pentru a evita escaladarea tensiunilor interetnice, populaţia minoritară dominată (de etnie română) va alege să părăsească o regiune în care nu îşi găseşte expresie, ceea ce echivalează cu un proces indirect de purificare etnică.

În loc să întărească societatea, proiectul legii educaţiei naţionale este de natură să propage efecte tipice „statelor slabe” („weak states”), unde diversitatea etnică consacră fracturi sociale ireductibile. De altfel, argumentul vehiculat în unele medii de informare conform căruia curricula separată este necesară pentru că elevii minoritari deja nu mai ştiu limba statului are o logică care desfide faptele care au condus la pierderea culturii sociale în limba română a respectivilor copii: faptul că sistemul educaţional de facto s-a efectuat pe baze segregaţioniste. Aşadar, problema nu este doar aceea a limbii de predare, dar şi a spiritului, a conţinuturilor în care sunt predate respectivele materii cu greutate asupra formării personalităţii şi identităţii cetăţeneşti ale insului. Nu doar limba de predare este vector de înstrăinare, dar şi conţinuturile, iar aceste două elemente sunt trecute cu vederea de actualul proiect de lege.

Prin construirea unor trasee curriculare complet separate, legea scade şansele de integrare ale tinerilor „minoritari” în ansamblul economiei naţionale (de exemplu art. 37, alin. 6 şi 7 etc.). Principiul egalităţii de şanse, din care Proiectul se revendică, este astfel încălcat. Aşa de pildă, în art. 2, alin. 1) se afirmă: „…asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.”. Altfel spus, șansele incluziunii sociale, mobilitatea socială şi posibilităţile de dezvoltare economică pentru minoritățile naționale (stipulate ca fapt necesar la art. 4, alin. b precum și art. 3, alin. o) ar fi semnificativ slăbite.

Consideraţii pe marginea Proiectului

Chestiunea lingvistică

Art. 9, alin. 2: „În fiecare localitate se organizează și funcționează unități de învățământ sau formațiuni de studiu cu limba de predare română și, după caz, cu predarea în limbile minorităților naționale ori se asigură școlarizarea în limba maternă în cea mai apropiată localitate în care este posibil.”

Art.9, alin.3: „Învățarea în școală a limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie pentru toți cetățenii români. Planurile de învățământ trebuie să cuprindă numărul de ore necesar și suficient învățării limbii române. Autoritățile administrației publice asigură condițiile materiale și resursele umane care să permită însușirea limbii române”.

Art. 36, alin. 1: „Persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul sa studieze și să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile și formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii”.

Art. 36, alin. 14: „În învățământul în limbile minorităților naționale, în comunicarea internă și în comunicarea cu părinții elevilor și ai preșcolarilor, se poate folosi și limba de predare.”

Art. 36, alin. 15: „În învăţământul primar cu predare în limbile minorităţilor naţionale, calificativele se notează şi în limba de predare.”

Art. 37, alin. 1: „În cadrul învățământului preuniversitar cu predare în limbile minorităților naționale, toate disciplinele se studiază în limba maternă, cu excepția disciplinei Limba și literatura română.”

Art. 37, alin. 2: „Disciplina Limba și literatura română se predă, pe tot parcursul învățământului preuniversitar, după programe școlare și manuale elaborate în mod special pentru minoritatea respectivă”.

Art. 37, alin. 3: „Prin excepție, în unitățile de învățământ cu predare în limba unei minorități naționale, ca urmare a cererii părinților sau tutorilor legali, la solicitarea organizației minorității naționale, reprezentată în Parlamentul României sau, în cazul în care minoritatea respectivă nu are reprezentare parlamentară, la solicitarea grupului parlamentar al minorităților naționale, predarea disciplinei Limba și literatura română se face după manualele utilizate în unitățile de învățământ cu predare în limba română.”

Art. 37, alin. 4: „Testele la limba şi literatura română se elaborează pe baza programei speciale”.

Comentarii

Aplicarea acestor prevederi va consacra statutul limbii române ca element marginal în educaţia minorităţilor naţionale, conferindu-i caracter de limbă străină. În prezent, regimul de limbă străină este aplicat exclusiv studenților străini veniți în România cu burse de studiu, și nicidecum cetățenilor români, limba fiind principalul factor de coerenţă administrativă în societate şi stat. Prin aplicarea acestor articole, Proiectul consacră un viitor în care administraţia statului român va fi deficitară pe temei lingvistic.

În ceea ce privește redactarea documentelor interne, emiterea de adeverinţe către părinţii elevilor şi trecerea calificativelor în limba maternă, prevederile asigură cadrul legal (și necontestabil de către orice alt act – vezi art. 5, alin. 1) pentru debutul oficializării la nivel național al unor limbi materne, nerecunoscute de către Constituție (vezi art. 13). Odată consacrat, acest cadru va asigura baza pentru extinderea acestui tip de „drepturi” și în ceea ce privește administrația, sistemul sanitar sau cel cultural.

Conform art. art. 36, alin. 1, persoanele ce aparțin minorităților naționale au dreptul de a studia în limba maternă, indiferent de nivel, tip sau formă de studiu. Această prevedere, incontestabil recunoscută ca drept și de prezenta Lege în vigoare, nu mai păstrează un amendament important al acesteia, și anume cel al protecției limbii oficiale a statului în sfera educațională (prezentul art. 119, alin. 2: „Prevederile alin. (1) se vor aplica fără a se aduce atingere învățării limbii oficiale și predării în această limbă”).

