Lansare la Chisinau: Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Larry Watts: Unitatea sovinismului antiromanesc pe axa Moscova - Budapesta - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Lansare la Chisinau: Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Larry Watts: Unitatea sovinismului antiromanesc pe axa Moscova – Budapesta

Istoricul american Larry Watts isi lanseaza astazi, la Chisinau, cartea sa despre istoria secreta a Romaniei, Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania. Lansarea lucrarii aparuta la Editura Rao este organizata la Chisinau imediat dupa dupa cea de la Bucuresti, care a beneficiat de prezente remarcabile, cum ar fi seful Serviciului Roman de Informatii, ambasador George Maior. In cea de-a doua capitala romaneasca, Chisinau, prezentarea cartii are loc chiar de Ziua Eroilor, la ora 15.00, in Aula Magnifica a Universitatii Libere Internationale din Moldova (ULIM), intr-o conferinta publica la care participa lumea academica din Basarabia, cadre de specialitate, studenti, presa romanesca si nu numai. Maine, 3 iunie, urmeaza o noua lansare, la Muzeul Unirii din Iasi, Str. Alexandru Lapusneanu nr 16, la ora 16.oo, organizata de Editura Rao si Centrul de Istorie si Civilizatie Europeana.

In preambulul evenimentului de azi de la Chisinau, am publicat ieri prima parte a capitolului 4 din cartea expertului american Larry Watts, dedicat programului de deznationalizare a romanilor din Transilvania si Basarabia executat in comun de unguri si rusi, sub Horthy si Stalin. Continuam azi cu partea a doua, subcapitolul Purificare etnică mascată în Nordul Transilvaniei, 1940-1944, insotit de notele de rigoare. Concluzia istoricului american este de o tulburatoare actualitate: “Alături de interesul comun ruso-maghiar în reanexarea teritoriilor româneşti şi în modificarea componenţei etnice prin realocarea populaţiei, asimilare forţată şi execuţii în masă, şovinismul antiromânesc pare să fi fost un element de unitate şi nu de controverse ideologice între cele două state.”

Vizionati si Mostenirea Clandestina (I) – Documentar TVR despre Larry Watts. VIDEO »

III

Stalin instrumentalizează Transilvania

(…)

Purificare etnică mascată în Nordul Transilvaniei, 1940-1944

Cazul baronului Ede Atzél oferă o privire internă asupra modului de gândire situat la baza politicilor de deznaţionalizare şi face puţină lumină în complexul format de revizionism, extrema dreaptă şi ideologiile de stânga, operaţiunile clandestine şi legăturile sovieto-maghiare din Nordul Transilvaniei în perioada ocupaţiei maghiare. Atzél era omul de încredere al lui Horthy şi al generalului transilvănean Bela Miklos, şi servea drept cancelar militar al lui Horthy şi, uneori, şef al serviciului de informaţii militare al Statului Major. După cedarea nordului Transilvaniei, Atzél, având acum sediul la Cluj, a coordonat o operaţiune de informaţii – „Societatea transilvăneană pentru evidenţa populaţiei” sau Biroul de Evidenţă – pentru Secţia a II-a a Cabinetului Primului Ministru, centrul nervos al sistemului de informaţii şi operaţiuni clandestine al lui Horthy[1]. Scopul strategic al acţiunii era „colonizarea românilor” prin expulzare, asimilare forţată şi asasinat: purificarea etnică a Transilvaniei[2].

Atzél conducea, de asemenea, Asociaţia Naţională a Trăgătorilor de Elită, oficial o organizaţie a „cluburilor de vânătoare”, dar, de fapt, o organizaţie paramilitară clandestină în care se predau tehnici militare şi tactici teroriste ale luptei de partizani[3]. Membru al Crucii Săgeata Fascistă, Atzél a menţinut ceea ce el denumea „o colaborare perfectă” cu Rongyos Gárda.[4] La sfârşitul lui noiembrie 1941, Atzél şi  comandantul Rongyos Gárda, maiorul Ivan Héjjas au înaintat primului ministru Laszlo Bardossy o propunere de acţiune sistematică împotriva „trădătorilor români”, care ar consolida poziţia culturală şi economică a Ungariei în Transilvania şi „în acelaşi timp i-ar oprima pe români[5]”. Aceasta urma să fie o operaţiune „mascată”, neatribuită autorităţilor de la Budapesta. După cum explicau Atzél şi Héjjas:

