Declinul demografic al Romaniei. 2030 - 19 milioane. 2050 - 16 milioane. Prof Vasile Ghetau: Singura solutie - pro fertilitatea. STUDIU - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Declinul demografic al Romaniei. 2030 – 19 milioane. 2050 – 16 milioane. Prof Vasile Ghetau: Singura solutie – pro fertilitatea. STUDIU

România, la fel ca şi alte state europene, se confruntă în prezent cu o scădere demografică după 21 de ani de declin al natalităţii.

Un raport al Eurostat prezentat marţi la conferinţa cu tema “Îmbătrânirea activă a populaţiei: De la provocări la beneficii”, organizată de Fondul ONU pentru Populaţie şi Subcomisia de specialitate din cadrul Senatului, arată că peste 20 de ani populaţia ţării va scădea cu 4 milioane de locuitori faţă de 1990 şi cu 2,2 milioane de locuitori faţă de 1 ianuarie 2011.
La reuniune s-a vorbit despre ritmul alert al îmbătrânirii populaţiei, specialiştii în gerontologie spunând că în ţările dezvoltate procesul de îmbătrânire s-a intensificat încă din anii 1970, iar în România acest proces s-a declanşat mai târziu faţă de ţările europene dezvoltate.

România în contextul european al anilor 2000-2010 are un grad de îmbătrânire mai mic decât ţările europene, dar în creştere. “Scăderea natalităţii după 1989 a diminuat populaţia tânără şi în mod automat a crescut ponderea populaţiei vârstnice, mărind gradul de îmbătrânire demografică”, a spus prof. Vasile Gheţău, director al Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române. Potrivit acestuia, populaţia de peste 60 de ani era în 1956 de 1,7 milioane şi a ajuns în 2010 la 4,3 milioane de persoane; practic creşterea a fost în procent de circa 10%, transmite Financiarul.ro.

Daca perspectivele pentru 2030 sunt ca Romania va scadea la 19 milioane de locuitori pentru anul 2050 profesorul Ghetau estimeaza ca vom putea scadea ca popor pana la 16 milioane de suflete. Recentele „incurajari” din partea actualului Guvern dovedesc ca perspectivele sunt, poate, chiar mai sumbre.

Profesorul Vasile Ghetau a elaborat mai multe studii pe aceasta tema. Cel care priveste perspective demografice ale Romaniei, elaborat in 2004 si aflat in biblioteca Ziaristi Online, certifica ultimile cercetari din 2010 prezentate la conferinta Eurostat si ONU.  Profesorul roman opineaza ca fara un program national de fertilitatea Romania risca sa se stinga de la sine. Prezentam mai jos extrase principale din studiul Declinul demografic al României: ce perspective?, publicat in revista Sociologie Românească, Volumul II, Nr. 2, 2004:

STUDII ŞI CERCETĂRI

Declinul demografic al României: ce perspective?

Vasile Gheţău
Universitatea Bucureşti

Între 1992 şi 2002 populaţia României a scăzut cu 1,1 milioane de locuitori. Evoluţia descendentă nu este surprinzătoare, toate informaţiile asupra mişcării naturale şi migratorii de după 1989 definind un declin demografic bine instalat. Elementul neaşteptat este dimensiunea scăderii şi, mai ales, contribuţia pe care a avut-o o componentă nouă şi puţin cunoscută statistic până acum, a migraţiei externe – românii aflaţi în străinătate şi care nu au fost înregistraţi la recen- sământ. Declinul demografic al României capătă astfel noi dimensiuni şi amplifică deteriorarea situaţiei demografice a ţării. Ceea ce este însă mai puţin cunoscut şi evaluat la valoarea adevărată este profunzimea deteriorării structurii pe vârste a populaţiei în contextul declinului demografic şi implicaţiile acestei deteriorări din perspectiva eventualei redresări a stării demografice a ţării. Studiul de faţă îşi propune tocmai o astfel de abordare a demografiei României la acest început de secol şi a perspectivelor actualei stări.
În prima parte a studiului sunt radiografiate evoluţiile de pănă acum ale fertilităţii, mortalităţii şi migraţiei externe, aproape exclusiv din perspectiva felului şi măsurii în care schimbări importante de nivel şi structură ale acestor fenomene ar putea contribui la reducerea amplorii degradării situaţiei demografice şi, pe termen lung, la stoparea declinului demografic. Evoluţiile demografice actuale şi caracte- risticile componentelor care au produs şi produc aceste evoluţii prefigurează un tablou mai mult decât sumbru al populaţiei României în deceniile următoare, dacă nu intervine o redresare de substanţă în evoluţia componentei majore a degradării structurii pe vârste a populaţiei – natalitatea.
În partea a doua a studiului sunt prezentate şi analizate ipotezele şi rezultatele a trei construcţii prospective ale populaţiei României în această primă jumătate a secolului. Aceste scenarii ne arată, de fapt, într-o evidentă viziune normativă, schimbările pe care ar trebui să le cunoască natalitatea (fertilitatea) populaţiei în contextul unei politici demografice orientate ferm spre stoparea derapajului demografic în care se află România.

