Roncea.ro: Pentru ce si pentru cine nu trebuie sa renunte sa scrie Radu Portocala. Autopsia unui lovituri continue de stat - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Roncea.ro: Pentru ce si pentru cine nu trebuie sa renunte sa scrie Radu Portocala. Autopsia unui lovituri continue de stat

In urma cu cateva zile scriitorul anticomunist Radu Portocala si-a anuntat, intristat si dezamagit fata de tot ceea ce se intampla in Romania de azi, retragerea din viata publica pe care i-o conferea activitatea publicistica prin intermediul blogului sau.

Nu sunt de acord cu gestul sau. Sunt unul dintre cititorii sai care, desi ii intelesese dezgustul maximal exprimat prin ultimele sale postari, astepta zilnic, pe blogroll, sa-l vada din nou punctand o realitate ocultata de presa lobotomizata de azi, pe care domnul Portocala o prezinta din trei miscari de bisturiu: “Scrisă prost, din ce în ce mai prost, într-o limbă care se descompune de la un an la altul, presa a reuşit să se aservească, obişnuindu-se uimitor de repede cu cenzura şi autocenzura”. Autocenzura, muma corectitudinii politice neo-marxiste, victoria post-comunismului asupra natiunilor reocupate.

Domnul Radu Portocala spune ca nu mai poate sa spere si sa astepte degeaba ceva ce nu mai vine, de decenii: o mult dorita redresare nationala. “Strigatul în deşert este o ocupaţie căreia poţi să i te dedai o vreme, dar care, la un moment dat, ajunge să-ţi producă o mistuitoare senzaţie de inutilitate”, scrie cu mahnire publicistul.

Din ce in ce mai rare, postarile scriitorului si jurnalistului erau, in acelasi timp, din ce in ce mai grave. De la  Tökes sau obstinaţia urii si Fabulaţii despre anticomunism legate de persoana agentului maghiar mult laudat de un mercenar neo-kominternist ajuns europarlamentar (tot) pe mana lui Basescu, la Trecătoarea sinceritate a impostorilor Liiceanu si Pataplesu, scrierile lui Radu Portocala sunt ca un ulcior cu apa vie turnat intr-o mare moarta. Intr-o mare otravita la care bietii romanii sunt trimisi, zilnic, ca vitele, sa se adape. Eu cred ca fiecare dintre noi avem obligatia sa nu lasam acest lucru sa se intample. Desi si pe mine ma bate adeseori gandul sa renunt la a striga ca pietrele (cand altii tac, pietrele striga, nu vorbesc, la o cafea cu diavolul), in desert, cred ca avem datoria sa murim cu tastatura in mana. Sa nu tacem! Cuvant cu cuvant, picatura cu picatura, izvor cu izvor, parau cu parau, rau cu rau, sa facem sa creasca suvoiul de apa vie care sa purifice marea cea neagra, de zi cu zi, a romanilor.

O spun si cei care au suferit cu zecile de ani pentru Dumnezeu si neamul nostru: “Războiul pentru adevăr şi memorie nu se va încheia cu armistiţiul minciunii niciodată” – Enciclopedia valorilor reprimate. Marturie despre criminali. Dr Constantin Iulian, fost membru al Fratiilor de Cruce, despre iadul de la Pitesti.

Iata de ce avem nevoie in continuare de ochiul critic al lui Radu Portocala. Dupa cum ii scriu si cititorii sai. Scrieti-i si dvs la http://portocala.wordpress.com! Redau mai jos comentariul unei tinere, Ana, si raspunsul domnului Portocala, rugandu-l sa nu renunte in a ne dezmetici putin, din departari, macar o data pe luna daca nu o data pe saptamana. Exclus din presa, ca si altii, in urma adevarurilor scrise despre tartorii kominternistilor si neo-kominternistilor, de la Valter Roman la Andrei Plesu, domnul Radu Portocala va avea intotdeanua rezervata o rubrica speciala, pe portalul refuzatilor si rezistentilor din presa romana, Ziaristi Online.

