„De ce se ucid oamenii”. O tâlcuire la uciderea ritualică a lui Avram Iancu (II) - Ziaristi OnlineZiaristi Online

„De ce se ucid oamenii”. O tâlcuire la uciderea ritualică a lui Avram Iancu (II)

de Prof. univ. dr. Ilie Bădescu

Cu sentimentul etnic putem descoperi paradisul, care este şi el preînchipuit după modelul grădinii, Grădina Raiului, pe care Dumnezeu l-a destinat tuturor oamenilor, şi cea de-a doua cădere din rai a fost opera unei trufii teribile, trufia unicităţii, a exclusivităţii, atestată de ispita omului de a se ridica cu turnul trufiei până la cer, nu sub cer, ci până la cer, şi tocmai acel sentiment i-a adus pierderea unităţii, incomunicarea, pierderea unimii celei întru Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Oare nu se naşte sentimentul acesta de ură faţă de cei de alt neam din simţirea luciferică a celor ce-au năzuit să fie pentru a doua oară asemenea cu Dumnezeu, dar fără de Dumnezeu, adică în exclusivitatea lor pustiitoare, în chip tautologic şi solipsist, cam cum este şi acest fel de a trăi neamul, tautologic la fel, adică prin iubire închisă, înconjurată de dispreţ faţă de ceilalţi şi de trufie paranoică, pe care ni-l arată insul de la Miercurea Ciuc?! Cum îşi imaginează neputinciosul de la Miercurea Ciuc că poate dobândi ceva în Ardeal, în numele morţii şi al urii faţă de cei de alt neam, folosindu-se şi de instrumentul înfricoşării simbolice, căci aşa ceva va fi năzuit el: să-i înspăimânte simbolic şi deci prin inducţie subliminală pe români?! Ce poţi dobândi? Un gard, nu o grădină, un turn al trufiei, nu o învecinare cu cerul. Va fi înţelegând el oare ce-i spun eu aici?! Va fi înţeles el chemarea Dumnezeului iubirii şi al jertfei prin cuvintele acelea de lămurire pentru toţi, de orice neam ar fi ei: „că nu moartea păcătosului voiesc, ci să se mântuiască şi să fie viu”? Ce concluzie s-ar putea pune la episodul acela din lunga serie de rătăciri şi erori pustiitoare a celor care-au crezut şi cred că se pot dobândi pământuri şi se pot clădi ţări pe sentimente de ură, prin ucideri reale şi ritualice, prin morţi civile şi prin suprimări simbolice? Una singură: noi încă vă iubim, căci nădăjduim în mântuirea voastră şi vă dăm întâlnire peste o mie de ani. Sperăm, credem că veţi veni ca să nu fie aşteptarea noastră în deşert şi întâlnirea noastră amăgitoare ca floarea câmpului. „Căci vânt a trecut printr’însa şi nu va fi şi nu se mai cunoaşte încă locul său” (Ps. 102).

*

Despre cartea d-lui Bogdan Ficeac vom mai vorbi, căci este o carte specială, doctă, necesară şi bună de dat exemplu pentru seriozitate şi pentru gravitatea folosirii condeiului în serviciul cuvântului care zideşte. Anticipând, notăm aici gândul cu care vom întâmpina întrebarea din titlul cărţii d-lui Bogdan Ficeac, „De ce se ucid oamenii?”, spunând: pentru că au căzut din omenitate, căci cei ce ucid nu mai sunt oameni, ci făpturi din catacombă, stăpânite de acel demon mut şi surd despre care mărturisesc Evangheliile, înspăimântător prin muţenia şi surzenia lui absolută, ca o „spaimă împietrită, ca un gând încremenit” (Eminescu), căci nu vor fi cunoscut sub nici o formă minunata lumină a iubirii celei dumnezeieşti, ci numai ura stăpânului lor, propagatorul spaimei interstelare, al nesimţirii împietrite, al trufiei turnului surpării, Satana.