Înţelegem că guvernul responsabil nu se poate implica dincolo de un anumit nivel şi nu poate întreprinde măsurile care ar conduce la atingerea scopului, deoarece, din motive politice, aceasta ar fi imposibil… De aceea, activitatea împotriva românilor în nordul Transilvaniei poate fi dirijată şi executată numai de persoane private, de câţiva patrioţi maghiari şi de o societate limitată grupată în jurul acestora. Totuşi, o astfel de activitate solicită inevitabil sprijinul secret al guvernului maghiar, altfel autorităţile locale s-ar lovi de un obstacol insurmontabil. De aceea, este necesar ca patrioţii maghiari care desfăşoară astfel de activităţi să acţioneze numai cu aprobarea tacită şi sprijinul secret al forurilor superioare.[6]

Cei doi au susţinut, imediat după arbitrajul de la Viena, „necesitatea absolută a unui organism patriotic maghiar împotriva românilor, dirijat de la Centru” care va putea „acţiona împotriva acestora din proprie iniţiativă”. În acest scop, Biroul de Evidenţă al lui Atzél a stabilit „planul de sancţiuni economice împotriva românilor”, care stabilea o structură ruinătoare a impozitelor, special pentru români, revocarea autorizaţiilor industriale şi de monopol şi concedieri masive, pentru înlăturarea acestora „pas cu pas, din toate posturile economice şi înlocuirea lor cu unguri.” Cei doi au revenit în mod repetat asupra necesităţii eradicării „intelectualilor români din nordul Transilvaniei – preoţi, profesori, avocaţi, doctori” ca fiind „instrumentele şi depozitarii propagandei româneşti secrete”, a căror existenţă împiedica statul maghiar să asimileze „masele româneşti din Transilvania[7]”. Aceşti intelectuali trebuiau să fie „smulşi” din comunitate şi alungaţi din nordul Transilvaniei, scop care nu putea fi atins decât prin „măsuri radicale”. Aceştia, argumentau ei, trebuiau judecaţi numai prin prisma „înaltelor interese maghiare, în faţa cărora trebuiau date la o parte orice alte consideraţii”.

Sancţiunile legale şi economice trebuiau sa fie combinate cu măsuri mult mai directe, pentru care, după primirea „sprijinului organelor secrete” pentru „colonizarea României”, au solicitat coordonarea cu organele de contrainformaţii şi agenţii ministerului de interne din Transilvania, care le-ar fi putut oferi „un sprijin extraordinar[8]”. Atzél şi Héjjas subliniau că, pentru atingerea acestui ţel, fuseseră înfiinţate „numeroase societăţi de apărare naţională” instruite „în utilizarea armamentului militar” şi „Asociaţia Trăgătorilor de Elită Transilvăneni, unde maghiarii puteau primi instrucţia necesară în mânuirea armelor şi puteau executa serviciul de supraveghere-spionare fără a atrage atenţia” astfel încât, ulterior, să poată executa presiuni asupra românilor. Printre „metodele de presiune” prevăzute de  Atzél şi Héjjas se numărau jefuirea caselor românilor şi „dispariţia totală” a liderilor comunităţii care făceau probleme[9].

Subliniind că dimensiunea operaţiunii solicita confidenţialitate şi „aprobarea tacită şi sprijinul secret al guvernului maghiar responsabil”, propunerea includea operaţiuni care să permită măsuri deschise mai dure, prin înscenarea unor atrocităţi atribuite românilor, astfel încât guvernul maghiar să poată apoi atrage atenţia „nemţilor şi altor cercuri străine”. De exemplu:

Pentru a justifica represiunile oficiale împotriva românilor, membrii Rongyos Gárda vorbitori de română, îmbrăcaţi în costume naţionale româneşti şi dându-se drept români, vor lansa atacuri teroriste împotriva unor grupuri de nemţi transilvăneni şi maghiari[10].