Ana spune:

“ok…inteleg dezamagirea. o simt si eu….nu credeti ca inving ei? v-au invins pana si pe dvs? si noi ce facem? ce sa mai spunem? credeti ca printre cei care ii vedeti de departe nu sunt si unii care vad exact ca dvs? noi inca mai speram…nu mult este adevarat…dar speram! corect ce spuneti! Romania e murdara, din ce in ce mai murdara si din ce in ce mai josnica. Rectific…nu Romania…cei care o ocupa. De multe ori spun: s-a ajuns mult prea jos, prea jos. Dar inca mai sper! Nu vreau sa plec de aici…desi am si cum..si de ce…si unde.. Pacat ca ganditi asa…pacat ca ramanem din ce in ce mai putini… Numai bine!”

si adauga:

“Domnule Portocala revin cu inca ceva…bunicul meu, cei doi frati ai sai, bunica mea, strabunica mea, fratele bunicii mele, mama …s.a. au suferit enorm in timpul comunismului. Bunicul a facut 11 ani de inchisoare…a murit in 1982..nu il stiu prea bine… Strabunica mea a murit in 1977… nu mai este nici bunica si nici fratele ei. Toti, dar absolut toti, au fost chinuiti si fugariti de comunisti. Ce se intampla acum este atat de aproape de anii ’50. De aceea, sunt obligata domnule Portocala sa merg mai departe si sa fac ceva. Pentru ei…pentru ai mei. Cei ce sunt si cei ce nu mai sunt. De curand am citit dosarul din inchisoare al bunicului meu…in cate inchisori a fost dus…in cate inchisori s-a chinuit… De aceea, domnule Portocala trebuie sa privesc in fata cu ai mei langa mine si cu ai mei in gand. Sunt obligata PENTRU EI SA FAC CEVA. SA NU MA LAS…cred, domnule Portocala ca intelegeti bine ce inseamna sa ai un bunic chinuit in inchisorile comuniste si de ce trebuie sa le ducem mai departe crezurile si sa calcam urma pasilor lor! Nu trebuie sa lasam macar o parte din Romania noastra sa dispara. Mai ganditi-va domnule Portocala!”

Radu Portocala raspunde:

“Mă tulbură ce-mi scrieţi, pentru că-mi daţi un sentiment de culpabilitate pe care nu-l merit. Şi eu am sperat din clipa cînd am putut să judec – adică de foarte mulţi ani. Şi n-am stat cu mîinile-n sîn. Nu degeaba am fost ameninţat, în 1988, că-mi va fi răpit copilul! Nu degeaba mi s-a intrat de două ori în casă cînd eram plecat şi mi s-a cotrobăit în lucruri. (Isprăvi ale unor personaje care, fără nici o îndoială, operează încă în cadrul MAE.) Ştiu, ca şi Dumneavoastră, ce înseamnă să-ţi fie omorît bunicul în puşcărie şi să ai un tată care sapă Canalul ca “fiu de fost demnitar”. Dar ceea ce Dumneavoastră nu ştiţi – pentru că sînteţi, cred, foarte tînără – este ce înseamnă să fi tu însuţi urmărit, anchetat, considerat ca indezirabil. Toate astea au stîrnit în mine reacţia pe care o stîrnesc şi în Dumneavoastră: trebuie să fac ceva! Şi am tot făcut pînă cînd aproape n-am mai avut cu ce să-mi hrănesc familia. Pentru că mi-am permis să rezum într-un paragraf biografia murdară a lui Valter Roman, am fost exclus acum 19 ani din presa franceză, în ale cărei redacţii a fost răspîndit zvonul că sînt “fascizant”. Pentru că l-am enervat pe dl Pleşu şi pe cîţiva dintre prietenii lui, am fost exclus şi din presa românească. Învins – pentru că folosiţi cuvîntul ăsta – nu am fost acum, ci am tot fost din 1990 încoace. Şi, într-un fel, mi-am recunoscut învingerea atunci cînd am creat acest blog, acceptînd să mă adresez doar cîtorva zeci de cititori. Şi, dacă am fost învins de cineva, n-am fost de duşmani, ci de cei care-ar fi trebuit, teoretic măcar, să-mi fie aliaţi. E lucrul care mă dezgustă cel mai mult în ce mi s-a întîmplat. Iată… N-am vrut să ma justific, ci doar să vă explic.”

