DUBLA SACRIFICARE A LUI EMINESCU / PDF. Lucrarea profesorului Theodor Codreanu si o scrisoare despre dusmanii lui Eminescu - Ziaristi OnlineZiaristi Online

DUBLA SACRIFICARE A LUI EMINESCU / PDF. Lucrarea profesorului Theodor Codreanu si o scrisoare despre dusmanii lui Eminescu

Dragă d-le profesor,

Mulţumindu-vă pentru cărţile trimise şi pentru urări, am să vă răspund, totodată, unor nedumeriri pe care şi alţi cunoscuţi şi prieteni le-au exprimat, în ceea ce mă priveşte, relativ la recenta polemică reaprinsă în jurul lui Eminescu. Unii s-au mirat mai mult decât d-voastră de ce nu am intrat în polemică, aşa cum se aşteptau de la cineva care a publicat trei cărţi despre poet şi, probabil, peste vreo sută de articole, eseuri, recenzii, vizându-l pe Eminescu. Faptul devine cu atât mai incitant, cu cât cartea mea, Dubla sacrificare a lui Eminescu, tipărită în 1997, are ca preocupare centrală tocmai “cearta” în jurul “poetului naţional”, şi care merge la cauzele profunde ale contestării.

Am să vă explic imediat pricina reticenţelor mele. Pe de altă parte, încă, nu este chiar adevărat că am rămas indiferent, deşi am intervenit doar tangenţial în polemică. Mă refer la o serie de cinci articole publicate sub genericul Eminescu şi olimpiadele (în revista Sinteze la Bacău, condusă de Constantin Călin), în care amintesc şi de “impasul eminescologic” actual. De asemenea, ating chestiunea într-un răspuns la o anchetă organizată de Editura “Scrisul românesc” din Craiova, pe tema raportului dintre carte şi putere, răspuns destinat să apară într-un volum colectiv, aflat sub tipar. Desigur am “colectat” şi eu o parte din intervenţiile din presa scrisă şi am reţinut “impresiile” (care n-au fost puţine – şi vor mai fi) din diverse emisiuni ale unor posturi private de televiziune, îndeobşte, fiindcă aşa-zisa Televiziune Naţională se află făţiş sau cu o proastă disimulare pe poziţii ideologice partizane, ocultând substanţa naţională a culturii. Opiniile care mi se vor părea reprezentative, le voi folosi în ediţia revăzută şi adăugită a Dublei sacrificări… (aflata mai jos – n.n.) pe care mi-o solicită editorul.

M-am ferit să intervin “pieptiş” în polemică, fiindcă în spaţiul publicistic supus efemerităţii tonul controversei a fost mai mult emoţional şi stângaci decât “ştiinţific”, la obiect. Şi asta, în ambele tabere. Mai mulţi au încercat să simuleze “obiectivitatea” lovind în ageamiii T.O. Bobe, Cristian Preda, Răzvan Rădulescu, Cezar Paul-Bădescu etc. şi menajându-i pe N. Manolescu, Z. Ornea, Mircea Cărtărescu etc. sub pretextul că tonul celor din urmă ar fi fost mai “echilibrat”. Interesant că primii care au sesizat “şmecheria” au fost “învăţăceii”, grăbindu-se să dea replica în nr. 273 (24 – 30 aprilie 1998) al Dilemei sub genericul semnificativ Dreptul anonimilor la opinie. În felul acesta, “polemica” a eşuat pe un cu totul alt teren de discuţii.
Românii sunt mari maeştri în astfel de “devieri” de la obiect. E ceea ce Mihai Ralea numea – “ confuzia punctelor de vedere”. Cu asta, s-a pregătit terenul închiderii cazului, în plin ridicol. În felul lor, tinerii “anonimi” au dreptate, iar eu le-am apreciat mai mult sinceritatea lor, exprimată “nechibzuit” decât ambiguitatea şireată a mentorilor. Principalul e să vezi raportul just între cele două feţe şi să înţelegi bătaia lungă a magiştrilor, de care anonimii scoşi în faţă nu sunt conştienţi (măcar o parte dintre ei) şi-mi imaginez că unii se vor maturiza şi vor descoperi propria rătăcire. Eu, în capitolul Resurecţia “galaxiei Gama” din Dubla sacrificare… nu m-am confruntat cu anonimi, ci de-a dreptul cu N. Manolescu, Z. Ornea, I. Negoiţescu ş.a., care ştiu sensul contestării lui Eminescu, deşi invocă motive aberante, străine eminescianismului.