Problematica manualelor

Art. 36, alin. 13: „Pentru elevii aparținând minorităților naționale, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului asigură manualele școlare, care pot fi: manuale elaborate în limba de predare a minorităților și manuale traduse din limba română sau manuale de import, avizate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru titlurile needitate din cauza tirajului redus.”

Art. 37, alin. 6: „În învățământul preuniversitar, activitatea de predare și de educare la limba și literatura maternă, la istoria și tradițiile minorităților naționale respective si la educația muzicală se realizează pe baza programelor si a metodologiilor specifice elaborate de colective de experți cunoscători ai limbii si ai culturii minorității respective și aprobate potrivit legii”.

Art. 37, alin. 7: „Elevilor aparținând minorităților naționale, care frecventează unități de învățământ cu predare în limba româna sau în alta limbă decât cea maternă, li se asigura, la cerere și în condițiile legii, ca disciplină de studiu, limba și literatura maternă, precum și istoria și tradițiile minorității naționale respective, ca parte a trunchiului comun. Programele și manualele disciplinei istoria și tradițiile minorității naționale sunt aprobate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului si Sportului”.

Art. 37, alin. 10: „În programele și manualele de istorie se vor reflecta istoria și tradițiile minorităților naționale din România.”

Art. 56, alin. 1: „Numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este de maximum 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate, conform prezentei legi.”

Art. 56, alin.2: „Prin excepție de la prevederile alin. (1), numărul maxim de ore poate fi depășit cu numărul de ore prevăzute pentru studierea limbii materne, a istoriei și tradiției minorităților și a învățământului bilingv.”

Comentarii

Încă o dată, avem de-a face cu determinarea apariției segregării culturale în cadrul societății, fenomen ce depășește sfera procesului educativ propriu-zis prin replicarea tiparului alternativ, prin utilizarea de manuale în limba maternă, prin reflectarea doar a propriei istorii, prin practicarea unei culturi muzicale specifice identității etnice ș.a. Mai mult, dacă coroborăm a) utilizarea în procesul învățării a manualelor adaptate exclusiv tipului de cultură particular de care aparțin, exclusiv în limba lor maternă cu b) raportarea la limba română ca la o limbă străină, rezultatul produs nu doar că va îndepărta elevul „minoritar” de orice legătură cu valorile generale ale societăţii, dar va aduce şi atingere art. 3, alin. 1 h), care precizează că învățământul preuniversitar și superior trebuie guvernate după „principiul asumării, promovării și păstrării identității naționale și valorilor culturale ale poporului român” (prin faptul că adevărul istoric este prezentat în funcție de interesele fiecărei minorități în raport cu statul român).

Art. 36, alin. 13 conferă cadrul legal pentru minoritățile naționale de a beneficia de manuale aduse din import (deci din „Ţara mamă”), fapt ce, mai departe, poate avea drept consecințe: neadaptarea lor la spațiul și cadrul instituțional, timpul și cultura generală (vor învăța despre geografia, istoria, valorile și semnificațiile societății de care aparțin într-o istorie îndepărtată dar în care nu trăiesc, elemente diferite de realitățile românești). Acest fapt trimite la cedarea de bună voie de către România a controlului asupra unor procese culturale constitutive ordinii de stat.

Art. 37, alin. 6 și 7 oferă cadrul legal ca, în învățământul preuniversitar, activitatea de predare la limba și literatura maternă, la istoria și tradițiile minorităților naționale și la educația muzicală să fie realizată de experți cunoscători ai limbii și culturii minorității, ceea ce atrage după sine o coagulare și mai puternică a comunității și o distanțare de contactul cu lumea exterioară.

În privința predării diferențiate a disciplinelor pe întinderea aceluiași teritoriu și stat și prin intrarea acestora în trunchiul comun, se va ajunge la predarea unei serii de istorii alternative ceea ce va conduce la o fragmentare a corpului social la nivel mental. Această manieră de abordare este de natură să genereze disensiuni interetnice ca o primă consecință la nivel social. Astfel, elevul minoritar va pierde orice legătură cu valorile tradiționale generale, din nou având loc o separare a „minorității” de restul societăţii, prin raportarea din punct de vedere legislativ ca la o colectivitate etnică, cu delimitări clare (culturale, istorice, economice, administrative etc.).

O altă consecință directă a manierei legislative de a trata domeniul educației în privința minorităților naționale (de pildă art. 37 ) poate fi una cu un caracter imediat. Elevii, obișnuiți numai cu limba maternă, numai cu specificul cultural și istoric al țării de care declară că aparțin, vor ajunge în mediul universitar unde vor fi discriminați fără intenție prin incapacitatea lor de a socializa în limba oficială a statului, printre persoanele ce aparțin populației majoritare. Astfel, dialogul intercultural va fi redus la minimum. Proiectul compensează acest deficit prin întărirea universităţilor unde se predă şi în alte limbi decât în limba română. Însă Proiectul nu are nici o putere asupra economiei naţionale care îşi urmează cursul firesc, unde limba dominantă este aceea oficială, a statului. În consecinţă, absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior vor avea şanse mai reduse de integrare în economia naţională.