Domnule Radu Portocala, pentru Ana, Ana lui Manole si Ana lui Ogoranu, Anele romane, pentru fostii si pentru viitorii detinuti politic, va rog si eu, cel care trebuia sa faca slalom printre cretini – vorba Parazitilor – ca sa va vada publicate insemnarile politice in fosta Ziua: Nu lasati Romania romana sa dispara!

Victor Roncea

Republic mai jos o sinteza a cartii lui Radu Portocala “Autopsia unei lovituri de stat”, aparuta in fosta Ziua, si promit sa gasesc si sa public aici toate articolele sale legate de secta de la Paltinis cocotata acum in fotoliile Puterii, oricare ar fi ea.

La nici un an dupa evenimentele din decembrie 1989, pe care majoritatea lumii le numea inca “Revolutia romana”, scriitorul Radu Portocala publica, la Paris, “Autopsia loviturii de stat romane”, deplasandu-se metodic si temerar in labirintul culiselor marelui spectacol al schimbarii regimului in tara noastra. Volumul – din care publicam cateva extrase – descrie caderea lui Nicolae Ceausescu drept un eveniment indelung si minutios pregatit, dezvaluind in mod argumentat rolul major care a revenit in acest proces atat unor personaje din tara cat si unor mari puteri din exterior, in special Moscovei. Este prezentat fenomenul Timisoara si tactica dezinformarii, utilizata atat pe plan intern si extern. Radu Portocala semnaleaza perpetuarea minciunii in legatura cu decembrie 1989, de la regizarea legitimitatii si marota “teroristilor”, pana la instalarea noii puteri si plebiscizarea loviturii de stat. Intertitlurile apartin redactiei. (Victor RONCEA)