Notând că propunerile lor fuseseră aprobate „aproape în întregime” de celula de coordonare a comunităţii de informaţii şi spionaj a lui Horthy – Secţia a II-a, „de secţia specială a Statului Major a Ministerului de Război, ca şi de organele securităţii naţionale interne ale Ministerului Afacerilor Interne,” Atzél şi Héjjas reveneau la necesitatea păstrării secretului asupra autorităţii guvernamentale şi a resurselor, precum şi a amnistierii acţiunilor „de natură foarte serioasă”. Vor fi necesare „instrucţiuni confidenţiale” către autorităţile administraţiei locale şi, „în anumite cazuri”, acordarea de asigurări pentru membrii Asociaţiei Trăgătorilor de Elită transilvăneni şi ai Rongyos Gárda „că nu vor fi pedepsiţi pentru acţiunile întreprinse împotriva românilor[11]”.

Este remarcabil cum această strategie nu a fost deloc modificată faţă de cea promovată de sovietul maghiar al lui Kun, descrisă de spionajul francez în 1919 şi de elitele maghiare, cu aproximativ treizeci de ani înainte, aşa cum era descrisă de prea ungară a vremii:

Numai forţa brută impresionează masele needucate. Trebuie să acţionăm astfel încât masele să simtă că ungurii sunt o forţă care ia lucrurile în serios. Trebuie să dezrădăcinăm din Transilvania iedera care produce memorandumuri şi proclamaţii.[12]

Primul ministru al Ungariei, Bárdossy, a acordat autorizare şi resurse financiare pentru toate activităţile, cu excepţia campaniei teroriste a Rongyos Gárda, rezervă care a fost suspendată de succesorul său, Miklos Kallay, patru luni mai târziu.[13] Pe 12 ianuarie 1942, el i-a chemat pe prefecţii din Transilvania la Budapesta şi le-a dat „instrucţiuni verbale, confidenţiale” pentru sprijinirea lui Atzél şi a subordonaţilor acestuia[14]. Pe parcursul discursului cu ocazia zilei Sfântului Ştefan (8 august) din 1943, reflectând acest program, Atzél şi-a atenţionat repetat camarazii „trăgători de elită” asupra necesităţii „exterminării acestor ţărani valahi ca pe cei mai mari inamici, (pe care) trebuie să-i asasinăm”, argumentând că mila creştină nu se aplică în cazul acestora şi promiţând o noapte a Sfântului Bartolomeu[15].

Anchetele italo-germane asupra atrocităţilor anti-româneşti, 1940 şi 1943

Procesul lung de o săptămână, cât a durat operaţiunea de ocupare a Transilvaniei (5-12 septembrie), a constituit un pogrom anti-românesc extrem de brutal, prin care s-a încercat alungarea populaţiei româneşti din teritoriu. Evaluările extrem de conservatoare ale anchetelor germano-italiene, destinate să „albească” responsabilitatea maghiară pentru abuzurile din regiune, sunt relevante pentru politica de ocupaţie ungară. Prima anchetă, din octombrie 1940, descria drept tipică expulzarea şi exproprierea „a 100 de familii de intelectuali români din Oradea” şi numeroasele „crime comise de maghiari” asupra „preoţilor, profesorilor, jandarmilor, poliţiştilor şi agenţilor secreţi” români[16]”.

Cele mai multe crime în masă au fost comise în localităţile Trăsnea (9 septembrie) şi Ip (13-14 septembrie), unde sute de bărbaţi, femei şi copii „au fost luaţi din satele lor de armata ungară şi executaţi[17]”. Comisia a raportat „un număr mai mare de cazuri” şi în  Sfântul Gheorghe, raionul Trei Scaune, Zalău din Sălaj, precum şi în alte cinci locaţii unde soldaţii Honved au executat un număr mai mic dintre conducătorii comunităţilor locale şi familiilor acestora. După ce a verificat 300 de execuţii, comisia a abandonat această linie de anchetă, considerând-o suficient de clară[18]. În ciuda intenţiei de a atribui vina în mod egal, comisia a concluzionat că „crimele în masă comise de maghiari” indicau „vina mai mare a acestora[19]”.