O altă problematică o constă introducerea unui număr suplimentar de ore de studiu (dincolo de pragul maxim acceptat) pentru elevii ce aparțin minorităților naționale în comparație cu elevii etnici români, materiile în discuție fiind studiul extensiv al limbii materne, istoriei și tradițiilor minorităților naționale, conform art. 56, alin. 2, efectele menționate mai sus fiind întărite. Acest fapt este de natură să întărească tratamentul discriminatoriu al unor membrii ai societăţii.

Supradiscriminarea – alte prevederi

Art. 53, alin. 3: „Prin derogare de la prevederile alin. (1), în localitățile în care există cerere pentru forma de învățământ în limba maternă a unei minorități naționale, efectivele formațiunilor de studiu pot fi mai mici decât minimul prevăzut de prezenta lege. Decizia privind înființarea și funcționarea acestor formațiuni de studiu aparține Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu consultarea consiliului de administrație al unității de învățământ respective”.

Art. 36, alin. 5: „pe raza unei unități administrativ-teritoriale, cu mai multe unități de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale, funcționează cel puțin o unitate școlară cu personalitate juridică, pentru fiecare limbă maternă, indiferent de efectivul de elevi”.

Art. 36, alin. 6: „În cadrul unităților de nivel gimnazial sau liceal, cu predare în limbile minorităților naționale, singulare în municipiu, oraș sau comună, se acordă personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi”.

Art. 36, alin. 7: „Elevii care, în localitatea de domiciliu, nu au posibilitatea de a învăța în limba lor maternă, sunt sprijiniți prin decontul transportului la cea mai apropiată școală cu predare în limba maternă, sau primesc cazare și masă gratuite în internatul unității de învățământ cu predare în limba maternă.”

Art. 36, alin. 17: „În finanțarea de bază a unității de învățământ preuniversitar cu predare în limbile minorităților naționale, costul standard per elev și per școlar se calculează după un coeficient mărit pe baza factorilor de corecție, luând în considerare predarea în limba minorității naționale sau a limbii minorității naționale. În cazul acestor unități se are în vedere izolarea lingvistică, geografică și numărul redus de elevi și preșcolari. Același coeficient se aplică și în cazul unităților școlare cu predare în limba română, în condiții similare.”

Comentarii

Finanţarea este unul dintre principalii vectori ai supradiscriminării. Astfel, la cererea părinţilor şi prin decizia ministerului care se consultă cu autorităţile locale sau regionale, indiferent de efectivul de elevi, etnici minoritari, se vor înfiinţa unităţi de învăţământ în limba maternă. În condiţiile în care puterea politică locală în arealurile în care populaţia considerată minoritară este majoritară aparţine reprezentanţilor acesteia, inclusiv presei locale ca factor de opinie, această prevedere nu are validitate din perspectiva reciprocităţii.

Alocarea de fonduri pentru transport, cazare şi masă indiferent de numărul de elevi consideraţi „minoritari”, la o distanţă teoretic nelimitată, până unde se găseşte o şcoală cu predare în limba maternă în timp ce, pentru elevii de etnie română, limita specificată este de 50 de km. Prin toate aceste prevederi, elevii minoritari sunt incluși într-un proces de discriminare suplimentar dacă luăm în considerare art. 74 (alin. 1,2,3,4) şi art. 36 (alin. 7) care prevăd un plan diferit de decontare a cheltuielilor pentru elevii din România, indiferent de naţionalitate, religie, rasă sau alte criterii. Prin aplicarea acestor diferențe se poate ajunge la situații aberante, prin asigurarea deplasării, teoretic fără limită de kilometri, până unde elevul minoritar poate studia în limba sa maternă, spre deosebire de orice alt elev care are limită de 50 km. Sprijinirea elevilor prin decontul transportului, cazare și masă gratuite sunt alte elemente de „suprasprijin” care concură la instituirea unui mecanism de privilegii în plină epocă modernă.

Mai mult, mărirea coeficientului de finanţare pe cap de elev, care condiţionează finanţarea de bază a unităţii de învăţământ, după criterii lingvistice nu prezintă prevederi care să garanteze o distribuţie echitabilă a veniturilor, în special acolo unde reprezentanţii minorităţii dominante în plan local distribuie fondurile. Din nou este pusă sub semnul întrebării implementarea de facto a prevederilor unei eventuale reciprocităţi în acest domeniu. Conform art. 36, alin. 17, izolarea lingvistică, geografică și numărul redus de elevi sunt argumentele pentru aplicarea costurilor mărite pe elev. Însă, această izolare se va accentua în urma implementării prezentului Proiect, iar gradul de relaționare a minorităților naționale cu celelalte minorități sau cu etnicii români va fi afectat, precum și capacitatea acestor minorități de a se integra social și economic (pe piața forței de muncă din exteriorul comunității de domiciliu). Cu toate că la finalul textului se oferă, aparent, o șansă similară pentru etnicii români aflaţi în minoritate în cadrul unor comunități majoritare alcătuite din minorități etnice, datorită disproporţionalităţii accesului de facto la resurse dintre minoritatea română şi minoritatea dominantă locală.