Scenariul Moscovei

La sfarsitul lui 1988, Silviu Brucan intreprinde o lunga calatorie in strainatate. El viziteaza Statele Unite (unde publicase, la sfarsitul anilor ’70, texte premonitionale ale gorbaciovismului), apoi Londra. In cadrul ambelor vizite are intalniri cu personalitati eminente ale francmasoneriei, al carei membru era el insusi. De la Londra, se deplaseaza la Moscova, pentru discutii oficioase cu responsabilii regimului – ceea ce este destul de ciudat, avand in vedere dizgratia sa – si se reintoarce la Bucuresti, trecand prin Viena. Toate acestea conduc la ideea – dupa cum Brucan insusi a lasat sa se inteleaga, intr-un interviu – ca, in timpul acelei calatorii, au fost puse la punct anumite elemente ale loviturii de stat care, un an mai tarziu, avea sa-l debarce pe Ceausescu. Moscova, Washington si Londra asigurau forta si stabilitate. Moscova ii furniza scenariul, Washingtonul si Londra, prin intermediul posturilor de radio, ii furnizau mijloacele. Indispensabile, intrucat lovitura de stat a fost infaptuita aproape exclusiv pe baze propagandistice.
Romania devenea, inca o data, o miza. Cu mijloace tehnice considerabile, insa cu oameni putini si, mai ales, prost condusi, Statele Unite trebuiau sa incerce sa se inscrie in scenariul sovietic. Fara succes. (…)
Intre timp, in Romania, structura de inlocuire se plaseaza in pozitie de asteptare. Moscova a dat unda verde. Foarte probabil, prin intermediul lui Brucan si Militaru dar, fara indoiala, si prin anumiti ofiteri de Securitate, aflati sub controlul direct al KGB. Contactele se multiplica. Generalul Militaru se intalneste cu Ion Iliescu. Acesta mentine legaturile cu Petre Roman si misteriosul Gelu Voican-Voiculescu, doua vechi cunostinte ale sale. In august se deplaseaza in satul Tescani, pentru a se intalni cu Andrei Plesu, actualul ministru al Culturii (la data publicarii cartii – n.r.), aflat, atunci, sub supraveghere la domiciliu. Opinia publica se obisnuise cu ideea ca Iliescu il va inlocui intr-o zi pe Ceausescu. Titlul sau de glorie si singura sa legitimitate proveneau dintr-un fapt care nu a fost confirmat niciodata: tanar student in Uniunea Sovietica, ar fi fost prieten cu Gorbaciov. Zvonul este tenace. Si s-ar putea sa nu fie fals: in ierarhia “Tinerilor comunisti universitari”, Iliescu era subordonat direct actualului sef de la Kremlin (Gorbaciov, la data publicarii cartii – n.r.). Ceea ce este sigur este ca Ion Iliescu si sotia sa rusoaica sunt prieteni apropiati ai ambasadorului sovietic la Bucuresti (de atunci -n.r.) , Tiajelnikov. (…)
Mihail Gorbaciov adopta o atitudine cel putin ciudata. El cere mai multor deputati moldoveni (deci romani) din “Congresul popoarelor” sa telefoneze in Romania pentru “a afla ce se intampla”. Astfel, scriitorul si deputatul Ion Druta il suna la Bucuresti pe Alexandru Paleologu (persoana particulara la acea data, dar care, din ianuarie 1990, va fi ambasador la Paris), pentru a-l intreba, din partea lui Gorbaciov, care este situatia la Timisoara. In sine, demersul este hilar! In mod sigur, domnul Paleologu era mai putin informat decat seful statului sovietic, care, dupa cum s-a vazut, dispunea la Timisoara de “observatori” si jurnalisti, putea conta pe un numeros personal diplomatic la Bucuresti si il convocase, cel putin o data, pe ambasadorul Romaniei la Moscova. In realitate, era vorba de a lua pulsul in tara. Unii intelectuali, care isi manifestasera opozitia fata de regimul Ceausescu, erau bine plasati pentru a raspunde unor intrebari de acest gen. In plus, Gorbaciov are nevoie sa simuleze cea mai deplina ignoranta. Romanii sunt tentati sa-si imagineze: daca a recurs la acest gen de surse, inseamna ca este cu totul strain de evenimente! Smecheria a reusit, cel putin pentru moment, la Bucuresti spunandu-se ca sovieticii nu stiu chiar nimic despre ce se petrece in tara.(…)
In noaptea de 20 spre 21, Ceausescu ia o decizie inepta, aproape sinucigasa.(…) Cere organizarea, a doua zi, a unei mari adunari populare, in piata din fata Comitetului Central.

“Fuga” dictatorului

In ziua de 22 decembrie, putin dupa pranz, Ceausescu decoleaza la bordul unui elicopter alb, catre o destinatie necunoscuta. Radio Bucuresti anunta ca “dictatorul a abandonat puterea”. Versiunea a fost general acceptata, dar nu este totusi deloc plauzibila.(…) Psihologic si politic, Ceausescu nu era genul de om care sa “abandoneze puterea”. (…) Un dictator ia o asemenea decizie numai intr-o situatie limita, pe care nu o mai poate controla prin nici un fel de mijloace. Nu era cazul lui Ceausescu; acesta se gasea, desigur, intr-o pozitie foarte dificila, dar relativ stabila. In ultimele 24 de ore, situatia nu se degradase peste masura. Este adevarat ca, in strada, armata fraternizase cu manifestantii, dupa anuntarea “sinuciderii” generalului Milea. Acesta fusese, dealtfel, efectul scontat de pucisti. Dar Ceausescu dispunea inca de sustinerea unei parti a Securitatii. Ceea ce nu era deloc de neglijat. Se asigurase, de asemenea, de sprijinul tuturor colaboratorilor sai apropiati. De ce, deci, sa fi luat decizia de a fugi in exact acel moment?
Daca e sa-l credem pe generalul Pacepa – dar este, oare, el cu adevarat credibil? – planul fugii lui Ceausescu era pus la punct de ani de zile, in cele mai mici detalii. Or, urmarind evenimentele, impresia este mai degraba una de improvizatie esuata lamentabil. Unde este, deci, faimosul plan?
In plus, daca Ceausescu voia sa fuga, ar fi facut-o fara sa-si ia anumite precautii? In urma lui nu lasa doar puterea, ci si bunuri personale si, mai ales, copiii. Nimic din desfasurarea “fugii” nu indica faptul ca ar fi avut intentia de a-i lua cu el. Or, stia la ce riscuri sunt expusi. O atitudine greu de explicat din partea unui personaj in mod vizibil foarte legat de familie.