Introducere. Tranziţia şi impactul său demografic

România va intra, în curând, în al 15-lea an de deteriorare a situaţiei demografice, fără semne de redresare. Relativa stabi- litate a natalităţii şi mortalităţii generale în ultimii ani nu poate fi omisă ori negli- jată, dar, în condiţiile nivelului la care se află cele două componente, procesul de degradare continuă de fapt, prin acumulări şi consolidarea potenţialului negativ al dez- echilibrelor care afectează structura pe vârste a populaţiei. În plus, rezultatele recensă- mântului din martie 2002 evidenţiază o dimensiune neaşteptat de mare a migraţiei externe, ceea ce amplifică gradul de dete- riorare a tabloului demografic general.
Actuala situaţie demografică a ţării este rezultatul cumulat al complexelor evoluţii ale natalităţii (fertilităţii), mortalităţii şi migraţiei externe în anii ’90 şi în aceşti primi ani ai secolului XXI. Avem în faţă evoluţii fundamental negative, deşi nuan- ţări se impun. Contextul socioeconomic de criză poate fi considerat responsabil de creşterea mortalităţii în prima jumătate a anilor ’90 şi de recrudescenţa migraţiei externe începând cu a doua jumătate a ace- luiaşi deceniu. În cazul natalităţii, lucrurile sunt mai complicate. Fenomenul a avut în România evoluţii de excepţie în a doua jumătate a secolului trecut, sub impactul politicii pronataliste forţate a vechiului regim. Rezultatele acelei politici şi-au pus amprenta şi pe dezvoltările de după 1989 ale natalităţii, atât prin veritabila ruptură pe care a cunoscut-o fenomenul în 1990-1991, o dată cu accesul neîngrădit la contracepţie şi întreruperea sarcinii, cât şi prin dimen- siunea şi structura populaţiei de vârstă fer- tilă. Contextul economic şi social al tranziţiei nu poate fi însă străin de evoluţia nata- ităţii, îndeosebi în ultimii ani.
Deteriorarea demograficului a atins dimensiuni atât de mari, încât orice tenta- tivă de a elabora o prognoză a populaţiei României prin cunoscutele metode de ana- liză, ajustare, corectare şi extrapolare a tendinţelor trecute şi actuale ale fertilităţii, mortalităţii şi migraţiei externe nu îşi poate găsi nici o fundamentare în actualele caracteristici ale situaţiei demografice. Drept urmare, un alt mod de abordare se impune.
În condiţiile conservării actualelor valori şi caracteristici ale fertilităţii femi- nine şi ale mortalităţii pe vârste, populaţia României ar intra într-o fază de iremediabil derapaj, trecând de la 21,8 milioane de locuitori în anul 2002 la 20 de milioane în anul 2020 şi la 19 milioane în anul 2025. Mai mult, unui declin bine instalat în aproape 15 ani şi fără perspectiva de a fi stopat în anii următori i se asociază în mod automat caracteristicile unui proces cu solidă dina- mică internă şi dimensiune autogeneratoare, astfel că după anul 2025 viteza declinului ar deveni dezastruoasă şi populaţia ar urma să depăşească cu puţin 14 milioane în anul 2050. Într-un astfel de scenariu, migraţia externă, care nu poate fi decât negativă, nu a fost luată în considerare, adoptarea unor ipoteze fiind complet hazardată, mai ales după lecţia recensământului din 2002. Cu alte cuvinte, rezultatele scenariului nostru nu pot fi decât minimale.