De peste o sută de ani se vehiculează, periodic, aceleaşi minciuni gogonate despre Eminescu, fără să fie argumentate, ci doar spuse arogant-apodictic, după principiile propagandei, iar nu după legile cercetării ştiinţifice. În eminescologie, există cărţi foarte temeinice care spulberă toate neroziile (politice) despre poet. Şi totuşi zelatorii ideologici (care se erijează totdeauna în magiştri culturali, deoarece unii chiar şi sunt, dar nu când îl atacă pe Eminescu!) nu obosesc, în anumite momente istorice, să repete aceleaşi clişee “compromiţătoare”.

Îi înţeleg foarte bine pe unii intelectuali minoritari, bunăoară, care atacă “naţionalismul”, “xenofobia”, “antisemitismul” lui Eminescu de teamă că extremiştii actuali ar putea folosi asemenea “port-drapele” contra lor, luându-şi din publicistica eminesciană pasaje pe care să le instrumenteze ca atare. Eminescu, însă, nu este responsabil pentru asemenea denaturări. Trebuie combătuţi extremiştii de azi, iar nu Eminescu!

E aici flagranta deviere de la obiect, de care vorbeam, o stranie confuzie de puncte de vedere. Dar stau şi mă întreb, dragă d-le Parfene, dacă nu cumva denigratorii lui Eminescu cunosc prea bine mecanismul propriei gândiri (fiindcă proşti nu sunt!)? Şi-atunci, în realitate, ei se slujesc de prestigiul dubios al extremiştilor postdecembrişti ca să lovească taman în Eminescu, deoarece el reprezintă geniul naţional, iar acest geniu “incomodează” fiindcă, fatalmente, minoritarii, prin natura lor, nu se pot recunoaşte ca români de natură fiinţală eminesciană, ci doresc instinctiv (dar şi programatic) o plămadă naţională după propriul chip, iar nu după al lui Eminescu şi Blaga. Aici se află tot nodul gordian al problemei lui Eminescu. Doar că detractorii n-ar recunoaşte-o public nici în ruptul capului (deşi o ştiu prea bine!). O să mă întrebaţi de ce intelectuali români de anvergura unor N. Manolescu sau I. Negoiţescu au intrat în tabăra contestatarilor lui Eminescu? Ei, aici lucrurile sunt mai complicate, deşi mai banale. Există numeroase motivaţii, de la păcăleala ideologică până la inconştienţă sau urmărirea unor avantaje materiale, vedetismul critic, artistic etc. Aş putea să dau
exemple pentru fiecare ipostază. Bunăoară, Eugen Negrici, un critic valoros, indiscutabil, după un atac la adresa lui Eminescu pe postul I, TVR, în ziua de 15 ianuarie 1997, la scurt timp a primit un premiu substanţial în dolari din partea fundaţiei Soros.

Evident, nu poţi demonstra public legătura, fiindcă poţi fi acuzat de calomnie. În acelaşi sens, eu pun atitudinea lui N. Manolescu pe seama orgoliului său de a trece criticul nr. 1 al românilor, vedetism cultivat cu multă abilitate de cercuri interesate. Dacă într-o zi Manolescu nu ar mai cânta în strună lui Z. Ornea şi acelor cercuri de care vorbeam, el s-ar pomeni detronat şi calomniat, cum a şi fost ameninţat prin unele obstacole ce i s-au pus la intrarea în Academie. Ar fi experienţa lui Panait Istrati de după publicarea Spovedaniei pentru cei învinşi. Câţi pot suporta adevărul, aşa cum a făcut-o C. Stere, aşa cum a făcut-o Eminescu?

Diferenţa între antieminescianismul lui Z. Ornea şi al lui N. Manolescu este morală şi ontologică. Între cei doi, cel sincer şi “legitimat” în a fi detractor este Z. Ornea, pe când al doilea se scaldă în balta confuză a mercenariatului politico-ideologic.

Partea dureroasă a lucrurilor e că nici unul nu-şi poate recunoaşte condiţia. Ar fi ceva de-a dreptul scandalos. O enormitate. O situaţie fără soluţie. Şi eu le înţeleg condiţia tragică şi o deplâng. Aproape că nu mai pot s-o condamn, aşa cum am lăsat impresia în Dubla sacrificare…. De aceea, dragă d-le profesor, mi s-a părut zadarnic să intru în disputa declanşată de revista Dilema

Th. Codreanu

Huşi, 5 mai 1998

Scrisoare catre Profesorul Constanin Parfene, care il prezinta AICI pe eminescologul Theodor Codreanu

Descarcati PDF LUCRARILE – DUBLA SACRIFICARE A LUI EMINESCU de Profesorul Theodor Codreanu si BOALA SI MOARTEA LUI EMINESCU de Profesorul Nae Georgescu

Foto sus: Eminescu – profanat de anti-romani si respectat de bietii romani din Basarabia

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.