A doua comisie, care şi-a finalizat ancheta în februarie 1943, indica efectul şovinismului dur şi deschis:

Mulţi maghiari, printre care  se numără şi persoane cu atribuţii de conducere, şi-au exprimat deschis opinia că românii, atât ca rasă cât şi cultural, sunt la un nivel mult mai scăzut decât maghiarii şi, de aceea, nu pot pretinde acelaşi tratament ca naţionalităţile statului. Discriminarea serioasă împotriva populaţiei româneşti de către funcţionarii publici maghiari şi persoanele private trebuie să fie atribuite acestei atitudini fundamentale.[20]

Autorităţile maghiare au putut acum revoca toate vânzările de proprietăţi din ultimii douăzeci şi doi de ani şi „au expropriat fără despăgubire” orice proprietăţi achiziţionate de statul român, începând din luna martie 1939[21].

Autorităţile militare, care au fost însărcinate la început cu administrarea teritoriilor reanexate, au ordonat mii de expulzări, exproprieri, revocări ale cărţilor de identitate, închiderea magazinelor şi atelierelor, transferuri de proprietate („colonizări”) fără compensări şi alte acte în detrimentul românilor. Autorităţile civile care le-au înlocuit pe cele militare au confirmat toate măsurile luate de acestea. După aceea, elementul românesc a fost sabotat în cea mai serioasă manieră în toate domeniile economice, atât prin legi şi ordonanţe noi direcţionate, în primul rând, împotriva populaţiei româneşti, cât şi prin aplicarea discriminatorie a legilor în vigoare[22].

Comisia cita ca exemplu că „administraţia militară expropriase fără orice compensare populaţia din 20 de sate de colonişti români, luându-le proprietăţile, adesea, în mai puţin de câteva ore, şi împiedicându-i să ia cu ei orice bunuri mobile[23]”. A menţionat, de asemenea, concedierea „tuturor funcţionarilor publici de origine română” şi lipsa de acces la orice mijloace legale, concluzionând că „plângerile acestora către autorităţile locale au fost tratate fără nici o atenţie şi consideraţie”, astfel încât „nu au putut obţine nici măcar o examinare a problemei lor[24]”. Împiedicarea accesului la hrană, mai degrabă decât recursul la justiţie a constituit problema în zona Maramureş şi Bistriţa Năsăud, unde foametea provocată „a obligat” populaţia românească să „amestece raţiile de făină cu surogate, precum tărâţele şi rumeguşul, care le distrugeau sănătatea”, provocând numeroase decese „care, fără nici urmă de îndoială, pot fi atribuite lipsei hranei”. Comisia a refuzat justificările ungurilor, consemnând că „autorităţile au reuşit să prevină foametea în comunele maghiare mai sărace, din aceleaşi zone[25].”

Educaţia în limba română a fost cu totul desfiinţată în nordul Transilvaniei. Ca urmare a închiderii în masă a şcolilor în limba română, la peste 1.200.000 de români au rămas 692 de şcoli primare şi 10 şcoli gimnaziale (inclusiv un sigur liceu), în comparaţie cu 1.844 de şcoli primare şi 106 gimnaziale pentru o populaţie maghiară de sub 1 milion[26]. Totuşi, comisia a menţionat, că până şi acesta era un artificiu. 3.900 din cei 4.700 de profesori români din şcolile rămase au fost fie „expulzaţi de autorităţile militare ungare, fie expuşi la asemenea persecuţii de către organele statului maghiar şi de către populaţia ungară” încât au fost forţaţi să plece. Un „procentaj ridicat” din cei 800 de profesori români au fost pur şi simplu „concediaţi din motive politice”, în timp ce majoritatea celorlalţi au fost „transferaţi în vechea Ungarie[27]”. Ca urmare, educaţia „chiar şi în cele 692 de şcoli sau secţii destinate minorităţii române”se făcea „aproape exclusiv de către profesori de naţionalitate maghiară” care „în mod frecvent, ştiau foarte puţin româneşte”.