“Precautiile” generalului Stanculescu

De planul de salvare, de fuga, ar fi trebuit sa se ocupe, in mod normal, garda lui Ceausescu, echipa de elita din cadrul Directiei a V-a a Securitatii. Dar, cine il organizeaza, de fapt? Generalul Victor Stanculescu, ministru adjunct al Apararii. Lucru curios, dar afirmat de catre Stanculescu insusi, in aprilie 1990, in fata camerelor de luat vederi ale unor jurnalisti straini. Generalul a subliniat atunci ca a luat toate precautiile pentru ca planul sa esueze si Ceausescu sa fie prins.
Aceasta declaratie contrazice versiunea oficiala a arestarii, potrivit careia capturarea cuplului Ceausescu s-a datorat in intregime norocului si prezentei de spirit a unui taran… Ni s-a spus ca pilotul elicopterului, dupa ce l-a mintit pe Ceausescu in legatura cu o ampla – dar fictiva – urmarire aeriana, l-ar fi abandonat pe acesta pe o sosea, la vreo 60 de kilometri de Bucuresti. Acelasi pilot povesteste ca Ceausescu – care, vazandu-se astfel abandonat, ar fi trebuit sa cada prada unei furii fara limite – i-a strans mana, inainte de a-si continua fuga intr-o masina rechizitionata. O asemenea scena este greu de conceput. (…) Se pune intrebarea ce gen de precautii a luat generalul Stanculescu? Acest general care, din 22 decembrie, joaca un rol esential in instalarea noii puteri, devenind, in februarie 1990, ministru al Apararii… Si care, in anumite cercuri bucurestene apropiate fostului regim, este acuzat ca ar fi agent sovietic, la fel ca generalul Militaru.
Ultima obiectie: in 22 decembrie, la pranz, imediat dupa fuga lui Ceausescu, haosul era absolut. Conducerea tarii nu mai exista. Doua ore i-ar fi fost de ajuns “fugarului” pentru a parasi teritoriul Romaniei. Cine si-ar fi putut asuma riscul de a lasa destinul lui Ceausescu pe seama hazardului? Fuga lui, daca a existat intr-adevar, ar fi putut foarte bine sa reuseasca!
Atunci?… Este foarte posibil ca Ceausescu sa fi fost arestat inainte sa se urce in elicopter. Poate, dupa ce a incercat pentru ultima oara sa se adreseze multimii. Pana in ultima clipa, trebuia prezentat ca un personaj josnic. “Fuga” sa, gest las prin excelenta, ii pateaza si mai mult imaginea. In cele 24 de ore care urmeaza, apoi pana la difuzarea “procesului”, noua putere poate astfel sa deturneze atentia populatiei, focalizand-o asupra unui punct precis, de maxima tensiune.
La urma urmelor, s-a aflat vreodata cuplul Ceausescu in acel elicopter? Nimic nu o dovedeste, in afara declaratiilor actualei puteri (din 1990), declaratii care – faptul e deja de notorietate – sunt in general mincinoase!