Ni s-ar putea atrage atenţia că există o diferenţă esenţială între natura şi evoluţia posibilă a fertilităţii şi mortalităţii în viitor, ipoteza păstrării nivelului actual al celei din urmă nefiind realistă. O astfel de obser- vaţie este corectă şi, într-un al doilea sce- nariu, am proiectat populaţia în ipoteza păstrării nivelului fertilităţii din ultimii ani şi a unei scăderi considerabile a mortalităţii pe vârste, astfel încât speranţa de viaţă la naştere ar creşte, în perioada 2002-2025, de la 68 la 73 de ani la bărbaţi şi de la 75 la 79 de ani la femei (vom reveni asupra acestei ipoteze). Rezultatele acestui scenariu sunt mai puţin dramatice – 20 de milioane de locuitori în anul 2025 şi 16 milioane în anul 2050, dar nu credem că avem în faţă un tablou fundamental diferit în ceea ce priveşte viitorul populaţiei României.
Concluzia firească la care ajungem, după examinarea rezultatelor celor două scenarii de tip reper, este lipsită de ambiguitate: împiedicarea depopulării masive a ţării, care se profilează pe termen lung şi foarte lung, impune în mod necesar o redresare a fertilităţii populaţiei, adică a numărului de copii pe care îi naşte o femeie. Cu alte cuvinte, credem că abordarea viitorului populaţiei României nu poate fi decât o construcţie de tip normativ şi un astfel de demers se află la baza perspectivelor popu- laţiei României din acest studiu. Prin urmare, prudenţa se impune din partea potenţialilor utilizatori ai proiectărilor noastre în alegerea variantelor pe care ar urma să-şi clădească propriile construcţii prospective sectoriale.
Prin ce se definesc evoluţiile de până acum ale celor trei variabile care vor modela populaţia României în deceniile următoare şi care poate fi mesajul prospectiv al acestor evoluţii ?
Scăderea fertilităţii în anii ’90 are o cauzalitate complexă şi s-ar fi produs şi în context economic şi social diferit. Factorii de scădere nu sunt alţii decât cei care, încă din anii ’60-’70, au declanşat reculul masiv al fertilităţii în aproape toate ţările europene dezvoltate, în condiţii de progres economic şi social constant: emanciparea femeii şi participarea crescândă a acesteia la activităţi economice în afara gospodăriei; creşterea duratei şi a nivelului educaţiei; slăbirea influenţei normelor culturale şi a celor reli- gioase în particular; mobilitate socială în creştere; costul ridicat al creşterii copilu- lui; reducerea funcţiei economice a copilului şi îndeosebi a rolului său în securitatea economică a persoanelor vârstnice; apa- riţia mijloacelor contraceptive moderne;
alţi factori. Decalajul de timp în cazul ţării noastre se explică doar prin efectele poli- ticii pronataliste forţate a vechiului regim. Pe de altă parte, noile realităţi economice şi sociale şi-au pus şi ele, în mod cert, amprenta pe evoluţia descendentă a feno- menului. Degradarea nivelului de trai, şoma- jul, incertitudinea şi stresul sunt factori de scădere specifici perioadei de tranziţie (în România, ca şi în celelalte ţări aflate în tranziţie) şi tot aici am putea identifica influenţe de altă natură, mult mai complexe şi care vor modela în continuare fenome- nul, chiar într-un context socioeconomic aflat în progres substanţial faţă de cel actual (Economic Commission for Europe, 1999, 2002; United Nations Population Division, 2003b). După unii specialişti, evoluţiile recente ale natalităţii nu sunt străine de individualism şi consumerism, reprezen- tând, în acelaşi timp, o componentă a unui proces mai larg de schimbare demografică şi socială, purtând denumirea de a doua tranziţie demografică. Pe lângă scăderea fertilităţii, această nouă tranziţie este înso- ţită de schimbări în atitudini şi comporta- ment asupra căsătoriei, coabitării, divorţului, copiilor în afara căsătoriei, contracepţiei şi sexualităţii (van de Kaa, 1987).