Românilor nu li s-a permis nici înfiinţarea de şcoli confesionale, aşa cum era prevăzut prin legea maghiară, iar autorităţile ungare au retras recunoaşterea a 4 din cele 6 dioceze ortodoxe române şi greco-catolice, deposedându-le de proprietăţi. Autorităţile nu au reacţionat, se menţiona în raport, atunci „când numeroase biserici ortodoxe au fost distruse, devastate sau profanate de populaţia maghiară”, închizând peste jumătate din cele 442 de parohii[28]”. De asemenea, studenţii români au fost excluşi din Universitatea de la Cluj, acum în totalitate de limbă maghiară, iar cei câţiva care au încercat să asiste la cursuri au fost supuşi abuzurilor şi bătăilor.

Comisia raporta şi „promovarea activă” şi „deschisă” de către autorităţile ungare a maghiarizării numelor româneşti” în toate documentele oficiale, impunând nume maghiare în certificatele de naştere şi cele şcolare. Totodată, românii au fost forţaţi să se convertească la religia catolică sau reformată pentru a „primi sau a-şi păstra slujbele la stat, pentru a primi pensii sau la ieşirea din serviciul militar[29]”. Umilirea publică, sistematică a fost adesea citată în raportul comisiei. De exemplu, tinerii români obligaţi să facă instrucţia premilitară la Levente erau „înjugaţi la plug şi forţaţi să tragă sub biciul comandaţilor şi camarazilor unguri”. Comisia era de părere că mai multe oficialităţi superioare maghiare se aflau în spatele acestor torturi, dând ca exemplu „cazuri analoge acestui tip de abuzuri în diverse localităţi din nordul Transilvaniei[30]”. Deşi nu a tras nici o concluzie oficială la acest raport, comisia a notat că „alte exemple de abuzuri precum cele descrise în capitolele precedente pot fi citate ad infinitum” şi „au rămas nepedepsite”.

Şovinismul antiromânesc încurajat de monarhia duală  a fost exacerbat de propaganda revizionistă, efortul educaţional întreprins de regimul Horthy în perioada interbelică creând un mediu permisiv pentru abuzurile antiromâneşti. În mod similar, şovinismul rusesc a fost menţinut de autorităţile sovietice, încă furioase ca România se situa pe poziţia să le combată şi să le ameninţe. Alături de interesul comun ruso-maghiar în reanexarea teritoriilor româneşti şi în modificarea componenţei etnice prin realocarea populaţiei, asimilare forţată şi execuţii în masă, şovinismul antiromânesc pare să fi fost un element de unitate şi nu de controverse ideologice între cele două state.


[1] Publicaţia comună a Direcţiei generale a Arhivelor statului şi a Centrului de Studii şi Cercetare pentru Istorie şi Teorie Militară, 23 August 1944: Documente 1939-1943 (în continuare: 23 August), Vol. I, Bucureşti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1984, Document 246, p. 327-333; Arhivele Statului Bucuresti, Colectia de documente privind miscarea munictoreasca, dosar nr. 43/1941, f. 130-137; ASRI, SSI report, Ardeal [Transylvania] Agent Network, nr. 7350, 25 martie 1944.

[2] 23 August 1944, Vol. I (1984), Document 246, p. 328. Atzél nota: “Secţia a II-a a acceptat deja planurile noastre ca mergând la ţintă şi ne apreciază foarte mult activităţile”.

[3] Orszagos Loveszegyesules includea grupuri precum Magyar Hazafiak Szabadsag Szovetsege (Asociaţia liberă a patrioţilor maghiari) şi Wesselenyi Miklos Lovesz Egylet (Asociaţia Trăgătorilor de Elită a lui Miklos Wesselenyi), al cărui preşedinte era, de asemenea, Atzél. Macartney (1957), vol. II, p. 202, ft. 1.

[4] 23 August 1944, Vol. I (1984), Document 246, p. 328.

[5] Ibid, p. 327. Héjjas şi-a câştigat reputaţia în 1919, în calitate de comandant al celui mai activ detaşament de ofiţeri responsabili cu “teroarea albă” a lui Horthy, căruia i se atribuie organizarea pogromurilor din Kecskemét, Izsák şi Orgovány. A se vedea şi Magyarorszag történte [Istoria Ungariei], Budapesta, Akadémiai Kiaddó, 1976, Vol. III, p. 411. Rongyos Gárda avea propriul săptămânal, Sorakozo, editat de fratele mai mic al lui Héjjas, Jenö.

