Soc cu Boanchis: Ce mă enervează la Mircea Badea? Sifonarii lui - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Soc cu Boanchis: Ce mă enervează la Mircea Badea? Sifonarii lui

Valoarea unui om o recunoşti atunci când îl citeşti sau îl asculţi cu plăcere chiar dacă nu eşti de acord cu el. Chiar dacă te ironizează sau te sictireşte pe tine. Un astfel de personaj demn de atenţie este Mircea Badea, cel mai bun entertainer român, după părerea mea. Avem tendinţa să minimalizăm şi neologismul, şi vocaţia de entertainer. Nu înseamnă măscărici. Entertainerul e un om de spirit care transformă o chiftea de subiect într-o discuţie alertă, într-un monolog spumos, în cazul lui Badea. N-am vorbit cu el niciodată. Cât despre gusturi sau opţiuni, n-avem unde să ne întâlnim. El e sportman, eu am apetituri domestice. Între o serie de flotări şi un prânz împărătesc, voi alege întotdeauna colesterolul. Pleşu spunea că „orice mişcare fizică mi se pare un scandal”. Da, dar numai de la o vârstă încolo, că în copilărie şi adolescenţă băteam mingea toată ziua. În cazul în care lui Pleşu i se pare un scandal şi tăvăleala pe dormeză cu sexul opus, atunci să-i fie de bine şi Domniei Sale, şi lui Siegfried, maşina pe care şi-a botezat-o astfel Liiceanu. Trecând la politică, mărturisesc că am despre „profesorul” Voiculescu aceeaşi părere pe care o are Badea despre Băsescu. Apropo, de ce Oprescu sau Patriciu nu insistă să li se zică doctorul Oprescu sau arhitectul Patriciu? Pentru că sunt definiţi profesional, n-au nevoie de proptele universitare care să-i legitimeze, lumea ştie că ei sunt doctor şi arhitect pe bune.
Ceea ce mă enervează crunt la Mircea Badea are legătură cu duşmanii lui, nu cu el. Diverşi blogări şi jurnalişti au ajuns să-l reclame la CNA fiindcă i-a ars în emisiunea lui. Atitudinea lor este şi ticăloasă, şi laşă. Când te ia unul la perpules, răspunzi cu aceeaşi monedă, dacă te ţine, sau taci dracu’, boule! Doar criminalii şi violatorii mi se par mai detestabili ca pârâcioşii. Trebuie să fii ultimul gunoi ca să sifonezi la CNA, o instituţie care reprezintă miliţia opiniei, şi să te şi mândreşti cu asta, să faci publică turnătoria! Bă, sunteţi mai josnici decât securiştii!

Razvan Ioan Boanchis / National

Foto: Pagina de Media

Documentare:

Mircea Badea, reclamat la CNA de un jurnalist şi de un blogger

Jurnalistul Mircea Marian de la EvZ şi Cetin Ametcea (www.arhiblog.ro) au reclamat la CNA două ediţii ale emisiunii “În gura presei”, în care Mircea Badea ar fi folosit “expresii injurioase” la adresa părinţilor editorialistului de la Evenimentul zilei şi i-ar fi încălcat bloggerului “dreptul la intimitate”.

Mircea Marian a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului cu privire la emisiunea “În gura presei” difuzată pe 13 ianuarie, pe Antena 3, din cauză că “realizatorul emisiunii, Mircea Badea, a afirmat «Credeţi că Mircea Marian, adică el, ar putea fi rodul unei educaţii sexuale precare? Că aşa arată. Dar credeţi că mă amendează CNA-ul pentru asta?»”, continuând cu o serie de expresii indecente.

“Consider că prin aceste declaraţii Mircea Badea nu a respectat dreptul la imagine şi a folosit expresii injurioase la adresa părinţilor mei, încălcând astfel Codul de reglementare în audiovizual. Personal, ca ziarist, pot să mă apăr de astfel de atacuri imunde, dar nu pot să accept un limbaj jignitor la adresa familiei mele, pe care cred că nu o pot proteja decât cerând intervenţia CNA”, spune Mircea Marian în sesizarea transmisă Consiliului.