Dacă scăderea este mişcarea dominantă şi cea mai preocupantă a evoluţiei fertili- tăţii în anii ’90 (ea a avut loc, practic, în primii doi-trei ani ai deceniului), nu tre- buie să omitem faptul că există şi o a doua schimbare importantă a fenomenului, care a început în a doua parte a deceniului nouă şi este în plină dezvoltare. Este vorba despre restructurarea modelului de fertili- tate. Dintotdeauna fertilitatea românească a fost una timpurie (cu valorile cele mai ridicate în grupa de vârstă 20-25 ani). Începând cu anul 1995 însă, asistăm la o creştere constantă a ponderii fertilităţii la vârstele mai mari de 25 de ani. La aceeaşi valoare a ratei fertilităţii totale în anii 1995 şi 2000, ratele de fertilitate la 30-40 de ani sunt cu 20-25% mai mari în cel din urmă an. În acelaşi timp, în mediul urban curba ratelor de fertilitate s-a îndepărtat deja de modelul timpuriu, având caracteristicile modelului etalat, cu valorile cele mai ridi- cate în grupa de vârstă 25-30 de ani, ca fază intermediară spre modelul tardiv, specific populaţiilor vest-europene. Adoptarea mode- lului intermediar şi de către populaţia din mediul rural nu este decât o chestiune de termen mediu. Atât timp cât şi vârsta la prima căsătorie este în majorare (la femei, era de 22 de ani în 1990 şi a ajuns la 24 de ani în anul 2002 – Institutul Naţional de Statistică [INS], 2001, 2003d), este greu de admis că actualele schimbări structurale ar descrie tendinţe conjuncturale, cu origini în criza economică şi socială pe care o traversează România. Copii mai puţini, unul de preferinţă, şi aduşi pe lume la o vârstă mai ridicată devine regula care guvernează comportamentul reproductiv al tânărului cuplu într-o societate ce adoptă rapid siste- mul de valori şi atitudini al ţărilor dez- voltate, cu tot ce are bun şi mai puţin bun societatea capitalistă postindustrială. Nive- lul de trai ridicat din ţările dezvoltate nu a constituit şi nu constituie un factor de creş- tere a fertilităţii, relaţia fiind chiar inversă în a doua jumătate a secolului trecut, peri- oadă de creştere economică spectaculoasă, de progres fără precedent al nivelului de trai şi, paralel, de veritabilă scădere a ferti- lităţii. Pe fondul normelor culturale care guvernează încă în ţara noastră compor- tamentul individului în ceea ce priveşte modelul căsătoriei şi al familiei cu copii, chiar dacă mai puţin ca altădată, este posibil ca fertilitatea să cunoască, prin mecanisme proprii raportului dintre economic şi demografic, un anumit reviriment în condiţiile unei ameliorări de substanţă a standardului de viaţă1. Dar nu credem că o redresare importantă a fertilităţii poate fi imaginată în afara unei politici demo- grafice bine concepute şi implementate, fundamentată pe măsuri economice care să sprijine familia şi copilul. O astfel de poli- tică, extrem de costisitoare, şi-ar găsi resursele numai într-o creştere economică ridicată şi stabilă. Evoluţia viitoare a ferti- lităţii rămâne o mare necunoscută, dar redresarea ei reprezintă singura opţiune capabilă să ducă la ameliorarea situaţiei demografice a ţării şi, eventual, la stoparea declinului demografic în viitor.