[6] 23 August 1944, Vol. I (1984),  Document 246, p.328

[7] Ibidem, p.328-329

[8] Ibidem, p. 329

[9] Ibidem, p.330

[10] Ibidem. Spionajul românesc raporta ulterior că asemenea provocări pot fi folosite „ca pretext pentru proteste diplomatice şi pentru intervenţia armatei ungare „în apărarea vieţilor şi proprietăţilor maghiare”. 23 August 1944, Vol. I (1984), Document 445, p. 600-602; ASB, Colectia de documente privind mişcarea muncitoreasca, dosar nr. 45/1943, f. 194-197.

[11] Memorandumul din 30 Noiembrie 1941 al Baronului Atzél Ede şi Héjjas Ivan a fost întocmit de Molnar Szekely şi înmânat lui Bárdossy pe 3 Decembrie, într-o întâlnire de o oră şi jumătate. Bárdossy a discutat apoi propunerea  într-o întâlnire cu secretarul său personal, Dr. Incze, Directorul Secţiei a II-a, Tibor Pataky, ministrul de interne, Ferenc Keresztes-Fischer, şi un delegat de la Statul Major General, Secretarul general al Consiliului Apărării, colonelul Antal Naray. Atzél şi Héjjas au insistat că “Trianonul  şi comportamentul de atunci al naţionalităţilor faţă de statul maghiar trebuie să servească drept amintire eternă oricărui patriot maghiar să lase la o parte orice principii sentimentale” pentru a „asigura prin fier şi foc drepturilor maghiarilor pentru următorul mileniu, în regiunea carpatică.”

[12] Kolozsvár (Cluj), 3 august 1891. Aceasta reflecta şi politica oficială a Budapestei. De exemplu, conform ziarului Budapesti Hírlap, nr. 345, 1891, „Maghiari care au fondat acest stat trebuie să fie priviţi diferit faţă de alte naţionalităţi. Este normal ca maghiarii să se dezvolte în detrimentul altor naţionalităţi pe care le-au cucerit şi asimilat. Nu este deloc în interesul statului ca statutul social al naţionalităţilor să progreseze.”

[13] 23 August 1944, Vol. I (1984), Document 246, p. 333. Bárdossy şi-a adnotat aprobările cu mici comentarii, punct cu punct. Într-o perioadă de 3 săptămâni, 100.000 pengő au intrat în contul lui Atzél de la Budapest Bank (pe numele “Erdélyi Ede”). Fostele atrocităţi ale Rongyos Gárda provocaseră probleme guvernului Bárdossy.

[14] Atzél a trimis prefecţilor, la 10 februarie 1942, o circulară referitoare la întâlnirea din 12 ianuarie cu primul ministru. Ibidem, p.332.

[15] Notă informativă din 30 octombrie 1943 a directorului SSI, Eugen Cristescu, către mareşalul Antonescu referitoare la declaraţiile făcute de Baronul Eduard (Ede) Atzél, preşedintele Asociaţiei Trăgătorilor de Elită din Ungaria, la Şimleul Silvaniei în 23 August 1944, vol. I (1984), Document 445, p. 600-602; ASB, Colecţia de documente privind mişcarea muncitorească, dos. 45/1943, f. 194-197; Arhiva MAE, fond Transilvania, 1940-1944, volumul 362, filele 39-44.

[16] Vasile Puşcaş, Transilvania şi aranjamentele europene (1940-1944), Cluj, Fundaţia Culturala Română, 1995, p. 8, 11. Rapoartele comisiilor din 1940, Altenburg-Roggeri şi din 1943, Roggeri-Hencke sunt reproduse în volumul lui Puşcaş.

[17] Ibidem. 22 de case ale românilor au fost arse de forţele armatei maghiare, numai la Trăsnea. Comisia se îndoia că măsurile de siguranţă ar fi impus uciderea copiilor şi a femeilor”. Autorităţile maghiare au recunoscut uciderea a doar 221 de persoane în cele 2 localităţi, în timp ce înregistrările româneşti reţin 490 de persoane ucise. Arh. MApN, fond 5 475, dosar f.n., 1940, poziţia 914, f. 3. Direcţia lor sistematică indică o centralizare mai degrabă decât un scurt-circuit la comandă, asociat în general cu atrocităţile. De asemenea, asasinatele repetate contra aceluiaşi gen de grupuri de persoane în diferite sate sugerează premeditarea. Comisia nu a putut găsi dovezi ale rezistenţei româneşti care să justifice măsurile.