*

Teoria creierului triunic ne spune că omul are un creier reptilian responsabil de dinamismul instinctelor, un al doilea creier, cel emoţional, responsabil de propagarea emoţiilor şi un creier „raţional”, neocortexul, în şi prin care se desfăşoară toate procesele psihice superioare, de la decizia conştientă şi raţională la legătura trăită şi înalt reflexivă cu Dumnezeu. Aceeaşi teorie ne mai spune că, în ciuda acestei configurări cerebrale succesiv-coexistente, persistă la orice om un decalaj între două praguri ale deciziilor sale: pragul deciziei adoptate inconştient de creierul emoţional şi pragul deciziei conştiente, adoptate prin activarea neocortexului, la nivelul acestuia. Una dintre teoriile cele mai recente asupra agresivităţii explică multe dintre căile răului, inclusiv agresiunile care îmbracă forma violenţei de masă, prin acest decalaj, chestiune absolut tulburătoare, căci ne duce cu gândul la însemnătatea timpilor mici, adică la forma de insinuare a răului în lume: prin fleşuri, prin loviri fulgerătoare, prin strecurări în preconştiinţă, care aduc după ele un fenomen în cascadă, cascada răului. Este foarte posibil să fie aşa şi atunci vom înţelege teologia imperativă a trezviei, a vegherii permanente, despre care vorbesc sfinţii pustiei, despre care vorbesc şi rugăciunile. Ceea ce se poate strica într-o clipă de nepriveghere nu mai poate fi îndreptat apoi decât cu mare greu, cu lucrarea laborioasă şi cu marea opintire obştească a multor oameni, a înţelepciunii şi străduinţelor eroice. Chestiunea rămâne absolut frisonantă, căci eşti determinat să constaţi că buna rânduială, normalitatea, pacea lumii, starea de bine, buna stare depind de cele circa zece secunde cât este decalajul dintre cele două praguri decizionale. Tot secretul culturii şi toată însemnătatea educaţiei se reduce la această chestiune: cum reuşim să controlăm cele zece secunde, cum putem înarma oamenii cu puterea de a-şi controla timp de zece secunde reacţiile, preîntâmpinând astfel regresiunea în stările controlate de creierul reptilian şi de sistemul limbic. Aceasta este taina a toată educaţia. Când într-o cultură, într-o comunitate apar inşi precum acel nefericit Csilibi şi nu mai ştiu cum, subînţelegi că acea comunitate şi cultura ei se confruntă pentru unul dintre co-etnici cu pierderea puterii de a preveni regresiunea în stări controlate în exclusivitate de creierul emoţional ori de cel reptilian, care a căzut, altfel spus, din taina culturii proniatoare a duhului lui Dumnezeu, încât poţi deduce ce-ar fi pentru români un Ardeal în care un asemenea ins ar dobândi investituri în statul destinat printr-o bizară profeţie doar Ungariei de vreo divinitate pe care o cunoaşte numai d-nul prim ministru ungar. Ferească Dumnezeu să se instaureze puterea acestui Csilibi în Ardeal! Execuţia ritualică a lui Avram Iancu ne avertizează asupra acelui tip de Ardeal. Din nefericire, un fenomen ca acesta nu se limitează la subcultura interstiţială care-i grupează pe cei din pseudo-specia acestui ins. Cultura postmodernă înmulţeşte numărul acestora, căci acţionează din plin tocmai pe direcţia distrugerii mecanismelor de autocontrol pe care omul le-ar putea folosi ca să amâne reacţia pentru cele zece secunde critice ale sufletului omenesc. Forţele malefice cunosc taina celor zece secunde şi de aceea au inventat procedee perverse de a distruge în om capacitatea de a se controla pe timpul scurt al celor zece secunde. Atâta tot este timpul pe care Dumnezeu l-a pus în sarcina noastră şi tocmai această împroprietărire identitară este cea de care voim să ne descotorosim. Şi aceasta doar pentru că voim cu tot dinadinsul să uităm de Dumnezeu, ne lipsim de învăţăturile Sale proniatoare, de îndreptările Sale şi ignorăm cu trufie mărturiile Sale. Aceasta este cauza primordială a răului care a copleşit secolul al XX-lea spre cel care-i succede şi care ne înconjoară cu umbra marii apocalipse, dacă nu vom reuşi să-l redescoperim pe Dumnezeu cu mintea, cu sufletul şi cu toată osteneala trupului nostru celui din lume. O lume fără de Dumnezeu ar fi una a unor Csilibi multiplicaţi terifiant, replicaţi cu puterea unor proporţii ale morţii şi ale holocaustului celui mare. Ne dăm seama, pe de altă parte, că Dumnezeu nu va da niciun petec de pământ acestor specimene, căci Dumnezeu nu lasă creaţia pe mâna lor. Pe de altă parte, ei sunt în lume, au mari puteri uneori, au state şi imperii, au bogăţii şi însemne. Curăţirea lumii de lucrarea lor este numai opera credinţei, opera iubirii şi lucrarea inspirată de voia Dumnezeului adevărat, nu a dumnezeilor preînchipuiţi de cei ce visează să devină stăpâni de popoare şi de teritorii. În faţa unei asemenea primejdii, să ne amintim iarăşi cuvântul psalmistului: „Vremea este a lucra Domnului // căci omul a stricat legea Sa” (Ps 118)

Revista Clipa * Rubrica: Cronica civilizatiei • Mai 2011

Ziaristi Online

Vezi si: „De ce se ucid oamenii”. O tâlcuire la uciderea ritualică a lui Avram Iancu (I)

Print Friendly, PDF & Email

2 comments

  1. Pingback: „De ce se ucid oamenii”. O tâlcuire la uciderea ritualică a lui Avram Iancu (I) - Ziaristi OnlineZiaristi Online

  2. Pingback: TESTAMENTUL lui Avram Iancu. Document olograf însoțit de omagiul ziarului Federațiunea și fotografia de la înmormântarea eroului românimii, Crăișorul Munților (+ 10 septembrie 1872) - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.