Dezinformari halucinante

Trebuie, totusi, sa acceptam ideea ca, in elicopter sau nu, Ceausescu a parasit cladirea Comitetului Central si a fost pus sub paza armatei. Prin urmare, dupa plecarea sa spre o destinatie pe care pucistii o cunosteau cu siguranta, acestia si-au putut permite luxul unei regii, unde cuvinte precum “arestat” si “evadat” alternau la fiecare zece minute.
Doua intrebari se pun: de ce nu l-au ucis pe loc si de ce s-a recurs la solutia unui “elicopter alb care a reusit sa scape?” Este posibil ca toti acei conspiratori sa nu fi fost pe deplin siguri de modul in care vor reactiona toate fortele Securitatii masate in Comitetul Central si in vecinatate. Este, de asemenea, posibil, ca acestia sa fi dorit, conform regiei, sa insele si multimea si pe Ceausescu, si sa isi ofere cateva ore de gratie inainte de instalarea definitiva a propriei lor puteri.
Televiziunea romana “libera” a intrat, din acest moment, si ea in acest joc. Pe masura ce orele se scurgeau, versiunile cele mai contradictorii, si, deseori, cele mai absurde, referitoare la plecarea lui Ceausescu, au inceput sa fie oferite publicului. Astfel, la mai putin de jumatate de ora dupa plecarea sa, agentia Taniug anunta faptul ca dictatorul a fugit si se afla in drum spre China. De unde detinea agentia aceasta informatie mai mult decat confidentiala? Nimeni nu va sti. Intre orele 14.30 si 19.00, Televiziunea Romana a anuntat de doua ori arestarea lui Ceausescu, si de doua ori ca acesta ar fi reusit sa scape. Scena poate fi imaginata: o tara intreaga il cauta, toate fortele armatei si ale politiei au primit ordinul de a-l captura, se reuseste prinderea lor, iar dictatorul, in varsta de 71 de ani, precum si sotia sa, de 73 de ani, reusesc sa evadeze singuri. Desi pare grotesc, totul nu a servit decat pentru mentinerea tensiunii si a confuziei. Precum un ecou inept, Taniug si Agentia ungara de presa au inceput sa confirme, in mod sistematic, informatiile oferite de presa romana in aceasta ciudata succesiune a capturarii. Cele doua agentii au sfarsit prin a anunta, tarziu in noapte, ca sotii Ceausescu au fost prinsi, dar, a doua zi de dimineata, radioul din Romania dezmintea: “Nu au fost inca arestati, dar se afla in Romania”. Cam pe toata durata zilei de 23 decembrie, radioul si televiziunea din Romania au continuat sa practice acest mic joc. Chiar daca, dupa o saptamana, versiunea oficiala avea sa demonteze tot ceea ce se spusese inainte: sotii Ceausescu ar fi fost capturati, in cele din urma, pe 22 decembrie, la putin timp dupa fuga din Bucuresti, apoi judecati si executati, pe 25. Dar ce reprezinta oare aceasta “versiune oficiala”, intr-o atmosfera care parea sa excluda realitatea cu cea mai mare obstinatie?