Potrivit monitorizării CNA, Mircea Badea a citat dintr-un articol din Evenimentul zilei, după care a comentat o fotografie cu Mircea Marian, editorialist la această publicaţie. Despre Mircea Marian, Badea a spus: “Mare, mare editorialist, mare om, mare caracter, mare jurnalist, un observator atent şi profund al lucrurilor care se întâmplă în societate, un jurnalist treaz, un spirit treaz, care amendează întotdeauna, la timp, lucrurile nelalocul lor, care se întâmplă la noi în societate. Dă-l pe post. Uooo! Ăsta e? Dă-l pe post. (…) Credeţi că Mircea Marian, adică el, ar putea fi rodul unei educaţii sexuale precare? Că aşa arată. Bine, să trecem mai departe. Auzi, da’ crezi că mă amendează CNA-ul pentru asta?”

CNA a primit o sesizare şi de la Cetin Ametcea, care a reclamat emisiunea “În gura presei” difuzată în 18 ianuarie pe Antena 3. “Domnul Mircea Badea, în emisiunea «În gura presei», începând cu minutul 48 (…), citeşte fără a avea consimţământul, de pe blogul pe care îl deţin, www.arhiblog.ro, jignindu-mă în diverse moduri, nu foarte uşor de descris. Dar ce este mai grav, mi-a încălcat dreptul la intimitate, prezentând pe post o fotografie care mă reprezintă, fotografie care a fost procurată în acelaşi mod, fără a-mi cere consimţământul”, se arată în sesizarea lui Cetin Ametcea, care roagă CNA să ia “măsurile legale, conform legilor în vigoare”.

Potrivit monitorizării CNA, în emisiunea “În gura presei” din 18 ianuarie, Mircea Badea a comentat anumite postări de pe www.arhiblog.ro, referitoare la relaţia dintre bărbaţi şi femei. “E un blogăraş, ştiţi că eu sunt fan blogăraşi, una-două, blogăraşi care au senzaţia că sunt foarte foarte deştepţi şi sunt culmea reuşitei în orice, cu atât mai mult în viaţă. Şi e unul, Arhi (…), bine e mai mult un blogăroi, o să vedeţi, zice aşa: «Un tip», eu citez acum din acest deontolog internaut, «un tip face o afirmaţie pe Twitter: Arhi, telefonul bărbatului e sfânt, nicio femeie nu are dezlegare». Cu alte cuvinte, băi, n-are voie femeia să umble în telefonul bărbatului (…) Şi acum citez din Arhi: «Ce concluzie tragem de aici? Că respectivul nu este căsătorit, că nu a avut nicio relaţie de lungă durată (minimum 2 ani) şi, în general, habar nu are de psihologia feminină». Deci de psihologia feminină, vă rog, e superb (…)”, spune Mircea Badea.

După ce a citat pe larg din afirmaţiile de pe www.arhiblog.ro, Mircea Badea a spus, adresându-se telespectatorilor sau persoanelor din regie: “Vouă vă vine să credeţi că există astfel de oameni pe Pământ? Oameni bolnavi, mă, pe bune, deci dereglaţi complet, loviţi de TIR când TIR-ul era nervos. (…) Vreţi să vi-l arăt şi ăsta, pe Arhi, pe care l-am citat, pe idolul femeilor (…) Zi tu, nu te simţi extraordinar de normal şi zdravăn la cap, oricât de nebun te-ai fi considerat anterior, când citeşti şi vezi aşa ceva?”.

Totodată, CNA a primit o reclamaţie de la o persoană, Iulian Bold, potrivit căruia: “Suntem sătuli de nesimţirea lui Mircea Badea, care aduce injurii tuturor românilor şi are un limbaj extrem de nesimţit faţă de anumite persoane/ instituţii”. Iulian Bold a făcut trimitere la emisiunea “În gura presei” difuzată, în reluare, pe Antena 1 pe 12 ianuarie, de la ora 10.00.

“Mi se pare absolut anormal să se folosească asemenea cuvinte la această oră din zi (…) o persoană este numită de Badea «melc amputat», apoi foloseşte expresii/ cuvinte gen «imbecili», «băi tâmpitule», «idiot», (…) transmite unei persoane că are o soţie «păroasă», «şunculoasă» şi foloseşte spre final de două ori expresia «sex oral» (…) Pur şi simplu ar trebui să îi închideţi emisiunea şi să nu îi mai daţi voie să transmită. Sper că nu mi-am pierdut 36 de minute din viaţă degeaba vizionând emisiunea acestui incult”, spune Iulian Bold în sesizarea sa, solicitând CNA să ia “neapărat” măsuri.

Cele trei sesizări cu privire la emisiunea “În gura presei” s-au aflat pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a CNA, care, din lipsă de cvorum, a fost suspendată. Astfel, CNA va lua în discuţie sesizările în următoarea şedinţă, care va avea loc cel mai probabil joi.

Izabela Niculescu

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.