Prin articolele care tratează oferirea selectivă a suportului financiar (art. 36, alin. 7) – decont transport, cazare și mese gratuite (art. 36, alin 7) pentru minorități, prin discriminarea majorității, se creează confuzie privind sensul unor prevederi precum:

– Garantarea de „drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior … fără nicio altă formă de discriminare” (art. 2, alin. 2).

– Principiul echității în baza căruia accesul la învățare se face nediscriminatoriu (art. 3, alin. 1 a)

– Principiul relevanței în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare personală și social-economice (art. 3, alin. 1 c)

– Principiul garantării identității culturale a tuturor cetățenilor români și a dialogului intercultural (art. 3, alin. 1 g)

– Principiul asigurării egalității de șanse (art. 3, alin. 1 j)

Dacă ne referim la instituirea personalităţii juridice pentru unitățile de învățământ care nu îndeplinesc efectivul minim stabilit prin lege, în cazul școlilor unde există secții de predare în limbă maternă acest efectiv minim nu mai este respectat (decât de școlile care au în componență doar efective de elevi ce aparțin populației majoritar etnic). Învăţământul în limba minorităţilor este astfel decuplat de criteriul eficienţei sale contabile şi economice, legat de finanţarea pe elev. Finanţarea pe criterii date de elementul etnic pune din nou în contradicţie Proiectul Legii Educaţiei Naţionale cu propriile premise ale egalităţii de şanse.

În plus, nespecificarea în proiectul de lege a unui număr minim de elevi care să aparțină aceleiași minorități naționale poate duce la o suprabirocratizare a logicii instituționale regionale care, conform textului, ar trebui să asigure funcționarea cel puțin a unei unități școlare pentru fiecare limbă maternă existentă. Această idee poate produce confuzie atât în spațiul dobrogean (unde există comunități mixte, alcătuite din până la 17 etnii diferite), cât și în Bucovina sau Transilvania, unde o serie întreagă de comunități au mai multe categorii de populaţie.

Schimbările structurale și politizarea mediului educaţional

Art. 36, alin. 8: „Minoritățile naționale au dreptul la reprezentare în organele de conducere ale unităților de învățământ, ale inspectoratelor școlare sau ale instituțiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competenta profesionala, potrivit legii”. 13

Art. 36, alin. 9: „În unitățile școlare cu predare si în limbile minorităților naționale unul dintre directori va fi un cadru didactic din rândul minorităților respective, cu respectarea criteriilor de competență profesională”.

Art. 36, alin. 9: „În unitățile conexe învățământului preuniversitar din județele în care funcționează forme de învățământ în limbile minorităților naționale, se asigura încadrarea cu specialiști si din rândul minorităților naționale, cu respectarea criteriilor de competență profesională”.

Art.85, alin. 4: „În structura inspectoratelor școlare din județele cu învățământ și în limbile minorităților naționale, sunt cuprinși și inspectori școlari pentru acest tip de învățământ. Acești inspectori școlari sunt numiți respectând procedurile prezentei legi, cu consultarea grupului parlamentar al minorității naționale.”

Art. 85, alin 1, pct. e): Atribuțiile inspectoratului se referă la faptul că acesta „coordonează admiterea în licee, evaluările naționale și concursurile școlare la nivelul unităților de învățământ din județ.”

Art. 87, alin.1: „Directorul exercită conducerea executivă a unității de învățământ. În cazul unităților de învățământ cu predare integrală în limbile minorităților naționale, directorul are obligația cunoașterii limbii respective. În cazul unităților de învățământ cu secții de predare în limbile minorităților naționale, unul dintre directori are obligația cunoașterii limbii respective. În aceste cazuri, numirea directorului se face cu consultarea organizației care reprezintă minoritatea respectivă în Parlamentul României sau, dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, cu consultarea grupului parlamentar al minorităților naționale.”

Art. 87, alin. 2, pct. f): Rolul directorului unității de învățământ: „răspunde de selecția, angajarea, evaluarea periodică, formarea, motivarea și încetarea raporturilor de muncă ale personalului din unitatea de învățământ:”

Comentarii

Articolul 120, alin. 2 din Constituţie permite „dreptul de folosire a limbii minorităţilor naţionale în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate. În acest context, articolul este consacrat excepţional şi suplimentar în beneficiul acestei categorii de cetăţeni, alături de celelalte elemente ale dreptului la o bună administrare de care beneficiază în virtutea cetăţeniei române”7, fiind un drept subsumat dreptului la identitate8.

Această condiţionare capătă un caracter conflictual cu articolul 13 din Constituţia României care stabileşte că în România limba oficială este limba română. În acest caz, art. 120 capătă caracterul unei norme de excepţie („exceptio est strictissimae interpretationis”9) care reglementează doar relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, aplicabilă prin HG 1206/2001. Prin actualul Proiect al Legii Educaţiei Naţionale, care prevede 14

condiţionarea posturilor de conducere de cunoaşterea altei limbi decât cea oficială, art. 120 din Constituţie încetează să mai reglementeze o excepţie în raport cu conceptul de „bună administraţie”10, prin generalizarea limbii materne în învăţământ. Astfel, aceasta devine normă generală cu caracter neconstituţional, prin faptul că acest caracter de excepţionalitate al art. 120 alin. 2 faţă de art. 13 din Constituţie a fost introdus tocmai în raport cu conceptul de bună administrare.