Misterele “procesului” lui Ceausescu

Tot ceea ce se stie despre “fuga”, arestarea si “procesul”‘ sotilor Ceausescu a fost relatat de catre persoane care, pe parcursul timpului, nu au facut decat sa ajusteze si sa modifice versiunile succesive ale unui scenariu de la bun inceput fantezist. Gelu Voican Voiculescu este autorul principal al acestei fictiuni. El este, de asemenea, organizatorul “procesului”. Aceasta parodie judiciara a avut loc, ni se spune, pe 25 decembrie, intr-o unitate militara din orasul Targoviste. Dar nimic nu poate dovedi acest lucru. “Procesul” n-a avut loc, mai degraba, pe 22 sau mai tarziu, pe 23? In plus, exista un lucru care intriga: Voican Voiculescu, precum si alti membri ai grupului, a afirmat ca procesul a avut loc in mare graba pentru a demoraliza combatantii care ramasesera fideli “Conducatorului” si pentru incetarea luptelor. Dar, pe firul acestei logici, apare atunci intrebarea de ce s-a asteptat pana pe 25. Vom vedea in capitolul care urmeaza ca, asa cum inainte de 22 trebuia sa existe morti pentru a precipita caderea lui Ceausescu, dupa 22 era necesar ca numarul lor sa fie mai mare pentru a legitima noua putere. Prin urmare, concluzia este simpla: Ceausescu a fost eliminat foarte rapid dupa capturarea sa, dar s-a anuntat abia trei zile mai tarziu… astfel incat combatantii sa-si poata continua lupta! A intretine o stare de spirit de insecuritate era un lucru esential pentru noua putere. Un detaliu important vine in sprijinul acestei ipoteze: cand au ajuns in cladirea unde urma sa se deruleze “procesul”, nici Ceausescu, nici sotia sa nu aveau aerul ca ar fi petrecut – cum pretinde versiunea oficiala – trei zile si trei nopti intr-un vehicul blindat. Parul lor era bine aranjat, hainele nu le erau sifonate, iar el nu avea barba. Nu este necesar sa dam, o data in plus, amanunte privind “procesul”. Acesta a fost retransmis de majoritatea televiziunilor din lume si multe ziare au publicat transcrieri ale inregistrarii audio. Ar fi insa mult mai interesant sa ne oprim asupra catorva inadvertente ce caracterizeaza acest simulacru de justitie.
Primul element: am vazut, practic in acelasi timp cu romanii, doua versiuni succesive ale “procesului”. Prima a fost prezentata ca un montaj de extrase; a doua, difuzata in aprilie 1990, s-a vrut completa. Dar Gelu Voican Voiculescu a afirmat ca judecarea a durat trei ore si ca cele doua versiuni prezentate publicului au durat fiecare mai putin de o ora. Prin urmare, unde se afla restul? Si, mai ales, in ce consta acesta? Ce s-a intamplat in cele doua ore care, se pare, a meritat sa fie ascunse cu atata constiinciozitate? Principala intrebare care ar trebui pusa este daca Ceausescu a vorbit in timpul “procesului”. Faptul ca au fost ascunse doua ore de inregistrare tinde sa dovedeasca faptul ca raspunsul ar trebui sa fie afirmativ.

Print Friendly, PDF & Email

12 comments

  1. Cred ca un om de cultura cu autoritatea morala a dlui Radu Portocala nu are
    voie sa renunte sa-si exprime opiniile, mai ales ca echipa oamenilor verticali
    se subtiaza pe zi ce trece. Liviu Cangeopol a renuntat si el, iar alti oameni de valoare sunt pe cale sa faca acelasi lucru, lasand loc impostorilor si “piticilor’
    sa-si faca de cap! Nu trebuie lasati, domnule Portocala! Il aveti langa Dvs.,
    la Paris, pe Paul Goma, care scrie de zeci de ani si nu-i va lasa nici in mormant!
    Grigore L. Culian, editor New York Magazin (www.nymagazin.com)

  2. Maria Mocanu

    Ce mai scrie Ana:
    Am sa va povestesc putin de mama mea care este un pic mai mare ca dvs. Mama stie ce inseamna sa sa iti intre securitatea in casa, asa cum stie ce inseamna, timp de 11 ani (pentru ca atatea clase se faceau cand au venit comunistii la putere), sa fie ridicata in fiecare zi in clasa si sa fie intrebata “ce e mata, ce e tactu” (scuze…dar asta era intrebata)…Mama stie ce inseamna sa nu ai ce manca…stie ce inseamna sa nu ai haine noi ani de zile…stie ce inseamna sa ti se ia tot…stie ce inseamna sa plece tatal ei de acasa in inchisoare cand inca nu constientizase cine e si sa ii revina in viata, din inchisorile comuniste, in anul in care s-a casatorit…etc. Domnule Portocala nu vreau sa va suparti pe mine, dar mama inca spera si nu se lasa! Nu vreau sa considerati ca sunt obraznica, doar vreau sa va fac sa va razganditi. Si mie imi este lehamite. Si mie imi este sila. Dar inca sper ca ce au construit ai mei nu are cum sa dispara. Nu are cum stra-stra-stra-bunicul meu, care a murit pe front in 1877, sa piarda acum, prin mine, ce a construit atunci cu sange… Din pacate, pe langa cei care au facut rau si, cum spuneti dvs. sunt inca de ex. in MAE, a mai aparut o specie extrem de tanara (20 si ceva de ani) care imbratiseaza ideile comuniste si de care cei de azi se folosesc. Sincer…mie Plesu nu mi-a placut niciodata. Sunt multe de spus…pro si contra ..dar ma opresc aici. Numai bine

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.