Mortalitatea a fost şi este ridicată în România, iar scăderea nivelului acesteia în viitor apare drept o evoluţie aşteptată. În plus, cunoaştem atât mijloacele, cât şi stra- tegiile ce pot fi adoptate pentru scăderea mortalităţii, ele neputând diferi, fundamen- tal, de cele care au dus la spectaculoase creşteri ale speranţei de viaţă la naştere în ţările dezvoltate în cea de-a doua jumătate a secolului trecut. Atunci când nivelul de trai, calitatea asistenţei medicale şi accesul la serviciile de sănătate vor cunoaşte ame- liorări sensibile, iar stilul de viaţă al popu- laţiei va fi orientat în măsură mai mare spre o bună stare a sănătăţii, reducerea mortalităţii pe vârste şi creşterea duratei medii a vieţii vor cunoaşte şi ele, aproape automat, evoluţiile dorite. De altfel, credem că în aprecierea evoluţiei mortalităţii în anii tranziţiei se impune folosirea unor instru- mente corecte şi o nuanţare a concluziilor. O reală deteriorare a stării de sănătate, măsurată prin creşterea mortalităţii pe vârste şi, drept consecinţă, scăderea speranţei de viaţă la naştere, a avut loc numai în anii 1992-1996 (figurile la şi 1b) şi ea a atins aproape exclusiv populaţia masculină (cu excepţia anului 1996 – Gheţău, 1998). Spe- ranţa de viaţă la naştere a crescut continuu şi consistent după anul 1996, valorile din anul 2001 – aproape 68 de ani la bărbaţi şi cu puţin peste 75 de ani la femei – fiind cu 2,6 şi, respectiv, cu 2,3 ani superioare celor din 1996. Comparativ cu anul 1989, progresele sunt de 1,1 şi de 2,3 ani. Con- tribuţia cea mai importantă la creşterea speranţei de viaţă la naştere după 1996 a avut-o reducerea mortalităţii la vârstele adulte şi avansate şi, într-o măsură mai redusă, la vârstele tinere (figura 1c). Trebuie însă menţionat faptul că mortalitatea pe vârste este considerabil mai scăzută la gene- raţiile născute după 1989, comparativ cu mortalitatea la aceleaşi vârste în generaţiile născute înainte de 1990. Accesul la servi- ciile de planificare familială şi proporţia din ce în ce mai redusă a copiilor nedoriţi au avut efecte benefice asupra sănătăţii copiilor născuţi după anul 1989, precum şi asupra sănătăţii femeii, în general. Cu toate acestea, starea de sănătate a populaţiei şi mortalitatea rămân îngrijorătoare, morta- litatea infantilă plasează România într-o poziţie deloc acceptabilă2, iar actuala stare a asistenţei medicale şi a sistemului sanitar nu constituie o premisă pentru schimbarea acestor realităţi.
Rezervele de reducere a mortalităţii sunt importante în ţara noastră şi, în condiţiile unei creşteri economice ridicate şi stabile, cu impact pozitiv direct asupra standar- dului de viaţă şi calităţii asistenţei medi- cale, evoluţia descendentă a fenomenului are un grad ridicat de certitudine.
În fine, cea de-a treia componentă a evoluţiei populaţiei, migraţia externă, rămâne şi ea o mare necunoscută în orice abordare prospectivă a populaţiei României, atât timp cât soldul migraţiei externe legale este cvasinul în anii 2001–2002 (în jur de 10 000 de emigranţi şi un număr apropiat de imigranţi, după datele Institutului Naţional de Statistică), iar asupra migraţiei externe necunoscute nu există informaţii statistice fiabile (deşi dimensiunea ei este, cu certi- tudine, mult mai importantă decât se putea estima înainte de cunoaşterea rezultatelor recensământului din martie 2002). În plus, evoluţia în viitor a migraţiei externe este imprevizibilă astăzi, fiind direct dependentă de evoluţia economică şi socială a României, de politicile de imigrare ale ţărilor dezvoltate (aflate şi ele în legătură directă cu mersul economiilor şi cu dezvoltările demogra- fice din aceste ţări). Oricum însă, migraţia externă a României va continua să fie nega- tivă, poate şi mai importantă ca volum în perspectiva integrării în Uniunea Europeană, ceea ce va agrava situaţia demografică a ţării, şi rezultatele proiectărilor noastre tre- buie apreciate şi evaluate şi din această perspectivă.