În sprijinul acestui argument vine și art. 5 al Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare care afirmă expres că „Nicio prevedere a prezentei Carte nu va putea fi interpretată ca implicând dreptul de a angaja o activitate sau de a realiza o acţiune ce contravine scopurilor Cartei Naţiunilor Unite ori altor obligaţii de drept internaţional, inclusiv principiului suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statelor”.

Primul articol (art. 36, alin. 8) referitor la principiul reprezentativității etnice la nivelul funcțiilor de conducere în cadrul unităților de învățământ, al inspectoratelor sau a oricăror instituții echivalente reprezintă, de fapt, legiferarea unui drept colectiv pentru minoritățile naționale, până acum, prin lege, fiind acordate doar drepturi individuale pentru cetățenii minoritari. Un alt semn de întrebare se ridică în cazul primatului criteriului etnic în fața competențelor profesionale.

În privința inspectorului școlar, conform art. 85, alin. 4, pe lângă faptul că este condiționat de cunoașterea limbilor minoritare naționale, acesta este numit politic. Proiectul legiferează ingerinţa politicului în procesul educaţional pe filieră etnică. Prevederea este în contradicţie cu altele din prezentul Proiect, de pildă art. 3 lit. n, care statuează „independenţa educaţiei faţă de ideologii, dogme şi doctrine politice.”

Art. 87, alin. 2 stabilește puterea pe care un director de școală o poate avea, și anume cea de a angaja sau disponibiliza personalul instituției. Dacă ținem cont de faptul că directorul este numit politic, putem ajunge la concluzia că posturile cadrelor didactice depind de evaluările periodice realizate de către direcțiune.

Introducerea a) principiului reprezentativității minorităților naționale la nivelul administrației locale și al organelor de conducere ale unităților de învățământ, ale inspectoratelor școlare sau altor instituții echivalente11, conexat cu b) creșterea gradului de dependență politică a managementului 15

preuniversitar12 și universitar13 (a cărui finanțare depinde de cea dintâi) va duce la anularea de facto a principiului reciprocității prevăzut în actuala lege14.

Conform articolului 73, alin. 1 din Constituția României15, „Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare”. În materie de învățământ, Parlamentul reglementează prin lege organică „organizarea generală a învățământului” (art. 73, alin. 3, paragraf n). Astfel, numirea directorilor de școli și inspectorilor pentru minorități naționale la solicitarea organizației minorităţii naționale, reprezentată în Parlamentul României sau, în cazul în care minoritatea respectiva nu are reprezentare parlamentară, la solicitarea grupului parlamentar al minorităţilor naționale din Senat și Camera Deputaților este neprevăzută în Constituția României, fiind, deci, neconstituţională.

Finanţarea din venituri proprii vs. bugetul de stat

Art. 8, alin. 8: „Învățământul poate sa fie finanțat si direct de către operatorii economici, precum

si de alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii”.

Art. 8, alin. 9: „Învățământul poate fi susținut prin burse, credite de studii, taxe, donații, sponsorizări, surse proprii si alte surse legale”.

Art. 98, alin. 1: „Unitățile de învățământ preuniversitar public pot obține venituri proprii din activități specifice, conform legii, din donații, sponsorizări sau din alte surse legal constituite”.

Art. 98, alin. 2: Veniturile proprii nu diminuează finanțarea de baza, complementara sau suplimentara si sunt utilizate conform deciziilor consiliului de administrație. La sfârșitul anului bugetar, sumele necheltuite rămân în contul unității de învățământ care le-a realizat si se reportează pentru bugetul anual următor”. 16

Comentariu

Dacă ţinem seamă de totalitatea implicaţiilor alături de articolul 8, care afirmă că finanțarea educației naționale se poate face nu doar prin bugetul de stat ci și prin venituri autonome proprii, înţelegem că statul va pierde controlul asupra curriculei prin veniturile provenite „din exterior”.

Învăţământul superior

Art. 127, alin. 1: „Învățământul superior pentru minoritățile naționale se realizează:

a) în instituții de învățământ superior în cadrul funcționează facultăți/linii/programe de studii cu predare în limba maternă;

b) în instituții de învățământ superior multiculturale și multilingve; în acest caz, se constituie secții secții/linii cu predare în limbile minorităților naționale;

c) în instituții de învățământ superior pot fi organizate grupe, secții sau linii de predare în limbile minorităților, în condițiile legii.”

Alin. 4: „În învățământul universitar pentru minoritățile naționale, se asigură pregătirea la ciclul I de studii universitare – licență, în ciclul II de studii universitare – master și în ciclul III de studii universitare – doctorat, precum și în învățământul postuniversitar, în limba maternă.”

Alin. 5: „Finanțarea de bază se calculează după un coeficient mărit pentru studenții care urmează cursurile în limba unei minorități naționale.”

Numire decani (universităţi multilingve) și prorectori

Art. 191, alin. 5 d): „în universitățile multilingve și multiculturale, cel puțin unul dintre prodecani se numește la propunerea cadrelor didactice aparținând minorității din departamentul secției sau liniei de predare într-o limbă a minorităților naționale, cu excepția cazului în care decanul provine de la secția sau linia de studiu cu predare în limba minorității naționale respective.”