[18] Ibidem, p. 9-10. Comisia menţiona încă odată că justificările armatei ungare că ar fi fost atacată “nu explică duritatea cu care s-a acţionat împotriva femeilor şi a copiilor”.

[19] Ibidem, p.12

[20] Ibidem. 72; 8 februarie 1943, Raportul Comisiei Speciale Italo-Germane trimis Ungariei şi României. Berlin, 8 februarie 1943, XXI, Roggeri şi Hencke, Arhiva MAE, Fond Transilvania, Vol. 128; NARA, General Records of the Department of State, Division of South-East European Affairs, Nr. 871,000/1-3045, Consulul S.U.A. din Geneva, Paul Squire, către Secretarul de Stat, 30 ianuarie 1945; Puşcaş (1995).

[21] Puşcaş (1995), p. 55.

[22] Ibidem, 66-67.

[23] Ibid, p. 69. Raportul sublinia că aceştia “erau proprietari legitimi” care “plătiseră un preţ de piaţă corect sau îşi achitaseră datoriile.”

[24] Ibidem, p. 58. Această politică de negare, pur şi simplu, a dreptului românilor de a recurge la lege şi administraţie a fost identică cu cea adoptată de autorităţile provinciale în Basarabia. Vezi de ex.: Urrusov (1908).

[25] Puşcaş (1995),, p. 64-65

[26] Ibidem, p. 74-76. Românii aveau 17 licee înainte de arbitrariu. Raportul nota că Bucureştiul lăsase practic neschimbată structura educaţională maghiară din sudul Transilvaniei.

[27] Comisia nota că în sudul Transilvaniei numai o treime din profesorii maghiari au plecat, unii mai degrabă datorită oportunităţilor mai bune oferite în Ungaria sau în nordul Transilvaniei decât represiunilor. Se mai nota, de asemenea, că Bucureştiul nu a încercat să-i înlocuiască cu români.

[28] Ibidem, p. 79. Ordinul lui Atzél de distrugere a bisericii ortodoxe din Pântele, de exemplu, este cunoscut. În propunerea sa către Bardossy, a subliniat „importanţa separării românilor de biserica lor.” 23 August 1944, Vol. I (1984), Document 246.

[29] Puşcaş (1995), pp. 55, 58, 78, 80.

[30] Ibidem, p. 73-74.

TOP NEWS

Romania a depasit Rusia in topul celor mai mari investitori in economia Republicii Moldova. Conferinta la Bucuresti: Romanian Investments in the Republic of Moldova »

Romanian Investments in the Republic of Moldova 480x320_Banner_RMeXpress 12:47 pm | Datele de mai sus vor fi discutate la conferinta care se desfasoara astazi la Hotel Intercontinental Bucuresti, Romanian Investments in the Republic of Moldova – Current Challenges and Future Perspectives. Forumul „Investiţiile româneşti…

Jun 2 2011 / No Comment / Read More » / Edit

Victor Roncea: Ce va face Romania Ungariei? »

Semen Zsolt Tinutul Secuiesc Bruxelles TVReXpress 12:35 pm | Romania este obligata sa treaca la masuri diplomatice de retorsiune la adresa Ungariei. Oficialii unguri au sfidat cererea MAE roman si au participat la deschiderea reprezentantei “Tinutului Secuiesc”…

Jun 2 2011 / No Comment / Read More » / Edit

SPECIAL

Victor Roncea: Ce va face Romania Ungariei? »

Semen Zsolt Tinutul Secuiesc Bruxelles TVReXpress 12:35 pm | Romania este obligata sa treaca la masuri diplomatice de retorsiune la adresa Ungariei. Oficialii unguri au sfidat cererea MAE…

Jun 2 2011 / No Comment / Read More » / Edit

Mostenirea Clandestina (I) – Documentar TVR despre Larry Watts. VIDEO »

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.