Nevoia şi dificultăţile unei abordări prospective

După 14 ani de deteriorare continuă a demo- graficului şi în absenţa unei perspective de redresare, cel puţin pe termen mediu, orice analiză pertinentă a actualei stări şi a evo- luţiilor în derulare ridică în mod imperios problema viitorului demografic al ţării. Ar fi o mare eroare îmbrăţişarea raţionamen- tului potrivit căruia ieşirea din criza eco- nomică şi socială în care se află ţara va duce, în mod natural, la o redresare a demo- graficului în ansamblul său. Ar însemna să neglijăm complexitatea raporturilor dintre elementele de stare şi cele de mişcare ale populaţiei şi îndeosebi efectele pe termen lung ale evoluţiilor trecute şi actuale. Am putea chiar afirma că nu scăderea în sine a numărului populaţiei este evoluţia cea mai îngrijorătoare, ci faptul că acestei evoluţii i se asociază o degradare continuă a structurii pe vârste, degradare care, dacă va con- tinua, pune sub semnul întrebării motivaţia şi eficacitatea intervenţiei.
Oricum am privi însă lucrurile, o viziune prospectivă este indispensabilă şi studiul de faţă reprezintă una dintre abordările posibile. Proiectările demografice reprezintă un instrument indispensabil în elaborarea programelor şi strategiilor de dezvoltare economică şi socială. România nu şi-a defi- nit încă marile opţiuni în materie de dezvoltare economică sectorială pe termen lung şi proiectările demografice nu par a fi astăzi un instrument fundamental din această perspectivă. Nu la fel stau lucrurile însă dacă ne referim la nevoia redresării actualei situaţii demografice. Proiectarea demogra- fică este aici indispensabilă şi această fina- litate se află în întregul nostru demers. În accepţiunea agreată de specialiştii dome- niului, într-un set de proiectări demogra- fice, prognoza demografică este varianta cu probabilitatea cea mai mare de realizare, fiind clădită pe ipotezele cele mai realiste. În complexitatea actualelor realităţi demo- grafice şi socioeconomice, elaborarea unei prognoze demografice bine fundamentate nu este posibilă. Este şi raţiunea pentru care întreaga noastră construcţie e concepută să ofere un anumit răspuns la teribila între- bare : „Unde vom ajunge?”.
Proiectările noastre au fost elaborate în mai multe variante, dar numai trei au fost reţinute în această prezentare, o a patra variantă servind doar ca reper pentru apre- cierea celor trei. Vom preciza că orizontul ansamblului de proiectări pe care le-am elaborat este anul 2050, iar datele pentru perioada 2002-2025 sunt o secţiune a acestor proiectări. Alegerea anului 2050 se moti- vează atât prin particularităţile de dinamică şi dialectică în timp ale fenomenelor demo- grafice, cât şi prin nevoia plasării proiectă- rilor naţionale în contextul proiectărilor internaţionale, care au drept orizont anul 2050. În plus, pentru ilustrarea felului în care deformarea structurii pe vârste acţio- nează pe termen foarte lung, două dintre variante au fost extinse, exploratoriu, până la sfârşitul secolului.