Art. 193, alin. 3: „Rectorul confirmat de ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, pe baza consultării Senatului universitar, își numește prorectorii. În universitățile multilingve și multiculturale cel puțin unul dintre prorectori este numit de către rector la propunerea cadrelor didactice aparținând minorităților naționale din departamentul secției sau liniei de predare într-o limbă a minorităților naționale, cu excepția cazului în care rectorul provine de la secția sau linia de studiu cu predare în limba minorității naționale respective”.

Comentarii

Similar mediului preuniversitar, în cel universitar apare același criteriu etnic în ierarhia profesională a persoanelor de decizie, alături de problematica politizării spațiului academic.

Continuarea studiilor universitare în limba maternă va determina crearea de specialiști care nu se pot insera în piața forței de muncă din pricina studiului pe tot parcursul vieții în spațiul educației deficitare (școală primară, secundară, liceu, facultate, master, doctorat, post-doctorat) efectuată numai în limba maternă.

Universităţile multiculturale sunt un model consacrat de convieţuire interetnică la cel mai înalt nivel educaţional, un model european de asigurare a educaţiei pentru toţi cetăţenii ţării. Separarea acestora pe criteriu lingvistic sau etnic ar însemna irosirea unei resurse excepţionale pentru evoluţia europeană a personalităţii şi societăţii.

În plan local

Cercetarea de teren a identificat următoarele categorii de probleme ale actualului Proiect:

Enclavizarea – scăderea generală a calităţii vieţii

Cu ocazia efectuării studiului în teritoriu, atât etnicii români cât şi etnicii maghiari, au declarat că principala consecinţă legată de reducerea limbii române din învăţământul preuniversitar este accentuarea enclavizării. Diminuarea coeziunii lingvistice a zonelor etnic mixte conduce la „creşterea zidurilor dintre oameni, afaceri, dintre sărăcie şi prosperitate”16. Respondenţii au declarat că limba este principalul factor de comunicare socială şi vectorul pe suportul căruia se desfăşoară mediul de business. „Cu excepţia unor extremişti care se vor simţi victorioşi prin adoptarea acestei legi, cei mai mulţi dintre maghiari nu se vor simţi bine, întrucât scad şansele copiilor lor, acestea vor fi mai mici decât *cele pe care+ le-au avut părinţii lor care au învăţat în şcoli mixte.” 17 Interlocutorii au arătat fără excepţie că în spaţiul local se va accentua sărăcia, prin creşterea desprinderii zonei de circuitul economic şi social naţional. Limitarea dreptului la învăţarea prin şcoală a limbii române pune astfel în pericol bunăstarea personală şi regională în arealul locuit de etnici minoritari. Fenomenul a fost ilustrat şi de presa din Ungaria. Aşa de pildă, Nepszabadsag, într-un articol citat de România Liberă din 5 martie 2010, se arată că „tinerii din secuime îşi petrec viaţa într-un mediu [aproape exclusiv] maghiar, motiv pentru care nu învaţă suficient de bine româneşte, limba statului fiind *deja+ predată ca limbă străină în regiune. Dezavantajele enorme ale acestei stări de fapt le simt însă tinerii secui din zonă abia mai târziu, atunci când caută un loc de muncă, de multe ori fiind nevoiţi să încerce să găsească un job în Ungaria sau mai la vest…”. Localnicii au confirmat această observaţie: „Nici o multinaţională sau firmă mare cu birouri în Sf. Gheorghe nu angajează tineri care nu ştiu româneşte…”18

Soluţia exprimată atât de etnici români cât şi de etnici de altă naţionalitate (maghiari) trimite fără excepţie la reunificarea spaţiului educaţional.

Evoluţii interesante se înregistrează la nivelul elevilor. Tinerii români recunosc existenţa unor tensiuni cu substrat etnic în comunitatea lor de apartenenţă. Şi aceştia, ca şi adulţii sau colegii lor de etnie maghiară, identifică separarea şcolilor după criteriul lingvistic drept principală cauză a problemelor şi tensiunilor. Reluarea unor activităţi extraşcolare în comun este o altă soluţie, cel puţin temporară. Elevii români sunt dispuşi să meargă până la însuşirea limbii maghiare pentru creşte gradul de armonie în oraşul lor.

Elevii maghiari doresc şi ei unificarea şcolară, dar recunosc că handicapul lingvistic instituit în 20 de ani de separare nu le mai permite să desfăşoare o interacţiune culturală de tipul celei promovate în clasele mixte. Aceştia doresc unificarea şcolară în unităţi cu predare în limba română şi limba maghiară, unde aceasta din urmă să fie preponderentă.

La nivelul profesorilor de etnie română şi maghiară, problema şi soluţiile sunt aceleaşi: separarea şcolilor este principala sursă de tensiuni, aceasta conducând la „politizarea manualelor de istorie” – după cum remarca un intelectual maghiar. Ideologizarea surselor de cunoaştere identitară, alături de educaţia strictă din familia maghiară, au fost exprimate de interlocutorii noştri drept sursă de tensiune. Intelectualii maghiari intervievaţi nu doresc să renunţe la „dreptul câştigat” de a preda în limba maghiară actualele materii, dar recunosc că restrângerea predării limbii române conform actualului Proiect nemulţumeşte în aceeaşi măsură şi comunitatea maghiară, întrucât scade şansele de succes economic ale acesteia.

