Intoarcerea Maestrului Ion Cristoiu la Bulina Rosie: un Eveniment al Zilei cu reverberatii epocale - Ziaristi OnlineZiaristi Online

Intoarcerea Maestrului Ion Cristoiu la Bulina Rosie: un Eveniment al Zilei cu reverberatii epocale

Jurnalista Simona Ionescu anunta inca de pe 30 ianuarie intoarcerea maestrului Ion Cristoiu la ziarul pe care l-a creat, Evenimentul Zilei:

Preiau în totalitate ştirea dată de fostul meu coleg Mihnea Petru Pârvu, acum câteva zeci de minute, pe site-ul cotidianului Evenimentul zilei. De ce mă bucur, nu trebuie să vă mai spun.

Făcătorul „Evenimentului zilei”, Ion Cristoiu, se întoarce la ziarul care a fost cel mai mare succes de presă de după 1990.

La aproape 20 de ani de la lansarea celebrei „Buline roșii”, maestrul Ion Cristoiu va reveni în redacția pe care el a creat-o și care a consacrat generații întreagi de ziariști. Fanii marelui gazetar îi vor putea citi editorialele, cât de curând, în cotidianul nostru. Cu timpul, implicarea sa în politica editorială a ziarului creat de el, acum două decenii, va spori. Întoarcerea lui Ion Cristoiu în redacția EVZ  coincide cu aniversarea, la vară, a 20 de ani de la lansarea publicației.
Maestrul a părăsit redacția, acum 15 ani, în februarie 1997. În acest interval a avut și două procese cu EVZ din cauza folosirii, fără încuviințarea lui, a numelui său în caseta tehnică a ziarului.
Primul număr din Evenimentul zilei a apărut pe 22 iunie 1992, producând o revoluție pe piața cotidienelor, ajungând la fabulosul tiraj, pentru România, de aproape un milion de exemplare zilnic.Ultima oară când ziarul nostru a apărut pe copertă cu „Bulina roșie” a fost pe 20 iunie 2005, într-o zi de luni. Astăzi, Ion Cristoiu a vizitat redacția pe care a părăsit-o în februarie 1997.Bine te-ai întors, acasă, Maestre!

La cateva zile, discipola maestrului ne mai informa cum vorbeste Ion Cristoiu despre presa lui și a altora

După 15 ani, Ion Cristoiu ”vorbește” din nou dintre paginile Evenimentului zilei, ziarul pe care l-a creat și l-a lansat în iunie 1992. E un interviu mare și complet despre călătoria lui din ultimii 15 ani, de când, la sfîrșitul lui februarie 1997 și-a luat geanta și colecția de stilouri și pixuri și a plecat din redacția pe care o modelase ca un vulcan.”Probabil că a fost şi primul copil în materie de gazetărie, a fost primul ziar cotidian. După ce am plecat, au fost şi alte cotidiane şi experienţa s-a repetat. Însă, principala amintire, cea mai frumoasă, este faptul că am lucrat cu o redacţie de entuziaşti. Nu pot lucra cu oameni morţi, cu gazetari care nu consideră că gazetăria este cel mai important lucru din lume. Acum îmi dau seama că nu atât succesul ziarului, tirajul sau autoritatea ziarului m-au impresionat, ci credinţa extraordinară a tinerilor cu care am lucrat că ceea ce fac ei este ceva ieşit din comun. Ceea ce nu mai întâlnesc azi”, spune Ion Cristoiu în interviu.Cititorii acestui blog vor descoperi că multe din lucrurile spuse de maestrul Ion Cristoiu în aest interviu, publicat azi în EVZ, le-au citit de-a lungul vremii și aici. E o dovadă că nimic nu a fost falsificat în istoria acestui ziar și a acelei perioade de adevărată gazetărie.

Iar de ieri, dupa cum a anuntat Simona Ionescu (re)apare pe piata ziarul cu bulina rosie: Evenimentul zilei inventat de Cristoiu!  Maine, 3 februarie 2012, Evenimentul zilei apare cu celebra bulina a anilor 90 pe frontispiciu, semn ca omul care a creat ziarul – Ion Cristoiu si o parte din vechea echipa s-au intors in redactie.Pentru mine inseamna ceva acest lucru, fiindca timp de 5 ani am lucrat la ridicarea acestui ziar impreuna cu jurnalisti care lasau totul deoparte pentru a obtine o stire in exclusivitate sau cele mai bune informatii. Inseamna, de asemenea, ca se naste un alt ziar…Ii dam dreptate colegei noastre: Evenimentul Zilei ar putea renaste din propriu-i scrum, ca pasarea Phoenix, la statura lui de odinioara, ceea ce ii dorim si noi!

Foto cu ceasul care ticaie – Revista Tango
Print Friendly, PDF & Email

7 comments

  1. egreta

    lol, la anul si la multi ani, ziarul de partid si de stat sponsorizxat de NIRO si Andronic va “renaste” la 15 mii de exemplare pentru membrii PD, pana dupa alegeri cand se va inchide mustaria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.