Ipoteze şi variante de proiectare
Fertilitatea

Creşterea fertilităţii este singura opţiune pe care România o are în faţă pentru diminuarea ritmului de deteriorare a situaţiei
demografice şi, eventual, pentru stoparea declinului demografic în care se află de aproape 15 ani. Este însă ştiut faptul că astfel de evoluţii dorite la nivelul numărului şi al structurii pe vârste ale populaţiei nu vor putea fi instalate decât după mulţi ani de menţinere a fertilităţii la o valoare capabilă să asigure simpla înlocuire în timp a generaţiilor. Acest nivel al fertilităţii are o valoare bine stabilită – 2,1 copii la o femeie3, nivel pe care l-am adoptat şi noi în proiectările noastre. Într-una din ipoteze, această valoare-prag ar urma să fie atinsă în anul 2020, iar în a doua ipoteză în anul 2050. Alegerea acestei valori se motivează nu numai prin faptul că este indispensabilă stopării pe termen lung a declinului demografic. Studiile efectuate în multe ţări europene în rândul populaţiei feminine de diferite vârste şi categorii socio- profesionale (United Nations Economic Commission for Europe), inclusiv în România (Şerbănescu, Morris, Marin, 2001), arată că numărul dorit de copii este de doi. Cu alte cuvinte, există dorinţa şi intenţia de a avea doi copii şi numai factori potrivnici realizării acestei dorinţe explică de ce nivelul fertilităţii în ţările europene este mai mic de doi copii la o femeie (1,5 în UE15). Am putea trage astfel concluzia că înlăturarea barierelor care duc la un număr mediu real de copii mai mic de doi ar putea ridica nivelul fertilităţii la acest număr dorit4. Or, o politică demografică ce îşi propune o creştere a fertilităţii trebuie să fie orientată exact spre aceşti factori-barieră.
În prima ipoteză de creştere, fertilitatea ar urma să atingă 1,5 copii la o femeie în anul 2005 şi 1,85 în anul 2025, pentru a atinge nivelul de înlocuire în anul 2050. În cea de-a doua ipoteză de creştere, acest nivel de înlocuire ar urma să fie atins în anul 2020 şi păstrat apoi în continuare. Valoarea pentru anul 2010 ar urma să fie de 1,9 copii la o femeie, în creştere consistentă faţă de nivelul actual al fenomenului – 1,25 copii la o femeie în anul 2002 (tabelul 1 şi figura 2a).
În ambele ipoteze, fertilitatea şi-ar continua schimbările structurale declanşate cu forţă după 1995, atingând în anul 2020 actuala structură medie pe vârste din cele 15 ţări ale UE, iar în anul 2050 structura din cele şase ţări ale UE în care procesul de întârziere a fertilităţii (postponement) este cel mai avansat. Practic, fertilitatea românească ar trece de la modelul actual, cu valorile cele mai ridicate la 20-25 de ani, la modelul vest-european, în care valorile cele mai ridicate se plasează la 25-30 ori 30-35 de ani (figura 2b).
Dacă vom compara ipotezele noastre cu cele adoptate pentru România în recentele proiectări elaborate de Divizia de Populaţie a Naţiunilor Unite (United Nations Population Division, 2003a) – figura 2a –, vom putea remarca, în varianta medie, cea mai probabilă în orice set de proiectări, o bună convergenţă a abordărilor, chiar dacă valorile ratei fertilităţii totale sunt uşor supe- rioare în proiectările noastre (1,85 faţă de 1,6 în anul 2025 şi 2,1 faţă de 1,9 în anul 2050). Vom sublinia că pentru toate ţările europene varianta medie a proiectărilor ONU este construită în ipoteza unei fertilităţi de 1,9 copii la o femeie în anul 2050. Credem că varianta superioară a proiectărilor ONU, cu o rată a fertilităţii totale de 1,87 copii la o femeie în anul 2025 (valoare identică cu cea din varianta medie a proiectărilor noastre) şi care ar urma să ajungă la nu mai puţin de 2,4 copii la o femeie în anul 2050, este pur exploratorie pentru cea de-a doua parte a intervalului.
Într-un context economic şi social atât de complex cum este cel actual, cu dezvol- tări demografice imprevizibile, orice abordare prospectivă a fertilităţii e relativă şi credem că viitorul trebuie creat. Din criza demografică în care ne aflăm şi care se prefigurează şi pentru anii următori în absenţa unei intervenţii eficiente, aborda- rea normativă este singura pe care o putem urma, dacă privim viitorul cu o atitudine pozitivă. Cele două ipoteze de evoluţie a fertilităţii sunt tocmai rezultatul unei astfel de abordări. (…)
Abstract

Between 1992 and 2002 Romania’s population decreased with 1.1 million habitants. The downward movement cannot be a surprising evolution, as all available statistical data on natural increase and net migration after 1989 defined a well-installed population decline. The unexpected face is the magnitude of the decrease and the contribution played by a new and less statistically known, till now, component of international migration – the Romanians being abroad and not registered at the population census of March 2002. From that perspective, the population decline acquires new dimensions and amplifies the country ‘s demographic situa- tion deterioration. But, what is less known and underestimated, when speaking about that deterioration, is the seriousness of population age structure degradation in the context of population decline and its implications from the point of view of an eventual (but desired) improvement of the demographic state of the country. That is exactly what the present study aims at in analyzing Romania’s demography at the beginning of this new century and the prospects of the present situation.
In the first part of the paper, past and present trends of fertility, mortality and international migration are thoroughly stated, almost exclusively from the point of view of the way and the extent to which major changes regarding the level and the structure of these phenomena could contribute to the reduction of demographic deterioration ampleness and, on long term, to the population decline stoppage. The present demographic developments and the characteristics of the main demographic components responsible for these (past and present) developments prefigure a more than bleak canvas of the Romanian population during the next decades, if a substantial change doesn’t occur at the level of the crucial component of age structure deterioration – fertility.
The second part of the study represents a prospective view of the Romanian population in the first half of this century. The assumptions and the results of a set of population projections are discussed. Two of the three scenarios are built following a normative approach and relieve the changes fertility and mortality should meet in the frame of a population policy firmly oriented to diminish the present population downfall.
Primit la redacţie: Ianuarie 2004

Print Friendly, PDF & Email

1 comment

  1. Pingback: "O înfrângere cât o victorie". Rezultatul real: 33%. Omagiu românilor din străinătate, care au depășit numărul votanților de la parlamentare. Oameni simpli și liderii Coaliției pentru Familie despre Referendum: "Suntem aproape 4

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.