Politizarea actului educaţional

Percepţia populaţiei investigate, indiferent de etnie, este că actualele prevederi ale Proiectului Legii Educaţiei Naţionale referitoare la minorităţi au caracter politic, „întrucât vin alegerile şi unele partide vor să iasă în faţă cu ceva”19. În plan concret, politizarea este percepută la nivelul deciziei administrative şi prin conţinutul manualelor.

Totodată, reprezentanţii ambelor etnii au recunoscut că prevederile din Proiect referitoare la creşterea puterii directorului de şcoală vor conduce la politizarea actului educaţional şi la „creşterea exponenţială” a nepotismului în sistem. Implicit, calitatea procesului educaţional va avea de suferit.

Profesorii români au ţinut să sublinieze că aducerea de manuale din străinătate, în condiţiile în care controlul asupra inspectoratelor se va exercita politic de jure, este de natură să înstrăineze şi mai mult cele două comunităţi. Această opinie este susţinută şi de reprezentanţi ai inspectoratelor şcolare de etnie mixtă. De altfel, inclusiv responsabili de etnie maghiară, profesori şi inspectori şcolari, au declarat că manualul de istorie este deja politizat, tipărirea lui în afara României foarte probabil că va creşte conţinutul politico-idologic al acestuia, „în condiţiile în care filiera de control curricular va fi de data aceasta conform legii în mâinile unor grupări politice”20.

Politizarea este văzută de interlocutori şi la nivelul tipului de examinare orală a testelor de competenţă lingvistică pentru reprezentanţii minorităţilor naţionale, care nu poate fi contestată. În acest fel, comisiile de examinare ar căpăta puteri discreţionare.

Creşterea distanţei sociale dintre comunităţi

Un alt mijloc de creştere a distanţei sociale este descentralizarea: „Descentralizarea prevăzută de actualul Proiect va creşte înstrăinarea dintre diferitele comunităţi etnice. Separarea tinerilor după programele diferite de studiu pe criteriu lingvistic va determina existenţa a două tipuri de învăţământ paralele, în acelaşi spaţiu administrativ. Nu doar că aceasta contrazice Constituţia, dar va determina construcţia mentală a două tipuri umane care conduc la două tipuri de societăţi. Dispare ideea de comunitate interculturală, în locul ei apar două societăţi separate, dispare omul locului.”21

Cuprins

Recomandări ……………………………………………………………………………………………………………………….. 2

Aspecte introductive şi metodologice ………………………………………………………………………………………..3

Considerente pe marginea contextului legislativ european …………………………………………………………… 4

Implicaţii sociale şi de interes naţional ……………………………………………………………………………………… 6

Consideraţii pe marginea Proiectului ………………………………………………………………………………………… 8

Chestiunea lingvistică ………………………………………………………………………………………………………….. …8

Comentarii …………………………………………………………………………………………………………………………… 8

Problematica manualelor ……………………………………………………………………………………………………….. 9

Comentarii …………………………………………………………………………………………………………………………….9

Supradiscriminarea – alte prevederi ………………………………………………………………………………………… 11

Comentarii ……………………………………………………………………………………………………………………………11

Schimbările structurale și politizarea mediului educaţional …………………………………………………………..12

Comentarii ……………………………………………………………………………………………………………………………13

Finanţarea din venituri proprii vs. bugetul de stat ……………………………………………………………………….15

Comentariu …………………………………………………………………………………………………………………………..16

Învăţământul superior ……………………………………………………………………………………………………………16

Numire decani (universităţi multilingve) și prorectori ………………………………………………………………….16

Comentarii ……………………………………………………………………………………………………………………………16

În plan local ………………………………………………………………………………………………………………………….17

Enclavizarea – scăderea generală a calităţii vieţii ………………………………………………………………………..17

Politizarea actului educaţional …………………………………………………………………………………………………18

Creşterea distanţei sociale dintre comunităţi ……………………………………………………………………………..18

NOTE

1 Director unitate şcolară, prezent în comisii de bacalaureat.

2 Conform Legii nr. 282, 24 octombrie 2007, partea a III-a, art. 8-13.

3 Vezi de pildă “Minority.” Encyclopædia Britannica. Ultimate Reference Suite. Chicago: Encyclopædia Britannica, 2010.

4 Art. 3. Prin minoritate naţională se înţelege orice comunitate de cetăţeni ‚români, care trăieşte pe teritoriul României din momentul constituirii statului modern, numeric inferioară populaţiei majoritare, având propria identitate etnică, exprimată prin cultură, limbă sau religie, pe care doreşte să o păstreze, să o exprime, şi să o dezvolte.

Art. 4. (1) Persoanele aparţinând minorităţilor naţionale sunt cetăţeni români, care îşi exprimă liber şi neîngrădit apartenenţa la o comunitate naţională, sau minori ai căror părinţi, ori alţi reprezentanţi legali au declarat, conform legii, această apartenenţă.

