ASPECTE. Corneliu Vlad: Putin reloaded - Ziaristi OnlineZiaristi Online

ASPECTE. Corneliu Vlad: Putin reloaded

Putin reloaded

de Corneliu Vlad

La Moscova circulă un banc. Taberele lui Putin şi Medvedev trebuie să se poziţioneze şi singura problemă care a mai rămas de elucidat este de ce parte trece Medvedev. Iar un ziarist anglo-saxon glumeşte că Medvedev n-ar avea nevoie chiar de foarte multe voturi, e de ajuns doar un vot, cel al lui Putin. Şi bancul popular, şi poanta ziaristică spun ceea ce e convinsă acum mai toată lumea: numele viitorului preşedinte al Rusiei îl ştie, înainte de toţi, Vladimir Putin.
Pe timpul mandatului prezidenţial al lui Dmitri Medvedev, tandemul de la conducerea Rusiei a funcţionat perfect cu Putin premier. Nici unul dintre cei doi nu s-a aflat într-o situaţie ingrată faţă de celălalt, ceea ce este într-adevăr o performanţă. Degeaba s-au chinuit ani în şir o droaie de rafinaţi politologi ruşi şi kremlinologi occidentali să găsească neconcordanţe, dispute, divergenţe sau măcar nepotriviri de poziţie, nuanţe diferite, între cei doi. Discursurile lor au fost impecabil armonizate, au fost, de fapt, complementare şi adaptate auditoriului, care a fost şi el oarecum diferit: preşedintele s-a adresat mai ales elitelor şi străinătăţii, premierul – Rusiei profunde. Un singur exemplu: despre Libia, Medvedev a vorbit în incinte somptuoase şi cu lideri occidentali, Putin într-o uzină din Urali. Vestimentarmente, Medvedev – mereu la patru ace, Putin – şi gol până la brâu cu undiţa în mână sau în ţinută de judokan. Iar când între cei doi au apărut diferenţe specifice oarecum mai pronunţate sau, mai ales, cele două tabere au dat semne că au de gând să se polarizeze ceva mai mult, ambiguitatea a fost curmată pe dată, căci clasa politică, administraţia de stat sau electoratul nu trebuie să se împotmolească şi să se ostilizeze în ciondăneli.
Lucrurile s-au lămurit în luna mai, adică mai devreme cu un an şi ceva de alegerile prezidenţiale care vor tranşa chestiunea, deşi s-ar fi dorit ca agreabilul statu quo între cei doi să dureze cât mai mult. În luna mai, la o conferinţă de presă în Rusia şi la reuniunea G8 de la Deauville, Medvedev nu a mai dat impresia de viitor preşedinte. N-a spus-o direct, dar e clar. Nici măcar grosul presei occidentale, care de la un moment dat începuse un fel de campanie electorală pro-Medvedev mai susţinută chiar ca în presa rusă, n-o mai ţine, mai nou, cu Medvedev viitor preşedinte.
Putin a amânat cât a putut dezbaterea decisivă asupra dilemei, dar când lucrurile au început să se acutizeze, s-a făcut în aşa fel încât posibila tensiune să fie dezamorsată abil, discret, neumilitor pentru preşedintele în funcţie. Dar cât se poate de evident. Un sfetnic de-al lui Medvedev, Igor Iurgens, constata în aprilie: „Indecizia în legătură cu cine va candida la preşedinţie face elitele nervoase“. Ei, uite că elitele nu mai au de ce să fie nervoase, pot fi liniştite, lucrurile par să se fi lămurit. Şi liderii occidentali, care nu şi-au ascuns nici ei preferinţa pentru Medvedev ca viitor şef al statului rus, sunt înclinaţi să ia act şi să se resemneze cu revenirea la Kremlin a lui Putin. Iar Putin „nu are îndoieli că liderii occidentali preferă substanţa sa surâsului lui Medvedev şi îi vor arăta respectul cuvenit adevăratului lider al Rusiei în ascensiune“, anticipează comentatorul Pavel K. Baev de la Jameston Institute, care nu se abţine, totuşi, să nu-şi intituleze articolul „Cu un Medvedev care se estompează, Rusia devine o problemă majoră“.
Îl linisteşte însă colegul său de la Moscova, Feodor Lukianov, care vede mai calm, mai puţin dramatic, viitorul. El apreciază că, indiferent cine va fi acela care va conduce Rusia, problemele cu care va urma el să se confrunte sunt aceleaşi, iar marja de acţiune a decidentului suprem nu e prea mare. Şi nu numai liderul de la Kremlin este sortit să guverneze într-o asemenea postură, precauţia pare să fie cuvânt de ordine pentru oricare din principalii şefi de stat ai momentului, de oriunde (e oare preşedintele Obama mai hotărât în acţiunile sale?). Starea de tranziţie a momentului mondial post război rece încă nu s-a încheiat, instituţiile occidentale (NATO, UE) – în vădită eclipsă – se pregătesc de o nouă etapă, China rămâne la fel de imprevizibilă, alte puteri emergente sunt şi ele tot mai vizibile, lumea arabă nu se ştie unde se îndreaptă, se prefigurează noi raporturi de forţe mondiale şi regionale. Într-o asemenea aşezare mondială mişcătoare, cu plăci tectonice parcă pe rotile şi care îşi caută o nouă poziţionare, „flexibilitatea şi adaptabilitatea au mai multă valoare decât angajamentele permanente“, scrie Lukianov.
Comportament valabil şi pentru Putin ca preşedinte, cu toată aura de atotputernicie care îl înconjoară de când şi-a făcut apariţia în prim-plan pe scena Rusiei şi a lumii şi care nu s-a risipit în timpul mandatului său de premier. Iar dacă, printr-o mişcare de ultimă oră, altcineva decât Putin va fi preşedintele Federaţiei Ruse, tot el este acela care va decide dacă este mai oportună o asemenea formulă. Şi când te gândeşti că preşedintele Obama, înainte de prima sa vizită oficială la Moscova, declara că Medvedev e omul viitorului şi Putin – om al trecutului…

Sursa: “Curentul

Print Friendly, PDF & Email

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.