5 Vezi http://www.romanothan.ro/rapoarte/Raport-despre-tratamentul-preferential-al-minoritatilor-nationale-de-catre-statul-inrudit.html, disponibil online noiembrie 2010

6„Im Bildungsbereich gibt es nicht, wie für den Bereich von Verwaltung und Justiz, entsprechende rechtliche Bestimmungen für die Unterrichtssprache. An den allgemeinbildenden Schulen, im beruflichen Schulwesen und an den Hochschulen ist die deutsche Sprache grundsätzlich die Unterrichtssprache.” Eurybase –National Education System Description, 1.4 Amtssprachen und Minderheitensprachen, pag.16 http://eacea.ec.europa.eu/education/eurydice/documents/eurybase/eurybase_full_reports/DE_DE.pdf.

7 Cf. dr. Codrin Dumitru Munteanu, Administrarea dreptului de folosire a limbilor minorităţilor naţionale de către unele autorităţi ale administraţiei publice locale din judeţele Covasna şi Harghita, ms. 2010.

8 Art. 120, alin. (2) din Constituţia României, republicată, „Dreptul la identitate. (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”.

9 Vedinaş Verginia, Capră Ambru Sandru, Bazele constituţionale ale dreptului la o bună administrare în „Dreptul la o bună administrare, Între dezbaterea doctrinară şi consacrarea normativă”, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2010, pag. 45 – 46.

10 Conceptul de bună administrare, deși neconsacrat expres în Constituţia României, prin unele prevederi constituţionale capătă un caracter de drept fundamental. Elementele acestui drept la o bună administrare, conform Constituţiei, sunt10: egalitatea în drepturi (art. 16), accesul liber la justiţie (art. 21), dreptul la apărare (art. 24), dreptul la informaţie (art. 31), dreptul la petiţionare (art. 51), dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică (art. 52 ), delegarea legislativă (art. 115) şi, poate cel mai important, dreptul de folosire a limbii minorităţilor naţionale în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate (art. 120, alin. 2). Cf. dr. Codrin Dumitru Munteanu, Administrarea dreptului de folosire a limbilor minorităţilor naţionale de către unele autorităţi ale administraţiei publice locale din judeţele Covasna şi Harghita, ms. 2010. Vezi şi Vedinaş Verginia, Capră Ambru Sandru, Bazele constituţionale ale dreptului la o bună administrare în „Dreptul la o bună administrare, Între dezbaterea doctrinară şi consacrarea normativă”, Editura Comunicare.ro, Bucureşti, 2010, pag. 39 – 46

11 Vezi Art. 36, alin. 8: „Minoritățile naționale au dreptul la reprezentare în organele de conducere ale unităților de învățământ, ale inspectoratelor școlare sau ale instituțiilor echivalente, cu respectarea criteriilor de competenta profesionala, potrivit legii”.

12 Vezi Art. 36, alin. 9: „În unitățile școlare cu predare si în limbile minorităților naționale unul dintre directori va fi un cadru didactic din rândul minorităților respective, cu respectarea criteriilor de competență profesională” și Art.85, alin. 4: „În structura inspectoratelor școlare din județele cu învățământ și în limbile minorităților naționale, sunt cuprinși și inspectori școlari pentru acest tip de învățământ. Acești inspectori școlari sunt numiți respectând procedurile prezentei legi, cu consultarea grupului parlamentar al minorității naționale.”

13 Vezi Art. 191, alin. 5 d): „în universitățile multilingve și multiculturale, cel puțin unul dintre prodecani se numește la propunerea cadrelor didactice aparținând minorității din departamentul secției sau liniei de predare într-o limbă a minorităților naționale, cu excepția cazului în care decanul provine de la secția sau linia de studiu cu predare în limba minorității naționale respective.”

Art. 193, alin. 3: „Rectorul confirmat de ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, pe baza consultării Senatului universitar, își numește prorectorii. În universitățile multilingve și multiculturale cel puțin unul dintre prorectori este numit de către rector la propunerea cadrelor didactice aparținând minorităților naționale din departamentul secției sau liniei de predare într-o limbă a minorităților naționale, cu excepția cazului în care rectorul provine de la secția sau linia de studiu cu predare în limba minorității naționale respective”.

14 Vezi, de exemplu, Art. 36 alin. 17: „În finantarea de baza a unitatii de învatamânt preuniversitar cu predare în limbile minoritatilor nationale, costul standard per elev si per prescolar se calculeaza dupa un coeficient mărit pe baza factorilor de corectie, luând în considerare predarea limbii minoritatii nationale. În cazul acestor unitati se are în vedere izolarea lingvistica, geografica si numărul redus de elevi si preșcolari. Acest coeficient de limba se aplica si în cazul unităţilor școlare în limba româna, în condiții similare”.

15 Vezi şi Art. 73, alin.3, paragraf n): (1) Parlamentul adopta legi constituționale, legi organice si legi ordinare. (2) Legile constituționale sunt cele de revizuire a Constituției. (3) Prin lege organica se reglementează: n) „organizarea generala a învăţământului”.

16 Fost responsabil în administraţia centrală locală; inspector şcolar de etnie maghiară.

17 responsabil în sistemul educaţional de etnie mixtă.

18 Fost viceprimar Sf. Gheorghe.

19 Consilier local de etnie maghiară.

20 Inspector şcolar de etnie mixtă.

21 Responsabil politic local.

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.